În calitate de individ diferit, el ți se poate opune. Piatra de încercare a eu-lui, precum și a celor mai profunde forțe psihice ale tale, dragă mamă și dragă tată, este prima fază în care copilul ți se opune și spune NU la aproape orice. Nu discutăm acum cu câtă întemeiere, dar cu siguranță o face cu multă convingere. Și de cele mai multe ori te ia prin surprindere.
Acum datoria ta, dragă părinte, este să îi faci cadou dreptul de a spune NU, drept care este oricum al lui și de fapt nici nu trebuie să ți-l ceară. Dar el, copilul, cu generozitate, ți-l cere. Iar tu, cu generozitate, dragă părinte, trebuie să i-l dai, pentru a rămâne conectați și pentru a crește mai departe, ca părinte și copil.
Aceasta este miza fazei NU-ului, care începe undeva la 2 ani și se termină pe la 3 ani. Aceasta în linii mari, deoarece mai pot reapărea periodic diferite episoade de negație, în mod sporadic până în adolescență și apoi masiv în adolescență.
De ce spun copiii NU? Psihoterapeuta Marcy Davidovics reîncadrează nevoia de rezistență (sau capacitatea de a spune NU) a copilului aflat în procesul de creștere făcând apel la un termen inventat de psihanalistul austriac Otto Rank: contravoința. Contravoința este ceea ce se întâmplă atunci când percepi că altcineva încearcă să te constrângă să faci ceva. Aceasta este diferită de voință, care se referă la a face ceea ce este necesar pentru a-ți atinge obiectivele.
A spune NU este o putere, care îl va proteja pe copil în situațiile pentru care părintele său nu l-a pregătit sau nu l-a pregătit încă. Exemplul tipic se referă la situații de abuz. Ni se pare că este foarte potrivit ca atunci când un adult îl ademenește cu bomboane într-o mașină copilul nostru să spună NU. Dar dacă el este dresat să asculte mereu de adulți? Atunci ar trebui ca un adult de încredere să-i fi spus deja: nu merge cu adulți care îți oferă bomboane… Astfel situația se complică iar copilul are o capacitate de apărare mai slabă și mai puțin convingătoare. Așadar, nu înăbuși orice opoziție a copilului, ci mai curând moduleaz-o.
Capacitatea de a spune NU îl ajută pe copil să-și stabilească propriile limite, astfel încât să creeze relații sănătoase. Dacă un copil nu vrea să fie îmbrățișat sau sărutat de un alt copil sau adult, NU-ul lui ar trebui respectat și ascultat.
De ce ar trebui să spui „da” fazei NU?
Kathryn Smerling, psiholog de familie din New York: „În această perioadă (2-3 ani) copilul se confruntă cu cea mai rapidă dezvoltare a creierului pe care o va întâmpina în viața lui – 700 de conexiuni neuronale noi în fiecare secundă.” O parte din această explozie de dezvoltare duce la faza NU.
Copiii încep să-și dea seama că au propriile lor gânduri și opinii. Această separare este esențială pentru ca ei să devină indivizi funcționali, iar părinții, dacă până acum au crezut că micuții sunt niște simple extensii funcționale ale lor, este momentul să-și dea seama că aceștia sunt de fapt niște indivizi separați, care poate că încă nu știu destule și nu au puterea să devină autonomi, dar acesta este destinul lor și părinților le revine sarcina de a le respecta individualitatea și de a-i instrui astfel încât să poată deveni cu adevărat autonomi. Pare cel mai natural lucru, pare evident, dar în mod surprinzător poate nu este totdeauna lucrul cel mai la îndemână pentru orice părinte.
NU este un cuvânt foarte puternic care atrage atenția adulților. Uneori NU este folosit de copil pur și simplu pentru a vedea cum stârnesc reacții. Copiii mici doresc control asupra mediului lor - ei vor să fie la conducere.
Spunând NU, copilul își testează propriile limite și testează limitele adulților. Modul în care părinții răspund la comportamentele de stabilire a limitelor este modul în care copiii mici învață. Ei învață reguli despre propriile lor comportamente și despre cum să navigheze în lumea socială complexă din jurul lor.
Așadar, consideră faza de NU ca o etapă a procesului de creștere și nu face din ea un prilej de luptă pentru putere. Dacă o iei ca pe un joc de putere, copilul va răspunde imediat la fel, iar ceea ce va urma este previzibil: el poate va renunța la un simplu NU verbal, dar va folosi puterea devastatoare a tantrumurilor ori de câte ori are ocazia.
Dar, cu toate că înțelegem puterea formatoare a negației, câteodată, din motive pur practice, dar totuși importante, avem nevoie de cooperarea copilului. Cum facem față NU-urilor repetate și cum ne putem totuși înțelege cu copilul?
Nu o lua personal!
Dacă cel mic se apropie de 2 ani, deja ar trebui să te aștepți să apară astfel de comportamente. Trebuie să te obișnuiești să întâmpini răspunsul NU dintr-o postură de seninătate și nu cu o atitudine de furie.
Nu reacționa imediat, chiar dacă ți se pare incoerent comportamentul copilului. Adu-ți aminte că e un copil imatur emoțional și nu un computer coerent cognitiv. Copilul poate acționa irațional, iar din partea ta este la fel de irațional să îi ceri lui o explicație rațională pentru asta. Da, e greu să nu-ți pierzi calmul când copilul tău cere un biscuit, i-l dai, apoi îl aruncă brusc pe podea și începe să țipe că biscuitul e jos. Nu are sens să țipi la copil și să-i reproșezi că l-a aruncat, criza nu va face altceva decât să escaladeze. Este important să rămâi prezent și să îi arăți copilului că nu intri în bătălii pentru putere cu el. Lasă situația să treacă și în câteva minute toată lumea va uita de biscuit.
În general, e mai bine să ignori comportamentele nedorite, în timp ce lauzi constant și consistent toate comportamentele bune, dorite, ale copilului.
Alternative viabile
Oferă-i copilului alternative (nu mai mult de două, ca să nu îl copleșești), dar numai pe cele care-ți convin! La întrebarea: vrei la micul dejun ouă sau fulgi de ovăz? e puțin probabil să primești răspunsul ˝nu˝ - totuși, ca să fim realiști, nu este complet exclus!
Oferă-i copilului opțiuni ori de câte ori este posibil. Alegerile pot fi minore: „Ce cântec să cântăm azi în drum spre casă? Alege tu!” Oferirea de alegeri mici pe tot parcursul zilei reduce frustrarea atunci când trebuie să-i spui totuși nu copilului.
Însă nu prezenta ca pe o alegere iluzorie ceea ce este cu adevărat non-negociabil. Nu te preface că îl întrebi: Mergem azi la doctor? Dacă cel mic începe să perceapă aceste alternative și întrebări ca fiind pur formale, el se va simți păcălit și deci îndreptățit să spună NU.
Distrage-i atenția!
Dacă nu ai putut obține decât refuzuri și NU-uri referitor la o anumită cerere, nu insista, ci mai bine distrage-i atenția, de exemplu cu umor sau cu un joc. Apoi, ca o continuare a jocului, reia cererea și ai șansa să obții un răspuns mai bun.
Dacă vrei să facă ceea ce îi ceri, e mai sigur să prezinți copilului totul ca pe un joc și nu ca pe o comandă. Fii onest, nici ție nu ți-ar plăcea deloc să ți se dea numai ordine toată ziua. Iar un copil are un prag de toleranță mult mai scăzut, prin definiție!
Comanda va incita imediat impulsul copilului de a spune NU, dar în joc s-ar putea să se implice. O altă cale de a-l determina să facă ceva este să prezinți totul ca pe o cerere de ajutor: Am nevoie de ajutorul tău. Numai dacă mă ajuți tu o să putem strânge lucrurile astea de pe covor în 5 minute! Copilul se va simți bine, se va simți luat în seamă și va dori să demonstreze că te poți baza pe el, că e vrednic și e important în viața ta.
Spune tu însuți NU numai în situațiile esențiale
Gândește-te cât de des îi spui NU copilului tău - încearcă să reduci acest mod de exprimare și să îl păstrezi numai pentru acele situații în care este cu adevărat nevoie de el. În marea majoritate a cazurilor poți reformula frazele, astfel încât accentul să nu mai cadă pe negație, ci pe comportamentul dorit. De exemplu, poți înlocui pe ˝Nu îți spun povestea până nu te speli pe dinți˝ cu ¨Îți spun povestea după ce te speli pe dinți˝.
Explică cerințele pe înțelesul celui mic, încearcă să reduci numărul de porunci aruncate fără explicații - cu cât i se vor impune mai multe asemenea comenzi, cu atât cel mic va fi mai incitat să arunce și el NU-uri inexplicabile și încăpățânate.
Când totuși trebuie să spui NU ca părinte, spune un NU coerent și cu greutate: NU trebuie să însemne întotdeauna NU - azi și mâine, indiferent de amploarea crizelor cu care poate fi întâmpinat. Altfel, dacă un NU parental se transformă în DA după un tantrum, atunci crizele de furie i se vor revela celui mic ca o cale directă spre succes: va ști că își poate impune oricând voința prin tantrumuri.
Spune „da” uneori!
Uneori, însă, părinții rămân blocați într-un „ NU” perpetuu la tot ce spune copilul. Copilul spune „NU” la ceea ce îi ceri, apoi cere altceva, iar tu ajungi să îi spui atunci NU la rândul tău, aproape automat. Totuși, de fiecare dată este chiar atât de important să refuzi tot ceea ce îți propune? Încearcă să mai spui și ˝da˝!
Oferă-i copilului și posibilitatea de a alege, acolo unde alegerea lui nu are cum să facă rău nimănui. De exemplu, lasă-l să-și aleagă hainele, chiar dacă tu, mami, ești convinsă că ai gusturi vestimentare mai bune. În definitiv, numai alegând și înțelegând consecințele alegerilor sale copilul va putea învăța să aleagă ținând seama de cât mai mulți factori. În plus, copilul va simți că are puțin din puterea pe care și-o dorește cu atâta disperare, iar frustrarea lui se va diminua.
Surse de referinta:
- KidsHealth From Nemours, Disciplining Your Toddler Opens a new window, August 2018.
- American Academy of Pediatrics, Top Tips for Surviving Tantrums Opens a new window, April 2021.
- American Academy of Pediatrics, What's the Best Way to Discipline My Child? Opens a new window, November 2018.
- What to Expect the Second Year, Heidi Murkoff.
- American Academy of Pediatrics, How to Give a Time-Out, November 2018.
- Centers for Disease Control and Prevention, Essentials for Parenting Toddlers and Preschoolers, How to Use Ignoring, October 2017.
- Mayo Clinic, Parenting Tips: How to Improve Toddler Behavior, October 2016.
- National Association for the Education of Young Children, Growing Independence: Tips for Parents of Toddlers and Twos.