În momentul în care devenim părinți, avem deja imagini, convingeri și reprezentări interioare foarte complexe cu privire la ce înseamnă să fii părinte. Cele mai vechi reprezentări interioare, parțial sau în întregime inconștiente, sunt cele construite în interacțiunile precoce cu părinții sau cu cei care ne-au îngrijit, încă de când am apărut pe lume.
Încă de pe atunci, îngrijirile fizice și emoționale care ni s-au acordat, stilul personal al fiecăruia dintre părinți, calitatea și ritmul receptivității lor față de nevoile noastre s-au înscris în memoria corpului și a întregii noastre ființe, constituind primele aspecte ale identității noastre, baza noastră de sine. De asemenea, foarte important de precizat este că nu numai părinții imprimă relația cu bebelușul, ci însuși bebelușul are un rol activ în devenirea lor ca părinți.
“Copilul îi creează pe părinți”, așa cum a afirmat Serge Lebovici, pediatru, psihiatru, specializat în psihanaliza bebelușilor și a familiilor acestora. Într-adevăr, putem spune că el, copilul, își construiește și parentalizează părinții, în timp ce se construiește pe el însuși. El vine cu aptitudini înnăscute de a stabili o relație cu părinții și cu mediul înconjurător și viața, prin extensie. Deși dependent de mamă, s-a observat, de exemplu, că el nu este un receptor pasiv al îngrijirilor materne. Numeroase studii arată că nou-născutul posedă importante competențe pe care le pune în joc și care au ca și rezultat stimularea competenței părinților săi și atașamentul reciproc. Astfel, de exemplu, celebrul pediatru Berry Brazelton (și inițiatorul Scalei de evaluare a comportamentului neonatal), a demonstrat, în studiile pe care le-a condus, că bebelușul recunoaște vocea mamei și o distinge de alte voci, dar și că deosebește foarte devreme, îngrijirile acordate de mama sa, de cele acordate de tată, imprimând un stil unic relației cu fiecare dintre părinții săi.
Astfel, părinții, recompensați în mod particular de către bebelușul lor, se “simt” mama și tatăl copilului, confirmați și reconfirmați de către acesta într-un mod unic. Toți trei participă la construirea unei relaționări proprii familiei lor. În mod natural, exact ca într-un puzzle incomplet, acestei baze relaționale familiale i se adaugă, progresiv, noi piese, pe măsură ce intrăm în adolescență, unde începe un prim proces de analiză și filtru propriu. Continuăm apoi pe tot parcursul vieții, într-un mod mult mai conștient, prin lecturi, experiențe proprii, interacțiuni cu alte persoane semnificative, să transformăm continuu modelul părintelui internalizat în copilărie, până la găsirea unui stil de parentaj propriu.
Odată cu venirea copilului pe lume, toate aceste reprezentări interioare despre ce înseamnă să fii părinte și despre cum a fost să fim copiii părinților noștri, devin de actualitate și intervin în modul în care ne percepem competențele ca părinți, modul în care îl percepem pe copilul nostru, modurile complexe în care când devenim părinți, ne confruntăm cu un amalgam de emoții, așteptări și provocări. Acest nou rol ne transformă profund, nu doar prin responsabilitățile pe care le presupune, ci și prin modul în care ne redefinim identitatea.
Iată cum navigăm prin această călătorie unică, influențați de trecutul și prezentul nostru.
De la Naștere la Parentalitate: Un Rol Activ în Modelarea Noastră
Părinții își încep călătoria nu doar ca îngrijitori, ci și ca participanți activi în propriul lor proces de formare. Așa cum spunea Serge Lebovici, copilul îi creează pe părinți, aducând cu sine capacitatea de a stabili conexiuni profunde și de a-și forma personalitatea în tandem cu dezvoltarea părinților săi. Bebelușul, departe de a fi un receptor pasiv, recunoaște vocea mamei și manifestă preferințe unice în relația cu fiecare părinte, stimulând în mod special competența și atașamentul reciproc.
Sensibilitate Parentală și Acordarea la Semnalele Bebelușului
Sarcina însăși pregătește mama pentru o sensibilitate sporită, esențială pentru a identifica și răspunde adecvat nevoilor nou-născutului. Această acordare fină nu este rezervată doar mamei, ci implică ambii părinți într-un dialog continuu și empatic cu bebelușul, consolidând competențele parentale și favorizând un mediu stabil și plin de iubire pentru dezvoltarea copilului.
Triangularea Relației de Cuplu
Venirea copilului aduce cu sine fenomenul de triangulare a relației de cuplu, o nouă dinamică în care părinții trebuie să își găsească rolurile nu doar ca parteneri, ci și ca părinți. Această tranziție poate fi plină de bucurie și provocări, cerând o maturitate emoțională sporită pentru a naviga prin schimbările aduse de noua structură familială.
Maturizarea Identităților Parentale
Devenirea părinte implică o introspecție profundă și o reevaluare a propriei noastre istorii și relații cu părinții noștri. Este un proces de descoperire și acceptare, în care fiecare părinte își redefinește identitatea în lumina noilor responsabilități și bucurii. Această călătorie de autocunoaștere fortifică legăturile familiale și susține dezvoltarea emoțională și personală a ambilor părinți.
Când Devii Părinte: O Nouă Perspectivă Asupra Sinelui și a Lumii
Parentalitatea oferă oportunitatea unică de a experimenta o formă revigorantă de iubire de sine, mediată prin grijă, protecție și atenție acordate copilului. Este un drum continuu de transformare și creștere, care îmbogățește viața părintelui și îi permite să acceseze noi dimensiuni ale propriei persoane.
Această călătorie a părintelui este plină de învățături, provocări și momente de bucurie profundă. Fiecare etapă aduce cu sine noi oportunități de creștere și dezvoltare, atât pentru părinte cât și pentru copil, consolidând legătura unică care definește familia. Prin sensibilitate, empatie și un dialog deschis, putem naviga cu succes prin complexitățile și frumusețea părintelui, construind împreună bazele unei familii armonioase.
Părinții experimentează o gamă largă de emoții și provocări în drumul lor, dar fiecare etapă vine cu propria sa oportunitate de creștere și înțelegere. Reflectând asupra propriilor experiențe și emoții, părinții își pot debloca potențialul și pot naviga prin complexitățile vieții familiale cu grație și empatie.
Asumarea Responsabilității
A deveni părinte implică recunoașterea unei importanțe personale și a asumării responsabilității pentru o altă ființă umană. Acest proces de maturizare nu numai că dezvoltă empatia, compasiunea și dedicarea, dar și întărește capacitatea de a lua decizii și de a acționa eficient. În acest mod, părinții devin pilonii pe care se construiește siguranța și bunăstarea copiilor lor.
Parentalitatea ca Proces Continuu de Învățare
Parentalitatea nu este o destinație, ci un drum continuu de explorare și învățare. Fiecare etapă a vieții copilului prezintă noi provocări și oportunități de aprofundare a rolului parental. Acest proces constant de "parentalizare" este esențial pentru dezvoltarea și evoluția atât a copilului cât și a părintelui.
Concluzie: Creșterea Împreună
Drumul parentalității este una dintre cele mai profunde și împlinitoare experiențe ale vieții umane. Prin dragoste, grijă, și o înțelegere reciprocă, părinții și copiii pot crește împreună, navigând prin provocările vieții ca o echipă unită. Împărtășind bucuriile și dificultățile, familia devine un sprijin constant, o sursă de învățare și un adăpost de iubire necondiționată.
Fiecare zi ca părinte aduce noi oportunități de a învăța, de a iubi și de a crește. Prin empatie, înțelegere și un angajament profund față de bunăstarea reciprocă, călătoria parentalității poate fi una dintre cele mai îmbelșugate și pline de satisfacții experiențe ale vieții.
Înarmându-ne cu răbdare, deschidere și dorința de a învăța din fiecare experiență, putem să facem din călătoria parentalității o aventură plină de dragoste, înțelegere și creștere reciprocă. Este o călătorie care ne schimbă pentru totdeauna, învățându-ne ce înseamnă să iubim, să ne dedicăm și să ne depășim limitele pentru binele celor pe care îi iubim.
