ADHD (Tulburarea de hiperactivitate si deficit de atentie)

ADHD nu are o cauza clara, in ciuda eforturilor majore de cercetare in acest sens din ultimii ani cu scopul de a gasi modalitati mai bune de tratament si de a reduce sansele ca o persoana sa faca aceasta boala. Desi cauza exacta nu este cunoscuta, cercetarile recente efectuate pe copiii gemeni sustin ca genele joaca un rol important in determinarea ADHD.

In plus, urmatorii factori de risc ar putea avea un rol ca urmare a afectarii creierului copilului in timpul dezvoltarii fetale, la nastere sau imediat dupa nastere:

• Leziuni cerebrale (encefalopatii ischemice, infectii ale sistemului nervos central, leziuni sau traumatisme cerebrale)
• Expunerea la factori din mediu (de exemplu, plumb) in timpul sarcinii sau la o varsta frageda
• Consumul de alcool si fumatul in timpul sarcinii
• Nasterea prematura
• Greutate mica la nastere

Studiile nu sustin opinia populara conform careia ADHD este cauzat de consumul in exces de zahar si dulciuri sau junk-food, de uitatul prea mult la televizor, de stilul de parenting sau de disciplinare adoptat de parinti sau de factori sociali si de mediu, cum ar fi saracia sau o familie dezorganizata. Desigur, o serie de conditii, incluzand si astfel de exemple, ar putea agrava simptomele, mai ales la anumiti copii. Insa nu exista suficiente dovezi in acest sens ca acestea ar cauza ADHD.
 
De asemenea, ADHD nu depinde de nivelul inteligentei copilului: copii cu inteligenta superioara si chiar supradotati pot fi afectati de ADHD, iar copiii cu deficit intelectual pot avea, pe langa retard cognitiv, si aceasta tulburare.

ADHD este cea mai frecventa tulburare de neurodezvoltare a copiilor si adolescentilor.

Un studiu epidemiologic efectuat de catre Organizatia Mondiala a Sanatatii (World Health Organization World Mental Health Surveys) in 20 de tari a constatat ca in tarile cu venituri mari, medii si cu venituri medii-mici, prevalenta ADHD la copii si adolescenti a fost cea mai mare in SUA si cea mai scazuta in Irak (0,1%), Polonia (0,3%) si Romania (0,4%). In Norvegia, Germania si Spania prevalenta ADHD la copiii < 6 ani este de 1.9%, 1.8%, respectiv 5.4%. In Statele Unite, se estimeaza ca 9.4% dintre copiii cu varsta 2-17 ani sunt diagnosticati cu ADHD. Unul din 10 copii de varsta scolara are aceasta boala. Baietii au risc crescut de a face ADHD.

Candva considerata a fi o tulburare a copilariei, acum se cunoaste ca ADHD poate persista la maturitate la aproximativ 50-65% din pacienti. Predictorii persistentei in timp includ factori precum severitatea simptomelor, adversitatea psihosociala si asocierea cu alte afectiuni psihiatrice.

Este normal ca in anumite momente din viata un copil sa aiba probleme de concentrare si de comportament. De exemplu, comportamentul hiperactiv si o durata mica de concentrare a atentiei sunt adesea specifice copilului mic, in special baietilor, fiind o etapa normala a dezvoltarii. Insa in cazul copiilor cu ADHD, acestia nu depasesc aceste comportamente: simptomele continua, pot fi severe si provoca dificultati la scoala, in familie sau cu prietenii.

Un copil cu ADHD:

• viseaza foarte mult
• uita sau isi pierde lucrurile frecvent
• este agitat si nu are „stare”
• vorbeste prea mult si neintrebat
• nu poate sa asculte pana la capat ce spun altii, adesea intrupand conversatia in momente nepotrivite
• nu poate purta o conversatie
• este neatent, neglijent si face greseli
• trece repede de la o activitate la alta
• are dificultati in a-si organiza activitatile sau sarcinile
• isi asuma riscuri inutile
• rezista greu ispitei
• nu poate tolera frustarile, vrea sa primeasca pe loc ceea ce isi doreste
• nu poate sa-si astepte randul si nu poate ceda in favoarea celorlalti
• are dificultati in a-si face prieteni si a se intelege cu ceilalti si ii este dificil sa participe la activitatile si sporturile de grup

Exista 3 tipuri de ADHD, in functie de ce simptome sunt predominante:

ADHD in care predomina neatentia

Este mai frecvent in cazul fetelor. Copilului ii este greu sa se organizeze sau sa termine o sarcina, sa acorde atentie detaliilor, sa inteleaga sau sa urmeze instructiuni verbale complexe, sa ramana la subiect in timpul unei conversatii sau sa povesteasca coerent o intamplare. Copilul este usor distras, superficial si neglijent in privinta bunurilor personale si uita detaliile activitatilor simple, de zi cu zi, pe care le are de realizat, inclusiv ale activitatilor scolare.

ADHD in care predomina hiperactivitatea si impulsivitatea

Este mai frecvent la baieti. Implica o activitate motorie excesiva, o stare permanenta de agitatie si vorbit excesiv. Copilului ii este greu sa stea nemiscat mai mult timp (de exemplu, in timpul masei sau pentru a-si face temele). Copiii mai mici pot alerga, sari sau se catara constant. Copilul nu are rabdare  si nu poate amana gratificarea, vrea sa primeasca pe loc ceea ce isi doreste. Are probleme de control al impulsivitatii, ii intrerupe pe ceilalti, vorbeste in momente nepotrivite, ii este greu sa-si astepte randul sau sa ascute indicatiile unei alte persoane. Isi asuma comportamente riscante fara o anticipare corecta a consecintelor sau a pericolului. De aceea, poate suferi mai multe raniri si accidente decat alti copii.

ADHD forma combinata

Toate cele trei elemente descriptive ale acestei tulburari - hiperactivitate, impulsivitate si neatentie sunt reprezentate in mod egal.

Deoarece simptomele se pot schimba in timp, tipul de ADHD se poate schimba, de asemenea.

ADHD este una dintre afectiunile mintale frecvent diagnosticate gresit, intrucat simptomele bolii sunt comune cu simptomele multor alte afectiuni neurologice si psihiatrice, cum ar fi: sindroame epileptice, tulburari metabolice sau endocrinologice, tulburarea anxioasa, depresiva sau bipolara. In plus, adesea, sunt diagnosticati eronat cu ADHD copiii supradotati cognitiv si copiii cu tulburari specifice de invatare (dislexie, disgrafie, discalculie), al caror comportament este gresit interpretat.

In plus, diagnosticul corect este ingreunat de faptul ca nu exista o investigatie medicala specifica (analiza de sange sau investigatie imagistica) care sa confirme prezenta ADHD, astfel ca diagnosticul este pus de medicul psihiatru exclusiv pe observatia clinica directa si pe baza declaratiilor parintilor si a profesorilor, care pot fi mai mult sau mai putin subiective.

Ajungerea la concluzia ca un copil are ADHD este un proces care presupune mai multi pasi:  

• Urmarirea comportamentului copilului pe o perioada mai lunga de timp si in contexte variate de viata: in famile, la scoala, la locul de joaca etc, precum si aflarea istoricului comportamentului copilului pe baza declaratiilor parintilor, bonelor, bunicilor, profesorilor si uneori, ale copilului. Un diagnostic de ADHD implica un copil disfunctional in toate domeniile de viata: familial, scolar si social. In plus, tulburarea de comportament trebuie sa se manifeste aproximativ la fel, indiferent de persoana cu care interactioneaza copilul sau care il disciplineaza. Un copil care este agitat numai acasa sau numai la scoala sau care are manifestari de tip ADHD numai in prezenta bunicilor, dar nu si a parintilor, este cel mai probabil un copil fie rasfatat, fie cu alte probleme emotionale si de comportament care trebuie sa fie corect identificate.
• Efectuarea unor investigatii medicale, inclusiv evaluarea auzului si a vederii, pentru a exclude alte afectiuni.
• O interventie comportamentala minima, ca de exemplu, modificarea stilului parental de disciplinare a copilului, inainte de a trage o concluzie finala.

Pentru un diagnostic corect, medicul psihiatru va folosi criteriile definitiei tulburarii ADHD din Manualul de diagnostic si clasificare statistica a tulburarilor mintale - DSM 5 (ultima editie). Aceste criterii sunt prezentate mai jos pe scurt, doar pentru informare. Retine insa ca numai medicul specialist poate diagnostica si trata ADHD.

Persoanele cu ADHD prezinta un model persistent de neatentie si/sau hiperactivitate-impulsivitate care interfera cu functionarea sau dezvoltarea lor:

Neatentie

>/= 6 simptome in cazul copiilor cu varsta < 16 ani sau >/= 5 simptome in cazul adolescentilor > 17 ani si a adultilor; simptomele sunt prezente de cel putin 6 luni si nu sunt in concordanta cu nivelul de dezvoltare si au un impact negativ direct asupra activitatilor sociale si academice/ocupationale:

• Frecvent nu reuseste sa acorde atentie detaliilor sau face greseli din neatentie in activitatile scolare, la locul de munca sau alte activitati (de exemplu, nu remarca sau pierde din vedere detalii, lucrul este efectuat incorect).
• Deseori intampina dificultati in mentinerea atentiei in efectuarea sarcinilor sau a activitatilor de joaca (de exemplu, are dificultati in a-si pastra concentrarea in timpul cursurilor, conversatiilor sau lecturii indelungate).
• De multe ori pare ca nu asculta cand i se vorbeste direct (de exemplu, mintea pare ca este in alta parte, chiar in absenta unei distrageri evidente).
• Adesea nu respecta instructiunile si nu reuseste sa termine sarcinile scolare, treburile de zi cu zi sau indatoririle la locul de munca (de exemplu, incepe sarcinile, dar isi pierde curand concentrarea si este usor de distras).
• Deseori are probleme in organizarea sarcinilor si a activitatilor (de exemplu, dificultati in gestionarea sarcinilor secventiale; dificultatea in a pastra materialele si obiectele in ordine; munca dezordonata; gestionarea proasta a timpului; nu reuseste sa respecte termenele limita).
• Frecvent evita, nu-i place sau este reticent in a face sarcini care necesita efort mintal sustinut pe o perioada lunga de timp (cum ar fi sarcinile scolare sau temele).
• Pierde adesea lucrurile necesare pentru realizarea sarcinilor si activitatilor (de exemplu, notitele de la scoala, creioane, carti, unelte, portofelul, cheile, ochelarii de vedere, telefonul mobil).
• Este adesea distras usor de stimuli externi.
• Uita adesea sa efectueze activitatile zilnice de rutina (de exemplu, treburi casnice sau sa mearga undeva; in cazul adolescentilor si adultilor - returnarea apelurilor telefonice, plata facturilor, participarea la intalniri).

Hiperactivitate si impulsivitate

>/= 6 simptome in cazul copiilor cu varsta < 16 ani sau >/=5 simptome in cazul adolescentilor > 17 ani si adultilor; simptomele sunt prezente de cel putin 6 luni si nu sunt in concordanta cu nivelul de dezvoltare si au un impact negativ direct asupra activitatilor sociale si academice/ocupationale:

Hiperactivitate:

• Adesea se agita sau framanta din maini sau din picioare si nu-si gaseste locul pe scaun.
• Frecvent se ridica de pe scaun in situatii in care ar trebui sa ramana asezat (de exemplu, pleaca de la locul sau din sala de clasa, de la birou sau de la alt loc de munca).
• Deseori alearga sau se catara excesiv in situatii cand nu este adecvat (la adolescenti sau adulti se poate exprima prin agitatie interioara).
• Adesea este incapabil sa se joace sau sa se implice in activitati de agrement linistite.
• Este deseori "in miscare", actionand ca si cum ar fi "condus de un motor" (de exemplu, nu este in stare sau se simte inconfortabil sa stea linistit pentru o perioada mai lunga de timp, cum ar fi la restaurant sau la o intalnire); alte persoane il pot considera ca fiind nelinistit sau dificil de a tine pasul cu el.
• Adesea vorbeste excesiv.

Impulsivitate:

• Deseori raspunde grabit, inainte de finalizarea unei intrebari (de exemplu, sfarseste propozitiile spuse de ceilalti; nu isi poate astepta randul intr-o conversatie).
• Adesea intampina dificultati cand trebuie sa astepte la rand (de exemplu, sa stea la coada).
• Frecvent intrerupe sau intervine peste ceilalti (de exemplu, in conversatii, jocuri sau activitati; utilizeaza lucrurile altor persoane fara a le cere sau a primi permisiunea).

Pentru stabilirea diagnosticului de ADHD trebuie indeplinite in plus urmatoarele conditii:

• Simptomele de neatentie sau hiperactivitate si impulsivitate au fost prezente inainte de varsta de 12 ani.
• Simptomele sunt prezente in cel putin doua contexte (cum ar fi acasa, la scoala sau serviciu; cu prietenii sau rudele; in alte activitati).
• Exista dovezi clare ca simptomele interfera sau reduc calitatea functionarii sociale, scolare sau profesionale.
• Simptomele nu sunt mai bine explicate de o alta tulburare mintala (cum ar fi o tulburare de conduita si comportament opozitionist, tulburare de dispozitie, anxietate, tulburare disociativa sau o tulburare de personalitate, schizofrenie sau alte tulburari psihotice).

In majoritatea cazurilor, ADHD este tratat cu o combinatie de terapie comportamentala si tratament medicamentos. In plus, terapia de reeducare a abilitatilor de invatare, consilierea psihologica pentru imbunatatirea abilitatilor sociale si masurile specifice de sprijin educational la scoala ajuta foarte mult in managementul acestei tulburari. Scopul tratamentului este ameliorarea/disparitia simptomelor si imbunatatirea performantelor scolare.

Ceea ce functioneaza cel mai bine depinde de copil si de familia lui. Un plan optim de tratament va include o monitorizare atenta, controale frecvente si daca este necesar, ajustari pe parcurs.

Exista diferite forme de interventii comportamentale folosite pentru copiii cu ADHD, ca de exemplu psihoterapia, terapia cognitiv-comportamentala, formarea deprinderilor sociale, grupuri-suport si formarea parintilor si a educatorilor. Scopul terapiei comportamentale este de a-i invata pe parinti si educatori cum sa stabileasca si sa aplice reguli si asteptari clare de comportament pentru copil. Se folosesc recompense pentru a intari comportamentele pozitive ale copilului si penalizari care sa elimine comportamentele nedorite sau problematice. In plus, parintele trebuie sa structureze si sa organizeze cat mai mult mediul de viata al copilului prin stabilirea unor rutine de viata, care sa-i ofere acestuia predictibilitate si stabilitate. Toti adultii implicati in ingrijirea copilului cu ADHD trebuie sa fie consecventi in aplicarea terapiei. Treptat, ordinea si structura exerioara sunt internalizate, devenind un nou mod de functionare a creierului copilului cu ADHD.

Este un proces lung, care presupune mult efort din partea parintilor.

Tratamentul medicamentos este indicat in cazurile de ADHD cu simptome moderate sau severe care nu raspund la terapia comportamentala.

In cazul copiilor de varsta prescolara (4-5 ani) cu ADHD, terapia comportamentala, in special formarea parintilor, este recomandata ca prima linie de tratament inainte de inceperea medicatiei. Educarea parintilor urmareste intelegerea naturii bolii, a problemelor de comportament pe care le asociaza si a problemelor de dezvoltare a copilului. De asemenea, terapia comportamentala implica implementarea unor strategii menite sa imbunatateasca activitatea scolara si sa ajute la formarea unor comportamente pozitive.

Pentru copiii cu varsta mai mare de 6 ani, se recomanda un tratament combinat - medicatie si terapia comportamentala (formarea parintilor in gestionarea comportamentului pentru copiii < 12 ani si alte tipuri de terapie comportamentala si formare in cazul adolescentilor). De asemenea, invatatorii si profesorii pot face parte din tratament.

Adultii cu ADHD pot beneficia de medicatie, psihoterapie si strategii comportamentale care sa imbunatateasca structura si organizarea.

Este frustrant atunci cand copilul nu asculta, este neastamparat, nu face ce i se cere sau nu termina ceea ce a inceput. Poate parea ca el este cel care conduce in casa. Acest stres suplimentar poate naste resentimente: te concentrezi doar pe defectele copilului si omiti reusitele si trasaturile lui pozitive. Mai mult, te poti invinui pentru frustrarea pe care o simti. In ciuda dificultatilor create de ADHD atat voua, parintilor, cat si copilului vostru, viata de familie nu trebuie sa fie haotica si frustranta. Sunt multe lucruri pe care le poti face pentru a atenua efectul comportamentului copilului. Viata intr-o casa unde domneste iubirea si ordinea este cel mai bun lucru pentru un copil sau adolescent care invata sa traiasca cu ADHD. Cu rabdare, compasiune si mult sprijin vei putea face fata bolii si in acelasi timp, ii poti oferi copilului tau un camin stabil, unde sa se simta iubit.

Este important sa retii ca un copil cu ADHD care te ignora, te necajeste sau te pune in situatii proaste, nu face aceste lucruri in mod intentionat. Boala este la fel de frustranta si pentru cel care sufera de ADHD. Si copiii si adolescentii cu ADHD vor sa poata sa stea linistiti, sa-si faca ordine si curatenie in camera si sa faca tot ceea ce le cere mama. Insa nu stiu cum sa faca aceste lucruri. Daca intelegi acest aspect, va fi mult mai usor sa te ocupi de copil intr-un mod pozitiv si folositor.

Copiii cu ADHD au in general deficit de planificare, organizare, control al impulsurilor, de continuitate si de capacitate de finalizare a sarcinilor. Aceasta inseamna ca trebuie sa preiei controlul si sa perseverezi cu ghidarea pe masura ce copilul isi insuseste incet-incet deprinderile de fiecare zi. Cele mai importante atribute in acest proces sunt bunul-simt si atitudinea pozitiva. Bunul-simt te va ghida asupra acelor comportamente asupra carora sa insisti, cand sa negociezi si cand sa fii ferm, precum si cum sa procedezi pentru a stopa o problema inainte de a incepe. Atitudinea pozitiva te va ajuta sa observi si sa apreciezi micile reusite care contribuie la imbunatatirea continua a comportamentului copilului tau.

• Recunoaste si apreciaza tot ceea ce este pozitiv, valoros si unic la copilul tau cu ADHD.
• Fii convins ca acesta poate invata, se poate schimba si poate reusi.
• Cultiva-i talentele si canalizeaza acele aspecte ale ADHD care pot fi schimbate in mod pozitiv.
• Lasa copilul sa greseasca si ajuta-l sa invete din acea experienta. Fii langa el pentru a-l alina atunci cand greseala ii provoaca durere.
• Sprijina-l si iubeste-l neconditionat.

Strategii comportamentale pentru parinti

Copiii cu ADHD tind sa beneficieze de structura si de rutinele din viata de zi cu zi si de asteptari clare. Urmatoarele recomandari pot fi utile pentru copilul tau:

• Creaza si mentine rutine predictibile. Incearca sa-l faci sa urmeze acelasi program in fiecare zi, din momentul trezirii pana la culcare.
• Ajuta-l sa se organizeze. Da-i copilului un carnet in care sa-si noteze ce are de facut. Aranjeaza casa dupa principiul: un loc unde gasesti de toate si fiecare lucru la locul sau. Incurajeaza-l sa-si puna ghiozdanul, hainele si jucariile in acelasi loc, in fiecare zi, astfel incat sa existe un risc mai mic sa nu stie unde le-a pus. Lucrurile necesare pentru scoala pentru a doua zi trebuie puse de cu seara intr-un loc anume, la indemana, pentru a putea fi luate usor si repede.
• Gestioneaza stimulii distractivi. Opreste televizorul si limiteaza alte zgomote si ofera-i copilului un spatiu de invatat linistit, curat si in ordine atunci cand isi face temele. Unii copii cu ADHD invata mai bine daca se pot misca sau asculta muzica de fundal. Observa si vezi ce functioneaza in cazul copilului tau.
• Limiteaza-i optiunile. Pentru a-l ajuta sa nu se simta coplesit sau suprastimulat, ofera-i copilului doar cateva variante din care sa aleaga. De exemplu, permite-i sa aleaga o imbracaminte sau alta, un fel de mancare sau altul sau o jucarie sau alta.
• Ajuta-ti copilul sa planifice. Descompune sarcinile complicate in pasi mai simpli si mai scurti. Trece in revista pasii atat inaintea, cat si in timpul sarcinii. Pentru activitatile lungi, invata-l sa inceapa devreme si sa ia pauze. Asta il poate ajuta sa reduca stresul.
• Asigura-te ca instructiunile tale sunt intelese. Da-i instructiuni scurte, una cate una, nu mai multe deodata, foloseste cuvinte simple, exprima-te clar. Verifica daca a inteles si demonstreaza cum se face, daca este nevoie.
• Exprima asteptarile atat verbal, cat si in forma scrisa sau vizuala.
• Concentreaza-te asupra copilului atunci cand vorbesti cu el. Evita multitasking-ul. Indreapta-te catre copil si priveste-l drept in ochi inainte de a-i da o instructiune.
• Supravegheaza-l. Copiii cu ADHD pot necesita mai multa supraveghere decat alti copii.
• Modeleaza un comportament calm.
• Concentreaza-te pe efort si recompenseaza comportamentul bun. De exemplu, poti folosi o diagrama pentru a enumera obiectivele si activitatile de indeplinit si pentru a urmari comportamentele pozitive; asigura-te ca obiectivele sunt realiste - pasii mici sunt importanti! Spune-i copilului cand s-a descurcat bine si recompenseaza-i eforturile in diferite moduri.
• Disciplineaza-l eficient. In loc sa-l certi, sa tipi la el sau sa-l bati, da-i instructiuni care se pot urma. Atunci cand nu a facut ceva conform asteptarii, foloseste time-out-ul sau priveaza-l de anumite beneficii drept consecinta pentru un comportament inadecvat.
• Creaza-i oportunitati pozitive. Pentru copiii cu ADHD, anumite situatii pot fi stresante. Afla si incurajeaza acele activitati pe care copilul le indeplineste bine - indiferent daca sunt legate de activitatea de la scoala, sport, desen, muzica sau joaca - asta il va ajuta sa creeze experiente pozitive.
• Ofera-i un stil de viata sanatos. Hrana nutritiva, multa activitate fizica si un somn suficient sunt foarte importante pentru dezvoltarea lui si previn agravarea simptomelor ADHD.
• Asigura-te ca alte persoane care se ocupa de copil stiu rutinele zilnice si obiectivele comportamentale si ca le aplica cu consecventa.
• Mentine comunicarea cu educatorii copilului.

Acorda atentie fratilor

• Invata-i pe ceilalti frati despre ce inseamna boala ADHD a fratelui lor.
• Stabileste un set de reguli clare care trebuie urmate de toti cei din casa.
• Petrece cat mai frumos timpul cu toti copiii tai.
• Planifica activitati care fac placere intregii familii.
• Nu lua de bune reusitele copiilor care nu au ADHD. Pretuieste calitatile, abilitatile si realizarile lor unice.
• Permite-le copiilor sanatosi sa-si traiasca copilaria. Nu-i transforma in loctiitori de parinti. Nu-i invinui pentru greselile fratilor cu ADHD aflati sub supravegherea lor.

Ai grija de tine

• Ai grija de sanatatea ta si foloseste diverse cai de reducere a stresului.
• Cere celorlalti sa te ajute cand ai nevoie si permite acest sprijin.
• Redu ritmul cand observi ca eforturile tale nu au transformat copilul cu ADHD intr-un copil model peste noapte - esti parinte, nu magician!

ADHD este o boala cronica ce va persista si va influenta viata pacientului si cand acesta va deveni adult. 60-80% dintre copiii diagnosticati cu ADHD vor continua sa aiba simptome si in perioada adolescentei, iar 50-65% si in perioada de adult.

Odata cu varsta, simptomele ADHD se pot modifica, devin mai subtile si se pot complica prin aparitia altor tulburari comportamentale si emotionale asociate.

Daca un copil cu ADHD trecea de la o activitate la alta si facea greseli repetate, tanarul cu ADHD uita de programari sau rezervari, nu este atent la detalii, ii e greu sa prioritizeze activitati si sa fie organizat. In general, odata cu varsta apare o diminuare a hiperactivitatii care se transforma intr-o stare de agitatie interioara, ca urmare a procesului firesc de maturizare neuronala. Simptomele de hiperactivitate se pot manifesta prin condus imprudent si lipsa de rabdare (in conversatii, de exemplu). Simptomele ii pot provoca adultului dificultati la munca, acasa sau in relatii si se pot inrautati pe masura ce cerintele vietii de adult cresc.

Insa daca pacientii cu ADHD invata sa-si gestioneze simptomele in mod eficient, calitatea vietii lor se poate imbunatati. La randul sau, acest lucru duce la cresterea increderii si motivatiei de a continua terapia, pentru a avea o viata satisfacatoare si plina de semnificatie.

Surse de informatie:
www.adhd-institute.com
www.cdc.gov
www.psychiatry.org
www.healthline.com
www.nhs.uk
Text: Dr. Ileana Andreescu, Senior Medical Editor