Alege sectiunea

EDU.REGINAMARIA.RO

Chist ovarian gigantic, operat laparoscopic la Spitalul Regina Maria Brașov

Articol de Silvana Pătrăşcanu Senior Editor
Chisturile ovariene sunt o patologie comună. Cele mai multe dintre acestea sunt inofensive, rămân asimptomatice, regresează și dispar spontan în decurs de câteva luni. Există însă și situații, considerate unanim de medici ca fiind rare, când aceste chisturi evoluează și ajung la dimensiuni impresionante. Într-o astfel de situație a fost și Mariana Adăscăliței, în vârstă de 56 de ani. În cazul ei, chistul ovarian a ajuns la un diametru de aproximativ 30 de centimetri și la o greutate de peste 7 kilograme.

Singura soluție într-un astfel de caz este intervenția chirurgicală, care a fost realizată cu succes la Spitalul Regina Maria Brașov de doctorul Viorel Narcis Stoica, medic specialist obstetrică-ginecologie. Spectaculos a fost faptul că acest chist ovarian gigantic a fost eliminat printr-o intervenție laparoscopică, iar pacienta a plecat acasă a doua zi după operație cu doar trei incizii, toate mai mici de 3 centimetri.
 

O situație limită, fără speranță

Chistul ovarian a fost identificat la finele anului trecut. Formațiunea a fost vizibilă la un consult ecografic și, la momentul respectiv, avea în jur de 15 centimetri diametru și o greutate evaluată la 1,5 kilograme. Mariana Adăscăliței știa de existența acestuia, chisturile ovariene fiind una dintre problemele recurente, dar nu și că acesta ajunsese atât de voluminos. 

„Din păcate pentru mine am trecut prin multe intervenții chirurgicale. Când a fost identificat chistul acesta eram într-o perioadă foarte bună, mă simțeam bine, iar faptul că mi s-a spus, destul de brutal, că este o problemă severă efectiv m-a dărâmat. Am făcut câteva investigații, la recomandarea medicilor care m-au văzut și verdictul a fost că trebuie operat”, îți amintește Mariana Adăscăliței.

În ciuda faptului că a consultat mai mulți chirurgi, niciunul nu i-a oferit ca soluție posibilă intervenția laparoscopică. De fiecare dată opinia medicală era aceea că operația nu poate fi realizată decât clasic. 

„Intervenția clasică înseamna o tăietuă transversală pe abdomen, de circa 20-30 de centimetri. Nu era prima mea intervenție pe abdomen, știu ce înseamnă operații deschise de o asemenea dimensiune. Recuperarea este teribil de grea, de complicată și cu multe, foarte multe riscuri, prin care pur și simplu eu nu mai aveam forța să trec. Am decis să caut un medic care să aibă curajul să mă opereze laparoscopic. Iar spre norocul meu l-am găsit la Brașov, la Spitalul Regina Maria. Nu doar că am făcut operația laparoscopic, dar am avut parte și de cel mai bun, mai blând și mai uman medic posibil. Iar după toate spaimele prin care trecusem, a fost o binecuvântare”. 
 

Un chist ovarian gigantic, cu evoluție galopantă   

Deși, în general chisturile ovariene se resorb în decurs de câteva luni, există situații în care acestea evoluează și cresc în volum. Mai mult, de la un moment dat încolo acestea evoluează accelerat. În cazul Marianei Adăscăliței, în trei luni chistul și-a dublat diametrul și a depășit 7 kilograme. Amplitudinea abdomenului sugera o sarcină gemelară, la termen. 

„Fiica mea a fost cea care m-a susținut și tot ea a fost cea care l-a găsit pe domnul doctor, căutând pe internet cazuri similare ale unor femei cu chisturi ovariene gigantice. Pur și simplu m-am programat la domnul doctor Viorel Stoica. Am ajuns la dumnealui, m-a văzut, am făcut investigații și în final mi-a spus că poate face operația laparoscopic. M-a operat și m-a salvat!”, adaugă pacienta. 

Mariana Adăscăliței ne-a mai povestit că înainte ca acest chist ovarian gigantic să fie identificat, nu a luat în seamă amplitudinea abdominală pentru că nu au existat simptome care să o alarmeze, dar și pentru că a crezut că aceasta este conformația ei. „M-am gândit că semăn cu mama, că asta este metabolismul nostru și că totul se depune pe abdomen”. 
 

Chisturile ovariene gigantice, o patologie atipică

Dr. Viorel Narcis Stoica. „Un chist care depășește diametrul de 10 centimetri, măsurabili prin examen ecografic, este considerat unul mare, gigantic. Cauzele care duc la acest tip de evoluție sunt complexe și nu sunt decât parțial înțelese. Poate fi un sindrom de ovare polichistice, poate fi efectul endometriozei, poate fi o infecție pelvină, stimulată de o disfuncție hormonală, combinată cu menopauza, doamna având 56 de ani la momentul în care am operat-o și fiind la menopauză. 

Am mai operat astfel de chisturi gigantice laparoscopic, chiar și unul comparabil cu acesta. Dar nu toate pot beneficia de această chirurgie minim invazivă. Depinde de aderențe, de structura chistului și mai ales dacă există sau nu suspiciunea de malignitate. Îmi face plăcere să spun că tehnica am învățat-o de la profesorul Dan Ulmeanu, alături de care am operat un chist ovarian gigantic”.

De la medicul Viorel Narcis Stoica am mai aflat că acest tip de chisturi nu pot fi biopsiate înainte de intervenție, iar datele furnizate de evaluarea imagistică fiind determinante pentru a decide ce tip de abordare chirurgicală este cea potrivită, dar și pentru a stabili dacă chistul este malign sau benign. 

„Intervenția laparoscopică este de dorit, dar se poate face numai dacă știi sigur cum arată chistul și care este situația din punct de vedere al aderențelor la celelalte structuri abdominale. Mai mult, pentru astfel de intervenții - mă refer la chisturi ovariene gigantice - nu există un protocol, pentru că fiecare caz este specific, așa că pentru mine, chirurg, este esențială colaborarea cu medicul imagist”, explică dr. Viorel Narcis Stoica.
 

Investigații amănunțite

Mariana Adăscăliței a urmat întocmai toate indicațiile pe care le-a primit de la dr. Viorel Stoica, în cele două săptămâni cât au durat investigațiile preoperatorii. O serie de analize necesare pentru a stabili exact procedura chirurgicală, pacienta le-a făcut acasă la Petroșani. Pe măsură ce primea rezultatele, le comunica doctorului Viorel Stoica, menținând o legătură permanentă cu acesta. 

„Când am ajuns la doctorul Viorel Stoica, mi-a spus că intervenția laparoscopică este posibilă numai după ce va analiza imaginile RMN și ecografice. Mi-a explicat foarte clar, care sunt situațiile în care laparoscopia nu este posibilă și mi-a spus care sunt riscurile. Mai mult, mi-a explicat că și o intervenție deschisă poate fi foarte blândă, pentru că îi spusesem că îmi este groază de o tăietură mare pe burtă. A fost extrem de calm și m-a înțeles. Mă lăsam operată clasic de dumnealui, dacă varianta laparoscopică nu ar fi fost posibilă, așa sentiment de încredere mi-a dat. Și asta doar pentru că a vorbit cu mine atât de frumos. Ceilalți medici la care fusesem nu-mi explicaseră aproape nimic. 

Am comunicat cu dumnealui pe whatsapp. Îi trimiteam rezultatele testelor pe care mi-a spus să le fac. Și-mi răspunde imediat. Îmi spunea: «E bine! Rezultatul e bun» sau îmi explica exact care putea fi problema. După ce i-am trimis rezultatul unui RMN a venit răspunsul pe care mi-l doream: că mă poate opera laparoscopic”, povestește pacineta.  
 

Operația

Mariana Adăscăliței s-a internat la Spitalul Regina Maria din Brașov în 26 februarie 2024. Avea un abdomen uriaș, respira greu, obosea, dar era convinsă că este pe mâini bune și că va trece ușor peste această încercare. „Nu îmi era deloc teamă, eram perfect liniștită. Totuși nici prin cap nu mi-a trecut că o să mă ridic singură din pat la trei ore după operație și nici că pe 28 februarie o să fiu acasă. Recuperarea mea a fost incredibilă. Am simțit o jenă ușoară, ca și cum aș fi făcut gimnastică și aveam febră musculară. Asta a fost tot. Plus că am scăpat de burta aceea uriașă. Acum sunt suplă și mă simt excelent!”. 

Complexitatea intervenției operatorii a unui astfel de caz stă în decompresia chistului și în extragerea lui. În cursul intervenției s-a practicat și ovariectomia ovarului la care adera chistul, dar și a celuilalt ovar, pentru a preveni repetarea situației. Intervenția a decurs fără incidente, a durat aproape trei ore și a fost un succes. 

Dr. Viorel Narcis Stoica: „A fost foarte importantă evaluarea imagistică. Astfel de cazuri complexe sunt tratate de o echipă formată din chirurg și imagist. Am repetat RMN pe care pacienta la făcut la Petroșani și am colaborat îndeaproape cu dr. Paul Silviu Biriș, pe a cărui capacitate de a vedea cele mai fine detalii, pe imaginile RMN, mă bazez 100%. Am analizat împreună parametri anatomici și mi-a oferit toate datele necesare pentru stabilirea planului operator, astfel că am redus la minimum posibil orice surprize în timpul intervenției”. 

Pregătirea minuțioasă a intervenției, precizia actului operator și abordarea minim invazivă au fost elemente care au oferit pacientei posibilitatea unei recuperări excepțional de rapide.
 

„Am avut încredere în doctorul Stoica, înainte să-l cunosc” 

„Este o mare satisfacție să-ți vezi pacienta la mai puțin de 24 de ore după operație trecând printr-o transformare radicală. Doamna a venit epuizată, cu un abdomen uriaș, anormal și a plecat zâmbitoare, veselă și cu moralul ridicat în puțin peste 24 de ore. Pentru medic este o sursă de energie. Bucuria a fost și mai mare când am primit rezultatele de la analizele anatomopatologice care au confirmat ceea ce anticipăm, din analize și imagini, și anume că este un chist benign, fără patologie malignă”, a concluzionat dr. Viorel Narcis Stoica. 

Mariana Adăscăliței a trecut cu bine peste operație. Nu au existat complicații, iar recuperarea a fost atât de rapidă încât a depășit și cele mai optimiste așteptări. 

Eliberată complet de suferință, inclusiv de riscurile ulterioare, prin faptul că s-a optat pentru rezecția ambelor ovare, Mariana Adăscoliței ni s-a confesat: „Mă bucur foarte tare că veți scrie despre mine. Pentru ca femei care trec prin situații asemănătoare să afle de experiența mea și să găsească, ca și mine, soluții la problema lor. Și au am ajuns la doctorul acesta minunat tot pentru că am citit despre cazurile pe care le-a rezolvat. Și poveștile acelor femei m-au făcut să am deplină încredere în dumnealui chiar înainte să-l cunosc. Eu am ajuns la doctorul Stoica după ce am bătut la ușa a vreo cinci medici chirurgi care au refuzat să mă opereze. 

V-am spus că am trecut prin multe boli. Am experiență, din păcate, cu medicii din spitale, cu spitalele… Pot să compar. Cu doctorul Stoica nu mi-a fost frică. Dacă ar fi toți medicii ca el, ar fi rai pe pământ și ne-am duce suferințele zâmbind! Toate mulțumirile mele tuturor celor din Spitalul Regina Maria. Este o altă lume acolo, o altă realitate!”
 

Chist ovarian după menopauză

Un chist ovarian este un sac plin cu lichid care se formează în sau pe ovare. Chisturile au de obicei 1-2 cm lățime, dar pot fi mai mari sau pot crește rapid în volum, așa cum a fost și cazul prezentat. Aproximativ 7% dintre femei vor prezenta un chist ovarian de-a lungul vieții. Sunt mai frecvente înainte de menopauză, când ovarele sunt active. 

Chisturile ovariene asimptomatice pot fi identificate și în postmenopauză, deseori întâmplător, pe fondul unor investigații de rutină sau pentru alte patologii. Cele mai multe rămân asimptomatice și nu necesită decât o monitorizare atentă pentru a elimina riscul de malignizare. 

Cancerul ovarian este a cincea cea mai frecventă afecțiune malignă la femei. Apare de obicei la
femeile după vârsta de 50 de ani și este identificat deseori tardiv. În acest context, managementul chisturilor ovariene, după menopauză include supravegherea și intervenția chirurgicală, în funcție de evaluarea riscului de malignitate.

Simptomele chisturilor ovariene după menopauză sunt:  

  • durere surdă în partea inferioară a spatelui sau a pelvisului;
  • senzație de presiune în abdomenul inferior sau pelvis;
  • balonare sau umflare în abdomenul inferior;
  • durere în abdomenul inferior sau pelvis;
  • durere în timpul sexului;
  • dificultate la golirea vezicii urinare sau a intestinelor;
  • sângerare vaginală;
  • creștere în greutate inexplicabilă. 

În timp ce majoritatea chisturilor ovariene după menopauză sunt benigne, riscul de cancer ovarian există și nu poate ignorat. Deși un chist ovarian suspect nu este un motiv de panică, trebuie atent monitorizat și investigat prin analize de laborator pentru identificarea unor markeri tumorali specifici și imagistică (RMN, ecografie). 

Incidența chisturilor ovariene după menopauză, inclusiv a celor cu potențial malign, este mai mare la femeile care s-au confruntat anterior menopauzei cu: 

După menopauză, chisturile ovariene se încadrează de obicei într-una din trei categorii:

  • Chisturile ovariene dermoide, care sunt un sac de țesut pe ovare. Apar în perioada fertilă și pot crește în timp. Sunt rareori canceroase.
  • Chisturi ovariene cu chistadenom, care se află în general pe suprafața ovarului și sunt umplute cu lichid sau mucus. Sunt de obicei benigne, dar pot fi maligne.
  • Endometrioame sunt chisturi cauzate de o creștere a celulelor endometriale (din mucoasa uterină) pe ovare. Acestea sunt cele mai frecvente la femeile cu endometrioză. Ca și alte chisturi, acestea pot fi canceroase, dar sunt în general benigne.

Consultant: dr. Viorel Narcis Stoica, medic specialist obsetrică ginecologie, la Spitalul Regina Maria Brașov, fondatorul Centrului de tratament al fibromului uterin si al altor patologii uterine benigne.