Epicondilita laterala (cotul tenismenului)

Articulatia cotului este formata din trei oase: humerus sau osul bratului si oasele antebratului, respectiv radius si cubitus. La capatul inferior al humerusului se afla niste proeminente osoase, numite epicondili, iar proeminenta de pe partea exterioara a cotului se numeste epicondil lateral.

Epicondilita laterala apare atunci cand, in timpul unei lovituri, jucatorul de tenis solicita musculatura si tendoanele cu insertie  la nivelul cotului. De fapt, orice activitate repetitiva care suprasolicita musculatura extensoare a antebratului poate duce la aparitia inflamatiei si a durerii. Acest lucru se poate intampla in cazul zugravilor, al instalatorilor, pictorilor, mecanicilor auto, macelarilor sau bucatarilor.

Principala cauza a aparitiei epicondilitei laterale este suprasolicitarea musculaturii antebratului. Muschiul scurt extensor radial al carpului (pe scurt, SERC) ajuta la stabilizarea incheieturii mainii, atunci cand cotul este in extensie. O astfel de pozitie apare frecvent in timpul practicarii tenisului. Daca acest muschi este suprasolicitat, vor aparea rupturi microscopice la nivelul tendonului, in locul in care se ataseaza de epicondilul lateral. Drept urmare, apar inflamatia si durerea.

A doua cauza de aparitie a epicondilitei laterale este derivata din prima cauza si vizeaza tipul activitatilor si miscarilor efectuate frecvent care solicita in exces musculatura extensoare a antebratului. Persoanele predispuse la aparitia epicondilitei laterale sunt acelea care participa la activitati recreationale sau profesionale care presupun folosirea in mod repetitiv a muschilor antebratului. Pictorii, instalatorii si tamplarii au un risc mai mare de a dezvolta aceasta boala. Miscarea repetata si ridicarea greutatilor pot duce si ele la aparitia epicondilitei laterale.

Varsta persoanei este, de asemenea, un factor decisiv in epicondilita laterala. In general, afectiunea apare la persoane cu varsta cuprinsa intre 30 si 50 de ani, desi poate aparea si la varste mai fragede, in special in cazul sportivilor.

Foarte rar, epicondilita laterala apare si in absenta suprasolicitarii antebratului sau a miscarilor repetitive. In acest caz, vorbim despre o epicondilita laterala idiopatica sau avand cauze necunoscute.

Pe lista factorilor de risc in aparitia epicondilitei laterale se mai afla greselile in executarea unor exercitii fizice, circulatia deficitara, deficitul in puterea fizica sau anumite probleme musculare.

Simptomele epicondilitei laterale apar treptat si pot fi resimtite diferit de diferite persoane. In momentul debutului, durerea este suportabila si creste in intensitate in cateva saptamani sau luni. Durerea sau senzatia de arsura se resimte in exteriorul cotului si apare imposibilitatea de a strange pumnul, de a da mana, de a deschide usa sau de a tine o ceasca de cafea. Efectuarea unor miscari de tenis sau rasucirea unei surubelnite poate duce la intensificarea durerii.

In timp, durerea poate radia dinspre interiorul cotului spre incheietura mainii sau catre brat. Cu alte cuvinte, desi inflamatia apare in zona cotului, durerea se va resimti la majoritatea miscarilor realizate cu acea mana. De obicei este afectat cotul mainii folosite predominant in activitati (dreapta, mai frecvent).

Diagnosticarea epicondilitei laterale se pune pe baza consultului de specialitate si a testelor realizate. In timpul consultului, doctorul va trebui sa tina cont de mai multi factori, pentru a stabili corect diagnosticul. Acestia includ modul de aparitie a simptomelor, factorii de risc recreationali sau ocupationali, precum si intensitatea durerii. De asemenea, este important sa ii spui medicului ortoped daca ai suferit o leziune la nivelul cotului si daca in istoricul medical se afla artrita reumatoida sau afectiuni nervoase.

Unul dintre cele mai folosite teste din timpul examinarii fizice consta in intinderea fortata a incheieturii mainii si a degetelor, avand cotul in extensie. Durerea care poate aparea pe traiectul tendoanelor si al muschilor extensori ai mainii sunt indiciile unui rezultat pozitiv.

Medicul specialist poate recomanda si o serie de teste pentru a putea pune diagnosticul cu mai multa acuratete si pentru a exclude alte afectiuni. Acestea includ:

• Radiografii - elimina suspiciunea de artrita a cotului si ofera indicii legate de gradul de deteriorare a tendoanelor;
• RMN (test de imagistica pe baza de rezonanta magnetica nucleara) - este indicat daca doctorul crede ca simptomele tin de o afectiune cervicala;
• EMG (electromiografie) - pentru a elimina suspiciunea unei compresii a nervilor. Multi nervi se afla de-a lungul cotului, iar simptomele compresiei nervoase sunt asemanatoare epicondilitei laterale.

In functie de severitatea simptomelor si de gradul de deteriorare a tendoanelor, tratamentul poate fi nechirurgical (medicamentos si terapie fizica) si chirurgical.

Tratament nechirurgical

In 80-95% dintre pacienti, tratamentul nechirurgical da rezultate. Primul pas in recuperare este repausul bratului. Cu alte cuvinte, trebuie sa incetezi orice activitate recreationala sau ocupationala timp de cateva saptamani.

Pentru reducerea durerii si a inflamatiei, sunt recomandate antiinflamatoare nesteroidiene precum ibuprofen sau naproxen..

Uneori medicul poate sa recomande utilizarea injectiilor cu corticosteroizi. Cel mai folosit antiinflamator de acest fel este cortizonul. Acesta se injecteaza in muschi sau in tendonul lezat. Mai nou, se poate utiliza si terapia PRP (Platelet Rich Plasma) in tratamentul acestei afectiuni.

Daca epicondilita laterala a aparut pe fondul practicarii unui sport cu racheta, medicul poate recomanda verificarea echipamentului, pentru a vedea daca este adecvat. Un racordaj mai slab va solicita mai putin musculatura antebratului. De asemenea, daca folosesti o racheta prea mare, trecerea la una mai mica poate preveni reaparitia durerii.

Fizio-kinetoterapia este o alta forma de tratament nechirurgical care da rezultate. Executarea unor exercitii fizice speciale ajuta la intarirea muschilor antebratului. Masajul cu gheata, stimularea musculara si tratamentul cu ultrasunete vor completa fizioterapia, grabind vindecarea musculaturii.

Mai mult, purtarea unor orteze pe treimea superioara a antebratului ajuta la ameliorarea simptomelor, prin relaxarea muschilor si a tendoanelor.

La fel de eficienta este si terapia cu unde de soc (shockwave). Aceasta forma de tratament consta in transmiterea unor unde sonore catre cot, creand o „microtrauma” ce declanseaza procesul natural de vindecare a organismului, inclusiv a inflamatiei din zona cotului.

Tratament chirurgical

Daca tratamentele nechirurgicale nu amelioreaza simptomele in 6-12 luni, medicul ortoped poate recomanda interventia chirurgicala. Majoritatea interventiilor presupun excizia tesutului lezat si reatasarea muschiului sanatos la os. Alegerea tipului de procedura depinde de cauza leziunii si de starea generala de sanatate. Cele mai frecvente operatii sunt interventia deschisa si chirurgia artroscopica:

• Interventia deschisa - consta in realizarea unei incizii in zona cotului, prin care chirurgul indeparteaza portiunea de tendon afectata si reataseaza partea sanatoasa la os. Uneori, doctorul indeparteaza si o portiune mica de os, pentru a stimula fluxul sanguin si pentru a grabi vindecarea;
• Chirurgia artroscopica - in timpul procedurii, medicul realizeaza mai multe incizii de mici dimensiuni. Prin acestea, introduce instrumente de mici dimensiuni si o camera video si indeparteaza portiunea de tendon afectata.

In ambele cazuri, rana este cusuta si apoi acoperita cu bandaj steril. De regula, poti pleca acasa in aceeasi zi.

Indiferent de operatie, medicul iti va recomanda sa incetezi luarea unor medicamente care ar putea cauza sangerare in timpul interventiei. Pe lista acestora se afla:

• Aspirina;
• Ibuprofenul;
• Clopidogrel;
• Naproxen;
• Warfarina.

In unele cazuri, este necesar sa nu bei si sa nu mananci nimic dupa miezul noptii, inainte de operatie. De asemenea, daca esti fumator, trebuie sa renunti inainte de procedura. Fumatul incetineste vindecarea si ingreuneaza procesul de recuperare.

Riscuri chirurgicale

Ca in cazul oricarei interventii chirurgicale, si operatia pentru corectarea epicondilitei laterale prezinta o serie de riscuri, printre care:

• Infectie;
• Leziuni ale vaselor de sange sau ale nervilor;
• Pierderea fortei musculare;
• Reaparitia durerii;
• O perioada mai lunga de recuperare.

Astfel de complicatii apar in 1,1-1,2% dintre cazurile de interventii chirurgicale pentru tratarea epicondilitei laterale.

Recuperare postoperatorie

Daca in timpul interventiei, bratul este imobilizat cu o atela, aceasta va fi indepartata in aproximativ o saptamana. Vindecarea ranii poate dura intre sapte si zece zile. Mana ar trebui tinuta sus, preferabil pe cateva perne.

Dupa 10 zile, vei merge la consult, pentru ca doctorul sa vada daca rana se vindeca in mod normal. In primele saptamani, vei avea nevoie de ajutor pentru sarcinile care necesita folosirea ambelor maini.

Odata scoasa atela, vei simti ca bratul este intepenit sau ca ti-ai pierdut din libertatea de miscare in zona incheieturilor. Acest lucru este normal in prima faza. Ulterior, doctorul iti va recomanda consultarea unui fizio/kinetoterapeut pentru recuperarea mobilitatii mainii. Durata, intensitatea si gradul de miscare al exercitiilor vor creste gradual. Vei trece de la exercitiile pasive la antrenamentele usoare cu greutati, pentru a forma musculatura si pentru a imbunatati flexibilitatea muschilor mainii si cotului.

Pe masura ce iti vei putea misca mana mai usor, in aproximativ 6-8 saptamani, vor fi introduse noi exercitii, inclusiv:

• Exercitii pentru fortarea mainii sa stranga bureti sportivi;
• Exercitii similare bicicletei, insa pentru maini;
• Extensii de maini, flexari si rotatii;
• Hidroterapie.

Introducerea unui program riguros si personalizat de exercitii de recuperare va permite revenirea la activitatile normale in aproximativ trei luni. Pe de alta parte, daca practici un sport sau ridici obiecte grele, este recomandat sa mai astepti 4-10 saptamani, in functie de sfatul medicului.

Pe termen lung, majoritatea persoanelor care au avut o operatie pentru epicondilita laterala nu mai au nevoie de o a doua interventie, iar cercetarile arata ca rata de satisfactie in urma interventiei este cuprinsa intre 93 si 95%.

Totusi, daca durerea persista si dupa incheierea perioadei de recuperare, este indicat sa discuti cu doctorul, pentru a vedea ce alte posibile cauze provoaca durerea. De exemplu, este destul de frecventa epicondilita laterala in cazul persoanelor care au o rana a cotului.

Daca epicondilita laterala a aparut ca urmare a suprasolicitarii articulatiilor, asa cum se intampla in jocul de tenis, schimbarea tehnicii de joc poate calma durerea si preveni aparitia complicatiilor. Urmand si sfaturile de mai jos, vei preveni aparitia epicondilitei laterale:

• Ia pauze dese si inceteaza activitatile care iti provoaca durere;
• Evita sa pui mai multa presiune pe cot. Incearca sa distribui sarcina de lucru asupra muschilor bratului;
• Daca practici tenis sau squash, vorbeste cu antrenorul si roaga-l sa iti ofere sfaturi pentru a-ti imbunatati tehnica de joc, astfel incat sa nu mai pui asa multa presiune pe antebrat;
• Inainte de practicarea unui sport care presupune miscari repetitive ale bratelor, incalzeste-te bine si fa cateva intinderi;
• Foloseste unelte sau rachete usoare;
• Lucreaza-ti muschii antebratului;
• Apeleaza la masaj sportiv sau exercitii speciale pentru intarirea muschilor si obtinerea flexibilitatii.