În general
Totuși, mai toți cunoaștem și acel moment în care ne devine clar că o anumită companie nu ne face deloc bine. Ne irită sau știm de la început că ne va aduce probleme - câteodată chiar la nivelul încălcării legii. Mai toți am trecut prin acel moment în care ajungem să evităm un prieten din anturajul mai îndepărtat sau mai apropiat.
Câți dintre noi fac însă o acțiune afirmativă și îi declară deschis acestui prieten că preferă să nu mai continue relația de prietenie? Nici nu e necesar să fii așa de drastic, argumentează cei mai mulți. Și cu adevărat nu este, în majoritatea cazurilor. De obicei pur și simplu impui distanță.
Totuși câteodată ne dorim să putem face o acțiune afirmativă, prin care ne delimităm strict de această persoană - asta pentru că simțim că avem de-a face cu o prietenie toxică și ne dorim să scăpăm de ea, ca de fumat sau de droguri.
Este vorba despre acea persoană despre care știm de la început că ne va da în cele din urmă o senzație neplăcută sau stânjenitoare, și totuși o considerăm inevitabilă. Să spunem stop acestei relații, care în sine nu are nimic obligatoriu, este "numai" o prietenie, este oare la fel de greu cum se întâmplă în cazul substanțelor intoxicante sau avem de-a face doar cu o metaforă?
State specific friendships
Uneori e drept că întrebarea își găsește imediat răspuns, deoarece aceste prietenii chiar sunt legate de consumul de substanțe intoxicante. Câți oameni nu au oare acel grup de prieteni cu care nu împărtășesc mai nimic în afară de activitatea de a bea alcool sau de a consuma droguri? Aceste state specific friendships pot fi foarte durabile. Pe de o parte ele nu angajează deloc viața "reală" a consumatorului, anturajul său tipic și preocupările sale tipice, ca atare nu există nimic care să le cenzureze. Ele ajung să fie asimilate drogului în sine și dependenței - și devin la fel de inevitabile.
Câteodată însă se petrece procesul invers: o persoană ajunge să fie consumator de droguri sau de alcool numai pentru că s-a alăturat unui prieten care obișnuiește să consume. Nu de puține ori este vorba despre acel prieten care își asumă misiunea de a-l urma pe consumator în dependența lui pentru a-l înțelege și a-l salva din interior. Numai că acest proces de salvare nu există în viața reală, este o iluzie a salvatorului. Iar fantasma salvatorului stă la baza celor mai multe dintre prieteniile toxice.
Cum ajunge o prietenie să fie toxică
Vom vedea cât este de greu este să te desprinzi de numita prietenie toxică atunci când ne vom pune problema cum de am ajuns să credem despre prietenia respectivă că este toxică.
Asta deoarece, ca adulți, rareori ne angajăm în relații de prietenie despre care vedem de la început că manifestă disparități flagrante sau sunt de-a dreptul abuzive. La început trăim iluzia unui schimb echitabil la nivel cognitiv și afectiv, după care ceva ne determină să vedem că acest schimb nu se întâmplă cu adevărat. Că oferim timp și investiție afectivă și nu primim în schimb nici atenția și nici suportul la care ne-am așteptat.
Poate fi pur și simplu nepotrivire de caracter și eroare de judecată din partea noastră și tot ce avem de făcut, în calitate de adulți responsabili, este să investim mai puțin în respectivă persoană, să ne implicăm mai puțin. Dacă în loc de asta ne pomenim că, dimpotrivă, ne plusăm investiția în speranța că vom obține rezultatul dorit, chiar dacă am crezut că am luat deja decizia să facem contrariul, atunci avem deja indiciul că ne aflăm într-o relație toxică. Iar abordarea ei devine inevitabil mai profundă decât simpla dezinvestire asumată rațional.
Social media și prieteniiile toxice
Aceste lucruri sunt valabile pentru un adult care a dobândit o anumită autonomie socială și psihică.
În adolescență se pune însă mereu problema anturajului toxic, a cărui putere de atracție joacă mereu cartea nevoii de apartenență. O realitate crudă a zilelor noastre este că omniprezenta social media, prin incitarea continuă la comparație socială, ne prelungește adolescența într-un mod cu totul nedorit și ne face să tânjim continuu după acceptare și apartenență sau măcar după semnele și simulacrele lor. Dorința de a avea prieteni de facebook și de a cuantifica gradul propriu de popularitate ne adoarme mecanismul natural de selectivitate, astfel că ne putem trezi cu prieteni, virtuali sau reali, cu care realmente nu avem nimic în comun sau care ne pun în situații penibile sau chiar ne jignesc.
Cum pui capăt unei prietenii toxice?
Așadar vine un moment în care realizăm că o anumită relație de prietenie ne face rău și nu ne oferă nimic în schimb; este o relație distructivă și natural ar fi să îi punem capăt. Surpriza poate veni atunci când descoperim că nu o putem face sau "nu ne iese". De ce? Sunt mai multe variante:
- nu suntem destul de fermi și convingători în a pune limitele potrivite; motivul: nu suntem pe deplin deciși, la nivelul tuturor instanțelor noastre psihice, că dorim să ieșim din această relație.
- ne lovim de opoziția activă a celuilalt, care fie se agață, se cramponează, ne imploră să nu îl abandonăm, fie, dimpotrivă, ne amenință - în orice caz ne arată clar că nu vrea să părăsească relația și ne șantajează folosindu-se de pârghiile psihice pe care le are asupra noastră.
De ce nu putem spune stop?
De aceea întrebarea care se impune să o adresăm în acest moment este: ce anume din mine are nevoie de această prietenie? Deși sunt conștient că e o relație care nu îmi face bine, faptul că nu mă pot desprinde de ea arată că eu am totuși un beneficiu din această relație, că este undeva o nevoie a mea pe care relația aceasta o împlinește. Care ar fi aceasta?
Ajunși în acest punct, probabil că nu e prea ușor să ne dăm singuri răspunsul la această întrebare, dar un indiciu ne poate veni chiar de la natura pe care o percepem la această relație: toxică. Așadar, avem undeva o dependență, ca și cei care se dedau unui comportament adictiv. Ne putem gândi la aceasta în termeni pur chimici: comportamentul adictiv începe să apară atunci când receptorii din organismul nostru rămân setați să primească respectiva substanță. Există însă și o diferență specifică în cazul prieteniei toxice: aici nu avem o substanță unică, acționând la nivel chimic, ci într-o prietenie toxică noi înșine suntem cei care am creat mecanismul, investind prietenia respectivă cu un mod de funcționare care acum se dovedește a ne aduce prejudicii.
Unele relații de prietenie urmează tiparul unei relații amoroase, altele tiparul unei relații părinte-copil, altele tiparul mixt al unei relații salvator-salvat. Fiecare dintre acestea pot avea o componentă de toxicitate, care, odată instalată și identificată, poate îngreuna procesul de recunoaștere și desprinderea.
De aceea, faptul că nu ne putem desprinde dintr-o prietenie printr-un gest care să nu ne impună mari costuri psihice, faptul că nu ne putem retrage (fără mari costuri) investiția afectivă pe care noi înșine am făcut-o, ne arată că aceasta s-a instalat pe un câmp psihic al nostru unde încă nu suntem pe deplin în largul nostru, unde există componente psihice care ne sabotează.
Ce putem face?
Dacă avem un prieten care a ajuns să joace pentru noi rolul părintelui pe care nu l-am avut, un părinte imaginar deci, sau rolul de copil al unui părinte imaginar (iar acest rol de părinte imaginar ni-l atribuim nouă înșine), dacă ne alimentează fantasma de salvator intrând mereu în probleme vitale pe care ne cheamă mereu să i le rezolvăm sau alimentează alte scenarii fantasmatice ale noastre, câteodată simpla recunoaștere a rolurilor nu este deloc suficientă. Recunoaștem sau credem că recunoaștem rolurile, credem că ne-am desprins de ele, dar este suficient ca rolurile să se schimbe puțin și imediat nu le vom mai recunoaște iar tiparul comportamental toxic se poate reinstala.
Aici este momentul să consultăm un specialist psihoterapeut, care să ne oglindească în acest proces de recunoaștere și, până la urmă, de creștere personală. În fond, din dependențele profunde rareori cineva se desprinde singur. Iar dependențele psihologice, respectiv cele care nu au un suport chimic concret și abordabil, sunt cele mai versatile și cele care cer cea mai mare atenție.
Putem privi acest lucru ca pe un beneficiu pe care cu adevărat ni l-a adus această prietenie toxică - oportunitatea de a scăpa de un tipar de dependență pe care nici nu știam că îl avem!