Dr. Hadi Rahimian a efectuat In Spitalul Baneasa o interventie intrauterina de indepartare a unor bride amniotice care ar fi putut cauza defecte sau amputatia mainii fatului. Anastasia, o fetita minunata, s-a nascut la 37 de saptamani perfect sanatoasa!
Pe 22 octombrie, s-a nascut Anastasia, o fetita perfect sanatoasa. Pentru parintii ei este cel mai frumos copil din lume, insa Anastasia ar fi putut fi diferita.
“Sarcina a decurs absolut normal pana in luna a treia, cand am aflat de la medicul meu curant din Craiova ca exista o problema. Ecografia a evidentiat o brida amniotica, o banda fibroasa care ar fi putut sa se infasoare strans in jurul mainii sau piciorului copilului. M-am speriat in primul moment, insa imediat am inceput sa ma gandesc la solutii. Am inceput sa citesc pe internet pentru a afla mai multe despre aceasta anomalie. Nu stiam ce sa cred, mai ales ca ceea ce aflasem era de-a dreptul infricosator, deoarece bebelusul s-ar fi putut naste cu malformatii.” - isi aminteste emotionata mama Anastasiei.
Ce este brida amniotica?
Brida amniotica este o anomalie congenitala rara care apare atunci cand amnionul, membrana interna a sacului amniotic in care se dezvolta fatul, se rupe. Apar benzi fibroase care se pot infasura strans in jurul copilului, cu afectarea circulatiei din zona respectiva. Mainile si picioarele sunt portiunile cele mai lezate, insa brida amniotica poate deteriora fata, bratele, membrele inferioare sau degetele de la picioare. Efectele pot varia, de la aparitia unor santuri la nivelul pielii, pana la deformarea severa sau chiar amputatia membrului respectiv.
De ce apare brida amniotica?
Cauza formarii bridelor amniotice nu este pe deplin cunoscuta si se considera ca acestea apar din intamplare. Nu exista o cauza genetica, astfel incat probabilitatea sa apara la o sarcina urmatoare este foarte mica.
Cea mai acceptata teorie este aceea ca devreme in sarcina, intre ziua 28 dupa conceptie si pana in saptamana 18 de sarcina, membrana interna a sacului amniotic (amnionul) se rupe, fara afectarea membranei externe (corionului). Fatul continua sa pluteasca in lichidul amniotic, insa este expus la acele benzi fibroase rezultate din ruperea amnionului.
Deoarece bridele amniotice sunt subtiri, pot fi identificate cu greutate la ecografia prenatala si multe cazuri sunt diagnosticate la nastere. De aceea, incidenta estimata variaza larg, intre 1:1.200 si 1:15.000 de nou-nascuti.
“Am vrut o a doua parere!”
“Am vrut o a doua parere, de la alti medici care sa-mi confirme primul diagnostic! Desi am consultat inca trei specialisti, in mod surprinzator am primit raspunsuri diferite si astfel, speranta ca totusi nu era vorba despre brida amniotica a inceput sa creasca in noi…” – isi aminteste mama. “Ulterior, sfatuindu-ma cu o prietena care a avut si ea o sarcina cu probleme, mi-a fost recomandat Dl. Dr. Hadi Rahimian. L-am sunat imediat. A fost foarte prompt si m-a programat chiar in ziua urmatoare.”
Daca medicul obstetrician curant suspecteaza brida amniotica, iti va recomanda sa fii consultata de catre un specialist in medicina materno-fetala (un medic obstetrician supraspecializat in sarcinile cu risc inalt), care va efectua o ecografie avansata pentru a evalua severitatea restrictiei si a defectului.
Dl. Dr. Rahimian este medic primar obstetrica-ginecologie cu pregatire si interes special in medicina materno-fetala, avand o experienta deosebita in diagnosticarea ecografica si tratamentul chirurgical intrauterin ghidat ecografic a unor variate anomalii sau malformatii congenitale.
Cum se diagnosticheaza brida amniotica?
Cel mai devreme, brida amniotica poate fi evidentiata la ecografia efectuata in jurul varstei de 12 saptamani de sarcina. Desi este dificil ca benzile fibroase sa fie vizualizate ecografic din cauza dimensiunilor lor mici, afectiunea este detectata indirect, pe baza defectelor pe care acestea le produc asupra partii de corp afectate.
Cum va afecta banda amniotica dezvoltarea copilul?
Fiecare caz este unic. Severitatea si complicatiile variaza de la forme usoare, pana la unele amenintatoare de viata.
In cazurile moderate, benzile se infasoara in jurul degetelor de la maini sau picioare rezultand in amputatia sau fuziunea degetelor. Piciorul stramb poate apare atunci cand brida incercuieste piciorul, producand restrictia miscarii acestuia. Constrictia severa in jurul bratelor determina amputatii majore. Benzile care se infasoara la nivelul fetei copilului pot duce la aparitia despicaturii de buza (“buza de iepure”) sau de palat (palatoschizis). Cazurile cele mai severe, care pot pune in pericol viata fatului, apar atunci cand brida amniotica se infasoara in jurul unor structuri vitale, cum ar fi capul sau cordonul ombilical.
Este nevoie ca fatul sa fie tratat in timpul sarcinii?
Fiecare caz de brida amniotica este examinat cu multa atentie pentru a decide care este cea mai buna modalitate de a preveni lezarea zonei afectate. In cazurile severe, chirurgia fetala poate fi singura optiune. Acest tip de interventie chirurgicala este efectuata cand fatul se afla inca in uterul mamei si este indicata atunci cand exista riscul de deces al fatului sau, mult mai frecvent, atunci cand exista amenintarea de amputatie a unui membru.
Chirurgia fetoscopica laser pentru indepartarea bridelor amniotice
“Spre intristarea noastra Dr. Rahimian a confirmat diagnosticul. Impreuna cu sotul meu am hotarat sa nu ne asumam nici un risc pentru copil. Doua saptamani mai tarziu, in saptamana 26 de sarcina, interventia a avut loc in Spitalul Baneasa. Dupa operatie, Dl. Dr. Rahimian mi-a spus ca totul a decurs normal, ca fetita este bine si mi-a confirmat ca decizia de a face interventia a fost cea corecta, intrucat una din bride era deja inconjurata in jurul mainii copilului.” – ne-a spus mama.
Chirurgia fetoscopica pentru indepartarea bridelor amniotice se poate efectua doar in centre de medicina fetala de catre specialisti cu pregatire ampla in acest domeniu.
Interventia laser pentru indepartarea bridelor amniotice se efectueaza sub ghidaj ecografic si presupune insertia unui fetoscop, un endoscop de dimensiuni foarte mici, cu o camera video miniaturala la capatul lui, prin peretele abdominal al mamei, apoi prin peretele uterului in cavitatea amniotica. Fetoscopul permite examinarea directa a bridelor si a locului unde acestea sunt atasate.
Odata ce benzile au fost identificate, medicul va folosi un fascicul laser pentru a le taia, reducandu-se astfel imediat presiunea exercita asupra ariei afectate. Astfel, copilul va avea o sansa mai buna pentru vindecarea si dezvoltarea ulterioara normala a zonei afectate. Totusi, daca deja s-a produs lezarea permanenta, acest tip de interventie va avea un impact redus.
Am avut incredere in Dl. Dr. Rahimian inca de la inceput si am fost foarte convinsa ca fac ceea ce trebuie!
Dupa interventie, mama si copilul vor fi urmariti cu multa atentie pe toata durata sarcinii pana la nastere, pentru monitorizarea dezvoltarii extremitatii afectate. Chirurgia fetala poate avea riscuri, incluzand nasterea prematura, infectia sau sangerarea, insa se pot folosi medicamente care sa reduca riscul de aparitie a acestor complicatii.
Odata ce copilul s-a nascut, portiunea afectata va fi examinata de catre un specialist in chirurgie-ortopedie pediatrica si de catre un specialist in chirurgie plastica si reconstructiva.
“Am avut incredere in Dl. Dr. Rahimian inca de la inceput si am fost foarte convinsa ca fac ceea ce trebuie! 11 saptamani mai tarziu, la 37 de saptamani de sarcina, pe 22 octombrie, Anastasia, fetita noastra minunanta, s-a nascut perfect sanatoasa.”
Dl. Dr. Hadi Rahimian este unul dintre putinii specialisti in chirurgie fetala din Romania care a efecuat pana in prezent urmatoarele tipuri de interventiile intrauterine, unele dintre ele in premiera nationala:
- transfuzie intrauterina fetala pentru anemie severa
- fotocoagulare laser pentru sindrom transfuzor-transfuzat
- sunt toraco-amniotic pentru hidrotorax fetal
- sunt vezico-amniotic pentru obstructia de tract urinar
- fotocoagulare de valva posterioara.
In anul 2013, Dr. Rahimian a fost distins de catre Colegiul Medicilor din Romania in cadrul Galei Medica cu premiul juriului - “Premiul pentru inovaţie medicală” - pentru interventia intrauterina efectuata la un fat cu hidrotorax bilateral.
Text: Dr. Ileana Andreescu, Senior Medical Marketing Manager
Consultant: Dr. Hadi Rahimian, Medic Primar Obstetrica-Ginecologie
Surse informatii:
- Amniotic Band Syndrome www.amnioticbandsyndrome.com (site accesat 10.2014)
- Cincinnati Children’s Hospital www.cincinnatichildrens.org (site accesat 10.2014)
- Texas Children’s Hospital www.texaschildrens.org (site accesat 10.2014)