„Refuz să cred că poate exista un medic care să se abată de la planul optim de tratament pentru pacientul său, sau să ia decizii parțiale, luând în calcul doar vârsta înaintată a acestuia, nu eventualele boli asociate, care sunt de fapt, adevăratele motive pentru care un plan terapeutic trebuie uneori ajustat. Vârsta în sine nu este, sub nicio formă, un motiv de a limita lupta pentru viață”, a răspuns tranșant dr. Silviu Makkai Popa.
Povestea pacientului Petru Popescu, în vârstă de 81 de ani, este despre puterea de a depăși cumpenele vieții, indiferent cât ar fi ele de dure și grele, despre extraordinara bucurie de a trăi și despre medici dăruiți și determinați. Pacientul și medicul au depășit împreună o patologie oncologică severă și au făcut, tot împreună, dovada că viața este inestimabilă, indiferent de numărul anilor.
Campionul
Viața sportivă înainte de 1989 era extrem de intensă, iar printre cele mai iubite competiții se număra și motociclismul. Petru Popescu a fost unul dintre campionii competițiilor de motociclism sportiv și a făcut performanță atât prin tehnica de pilotaj, cât și prin îmbunătățirile aduse motoarelor.
Seria de performanțe a început în anii `70 și a continuat, până în 1995. În anii 1970, cucerea primele titluri și devenea dintr-un anonim angajat al fabricii de motociclete și biciclete de la Zărnești, unul dintre cei mai importanți membri ai echipei de motociclism Torpedo Zărnești și printre cei mai buni piloți al lotului de motociclism. La campionatul național de la Oradea din 17-18 iulie 1995, Petru Popescu și coechipierul său au ajuns la linia de finish primii, în ciuda faptului că la start au plecat ultimii, pentru că motocicleta lor, cu ataș, a avut un start mai greu. Cele de mai sus sunt doar două momente, dar între ele sunt nenumărate altele bune și foarte bune. Pe lângă medalii și laurii de campion, au mai fost multe provocări, insuccese și ratări, dar mereu a fost multă pasiune.
Petru Popescu are 12 titlui de campion și 30 de ani de competiții sportive. „Visez și acum, foarte des că sunt pe motor. Nu mai merg pe motocicletă, dar conduc cu o imensă bucurie și acum. Motocicleta și mașina au fost și sunt o extensie a mea, le am în sânge, sunt dependent de senzația bună pe care ți-o dă puterea motorului. Sunt extrem de atent, cumpătat și îmi cunosc și-mi respect limitele. Este o condiție la care mă obligă titlurile de campion!”, a povestit cu entuziasm fostul pilot.
Apoi a continuat: „Cred ca pasiunile mele m-au menținut în formă, dar în același timp mi-au dat și curajul de a trece prin boală, calm, cu răbdare și multă încredere. Calmul și răbdarea, probabil, sunt ale sportivului care am fost și am rămas, în ciuda anilor, dar încrederea a venit doar de la doctorul Silviu Makkai, pentru că datorită lui sunt azi într-o formă perfectă. Este minunat sentimentul că ai depășit un moment greu, care putea să fie un final. Nu pot face abstracție de vârsta mea, dar când am ajuns la Spitalul din Brașov și am fost consultat de dr. Silviu Makkai am știut că, în final, o să fiu bine. Și sunt bine! Sunt foarte bine. Conduc, merg, mănânc, îmi fac planuri… Trăiesc și mă bucur de fiecare zi cu o intensitate pe care parcă nu am avut-o niciodată până acum. Și asta se datorează doar medicului care a avut grijă de mine!”
Diagnosticul
Inițial, problemele legate de suferința intestinală resimțite de Petru Popescu au fost subtile. Un tranzit intestinal dificil, apoi sângerări ocazionale când mergea la toaletă și o oarecare jenă abdominală. Disconfortul s-a accentuat treptat, s-a asociat cu durere, balonări, constipație severă și a devenit o problemă care-i afecta drastic calitatea vieții. Unul din motivele care au dus la amânarea unui consult complet a fost și faptul că a considerat sângerările rectale ca fiind efectul unei suferințe hemoroidale mai vechi, cum fac de altfel, mulți dintre pacienți.
Hemorozii sunt o patologie frecventă, iar sângerările anormale sunt puse deseori pe seama acestei afecțiuni, deși ar trebui tratate cu seriozitate și investigate temeinic, încă de la primele semne. Chiar dacă nu a mers la medic de la primele simptome, Petru Popescu a făcut acest lucru înainte ca momentul oportun, care să-i ofere șansa la vindecare, să fie ratat.
Vizita la gastroenterolog și investigațiile au identificat o formațiune tumorală plasată la nivelul segmentului sigmoid al intestinului gros. În cursul colonoscopiei, investigație esențială pentru identificarea patologiilor colonului, s-a recoltat și o probă de țesut pentru biopsie, iar analiza anatomopatologică a confirmat adenocarcinomul, cel mai frecvent tip de cancer de colon care se dezvoltă din celule din interiorul colonului.
Boala a fost diagnosticată când deja progresase, tumora intestinală fiind în stadiu subocluziv, adică suficient de voluminoasă pentru a risca obturarea lumenului intestinal.
Petru Popescu a înfruntat diagnosticul cu sânge rece. „Am experiență și pot face față șocurilor emoționale, dar acesta a fost unul foarte dificil. Am decis, la momentul în care mi s-a spus diagnosticul, că nu acesta este momentul meu final. Cu acest gând am căutat o soluție. Și dacă este să iau în calcul cât de ușor am trecut peste boală, peste tratament și operație, este evident că am făcut cea mai bună alegere posibilă”, povestește fostul campion.
Medicul, tratamentul și operația
„Domnul Popescu este pacientul pe care și-l dorește orice medic. Optimist, curajos și tonic. Un veritabil partener alături de care, ție, ca medic îți este parcă mai ușor să lupți cu boala. Și medicul e om, are și el trăirile lui, iar un pacient pozitiv te ajută. Îmi amintesc foarte clar că nu mi-a venit să cred că vârsta dumnealui a fost trecută corect în scrisoarea medicală. Nu are importanță vârsta, l-am admirat pentru starea generală, fizică și psihică, pentru tinerețea sufletului”, spune dr. Silviu Makkai Popa.
La Spitalul Regina Maria din Brașov, o parte dintre investigații au fost repetate și s-au efectuat altele, în vederea pregătirii pentru operație. Cazul a fost pus imediat în discuția Tumor Board și s-a stabilit planul de tratament, care a urmărit obținerea de maximum de beneficii posibile, cu minimum de riscuri.
Starea generală bună de sănătate și absența patologiilor cronice specifice vârstei au reprezentat un important avantaj. Intervenția a fost realizată prin laparoscopie, iar procedura minim invazivă a permis o recuperare postoperatorie ușoară și rapidă, element cu atât mai necesar pentru un pacient vârstnic pentru care o recuperarea lentă, chiar și în condițiile unei operații reușite, poate duce la complicații.
„Am ales procedura minim invazivă pentru a menaja cât mai mult organismul. Operația în sine a fost dificilă, dar nu a depășit limitele altor intervenții pentru același tip de diagnostic, iar pregătirea mea în chirurgie laparoscopică, instrumentele de care beneficiez în cadrul spitalului și colaborarea cu o echipă anestezică experimentată permit asigurarea siguranței pacientului. Examenul histopatologic al piesei de colon excizate a probat că nu exista o diseminare ganglionară, a celulelor tumorale, ceea ce a oferit un prognostic foarte bun pacientului, pe termen lung. Am făcut o rezecție de colon, care să garanteze siguranța oncologică, astfel încât pacientul să aibă o viață normală după operație”, explică dr. Silviu Makkai Popa.
Recuperare a fost rapidă și complet lipsită de complicații. Tranzitul intestinal s-a restabilit, pacientul a fost mobilizat a doua zi după intervenție și a plecat acasă a treia zi. Ca și parte a tratamentului multimodal al cancerului de colon, pacientul a fost apoi plasat în grija unui medic oncolog și a urmat o chimioterapie conform ghidurilor actuale de tratament al cancerului de colon.
Recuperarea
Restabilirea stării de bine a fost foarte rapidă. Petru Popescu a venit la la Spitalul Regina Maria Brașov pe propriile picioare, dar suferința malignă îi afecta în mod evident starea de bine. La trei zile de la operație, recuperarea pacientului, cu opt decade de viață în spate, a fost spectaculoasă și nu doar fizică, ci și psihică. Acesta a depășit anestezia, care a fost realizată astfel încât să protejeze celula nervoasă, fără probleme.
„Domnul doctor m-a lăudat. Mi-a și spus că ar vrea să mai aibă pacienți, așa ca mine. Nu m-am plâns de nimic, am ascultat și am făcut tot ce mi s-a spus. Și cum aș fi putut să fac altfel când mi-a explicat ce soluție are pentru mine, în amănunt, cu răbdare, pas cu pas ca să înțeleg exact ce problemă am și cum o să o rezolve prin operație. Așa nivel de comunicare eu nu am mai întâlnit și, la cei 80 de ani ai mei, am cunoscut destui medici. Doctorul Silviu Makkai este cu totul special.
Și încă ceva, nu m-am simțit nici bolnav, nici bătrân în prezența domnului doctor. Iar pentru mine asta a însemnat enorm. Mi-a oferit un confort psihic de care aveam nevoie și care a fost extrem de important pentru mine, iar domnul doctor are, pentru toate acestea, toată recunoștința mea. Toate acestea au contribuit la felul în care mă simt acum. Nu mă simt bine, mă simt FOARTE BINE!”, încheie mărturisirea sa, Petru Popescu.
La o lună de la intervenția chirurgicală, Petru Popescu a mers la control pentru un set complet de analize de laborator și imagistice. Rezultatele acestora l-au declarat „cancer free”. Va fi mai departe monitorizat, va face investigații la intervale prestabilite de timp și va urma o chimioterapie adjuvantă cu viză profilactică, iar între aceste momente se va putea bucura de viață, în stare foarte bună de sănătate, netulburat de nicio suferință.
Adenocarcinomul colonic - un cancer care poate fi depistat la timp și vindecat
Cancerul colorectal este o boală curabilă. Detectarea timpurie, cu ajutorul programelor extinse de screening prin colonoscopie, reprezintă cel mai important factor în declinul mortalității prin cancer colorectal. La aceasta contribuie fundamental și înțelegerea biologiei și geneticii acestui tip de boală malignă foarte frecventă, ceea ce permite o mai bună stratificare a riscurilor individuale de dezvoltare a maladiei și, implicit, metodologii de screening mai eficiente.
Identificarea leziunilor maligne ale colonului, de tipul adenocarcinomului, pot fi realizate în stadiile incipiente ale bolii când poate fi tratat eficient, deseori prin abordare minim invazivă, oferind pacienților un prognostic foarte bun.
În ultimii 10 ani, avansul fără precedent în terapia sistemică pentru această boală a îmbunătățit spectaculos rezultatele pentru pacienții cu boală colo-rectală malignă, inclusiv în cazurile în care boala a progresat. Chirurgia rămâne modalitatea principală de tratament, susținută și completată de terapii inovatoare care se traduc prin rate îmbunătățite de vindecare pentru pacienții cu stadiu precoce al bolii (stadiul II și III) și supraviețuire prelungită pentru cei cu stadiul IV.
Etiologia cancerului colorectal
Cancerul colorectal este o boală multifactorială. Factorii genetici, expunerile la mediu (inclusiv dieta) și condițiile inflamatorii ale tractului digestiv sunt implicați în dezvoltarea cancerului colorectal.
Deși multe despre genetica cancerului colorectal rămân necunoscute, cercetările actuale indică faptul că factorii genetici au o mare importanță în cancerul colorectal. De exemplu, unele mutații sunt cauza polipozei adenomatoase familiale, în care persoanele afectate prezintă un risc de aproape 100% de a dezvolta cancer de colon până la vârsta de 40 de ani.
S-a constatat și o incidență crescută la bărbații supraponderali, cu 34% peste cel al populației generale.
Factorii dietetici fac obiectul unor studii epidemiologice au asociat riscul crescut de cancer colorectal. Astfel o dietă bogată în carne roșie, mezeluri cu conservanți alimentari de tipul nitritului de sodiu și grăsimi, cu aport redus de fibre, fructe și legume crește mult riscul de cancer colorectal. În replică, o dietă bogată în fibre din cereale și legume s-a dovedit a fi eficientă. Riscul scade aparent și la un aport ridicat de folați, calciu și terapia de substituție cu estrogeni.
Obezitatea și obiceiurile, cum ar fi fumatul, consumul de alcool și sedentarismul, au fost, de asemenea, asociate cu un risc crescut de cancer colorectal.
Bolile inflamatori intestinale, cum ar fi colita ulceroasă și boala Crohn cresc, de asemenea, riscul de a dezvolta adenocarcinom colorectal. Riscul de apariție a malignității colorectale crește odată cu durata bolii inflamatorii intestinale și cu extinderea mai mare a implicării colonului.
Consultant: Dr. Silviu Makkai-Popa, medic primar chirurgie generală, doctor în științe medicale