Cearcănele, denumite popular pungi sub ochi, reprezintă o problemă cosmetică foarte frecventă, care poate afecta persoane de toate vârstele și sexele. Aceste zone umflate sub ochi te pot deranja mai ales pentru că te fac să arătați mai obosit, stresat sau mai în vârstă decât ești de fapt. În timp ce cearcanele sunt, de cele mai multe ori, probleme inofensive, ele pot fi o sursă de disconfort și frustrare pentru multe persoane.
În acest articol, vei putea afla mai multe despre cauzele, simptomele și diferitele tratamente pentru cearcăne, oferindu-ți o înțelegere superioară și cuprinzătoare a acestei afecțiuni, precum și remedii eficiente pentru a ajuta la atenuarea aspectului neplăcut.
Tipuri de cearcăne la copii și adulți
Te întrebi cum arată cearcănele? Din punct de vedere al aspectului, cearcănele, atât la copii, cât și la adulți, pot avea diferite culori și forme, în funcție de cauzele lor subiacente:
- Cearcăne negre - aceste cearcane au o nuanță foarte închisă, chiar de culoare neagră sau cel puțin un gri închis și, adesea, sunt determinate de vasele de sânge vizibile sub pielea subțire din jurul ochilor;
- Cearcăne albastre sau mov (cearcăne vinete la ochi) - spre deosebire de cearcănele negre, aceste cearcane au o nuanță albăstruie sau violetă și sunt, adesea, rezultatul unei acumulări de sânge sub pielea subțire, cauzată de inflamație sau de un traumatism ușor;
- Cearcăne maronii - în cazul acestor cearcăne, nuanța maronie sau cafenie poate proveni de la depunerea de pigmenți în piele sau, totodată, de expunerea excesivă la soare, fără a utiliza protecție;
- Cearcăne umflate - nu în ultimul rând, acestea sunt cearcăne ce apar ca umflături sau pungi mai evidente sub ochi, cauzate de acumularea de lichid sau grăsime în zona respectivă.
Cunoașterea tipului de cearcăne poate fi extrem de utilă din punct de vedere terapeutic, întrucât tratamentele pot varia în funcție de tipul și cauza specifică a acestora. De exemplu, cremele de albire ar putea fi eficiente pentru cearcănele maronii și nu la fel de eficiente pentru cele albastre.
Cearcănele sub ochișorii copiilor, deși mai puțin frecvente decât la adulți, pot stârni îngrijorare. De cele mai multe ori, apariția lor este un semnal al oboselii acumulate. În unele cazuri, cearcănele la copii pot fi determinate de factori genetici. Dacă părinții au cearcăne, este posibil ca și copiii lor să le moștenească.
Chiar și deshidratarea poate contribui la apariția lor. Pielea copiilor în zona ochilor este mai sensibilă și subțire, iar lipsa unei hidratări corespunzătoare poate face ca vasele de sânge de sub ochi să devină mai vizibile.
Cauzele cearcănelor
În loc să cercetezi cum dispar cearcănele, mai simplu e să previi apariția lor prin mici ajustări ale stilului de viață. Există mai multe cauze și factori cheie de risc care pot contribui la dezvoltarea pungilor sub ochi:
- Vârsta - pe măsură ce îmbătrânim, țesuturile și mușchii din jurul ochilor se slăbesc treptat; astfel, grăsimea din zona ochilor determină deplasarea înainte a pleoapele inferioare, rezultând un aspect umflat; de asemenea, poate apărea o acumulare de lichid în zona inferioară a ochilor, fapt ce contribuie la aspectul umflat;
- Predispoziția genetică - pentru unele persoane, cearcănele pot fi pur și simplu o trăsătură comună, moștenită;
- Privarea de somn - lipsa unui somn adecvat (sau o rutină haotică de somn) poate exacerba apariția cearcănelor, întrucât zona de sub ochi este extrem de sensibilă la o lipsă de somn acută sau cronică;
- Reacții alergice - atunci când corpul experimentează un răspuns exagerat, alergic, inflamația și retenția de lichide ce apar prin consecință se pot manifesta și în jurul regiunii ochilor, ducând la formarea cearcănelor;
- Fumatul - acest obicei general dăunător contribuie la descompunerea colagenului și elastinei din piele, fapt ce poate provoca pierderea fermității și, astfel, încurajează dezvoltarea cearcănelor;
👉 Te-ai întrebat vreodată care sunt beneficiile pe care le poti obtine daca te lasi de fumat? Citește și află mai multe!
- Alte cauze - anumite afecțiuni medicale, fie locale, fie sistemice, precum dermatita, dermatomiozita, boala renală și boala tiroidiană, pot juca un rol în apariția pungilor sub ochi.
Așadar, dacă te întrebi „de ce am cearcăne chiar dacă dorm?”, răspunsul e simplu. Sunt mai mulți factori care pot duce la accentuarea cearcănelelor, nu doar orele puține de odihnă.
Deoarece, uneori, cauzele cearcănelor pot fi de natură medicală, îți recomandăm să faci o vizită la medicul specialist!
Remedii pentru cearcăne
Înainte de a lua în considerare intervențiile medicale mai avansate, există câteva remedii simple, la domiciliu, care te pot ajuta să reduci apariția pungilor sub ochi:
- Comprese cu pliculețe de ceai - cofeina din ceaiul verde sau negru poate ajuta la constricția vaselor de sânge din zona respectivă și, astfel, la minimizarea umflăturilor; este nevoie să infuzezi două pliculețe de ceai, să le răcești și, apoi, să le aplici pe zonele afectate timp de 15-30 de minute;
- Comprese reci - la fel ca și în cazul pliculețelor de ceai, aplicarea unei comprese reci, precum un prosop umed, poate ajuta la vasoconstricție și la reducerea pungilor sub ochi;
- Hidratare suficientă - deshidratarea poate contribui la aspectul lăsat al pielii, ceea ce poate agrava aspectul cearcănelor;
- Rutină adecvată de somn - vizează 7-9 ore de somn de calitate în fiecare noapte, pentru a permite întregului corp, inclusiv zonei delicate a ochilor, să se odihnească și să se recupereze complet;
- Reducerea aportului de sare - consumarea excesivă de sare poate duce la retenția de lichide și la accentuarea aspectului umflat sub ochi; limitarea alimentelor sărate poate ajuta la minimizarea cearcănelor;
- Aplicarea cremelor anticearcăne cu retinol - cremele de ochi pentru cearcăne cu retinol contribuie la producția de colagen și la strângerea pielii din jurul ochilor, reducând, astfel, aspectul de pungi sub ochi. Este foarte important să folosești protecție solară cu SPF ridicat, deoarece retinolul sensibilizează și vulnerabilizează pielea în fața razelor UVA și UVB.
Așadar, ai la dispoziție o serie de remedii pentru cearcăne și pungi sub ochi. Însă e nevoie de timp și pesistență pentru a ajunge la rezultate vizibile în îmbunătățirea aspectului. Nu vei putea scăpa de cearcăne în câteva minute.
Tratamente pentru cearcăne
Deși remediile naturiste pentru cearcăne efectuate la domiciliu pot să ofere rezultate bune, acestea nu oferă întotdeauna îmbunătățiri suficiente, caz în care pot fi explorate mai multe tratamente medicale, conform indicațiilor medicului:
- Tratamente medicamentoase - dacă, de exemplu, alergiile sunt cauza principală a cearcănelor, medicul alergolog îți poate prescrie antihistaminice, pentru a ajuta la reducerea inflamației și umflăturilor;
- Tratament laser pentru cearcăne - această procedură utilizează energia laserului pentru a stimula producția de colagen și a încuraja strângerea pielii din jurul ochilor;
- Exfolieri chimice - similar tratamentului cu laser, exfolierile chimice pot îmbunătăți tonusul și textura pielii din jurul ochilor, diminuând apariția cearcănelor;
- Fillere dermice - fillerele injectabile, precum acidul hialuronic, pot fi folosite în zona cearcănelor pentru a umple golurile și a netezi zona, minimizând aspectul neplăcut;
👉 Acidul hialuronic este un ingredient de bază al tratamentelor de întinerire. Află implicațiile sale în diferitele tratamente dermatocosmetice!
- Blefaroplastie - pentru cazurile severe, această procedură chirurgicală implică îndepărtarea sau repoziționarea excesului de grăsime și piele de la pleoapele superioare și inferioare; în acest caz, este esențial să consulți medicul, pentru a afla riscurile și efectele secundare asociate.
👉 Tratamentele dermatocosmetice pot fi soluția pentru o mulțime de afecțiuni ale pielii. Află mai multe despre acestea și nu ezita să ne contactezi pentru a afla care este tratamentul potrivit pentru tine!
Măsuri de prevenție
În timp ce eliminarea completă a cearcănelor poate fi dificilă, există măsuri preventive care pot ajuta la atenuarea progresului și la menținerea efectelor remediilor și tratamentelor menționate anterior:
- Utilizarea protecției solare - utilizarea cremei de protecție solară poate ajuta la prevenirea îmbătrânirii premature și a dezvoltării pungilor pigmentate de sub ochi, cauzate de expunerea la soare;
- Utilizarea cremelor și serurilor - încorporarea cremelor sau serurilor pentru ochi care conțin ingrediente benefice, precum vitamina C, retinolul sau acidul hialuronic, în rutina de îngrijire a pielii este, de asemenea, benefică;
- Gestionarea stresului si respectarea orelor de somn - stresul cronic poate contribui la formarea și accentuarea cearcănelor, astfel încât practicarea activităților de reducere a stresului, precum meditația, exercițiile de respirație sau yoga, poate avea un efect profilactic;
- Renunțarea la fumat - se cunoaște faptul că fumatul accelerează descompunerea colagenului și elastinei, facilitând dezvoltarea pungilor sub ochi; astfel, renunțarea la fumat poate ajuta la prevenirea acestei probleme.
În concluzie, cearcănele sau pungile sub ochi pot fi o problemă cosmetică adesea frustrantă și persistentă pentru multe persoane. În timp ce pentru sănătatea generală sunt, în general, inofensive, abordarea terapeutică și profilactică a aspectului lor poate crește încrederea în sine și poate contribui la un aspect mai plăcut. Nu ezita niciodată să ceri sfatul specialiștilor, întrucât fiecare om este diferit și poate beneficia de un tratament mai potrivit.
Bibliografie:
- https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/bags-under-eyes/symptoms-causes/syc-20369927
- https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/bags-under-eyes/diagnosis-treatment/drc-20369931
- https://www.healthline.com/health/beauty-skin-care/how-to-get-rid-of-bags-under-eyes#takeaway
- https://www.aao.org/eye-health/tips-prevention/bags-under-eyes