Rolul copilăriei în dezvoltarea armonioasă a adultului
Copilăria joacă un rol extrem de important pentru tot parcursul vieții unui individ. Nu este de mirare de ce acest subiect a devenit atât de important în psihologie, sociologie și educație. Experții se concentrează nu doar pe numeroasele influențe care contribuie la dezvoltarea normală a copilului, dar și pe diverși factori care ar putea genera probleme psihologice în timpul copilăriei. Stima de sine, școala, părinții, presiunile sociale și alte subiecte prezintă un interes extraordinar pentru psihologii care se străduiesc să-i ajute pe copii să se dezvolte în moduri sănătoase și adecvate.
Copilul de azi va deveni adultul de mâine. Dezvoltarea emoțională, socială și fizică a copiilor are un efect direct asupra adulților în care aceștia se vor transforma. Astfel, înțelegerea nevoii de a investi în dezvoltarea copiilor de la vârste fragede este foarte importantă pentru ca evoluția lor emoțională să fie armonioasă și să conducă la adulți echilibrați, împliniți, fără derapaje emoționale majore.
Cercetările neurologice arată că primii ani joacă un rol cheie în dezvoltarea creierului copiilor. Bebelușii încep să afle despre lumea din jurul lor încă din perioada prenatală și continuă să o facă, în mod accelerat, după naștere. Experiențele timpurii ale copiilor – legăturile pe care le formează cu părinții și primele lor experiențe de învățare – influențează puternic și decisiv dezvoltarea lor ulterioară.
Etapele dezvoltării copilului
Copiii trec prin perioade succesive de dezvoltare, în care au loc o serie de schimbări în evoluția creierului. Deși transformările ce se produc sunt determinate genetic, mediul extern are o influență semnificativă asupra modului în care copiii se dezvoltă în fiecare etapă.
În toate stadiile dezvoltării au loc schimbări fizice, intelectuale, sociale și emoționale. Astfel, este important ca părinții să înțeleagă ce se întâmplă în creierul și corpul copilului lor în fiecare perioadă, pentru a putea să ofere sprijinul și încurajarea necesare pentru progresul acestuia în toate momentele.
Până la 2 ani
De la naștere și până la 2 ani se creează legăturile fundamentale, care vor dura toată viața. Acestea îi oferă copilului resursele interioare necesare pentru a-și construi stima de sine și abilitatea de a relaționa într-un mod pozitiv cu ceilalți. De asemenea, tot în perioada asta părinții încep să descopere personalitatea copilului. Fiecare copil este unic și este important ca părinții să învețe să înțeleagă, să sprijine și să încurajeze caracteristicile și abilitățile fiecărui copil.
18 luni – 3 ani
Când copiii încep să meargă, deci fac primii pași pe cont propriu, putem spune că începe o nouă etapă a dezvoltării lor. Acum ei sunt liberi să se plimbe și să descopere lumea. Acela este momentul în care explorează în mod activ mediul înconjurător.
Dezvoltarea limbajului se face rapid, ceea ce duce la învățarea denumirilor de obiecte, animale, acțiuni, la dezvoltarea abilității de a cere lucruri și la capacitatea de a spune „nu”. Psihologii numesc această etapă „reglarea emoțională” – părinții îi învață pe copii cum să își tempereze exprimarea excesivă a emoțiilor, iar copiii învață cum să accepte răspunsurile negative ale celorlalți. Aceasta este, de asemenea, o etapă de dezvoltare fizică și intelectuală rapidă, perioadă în care copiii se pregătesc să meargă la grădiniță, pentru a interacționa cu congenerii.
Părinții pot fi numiți „antrenorii” copiilor lor – îi încurajează și le oferă sprijin și îndrumare. Ei trebuie să fie cei care îi învață lecțiile fundamentale ale vieții și cei care încurajează discuțiile active și experimentarea noilor abilități.
3 – 6 ani
Preșcolarii explorează și învață formal – în acest interval merg la grădiniță și, de la 6 ani, în clasa zero. Învață numerele, literele, încep să citească și să facă socoteli simple. Este de asemenea, o perioadă propice pentru învățarea muzicii. Își îmbunătățesc abilitățile motorii, astfel că ar putea manifesta interes pentru artă, meșteșuguri, tehnica mică și pot dezvolta și abilități sportive.
Educația copilului este foarte importantă, iar cel mai eficient mod de învățare în această perioadă este jocul. Părinții sunt responsabili să facă jocul – oricare ar fi acesta – să fie atractiv, pentru că el favorizează dezvoltarea limbajului, socializarea și creativitatea. De altfel, interesul pentru explorarea mediului poate conduce la viitorul interes pentru știință.
6 -12 ani
Este perioada în care copiii devin treptat din ce în ce mai independenți și încearcă noi activități – învață să facă alegeri și exersează autodisciplina. Părinții trebuie să le ofere în continuare sprijin și încurajare, dar să nu îi priveze de experiența (plăcută sau neplăcută) consecințelor naturale ale comportamentelor lor sau să le indice comportamente „potrivite” în diferite situații. Doar experiența proprie îi va ajuta pe copii să învețe din greșelile făcute.
Copiii se vor confrunta atât cu reușite, cât și cu eșecuri ce produc frustrări și este important ca ei să își construiască punctele forte prin contact autentic, direct cu realitatea, nu prin interfața-tampon numită părinte supraprotector.
13-18 ani
Adolescența reprezintă perioada cu cele mai multe și importante provocări, atât pentru copii, cât și pentru părinți. În perioada adolescenței, trăsăturile fizice se schimbă semnificativ, persoana se maturizează considerabil, interacționează mai mult cu ceilalți, își sporește independența reală, dar și nevoia de independență. Toate aceste schimbări pot conduce la multiple variante de rezultat: comportamente pasiv-agresive, îndoieli de sine și o stimă de sine scăzută sau fluctuantă, încredere excesivă în forțele proprii, volatilitate excesivă a stării de spirit.
În această perioadă, personalitatea individului se definește și acesta începe să se gândească la viitor. Încep acum descoperirea și dezvoltarea abilităților necesare pentru piața muncii, iar talentul, dacă există vreunul evident, este perfecționat.
Abilitățile sociale se exersează și se ameliorează considerabil, iar accentul cade pe relațiile interpersonale. Presiunea cercului de prieteni este foarte mare, iar tentațiile cresc (fumat, consum de substanțe tolerate sau interzise, ori de alcool). Este perioada experimentărilor, mulți tineri consumând ocazional, din curiozitate sau din mimetism diverse substanțe, mai mult sau mai puțin periculoase.
În timpul adolescenței, tinerii au nevoie de părinții lor mai mult ca oricând în viață. De aceea este foarte important ca situația de acasă să fie pozitivă, iar comunicarea deschisă și transparentă, pentru ca adolescenții să poată face față mai ușor acestei perioade. Părinții trebuie să facă față tentației de a menține atmosfera „patriarhală” în care ei înșiși probabil au crescut și să înțeleagă că adolescentul 2020 este foarte departe de adolescentul 1980 și că duritatea excesivă ar putea, eventual, ține un „2020” în frâu, dar cu siguranță îl va rupe emoțional de familie.
Stilurile de atașament ale copiilor
Există patru stiluri de atașament pe care un copil le poate dezvolta, în funcție de modul în care părinții se comportă cu el:
1. Stilul de atașament sigur
Copiii cu acest atașament se simt triști atunci când părinții lor pleacă de lângă ei pentru o perioadă scurtă, însă pot fi alinați și de alte persoane care au grijă de ei. Acești copii dezvoltă în mod natural și spontan încredere în ceilalți. Pe măsură ce ei cresc, se bazează pe relațiile cu părinții, profesorii și prietenii pentru a primi îndrumare și consideră că aceste interacțiuni sunt locuri „sigure”, iar nevoile lor sunt satisfăcute. Acest stil de atașament este cel ideal pentru viitorul adult.
2. Stilul de atașament anxios – nesigur
Copiii anxios-nesiguri sunt triști încă înainte ca părinții sau îngrijitorii lor să plece pentru o scurtă perioadă și se agață disperați de aceștia când ei revin.
3. Stilul de atașament anxios – evitant
Acești copii nu se întristează din cauza lipsei părinților și nici nu se bucură când aceștia se reîntorc. Sunt pur și simplu indiferenți la ceea ce se întâmplă în jur.
4. Stilul de atașament dezorganizat
Acesta se construiește în cazul copiilor abuzați fizic și emoțional, copii care pot cu greu sa fie alinați și ajutați de persoanele de îngrijire din preajmă, pentru că ei dezvolta – prin abuzul suferit – sentimentul că aceștia vor să le facă rău.
Stilul de atașament construit reprezintă rețeaua de rezistență care îl ajută pe copil să facă față provocărilor vieții. Acest stil de atașament se definește la începutul vieții și va influența semnificativ relațiile persoanei respective în viața sa de adult, inclusiv în relațiile intime.
Adulții ai căror părinți le-au îndeplinit nevoile de siguranță, furnizându-le hrană și adăpost, dar le-au neglijat nevoile emoționale, sunt mai predispuși să dezvolte un stil de atașament anxios – evitant. Aceștia se tem să aibă legături prea apropiate cu ceilalți și chiar îi pot respinge pentru a se proteja de suferință. Adulții anxios-nesiguri se tem de abandon și sunt foarte ușor de rănit atunci când sunt respinși. Stilul de atașament poate fi înțeles și ameliorat prin terapie psihologică, astfel încât un individ nu trebuie să sufere toată viața sa de adult pentru cele întâmplate în prima copilărie, când nu putea lua decizii pentru propria persoană.
Contexte relevante pentru analiza psihologiei copilului
Contextul social
Relațiile cu colegii și adulții au efect asupra modului în care copiii gândesc, învață și se dezvoltă. Familiile, școlile, prietenii și colegii reprezintă o parte importantă a contextului social al copilului.
Contextul cultural
Cultura pe care o „respiră” copilul contribuie relevant cu un set de valori, cu obiceiuri, ipoteze comune și moduri de raportare la viață. Acestea îi influențează dezvoltarea pe tot parcursul vieții. Cultura joacă un rol important în modul în care copiii relaționează cu părinții lor, în tipul de educație pe care o primesc și în tipul de îngrijire care le este asigurată.
Contextul socio-economic
Clasa socială poate juca (și adesea o face) un rol major în dezvoltarea copilului. Situația social-economică se bazează pe o serie de factori precum nivelul de educație, nivelul veniturilor, locurile de muncă, condițiile de locuit. Copiii crescuți în gospodării cu un statut socio-economic ridicat au tendința de a avea un acces mai larg și mai rapid la oportunități. Cei din gospodăriile cu statut socio-economic scăzut pot avea acces mai restrâns la astfel de șanse, cum ar fi îngrijirea sănătății, nutriția de calitate și educația. Astfel de factori pot avea un impact major asupra psihologiei copilului.
Înțelegerea psihologiei copilului
Acesta este unul dintre cele mai importante lucruri pe care ar trebui să le învețe un părinte. Este de mare importanță ca părintele să fie antrenat în a deveni eficient în îndrumarea și îngrijirea copilului în timp ce acesta crește și se maturizează. Trebuie ținut cont de faptul că fiecare copil are o trăsătură unică de personalitate. Aceasta rămâne constantă și vizibilă pe tot parcursul vieții sale.
Observarea este cheia
Una dintre modalitățile prin care un părinte își poate înțelege copilul este să îl observe repetat și îndelungat, în timp ce doarme, mănâncă sau se joacă. Căutați trăsăturile reprezentative și recurente. Ce activități îi plac cel mai mult? La ce se pricepe cel mai bine? Se adaptează ușor la schimbări sau are nevoie de timp pentru a se familiariza cu noul? Acestea sunt caracteristici normale ale oricărui copil și copilul dumneavoastră cu siguranță nu este o excepție. Puneți întrebările corecte și ascultați! Ascultați mult și… nu criticați!
Faceți-vă timp să discutați cu copilul dumneavoastră. Acest lucru este esențial pentru obținerea de informații și pentru înțelegere. Dacă îi adresați întrebări, dacă vă exprimați curiozitatea de a ști și dorința de a înțelege, se va simți liber și netemător să vă împărtășească ideile sale, dorințele sale și, mai ales, sentimentele sale. Și… din nou, nu criticați!
În cazul copiilor mici, este mai puțin vorba despre limbajul verbal si mai mult despre cel non-verbal (expresii faciale, limbaj corporal) pentru a înțelege gândurile și sentimentele lor.
Petreceți timp de calitate cu copiii!
Stima de sine este o cheie majoră a succesului în viață. Dezvoltarea unui concept pozitiv de sine, adică a unei stime de sine sănătoase, este extrem de importantă pentru fericirea și succesul copiilor și adolescenților. Este de asemenea un element cheie în psihologia copilului. O relație pozitivă părinte-copil oferă cadrul potrivit și sprijinul necesar pentru cel mic spre a dezvolta un respect sănătos pentru sine, dar și pentru oamenii din jur. Copiii își doresc timp cu părinții. Îi face să se simtă speciali. Părinții sunt încurajați să petreacă mai mult timp cu copiii lor, în mod constant. Ce înseamnă asta? Ar trebui să existe discuții de unu la unu cu fiecare copil și timp de grup cu toți adulții și copiii din casă. Dacă sunteți părinte singur sau aveți un singur copil, invitați restul familiei acasă sau prietenii să se joace împreună.
Acordați atenție mediului în care se învârt copiii.
Pentru un motiv sau altul, anumiți copii dezvoltă mai greu abilități sociale, în comparație cu alți copii. Ei caută neîncetat relații de la egal la egal. Dacă, însă, au primit reproșuri, au suferit respingere sau chiar cruzime, tind să se retragă în siguranța casei, a familiei și a propriei lor companii. Probabil nu este nimic mai dureros pentru un părinte decât să își vadă copilul respins. Părinții trebuie să analizeze problemele sociale apărute și să elaboreze un plan pentru a le rezolva. Este un aspect la fel de important precum problemele academice sau cele de sănătate. Există instrucțiuni detaliate din psihologia copilului care, dacă sunt respectate, îi vor ajuta pe acești copii să se dezvolte sănătos. Acest lucru se poate întâmpla doar dacă părintele este dispus să acorde timp și să aibă răbdare și inițiativă.
Psihologia dezvoltării
Psihologia copilului se adresează problemelor emoționale sau de comportament ale copiilor, cum ar fi:
- Dizabilități de învățare;
- Tulburări de deficit de atenție;
- Hiperactivitate;
- Anxietate și depresie.
Psihologii specializați în dezvoltarea copiilor evaluează problemele apărute, întârzierile de dezvoltare, semnele de apariție a autismului și alte elemente care afectează dezvoltarea socială și emoțională a acestora.
Concluzii
Este esențial pentru un copil să își dezvolte curiozitatea și încrederea în sine, să exploreze, să își asume riscuri, să „cadă” și să se „ridice”, deoarece dezvoltarea emoțională, socială și fizică sănătoase din timpul copilăriei influențează puternic evoluția generală ulterioară.
În cazul în care observați ceva ce vă îngrijorează la copilul dumneavoastră sau vă simțiți copleșiți de diferitele situații ce apar pe parcursul creșterii acestuia, apelați la un psihoterapeut.