Care sunt cele mai frecvente motive de ceartă în cuplu?
Printre cauzele indicate de cuplurile care vin în cabinet sunt: lipsa comunicării, lipsa atenției către relația de cuplu, absența emoțională a partenerului, infidelitate, nemulțumiri legate de implicarea inegală în treburile casnice/administrative, amestecul/influența membrilor familiei extinse sau aprietenilor în relația de cuplu, secrete descoperite.
Înțeleg românii corect feminitatea și masculinitatea într-o relație?
Feminitatea și masculinitatea sunt concepte care fac referire la anumite seturi de atribute, comportamente și roluri asociate sexului biologic. Aceste concepte au o puternică influență socio– culturală.
O femeie nu va deveni mai puțin feminină dacă înlocuiește un bec care nu mai funcționează, cum un bărbat nu e mai puțin masculin daca spală o farfurie sau udă florile. Aceste activități sunt mai degrabă asociate modelului de rol, pe care partenerii de cuplu îl adoptă și care pot să difere de la cuplu la cuplu.
Fiecare partener vine în relația de cuplu cu un model de rol, de cele mai multe ori cel al familiei în care a crescut. Neînțelegerile apar mai degrabă din faptul că partenerii nu discută, încă de la începutul acomodării lor la dinamica vieții în doi, despre așteptările sau modelul pe care fiecare îl are.
Suntem egali în cuplu sau încă jucăm în piesade teatru „Cine cântă în casă: cocoșul sau găina‟?
Facem din nou referire la un model cultural, la stereotipuri de gen. În mediile tradiționale încă mai putem identifica comportamente care fact trimitere la poziția recunoscută a factorului decizional în cuplu/familie.
În cuplurile sau familiile al căror nivel de educaţie, cultură este mai ridicat sau în cele cu venituri mari se observă un modelul democratic, să-i spunem, de luare a deciziilor.
De ce atunci când avem o dispută, nu reușim să ascultăm ce spune celălalt?
”Tehnic” vorbind, când creierul percepe o situație care necesită acțiune, emoțiile oferă excitația necesară pentru a declanșa un răspuns. Însă sub valul emoțiilor anumite procese psihologice voluntare, cum este atenția, sunt perturbate sau blocate.
Pe de altă parte, suntem într-o dispută pentru că ceva ne împinge sau ne menține acolo. De celemaimulteori este vorba de nevoi neîndeplinite. Aceste nevoi neîndeplinite nasc emoții și stări neplăcute pe care, în cuplu, nu le exprimăm la timpul potrivit.
În momentele de provocare maximă, de dispută, emoțiile mele izbucnesc, iar nevoia imediată este ca eu să spun, să exprim și atunci nu mai pot și nu mai vreau să aud ce spune celălalt pentru că este despre el, nu despre mine.
De aici și până la adoptarea inconștientă a unui model disfuncțional de a comunica și de a gestiona tensiunea resimțită în relație, este doar un pas.
În relație avem nevoie de conexiune, dar și de spațiu. Cum le putem obține inteligent?
Aș completa: cum putem să le obținem conștient?
A fi conștient în relație înseamnă să fiu atent la mine și la partenerul meu, înseamnă să îl ascult și să fiu ascultat. Înseamnă că în relația noastră creăm și cultivăm momente în care stăm unul cu celălalt și povestim despre noi cu lejeritate și firesc. Câteodată e suficientă simpla prezență a celuilalt și starea de bine pe care ți-o dă și despre care e bine să-i spui că o trăiești alături de el/ea.
Și din momentele acestea de conectare și cunoaștere ajungem să știm, să recunoaștem și să acceptăm și nevoia de spațiu a celuilalt. Prin nevoia de spațiu întelegând timp, activități, momente care mă hrănesc emoțional, care contribuie la dezvoltarea mea personală și care mă ajută să aducun beneficiu și relației de cuplu.
Pentru a ne îndeplini o dorință, apelăm de obicei la șantaj emotional, la reproșuri, la învinovățire.
Cum ne putem exprima nevoile și dorințele, fără să ne lovim de refuz și fără să fim atacați?
Șantajul emoțional, reproșurile, învinovățirea sunt căi prin care încercăm să ne facem cunoscute nevoile. Apelăm la ele pentru că sunt singurele modele pe care le-am exersat de-a lungul timpului sau pentru că sunt pattern-uri preluate inconștient din propria familie etc.
Simpla punere în relație a exprimării nevoii cu repercursiunile pe care le poate avea asupra mea acest lucru (refuz, sunt atacat) ar fi de dorit să mă facă să mă întreb de ce simt asta în relație cu partenerul meu. Ce mă face să adopt un astfel de mod de gândire și acțiune? E ceva ce ține de mine, de relația noastră?
Este o temă asupra căreia reflectez și cu care mă pot duce către partenerul meu, cu calm și deschidere, pentru a găsi împreună o modalitate potrivită.
În cele mai multe relații de scurtă și de lungă durată, jucăm trei roluri:
- persecutor
- salvator
- victimă
Modelul social conceput de Stephen Karpman (Triunghiul Dramei) ilustrează dinamica interrelațională care se creează într-un context provocator, tensionat. El a definit trei roluri care se evidențiază în contexte tensionate: Persecutorul, Salvatorul și Victima.
De menționat că aceste roluri au un substrat inconștient și ca atare putem să fim prinși în acest mod disfuncțional de a fi în relație fără să știm cum am ajuns acolo și ce rol jucăm. Le-am exersat, adoptat, folosit de-a lungul devenirii noastre și sunt parte din noi.
De asemenea, este de menționatcă aceeași persoană alternează, schimbă rolurile în funcție de dinamica situației în care se află și a atitudinii celorlați.
Este mult de vorbit pe temă dar încerc să rezum printr-un exemplu. În relație, Salvatorului îi va fi greu să exprime sau să știe ce vrea pentru el și se va orienta în a oferi atenție, ajutor, servicii celuilalt. Așa a învățat de-a lungul istoriei de viață că poate ”supraviețui” în relație.
De multe ori așteptarea lui neconștientizată este de a primi recunoaștere celuilalt sau de a fi plăcut/acceptat/ a se simți la adăpost. Devine însă dificil de gestionat conflictul lui interior resimțit între a oferi și a primi.
Și pentru că Salvatorului îi lipsește capacitatea de a-și recunoaște propriile nevoi și încrederea că poate să-și rezolve propriile probleme se va ”așeza” pe rol de Victima și se va orienta către un Salvator. Undeva însă, Victima are așteptarea ca cineva să se opună și își va ”identifica” și Persecutorul față de care va juca inconștient un rol. Imaginați-vă că această translatare din rol în rol se petrece cu fiecare dintre cei implicați în relație.
Este o dinamică subtilă, ușor de distras atenției în lipsa unei conectării cu sine. E necesar să fim onești cu noi, să cultivăm auto-observarea și conștiența de sine pentru a identifica aceste tipare disfuncționale de poziționare în relație.
Cere ajutorul unui psihoterapeut
Studiile arată că suntem atrași în secret de oameni care arată ca părinții noștri.
De ce se întâmplă asta și ce impact are asupra relației?
Familiarul devine a doua noastră natură și, fie că ne dăm seama sau nu, în alegerea partenerului de viață căutăm să regăsim acel familiar. În genogramele realizate împreună cu clienții mei, regăsim pattern-uri pe care unul sau celălalt le aduce în relație sau ”părți” de funcționare a unuia sau altuia dintre părinți.
Simplul fapt că devii conștient de aceste aspecte te împuternicește.
Bărbații caută inconștient partenere care seamănă cu mamele lor, în timp ce femeile caută parteneri asemănători cu tații.
Este acest lucru benefic sau dăunător pentru bunăstarea cuplului? (dacă ei caută partenere care seamănă cu mamele, de ce multe nurori nu se înțeleg cu soacrele?)
De la Freud încoace, fiecare model teoretic caută să dea o explicație mecanismelor psihologice implicate în alegerea partenerului de viață.
Relația cu părinții constituie primul nostru model de a fi cu celălalt. Ceea ce influențează, într-o oarecare măsură, alegerea partenerului de cuplu, este nevoia de regăsire a anumitor părți din cea ce am trăit în relație cu unul dintre părinți (ex: blândețea, acceptarea, calmul). Este valabil și în cazul nevoii de a nu veni în contact cu părți care ne-au făcut să suferim și pe care căutăm să le evităm când ne alegem partenerul.
Această căutare are o puternică amprentă inconștientă, care se reflectă inclusiv în rivalitatea inconștientă resimțită întrenoră și soacră. Era și o glumă pe această temă: Nora și soacra nu se înțeleg pentru că iubesc același bărbat.
Pandemia a adus la suprafață multe căsnicii disfuncționale și a ridicat riscul de violență domestică.
De ce s-a întâmplat acest lucru?
Cuplurile au venit în contact cu realitatea relației lor. Activitățile cotidiene, ieșirile zilnice spre serviciu sau alte activități fiind suspendate, au lăsat spațiu și timp suficient de a fi unul cu celălalt.
În acest context, partenerii au fost nevoiți să se ”revadă”, iar ceea ce au redescoperit despre ei și relația lor pe unii i-a surprins neplăcut, iar alții au reacționat într-o manieră specifică lor.
De ce criza sanitară provoacă o creștere semnificativă în numărul de despărțiri și divorțuri?
Așa cum spuneam, oamenii au fost nevoiți să vină în contact cu o realitate pe care poate o refuzau să o vadă sau o ascundeau sub activitățile zilnice. Cunosc cupluri în care partenerii au ales să meargă pe drumuri diferiteși cupluri care au acceptat realitatea și au ales să vină în cabinet și să reconstruiască relația.
Cum s-ar putea schimba relațiile romantice după pandemie?
Se vor schimba în funcție de nevoile oamenilor. Chiar dacă modalitatea de cunoaștere inițială poate fi una virtuală, nevoile de a fi iubit, de a fi în relație, de a fi conectat emoțional sunt profund umane. Romantismul poate fi exprimat și trăit în diferite moduri așa că lăsăm creativitatea să se manifeste!
Care sunt ingredientele unei relații de cuplu sănătoase?
O relație de cuplu sănătoasă și armonioasă începe de la noi înșine, de la a fi sinceri cu noi, din grija pe care ne-o purtăm și din dorința de a ne fi bine.
Poate părea paradoxal, dar dacă față de mine nu pot să manifest toate acestea cum pot să ofer mai mult celuilalt? Cum pot să ofer mai mult relației de cuplu? Cum aș sti să primesc cee ce îmi oferă celălalt?
Mai e nevoie de atenție, iubire, răbdare și încredere pentru că relația noastră este un organism viu care are etapele ei de creștere și dezvoltare.
Și are nevoie de amândoi partenerii ca să crească frumos.