Iodul este un mineral important
Iodul este un oligoelement prezent in cantitati foarte mici in corpul uman (15-20 miligrame), insa extrem de important pentru functia normala a glandei tiroide. Tiroida are nevoie de iod pentru sinteza celor 2 hormoni tiroidieni - tiroxina, denumita T4 deoarece contine 4 atomi de iod si triiodotironina, denumita T3, care contine 3 atomi de iod. Absenta iodului in dieta determina hipotiroidism cu cresterea in dimensiune a glandei tiroide, o conditie denumita gusa.
Aproape fiecare celula din corp depinde de hormonii tiroidieni pentru reglarea metabolismului (activitatea chimica prin care celulele transforma substantele nutritive in energie). Hormonii tiroidieni sunt vitali pentru sanatate, deoarece mentin in limite normale tensiunea arteriala, temperatura corpului, frecventa cardiaca si greutatea. In plus, hormonii tiroidieni sunt importanti pentru dezvoltarea normala a oaselor si creierului copilului, in timpul sarcinii si in perioada de sugar.
Pe langa rolul sau esential in sanatatea tiroidei, iodul poate juca un rol central in alte cateva aspecte ale sanatatii. De exemplu, studiile preclinice si pe animale au aratat ca iodul ar avea un impact direct asupra functiei sistemului imunitar. De asemenea, poate ajuta la tratarea mastozei fibrochistice, o afectiune a sanului in care se formeaza chiste si noduli necancerosi.
Doza zilnica recomandata de iod
Consumul de iod este important pentru toata lumea si in special pentru sugari si pentru femeile gravide. O persoana adulta trebuie sa consume zilnic in jur de 150 mcg (micrograme) de iod, necesarul crescand la femeile insarcinate si la cele care alapteaza (250-300 mcg).
In functie de varsta, Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) a stabilit urmatoarea doza zilnica recomanda (DZR) de iod:
- Nou-nascuti - 6 luni: 110 mcg/zi
- 7-12 luni: 130 mcg/zi
- 1-8 ani: 90 mcg/zi
- 9-12 ani: 120 mcg/zi
- Adulti si adolescenti: 150 mcg/zi
- Femei insarcinate si care alapteaza: 250-300 mcg/zi
Deficitul de iod
Tulburarile deficitului de iod sunt determinate de productia inadecvata de hormoni tiroidieni secundara iodului insuficient. In timpul sarcinii si al copilariei timpurii, deficitul de iod poate provoca efecte ireversibile, fiind cea mai frecventa cauza de dizabilitate intelectuala care poate fi prevenita.
Cand aportul de iod scade sub 100 mcg/zi, glanda tiroida este stimulata sa produca mai multi hormoni tiroidieni. Totusi, cand aportul de iod este foarte mic, mai putin de 10-20 mcg/zi (deficit sever), nu se mai pot sintetiza suficienti hormoni tiroidieni si apare hipotiroidismul, o boala care este insotita frecvent de gusa (marirea glandei tiroide). Gusa este de obicei cel mai precoce semn clinic al deficitului de iod.
In cazul femeii insarcinate, un deficit de iod sever determina deficite majore de neurodezvoltare si intarzierea cresterii la fat, precum si avort spontan sau nasterea unui fat mort. Deficitul cronic sever de iod in timpul sarcinii provoaca cretinism la copil, o afectiune caracterizata prin dizabilitate intelectuala, surditate, spasticitate motorie, pubertate intarziata si alte anomalii fizice si neurologice. De asemenea, se considera ca deficitul usor-moderat de iod la mama este asociat cu un risc crescut de tulburare de deficit de atentie si hiperactivitate (ADHD) la copil.
De asemenea, la sugari si copii, deficitul moderat de iod (50 mcg/zi) poate determina deficite de neurodezvoltare, cum ar fi o inteligenta mai mica decat cea medie, masurata prin IQ.
De ce a fost nevoie de adaugarea iodului in sare?
Iodul se gaseste in mod natural in unele alimente - peste, fructe de mare, lactate, cereale si oua. Pestii obtin iodul de pe fundul oceanului si din algele marine. Solul contine cantitati variate de iod, care afecteaza continutul de iod al ierbii si cerealelor care sunt mancate de catre animale si care apoi se va regasi in laptele si in produsele lactate.
In unele regiuni ale lumii, solurile sarace in iod sunt frecvente, crescand riscul de deficit de iod in randul persoanelor care consuma alimente produse in principal in acele zone. Aceste regiuni sunt in general zonele muntoase si de deal, acoperite in trecut de ghetari, care prin topirea lor au dus la „spalarea” pamantului de iod.
La nivel mondial, deficitul de iod este considerat o problema de sanatate publica in 118 tari din Asia, Africa, America Latina si unele zone din Europa si aproximativ 1.5 miliarde de oameni au un risc crescut de a avea lipsa de iod. Ca urmare, adaugarea universala a iodului in sare a avut ca scop prevenirea deficitului de iod.
Sarea ionizata poate preveni deficitul de iod
In anii 1917-1922, doctorul american David Marine a inceput sa efectueze o serie de studii care au demonstrat ca administrarea de suplimente de iod a fost foarte eficienta in reducerea incidentei gusei.
Inainte de anii 1920, pana la 70% dintre copiii din anumite zone ale Statelor Unite aveau gusa. Astazi 90% din populatia SUA are acces la sare iodata si se considera ca majoritatea populatiei primeste o cantitate zilnica suficienta de iod.
Curand dupa publicarea acestor rezultate, multe tari de pe glob au inceput sa imbogateasca cu iod sarea de masa in efortul de a preveni deficitul de iod. Introducerea sarii iodate a avut rezultate spectaculare in multe parti ale lumii. In prezent, 70% din populatia lumii a implementat programe universale de iodare a sarii de masa, ceea ce a redus dramatic deficitului de iod la nivel mondial.
In anul 2001 in Romania erau considerate zone endemice cu deficit de iod 30 de judete, dintre care Gorj, Arges, Valcea, Sibiu si Brasov (zonele subcarpatice), judetele din Moldova, precum si Bucurestiul. De aceea, incepand cu anul 2002 a intrat in vigoare legislatia privind iodarea sarii generalizata, in toata tara, iar din 2004, iodarea painii. Conform Hotararii Guvernului nr. 568/5 iunie 2002, sarea iodata trebuie sa contina 30 mg iod/kg de sare.
Pentru o alimentatie sanatoasa se recomanda consumul a cel mult 5 g de sare/zi (echivalent cu aproximativ o lingurita rasa de sare pe zi), ceea ce corespunde cu 150 mcg de iod, doza zilnica recomandata.
Sare ionizata sau sare de mare?
Sarea de mare si specialitatile culinare de sare, cum ar fi sarea roz de Himalaya, au o popularitate in crestere in restaurante si supermarketuri din intreaga lume. Bucatarii, producatorii de alimente si consumatorii folosesc aceste saruri in parte datorita gustului si texturii, dar si datorita perceptiei ca sunt „in intregime naturale”, mai putin procesate decat sarea de masa iodata si contin minerale suplimentare, cum ar fi magneziul. Insa ce este adevarat si ce reprezinta perceptii false?
4 Mituri despre sarea de mare
Mitul 1: Sarea de mare are un continut mai mic de sodiu decat sarea iodata.
Fapt: Desi oamenii percep sarea de mare ca fiind mai buna pentru sanatate, are acelasi continut de sodiu ca si sarea de masa. Raportat la aceeasi greutate, atat sarea de mare, cat si sarea iodata contin aceeasi cantitate de sodiu. Verifica eticheta produsului care contine informatiile nutritionale pentru a vedea ca ambele tipuri de sare contin aproximativ 2300 mg de sodiu/ lingurita (5 grame de sare) sau aproximativ 40% din greutatea totala.
Sodiul este esential pentru sanatate - ajuta la controlul tensiunii arteriale si este necesar pentru functionarea nervilor si a muschilor. Oamenii trebuie sa manance sare pentru functionarea normala a celulelor si pentru a mentine echilibrul acido-bazic al sangelui. Insa sodiu trebuie consumat in cantitate adecvata. Asociatia Americana a Inimii recomanda un consum maxim de 2300 mg de sodiu, continut intr-o lingurita de 5 grame de sare si reducerea la aproximativ 1500 mg de sodiu pe zi, pentru pacientii cu hipertensiune artriala (HTA). Studiile arata ca majoritatea sarii in exces pe care oamenii o consuma nu provine din sarea de masa adaugata la mancarea gatita, ci din consumul de alimente procesate.
1/4 lingurita sare = 575 mg sodiu
1/2 lingurita sare = 1150 mg sodiu
3/4 lingurita sare = 1725 mg sodiu
1 lingurita sare = 2300 mg sodiu
Mitul 2: Sarea de mare este mai sanatoasa deoarece este neprocesata.
Fapt: Sarea de mare se obtine in urma evaporarii apei din sarea recoltata din mare. Sarea iodata este obtinuta in cea mai mare parte din sarea de mare si intr-o masura mai mica din sarea din saline. In plus fata de sarea de mare simpla, sarea iodata trece printr-o etapa de procesare in care se adauga iod. Sarea este apoi ambalata si vanduta folosind etichete care indica prezenta iodului.
Sarea cu cristale mari poate fi iodata sau poate fi „rafinata” in particule mai mici inainte de a i se adauga iod. Sarea fina are o textura mai neteda si mai omogena, ceea ce face ca iodul sa poate fi adaugat mai uniform, sarea pastrand iodul mai mult timp.
Mitul 3: Sarea de mare este mai sanatoasa deoarece contine minerale precum magneziul.
Fapt: Desi este adevarat ca minerale cum sunt magneziul, potasiul, calciul si alti nutrienti raman in sarea de mare si in unele saruri culinare, aceste oligoelemente sunt in cantitati atat de mici incat au o valoare nutritiva neglijabila (< 1% din doza zilnica recomandata). Contributia semnificativa a acestor minerale suplimentare este faptul ca dau gust si aroma sarii.
Mitul 4: Sarea de mare neprelucrata este o sursa naturala de iod care imi va satisface nevoia alimentara de iod.
Fapt: Sarea de mare neprelucrata contine o cantitate mica de iod, insa care nu este suficienta pentru a satisface nevoile recomandate zilnice, asa incat ai nevoie de alte surse de iod in alimentatie. Sarea iodata este cea mai buna si, in multe situatii, singura sursa alimentara de iod.
Surse de informatie:
- www.webmd.com
- www.healthline.com
- www.medicalnewstoday.com
- www.ign.org
- www.heart.org
- www.legislatie.just.ro
- www.ncbi.nlm.nih.gov