Data de 30 aprilie 2012 va fi o data greu de uitat pentru noi.
In seara acestei zile am aflat ca fetita noastra (eram insarcinata in saptamana 27) suferea de hidrotorax bilateral – apa in cutia toracica. Ni s-a spus ca sansele de supravietuire in acest caz sunt de 10%, iar pentru a putea face ceva trebuia sa plecam la Viena. Aici ar fi trebuit efectuata o interventie intrauterina prin care se introduce un sunt toracic fetitei prin intermediul caruia lichidul aflat in exces in cutia toracica era drenat in lichidul amniotic.
Ne-a fost explicat ca este o afectiune foarte rara din cauza careia plamanii si inimioara nu se pot dezvolta in mod normal, care apare in cele mai multe cazuri alaturi de malformatii la stomacel, inimioara, plamani. In cazul nostru, aceste malformatii nu existau (tin sa precizez ca am efectuat pe perioada sarcinii absolut toate analizele necesare si niciodata nu a fost nimic care sa indice aceasta problema la ingerasul nostru), aceasta fiind singura veste pozitiva in acel moment.
Domnii doctori (cu experienta mai mare de 20 de ani in domeniul de diagnostic prenatal) ne-au spus ca de 15 ani nu au mai intalnit un asemenea caz, lucru care ne-a demoralizat si mai mult. Singura speranta, sa o numim asa, era sa plecam la Viena.
Din fericire, mama mea, intrand pe internet si cautand informatii despre hidrotorax, a gasit un articol despre domnul doctor Hadi Rahimian de la REGINA MARIA din Bucuresti care efectuase interventia de care noi aveam nevoie pentru fetita noastra, iar bebelusul respectiv se nascuse in luna martie si a supravietuit fara probleme. In acel moment am sunat la maternitate si, explicand problema noastra, am fost pusi in legatura cu domnul doctor.
I-am trimis analizele prin e-mail pentru a vedea si el despre ce este vorba. Ne-a confirmat problema fetitei noastre, dar ne-a linistit spunand ca poate fi rezolvata. Am stabilit cu el sa ne vedem pe data de 7 mai 2012 pentru un control. Zis si facut, pe data de 7 ne aflam la domnul doctor care a decis sa ma interneze a doua zi. In cazul fetitei noastre nu s-a putut pune un sunt toracic intrucat cantitatea de lichid nu era suficienta, daca putem spune asa, intrucat exista riscul lezionarii pleurei, dar era suficient de mult incat sa nu lase plamanii si inimioara sa se dezvolte. In acest caz, singura posibilitatea era de a efectua una sau mai multe interventii intrauterine in functie de evolutia problemei.
Au urmat patru interventii de acest tip (la interval de aproximativ doua saptamani), iar la 34 de saptamani am adus pe lume, fara nici un fel de problema, prin cezariana, pe ingerasul meu iubit – Larissa.
In toata aceasta perioada de timp, domnul doctor Hadi Rahimian mi-a fost alaturi cu sfaturi si foarte multe incurajari, iar acum, la trei saptamani de la nastere, fetita este foarte bine si evolutia ei in aceasta perioada a fost formidabila. Nu a fost usor, emotiile au fost enorme, dar am avut parte de tot sprijinul care poate exista din partea intregii echipe de la maternitate, a domnilor doctori, si a doamnelor asistente. Cu totii au luptat si mi-au redat dorinta si bucuria de a trai, iar fara ajutorul lor acest miracol nu ar fi avut loc.
In doua zile voi putea pleca acasa alaturi de ingerasul meu. Este o fetita sanatoasa, care va duce o viata absolut normala de acum inainte, iar aceste 10 saptamani din viata noastra vor ramane doar o amintire. Nu avem, si nu vom avea niciodata, destule cuvinte de multumire pentru domnul doctor Hadi Rahimian care m-a ajutat sa duc sarcina cat mai aproape de teremen, in conditii de siguranta, si pentru domnul doctor neonatolog Cristian Palade care a urmarit evolutia ei din primul moment in care a ajuns pe lume, pana in momentul de fata.
Va multumim din suflet tuturor si veti ramane mereu in inimile noastre
Cu respect, familia Angiletta
