Tricotilomanie

În cele mai multe cazuri, persoanele care suferă de tricotilomanie nu conștientizează că au o problemă medicală, fiind tentate să creadă că smulgerea părului este doar un obicei nociv. Această afecțiune este însoțită și de alte simptome severe.

Persoanele cu tricotilomanie simt nevoia, încă din copilărie, să își smulgă părul de la nivelul scalpului, dar nu numai. Părul poate fi smuls din orice altă zonă a corpului – sprâncenele, gene, barbă sau din alte zone acoperite de păr.

Deși tricotilomania se dezvoltă fie în copilărie, fie în anii adolescenței, aceasta este o afecțiune care se întinde și pe timpul perioadei adulte. Afectează în mod egal fetele și băieții, pe timpul copilăriei, dar la maturitate afectează mai mult femeile.

• Dorință obsesvă și repetitivă smulgere a părului;
• Incapacitatea de a rezista acestui impuls, în ciuda încercărilor repetate;
• În anumite cazuri, se asociază cu ingerarea părului smuls (afecțiune denumită tricofagie);
• Apariția unui sentiment de eliberare după smulgerea părului;

De-a lungul timpului, persoanele care suferă de tricotilomanie pot dezvolta complicații, precum:

• Mâncărime sau furnicături în locul de unde a fost smuls părul;
• Căderea părului și apariția locurilor cu chelie (alopecie);
• Subțierea părului;
• Iritații ale pielii;
• Anxietate, depresie și stres;

Deși nu este cunoscută o cauză clară a tricotilomaniei, specialiștii consideră că această afecțiune este declanșată de factori genetici și de mediu. Vârsta la care apare cel mai adesea această boală este cuprinsă în intervalul 10-13 ani.

Boala debutează, de regulă, odată cu smulgerea părului din zona scalpului, însă poate evolua și spre alte zone.

Stările care pot declanșa această acțiune sunt anxietatea, stresul, frica, plictiseala, rușinea, iar smulgerea părului le atenuează, chiar și pentru o perioadă scurtă de timp.

Cea mai mare parte a persoanelor nu realizează că își smulg părul, iar conștientizarea acestui obicei poate duce la un sentiment de anxietate și de stânjeneală. Boala presupune un ciclu alcătuit din: anxietate – smulgerea părului – apariția unui sentiment temporar de eliberare –anxietate – jenă – smulgerea părului.

Specialiștii consideră tricotilomania o tulburare de spectru obsesiv-compulsiv, caracterizată de incapacitatea de controlare a impulsurilor.

În unele cazuri, persoanele cu tricotilolomanie prezintă, în același timp, și alte boli, precum:

• Tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC);
• Anxietate;
• Depresie;
• Autism;
• Tulburare de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD);

Raportul dintre aceste boli nu este biunivoc, adică nu toate persoanele care au una dintre afecțiunile acestea vor dezvolta, în mod sigur, și tricotilomanie.

Acele persoane care au un diagnostic ce cuprinde atât tricotilomanie, cât și una sau mai multe dintre bolile de mai sus și se tratează pentru ultima categorie, vor observa și o ameliorare a simptomelor tricotilomaniei.

• Genetici: o persoană care are un părinte sau un frate care suferă, la rândul lui, de tricotilomanie, este mai expus să dezvolte această afecțiune;
• Externi: traume din copilărie – o persoană care a trecut printr-o experiență traumatizantă în copilărie este mai predispusă să dezvolte tricotilomanie;
• Vârsta: tricotilomania apare, de obicei, în copilărie, cel mai adesea la copiii cu vârste de până în 13 ani; în cazul copiilor mai mici, boala poate dispărea de la sine, fără tratament;
• Expunere prelungită la stres: anumite situații foarte stresante sau evenimente grave pot declanșa tricotilomania.

În prezent, se fac cercetări privind modul în care schimbările de la nivelul chimiei sau funcțiilor creierului pot duce la tricotilomanie, întrucât se știe deja că anumite modificări pot afecta capacitatea unei persoane de control a comportamentelor impulsive, așa cum este și smulgerea părului.

Multe dintre persoanele cu tricotilomanie dezvoltă și alte comportamente impulsive nocive: ciupirea pielii, roaderea unghiilor sau mestecarea buzelor. De multe ori, aceste persoane cu își smulg părul departe de ochii celorlalți și încearcă să ascundă simptomele.

Pentru persoanele cu tricotilomanie, smulgerea părului poate avea loc:

• În mod conștient: pentru a elibera tensiunea sau stresul, unii dezvoltând chiar ritualuri elaborate precum alegerea doar a anumitor fire de păr și, ulterior, ingerarea acestora;
• În mod inconștient: de plictiseală, când citesc sau se uită la televizor.
• Aceeași persoană poate poate recurge la acest gest atât în mod conștient, cât și inconștient, în funcție de situație și de dispoziție. Anumite obiceiuri cotidiene, precum pieptănarea pot smulgererea părului.

Tricotilomania poate fi declanșată de diferite emoții:

• Emoții negative resimțite: smulgerea părului este o modalitate de a face față stărilor negative resimțite: stres, anxietate, tensiune, plictiseală, singurătate, oboseală sau frustrare;
• Emoții pozitive dorite: persoanele cu tricotilomanie simt, adesea, că smulgerea părului le oferă un sentiment de satisfacție și o senzație de eliberare, și, ca atare, continuă ritualul nociv pentru a-și menține aceste sentimente aparent pozitive.

Tricotilomania este o tulburare de lungă durată (cronică). Simptomele variază ca severitate în funcție de persoană. Modificările hormonale pot agrava simptomele în cazul femeilor. Dacă simptomele nu sunt tratate, acestea pot persista timp de săptămâni, luni sau ani la rând, iar boala se poate croniciza și agrava.

Deși nu pare o boală gravă, tricotilomania are un impact negativ major asupra calității vieții unei persoane, prin complicațiile la care poate duce:

• Stres prelungit: multe dintre persoane susțin că resimt rușine, umilință și stânjeneală din cauza acestei boli, ceea ce determină o scădere a stimei de sine, apariția depresiei, anxietate și, adesea, consum de alcool sau droguri;
• Dificultăți de relaționare cu ceilalți, inclusiv la locul de muncă: sentimentul de stânjeneală cauzat de căderea părului poate determina evitarea interacțiunilor sociale. Persoanele cu tricotilomanie pot purta peruci sau gene false pentru a ascunde locurile fără păr;
• Deteriorarea pielii și a părului: smulgerea repetată a părului generează răni (care se infectează) și cicatrici și poate afecta în mod permanent creșterea părului;
• În anumite cazuri, persoana respectivă poate ajunge să ingereze părul smuls (tricofagie), ceea ce duce la formarea unor ghemuri de păr în stomac, cu consecințe grave: scădere în greutate, vărsături, obstrucție intestinală, anemie.

Din nefericire, această boală este adesea nediagnosticată, pentru că persoanele cu simptome se simt stânjenite sau se tem să comunice cu cei apropiați sau cu medicul despre situația cu care se confruntă.

Există variații mari în cee ace privește modul de manifestare a bolii: anumite persoane sunt afectate câteva luni, altele pot fi afectate pentru mai mulți ani și susțin că simptomele apar în cicluri, persistând câteva luni, și dispărând complet pentru o perioadă scurtă de timp, pentru ca ulterior să reapară.

Dacă credeți că o persoană apropiată ar putea suferi de tricotilomanie, este indicat să acordați atenție modului în care îi vorbiți, pentru a nu înrăutăți lucrurile.

Evitați să spuneți lucruri precum:

„De ce nu încerci să nu îți mai smulgi părul?”. Această întrebare nu face decât să accentueze sentimentul de stânjeneală și vinovăție al persoanei respective, care, cel mai probabil, se întreabă același lucru, dar nu reușește să reziste impulsului de a-și smulge părul.

„Găsește un alt mod să faci față stresului” – este o altă frază care trebuie evitată. Este foarte probabil ca persoana respectivă a încercat să facă acest lucru deja înainte.

Este recomandat să întrebați:

„Cum te pot ajuta?” – chiar dacă nu puteți contribui propriu-zis la tratarea persoanei respective. Este important să vadă că nu o judecați și că vă arătați sprijinul. Îndrumați-o către un medic și către grupuri de suport alcătuite din cei care suferă de aceeași afecțiune.

Tricotilomania afectează anual un număr mare de persoane din întreaga lume, fiind considerată o boală tratabilă.

Primul pas pentru a putea obține un diagnostic și a primi tratamentul potrivit este ca persoana respectivă să realizeze că este ceva în neregulă cu comportamentul său și să ceară ajutor specializat, mergând la medic. Acesta va adresa întrebări pentru a afla istoricul medical și simptomele experimentate.

Conform practicii medicale standardizate, pentru ca o persoană să fie diagnosticată cu tricotilomanie, trebuie să îndeplinească următoarele criterii:

• Să își smulgă în mod constant și repetitiv părul;
• Să fi încercat deja, în moduri repetate, să limiteze sau să stopeze acest comportament;
• Să aibă un disconfort semnificativ în principalele aspecte ale vieții(sfera profesională și/sau pe plan personal), generat de smulgerea părului;
• Smulgerea sau căderea părului nu pot fi atribuite unei alte boli, cum ar fi o afecțiune dermatologică;

Smulgerea părului nu este explicată prin simptomele unei alte tulburări mintale.
De asemenea, medicul va exclude alte cauze ale căderii părului, recomandând, inclusiv, un control dermatologic.

Multe dintre persoanele care au tricotilomanie nu cer ajutor specializat, pentru că nu realizează că ar putea suferi de o boală, văzând smulsul părului doar ca pe un obicei nociv. Pe de altă parte, având în vedere că tricotilomania este subdiagnosticată, există foarte puține informații ușor accesibile despre tratamentele eficiente disponibile.

Totuși, în cazul în care sunteți diagnosticat cu această afecțiune, este necesar să știți că aveți la dispoziție următoarele opțiuni de tratament:

Psihoterapie

Terapia comportamentală de inversare a obiceiurilor nocive, împărțită pe mai multe etape:

1. Conștientizarea: identificarea factorilor care pot declanșa un episod de smulgere a părului;
2. Răspunsul: îdemersurile de înlocuire a acestui comportament cu un alt comportament alternativ;
3. Menținerea motivației și respectarea indicațiilor psihoterapeutului: angajarea în activități și comportamente de reamintire a importanței respectării indicațiilor – poate include inclusiv sprijin și confirmare din partea familiei și persoanelor apropiate pentru progresele înregistrate pe durata terapiei;
4. Relaxarea – practicarea unor tehnici de relaxare, precum meditația și mindfulness-ul, care ajută la reducerea stresului și la diminuarea comportamentului tricotilomaniac;
5. Generalizarea – practicarea constantă a noilor abilități în diferite situații de viață, astfel încât adoptarea comportamentului alternativ să devină un automatism.

Această terapie are ca scop recunoașterea situațiilor în care persoana este predispusă să își smulgă părul și înlocuirea gestului nociv cu alte comportamente. De exemplu, terapeutul poate recomanda încleștarea pumnilor sau ducerea mâinii la ureche.

1. Psihoterapia cognitiv-comportamentală

Este un alt tip de psihoterapie recomandată în cazul tricotilomaniei, care ajută persoana respectivă să identifice și să își analizeze convingerile și gândurile avute cu privire la smulgerea părului, în vederea schimbării acestora;

1. Terapia de de acceptare și angajament:

Acest tip de terapie susține acceptarea impulsului de smulgere a părului și încurajează angajarea în comportamente care aduc schimbarea.

Sunt importante și sesiunile de terapie care vizează tratarea unor alte afecțiuni psihice asociate cu tricotilomania, precum depresia, anxietatea sau abuzul de substanțe.

Medicație

Pentru tratarea tricotilomaniei, medicul vă poate prescrie administrarea de:

• inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS), care fac parte din categoria antidepresivelor;
• clomipramina (antidepresiv triciclic);
• naltrexona (antagonist opioid);
• olanzapina (antipsihotic);
• N-acetilcisteina;

Specialiștii susțin că olanzapina, N-acetilcisteina și clomipramina sunt medicamentele care pot trata semnificativ tricotilomania. Sunt necesare studii clinice mai aprofundate pentru a determina foarte clar care sunt cele mai sigure și adecvate medicamente pentru tricotilomanie.

În afară de tratamentul medical specializat, mai există o serie de recomandări ce pot fi puse cu ușurință în practică:

• Păstrarea unui jurnal pentru a nota momentele când apare impulsul de smulgere a părului;
• Strângerea în palme a unei jucării antistres de fiecare dată când apare impulsul de a vă smulgere a părului;
• Încleștarea pumnilor, ca înlocuitor pentru smulgerea părului;
• Purtarea unor pălării sau șepci;
• Definirea unei replici verbal care să fie repetată în gând pentru a alunga impulsul de smulgere a părul;
• Construirea unor rutine de calmare, precum o baie relaxantă, în încercarea de a elimina stresul și a sentimentele de anxietate;
• Practicarea sportului, a mișcării, în general, inclusiv yoga;
• Tunderea părului scurt.

Tricotilomania este o afecțiune medicală ce afectează semnificativ calitatea vieții. Faptul că există tratamente disponibile pentru această boală nu este foarte cunoscut publicului larg, ceea ce îngreunează destul de mult depistarea și tratarea acestei afecțiuni.

Totodată, cercetătorii continuă să caute noi medicamente și să le evalueze pe cele deja existente, care pot reduce sau chiar simptomele acestei afecțiuni.

Dacă suspectați că dumneavoastră sau o persoană apropiată ați putea avea tricotilomanie, primul pas este să cereți ajutor medical specializat, în vederea diagnosticării corecte. Odată cu prescrierea tratamentului adecvat, și calitatea vieții va fi semnificativ îmbunătățită.

Surse:

• https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/trichotillomania/diagnosis-treatment/drc-20355193
• https://www.medicalnewstoday.com/articles/326833
• https://www.healthline.com/health/anxiety/trichotillomania
• https://www.nhs.uk/conditions/trichotillomania/
• https://rarediseases.org/rare-diseases/trichotillomania/