Cand o victima inconstienta este culcata pe spate si respira spontan, caile ei respiratorii pot fi obstruate (inchise) de limba, mucus sau voma. Aceste probleme pot fi prevenite daca victima este plasata pe una din partile ei laterale. Scopul acestei pozitii este mentinerea libera a cailor respiratorii, permiterea monitorizarii semnelor vitale, respectarea curburilor fiziologice ale coloanei vertebrale si evitarea compresiilor vaselor si nervilor.
Suna la 112 sau cere cuiva sa alerteze serviciile de urgenta
Urmeaza pasii urmatori pentru a pune victima in pozitie laterala de siguranta (vezi desenul de mai sus pentru a intelege cum sa procedezi):
- Ingenuncheaza lateral de victima. Victima este intinsa pe spate si cu membrele inferioare intinse.
- Pozitioneaza bratul persoanei de partea ta in unghi drept cu corpul, cotul fiind indoit si palma orientata in sus. Bratul de partea opusa se aduce peste torace de aceeasi parte cu tine si se pozitioneaza cu dosul palmei in contact cu obrazul (figura 1).
- Prinde membrul inferior de partea opusa cu mana chiar deasupra genunchiului si trage-l in sus, dar pastrand contactul piciorului cu solul (figura 2).
- Cu o mana pe genunchiul flectat si cu cealalta mentinand dosul mainii victimei pe obraz, roteste victima spre tine in pozitie laterala, pana cand piciorul flectat se sprijina pe sol. Ajusteaza pozitia astfel incat coapsa si genunchiul sa fie flectate in unghi drept (figura 4).
- Impinge si mentine capul victimei usor spre posterior pentru a asigura eliberarea cailor aeriene; aceasta manevra se realizeaza prin ajustarea pozitiei mainii de sub obraz (figura 3).
Daca suspectezi un traumatism la nivelul coloanei vertebrale, nu pozitiona singur persoana in pozitia laterala de siguranta. Ai nevoie de cel putin o alta persoana. Coordonati-va miscarile impreuna pentru a mentine capul, gatul si spatele persoanei aliniate in timp ce o rulati pe o parte.
Pentru a preveni compresia pe brat, victima nu trebuie sa ramana in aceeasi pozitie mai mult de 30 de minute, de aceea, periodic, se intoarce cu grija pe partea opusa.
Oricine este plasat in pozitia laterala de siguranta ar trebui sa aiba respiratia monitorizata in mod continuu. Daca in orice moment respiratia devine absenta sau anormala, intoarce victima pe spate si incepe compresiile toracice si respiratiile gura la gura - resuscitarea cardiopulmonara.
Surse de informatie:
- www.mayoclinic.org
- www.crucearosie.ro
- www.cprguidelines.eu
- www.cpr.heart.org
- www.nhs.uk