Ecocardiografia transesofagiană (ETE)

În plus, ecocardiografia transesofagiană (ETE) este utilă mai ales atunci când sunt necesare evaluări ale cordului care implică zonele posterioare ale inimii, care nu pot fi evaluate eficient printr-o ecografie cardiacă clasică sau atunci când această soluție imagistică nu furnizează informațiile necesare cu acuratețe.  Cum se realizează această investigație, când este necesară, cum trebuie să te pregătești, dar și care sunt beneficiile pe care le aduce ecocardiografia transesofagiană pentru un diagnostic precis sau în monitorizarea inimii, precum și contraindicațiile și eventualele riscuri asociate, explică dr. Flavia Goanță, medic primar cardiolog la Spitalul Premiere din Timișoara și este membru al Societății Române și Europene de Cardiologie și al Asociației Europene de Ecocardiografie (EAE) și Imagistică Cardiovasculară (EACVI), cu acreditare și competențe în efectuarea ETE. Este important de știut că Spitalul Premiere este singurul spital privat din Timișoara, și din regiune, care are acest ecograf și poate face ecocardiografie transesofagiană. 

Metodă avansată și specifică de evaluare ecocardiografică, care permite examinarea precisă a zonelor posterioare ale inimii, opuse celor vizualizate prin ecografia transtoracică, ecografia transesofagiană folosește calea anatomică esofagiană. În felul acesta sonda ecografică ajunge foarte aproape de inimă. În plus, sunt evitate țesuturile pulmonare, oasele costale, musculatura toracică și țesutul adipos, care reprezintă obstacole în cazul ecografiei cardiace toracice, astfel că vizualizarea inimii este mult mai clară și precisă. 

Ecocardiografia transesofagiană este oarecum asemănătoare cu endoscopia digestivă superioară, folosește ultrasunete emise cu ajutorul unei sonde ce se introduce prin cavitatea bucală prin faringe, la nivelul  esofagului. Sondele utilizate în examenul transesofagian cardiac utilizează frecvențe înalte, imaginile achiziționate fiind de tip 2D sau 3D (tridimensionale). 
În timpul procedurii, un traductor preia undele reflectate și le trimite către un computer, care prelucrează datele și le transformă în imagini ale pereților și valvelor inimii.

Examinarea ETE rămâne una dintre soluțiile imagistice foarte utile in diagnosticul patologiei cardiace, deși poate avea un caracter ușor invaziv pentru pacient. Ecocardiografia transesofagiană se face doar la solicitarea medicului cardiolog cu scopul unui diagnostic de certitudine, pentru monitorizare după intervenții chirurgicale ori înaintea operațiilor pe cord deschis. Un alt avantaj important este că oferă informații complete imediat după finalizarea procedurii. 

Esofagul face legătura între faringe și stomac, este un tub musculo-membranos suplu care are circa 25 de centimetri lungime la adult și care este format din trei zone anatomice. Partea din mijloc, esofagul toracic, este format din musculatură netedă și se află la același nivel cu aorta descendentă, iar inima este poziționată în față. Această dispunere anatomică este elementul favorabil principal pentru ecocardiografia transesofagiană. 

Ecocardiografia esofagiană este indicată în următoarele situații: 

• Pentru confirmarea sau excluderea diagnosticului de trombii (cheaguri de sânge) la nivelul atriilor sau în auriculul stâng; 

• Cu scop de evaluare a valvulopatiilor de tipul insuficiență sau stenoză mitrală,  și insuficienţă sau stenoză aortică; 

• În scop de diagnostic de certitudine înainte de intervenții chirurgicale pentru corectarea afecțiunilor valvulare; 

• Cu scopul de a identifica masele tumorale intracardiace; 

• Pentru confirmarea diagnosticului de endocardită infecțioasă (vegetații, abcese ale valvelor cardiace native sau pe proteze valvulare)    

• Pentru identificarea și tratamentul malformațiilor cardiace. 

Investigația este indicată pacienților care au conformații toracice nefavorabile achiziției de imagini concludente la ecocardiografia transtoracică, când peretele toracic al pacientului este gros (în obezitatea morbidă) sau în cazul unor boli pulmonare preexistente, dar și înainte de toate procedurile chirurgicale pe cord deschis. 

Procedura este folosită în cardiologia intervențională, pentru:

• Managementul ghidat de implantare a protezelor valvulare prin abord transfemural (TAVI, Mitra Clip)  

• Închiderea defectului septal atrial; 

• Reducerea riscul formării cheagurilor de sânge la pacienții cu fibrilație atrială; 

• Alte proceduri valvulare transcateter. 

Ecografia cardiacă transesofagiană este soluția imagistică optimă de monitorizare a protezelor valvulare metalice și a zonei cardiace posterioare față de acestea, dat fiind faptul că protezele nu permit obținerea imaginilor ecografice transtoracice. 

În ciuda beneficiilor pe care le aduce pentru precizia diagnosticului, ecocardiografia transesofagiană are și câteva contraindicații. Unele dintre acestea sunt absolute și fac complet contraindicat examenul imagistic, în timp ce în cazul altor situații decizia pro sau contra rămâne la latitudinea medicului care analizează raportul beneficii-riscuri. 

Contraindicațiile absolute includ boala esofagiană cu cicatrici sau îngustări ale lumenului esofagian în urma unor leziuni din cauze diverse, de la ingestie de substanțe corozive, la intervenții chirurgicale, varice sau tumori esofagiene, intervenții chirurgicale anterioare la nivelul esofagului, hemoragii intestinale sau gastrice acute. 

Contraindicațiile relative includ hernia hiatală, expunerea anterioară la iradiere toracică și a gâtului, tulburările de coagulare sanguină grave. 

Riscuri și efecte secundare

Ecocardiografia transesofagiană este o procedură sigură, cu riscuri minime, rare și cu efecte secundare pasagere. 

Cea mai gravă complicație este perforația esofagiană, situația fiind extrem de rară și de cele mai multe ori consecința unor afecțiuni preexistente neidentificate (statistic, se produce în 0,03% din examenele imagistice ETE).
 
Alte riscuri sunt: 

• Leziuni ale esofagului; 
• Reacție la medicamentele utilizate pentru relaxarea pacienților în timpul procedurii, inclusiv greață și dificultăți de respirație;
• Durere în gât după procedură; 
• Răgușeală după procedură.  

În timpul realizării examenului ecografic pot să apară tulburări de ritm cardiac, bronhospasm, iritații ale esofagului și faringelui provocate de sonda ecografică, variații ale tensiunii arteriale pe fond de stres. 
Pacienții trebuie să comunice dacă au afecțiuni ale esofagului, sunt alergici la unele medicamente și care este medicația uzuală. 

Pacientul nu va consuma alimente și lichide cu minim 6 ore înainte de ecografia transesofagiana. 
Medicamentele uzuale se pot administra cu o cantitate mică de apă cu mai mult de 2 ore înainte de efectuarea investigației.
În cazul persoanelor cu diabet insulinodependent este necesară ajustarea dozei de insulină, ca urmare a pauzei alimentare care precede și urmează investigației imagistice.  

Investigația nu este dureroasă, dar poate fi inconfortabilă în anumite momente pentru pacient. Ecocardiografia transesofagiană se realizează prin introducerea unei sonde cu un traductor în esofag, până la nivelul toracic al acestuia. 

• Medicul va explica pacientului procedura, dar și posibilele riscuri și efecte secundare. Cooperarea dintre medic și pacient este necesară, astfel că deși se va utiliza anestezie locală și o sedare ușoară pacientul rămâne treaz și conștient. Este important ca pacientul să respire calm și profund, pe nas. 
• Protezele dentare sau orice proteză orală, vor fi îndepărtate. Este recomandată golirea vezicii urinare înainte de investigație. 
• Se va monta o linie intravenoasă pentru medicamentele utilizate în timpul ecografiei sau pentru a administra fluide, dacă este necesar. Totodată pacientul este conectat, prin montarea de electrozi, la un aparat de electrocardiogramă care are rolul de a monitoriza activitatea cardiacă. Semnele vitale (ritmul cardiac, tensiunea arterială, frecvența respirației și nivelul de oxigenare) sunt monitorizate în timpul procedurii. 
• Pacienții se întind pe o masă de examinare, poziționați pe partea stângă și vor fi susținuți cu o pernă pentru o poziție stabilă. 
• Cavitatea bucală se menține deschisă cu o piesa bucală și se utilizează un spray anestezic local, care se aplică în spatele gâtului, cu rolul de a reduce sensibilitatea orofaringiană și de a minimiza reacțiile neplăcute, dar și pentru a facilita trecerea sondei cu minimum de disconfort. 
• Se pot utiliza medicamente cu efect sedativ ușor administrate intravenos pentru a ajuta la relaxare. Dacă este necesar se poate administra oxigen pe sondă nazală. 
• Medicul comunică cu pacientul și-i va cere să înghită în gol, pentru a deschide epiglota și a permite trecerea sondei din faringe în esofag. Investigația poate dura 15-20 de minute,
• După procedură pacientul este monitorizat. Apa și alimentele pot fi consumate după o oră de la finalul procedurii, interval necesar pentru ca efectul anesteziei locale să dispară și să fie redobândit controlul asupra reflexului de deglutiție.  

Pacientul este monitorizat circa 30 de minute. Vor fi evaluate ritmul cardiac, tensiunea arterială și nivelul de oxigen din sânge, iar daca sunt în parametri normali pacientul poate pleca. 

În general, nu există un tip special de îngrijire în urma ecografiei transesofagiene, iar senzațiile neplăcute de la nivelul faringelui și gâtului dispar în una-două zile. Cu toate acestea, medicul poate da instrucțiuni suplimentare sau alternative după procedură, în funcție de nevoi și de modul în care pacientul a tolerat procedura ecografică. 

Autor: Silvana Patrascanu, Senior Medical Editor

Consultant: dr. Flavia Goanță, medic primar cardiolog la Spitalul Premiere Timișoara