La Spitalul Băneasa, în parteneriat cu specialiştii Clinicii Urechii, s-a efectuat primul implant cohlear la o fetiţă de 10 ani
Într-o lume magică, toate problemele copilăriei s-ar rezolva cu o simplă mişcare de baghetă. În lumea noastră de zi cu zi, ştim că nu putem rezolva totul atât de uşor, însă suntem foarte aproape în ceea ce priveşte o problemă majoră: aceea care îi izolează pe copiii cu hipoacuzie neurosenzorială sever-profundă de lumea sunetelor.
„În ultimii 30 de ani, implantul cohlear s-a dovedit a fi Everest-ul recuperării unei infirmităţi, în sensul că este singurul dispozitiv medical care recuperează 100% un handicap” ne-a spus Dr. Lucian David, cofochirurg, expert în chirurgia complexă a surdităţii.
Emilia s-a născut fără sa poată să audă. Timp de 10 ani a purtat o proteză auditivă şi a urmat şedinte de logopedie, reuşind astfel să înveţe la o şcoală normală.
Emilia trăieşte în Republica Moldova, unde aproape că nu există sprijin pentru copiii surzi: nu există niciun fel de pregătire în domeniul audiologiei, buget pentru implanturi cohleare și nici posibilităţi de informare. De aceea, este cu atât mai remarcabilă dedicarea mamei Emiliei care a înteles că efortul şi implicarea ei sunt esenţiale în progresul călătoriei pe care Emilia o face din lumea tăcerii către o lume a râsului, a sunetelor muzicii şi a vorbirii clare. Mama ei nu numai că s-a specializat în logopedie pentru a lucra cât mai mult cu Emilia, dar este şi implicată într-o organizaţie socială unde îi învaţâ pe alţi părinţi cum să-şi ajute copiii să înveţe să vorbească.
Deoarece protezarea auditivă nu mai este suficientă, Emilia a primit indicația pentru operaţia de implant cohlear.
Chirurgia implantului cohlear presupune existenţa unor resurse materiale şi umane importante: un sistem de depistare precoce a surdităţi, prin screening neonatal, o tehnologie performantă de audiologie şi elecrofiziologie pentru selecţia candidaţilor la implant, săli de operaţie dotate cu echipamente complexe şi o echipă de profesionişti supraspecializaţi în acest domeniu, cu multă experienţă şi foarte dedicaţi.
Ca urmare a parteneriatului cu specialiştii Clinicii Urechii, Emilia a fost operată în noul Spital Băneasa dedicat copiilor de către o echipă formată din: Dr. Lucian David, cofochirurg, Dr. Janes Rebol, cofochirurg la Spitalul Universitar Maribor din Slovenia, Dr. Adrian Tudor, audiolog pentru reglajul implantului cohlear, Dr. Dan Masariu, medic specialist ORL, Dr. Roxana Mazilu, medic specialist ORL, şi Dr. Dan Corneci, anestezist.
Ce este implantul cohlear?
Un implant cohlear este un dispozitiv medical care înlocuieşte funcţia urechii interne afectate de surditate, permiţând copiilor cu pierdere de auz sever-profundă să audă. Porţiunea internă - implantul - este poziţionată chirurgical în cohlee, în urechea internă. Porţiunea externă - procesorul - este montată în os, în aproprierea pavilionului urechii copilului. Procesorul captează sunetele cu ajutorul unui microfon şi le transmite către implant, care stimulează electric direct nervul auditiv, producând senzaţia de auz.
Cum auzim natural şi cum auzim cu implantul cohlear?
Auzul este unul din cele cinci simţuri, fiind un proces complex de captare şi interpretare a sunetelor. În auzul natural, urechea externă captează cea mai mare parte a undelor sonore şi, prin ingineria remarcabilă şi delicată a urechii medii şi interne, le transformă în mesaje pe care creierul le poate înţelege.
“Implantul cohlear este cel mai spectaculos mijloc de recuperare a auzului” ne-a spus Dr. Lucian David. “Spre deosebire de protezele auditive, care fac sunetul mai puternic, implantul cohlear funcţionează prin stimularea directă a nervului auditiv prin curenţi electricislabi, fără a străbate calea convenţională formată din urechea externă, medie şi internă“
Auzul natural:Urechea externă: sunetele sunt captate şi conduse către timpan. Timpanul şi oscioarele urechii medii: undele sonore lovesc timpanul care va începe să vibreze, iar asta va face ca lanţul de oscioare să se mişte. Urechea internă: Această mişcare a oscioarelor va face ca fluidul din interiorul urechii interne (cohleea) să mişte celulele ciliate mici de la acest nivel. Nervul auditiv: celulele ciliate transformă mişcarea în impulsuri electrice, care sunt transmise prin nervul auditiv la creier, permiţând persoanei să audă. Dacă celulele ciliate din cohlee sunt nefuncţionale, persoana suferă de hipoacuzie neurosenzorială sever-profundă. | Auzul cu implant cohlear:Procesorul de sunet: procesorul de sunet extern captează sunetele şi le converteşte în semnale digitale.
Semnalele digitale: procesorul transmite semnalele digitale la implantul intern. Reţeaua de electrozi: implantul intern converteste semnalele în curenţi electrici slabi, pe care îi trimite la reţeaua de electrozi plasată in interiorul cohleei prin operaţie. Nervul auditiv: electrozii stimulează nervul auditiv, ocolind celulele ciliate nefuncţionale. Creierul va percepe curenţii electrici ca sunet, permiţând persoanei sa audă. |
Este indicat implantul cohlear în cazul copilului meu?
Pentru a afla dacă implantul este recomandat în cazul copilului tău, mai întâi va trebui sa afli cât de afectat este auzul lui. Copiii cu pierdere de auz uşoară sau moderată nu sunt candidaţi pentru implant cohlear, ei beneficiind de protezele auditive sau de alte mijloace de amplificare a sunetului. Implantul cohlear va ajuta copiii cu hipoacuzie neurosenzorială sever-profundă sa audă.
De asemenea, cel mai mare beneficiu îl au copiii la care implantul cohlear se face la vârste cât mai mici, între 1 şi 3 ani sau la cei care au deja o experienţă auditivă anterioară bogată. Cu cât un copil primeşte implantul mai devreme, cu atât este mai mare potenţialul lui de a dezvolta abilităţile de auzire, înţelegere şi vorbire. Pentru a învăţa să comunice verbal, copilul va trebui să înveţe cum să interpreteze sunetele pe care le aude. Cu cât trece mai mult timp fără să poată auzi sau fără să poată auzi clar sunetele, cu atât mai dificil îi va fi să interpreteze acele sunete.
Operaţia de implant cohlear
Chirurgia implantului cohlear se efectuează sub anestezie generală şi durează aproximativ două-trei ore. Chirurgul practică o incizie în osul din spatele urechii unde se plasează stimulatorul. Electrodul este montat în urechea internă, în cohlee. Odată amplasat, funcţionalitatea implantului este testată în timpul operaţiei cu ajutorul unui dispozitiv electronic.
Activarea: din lumea tăcerii în lumea sunetelor
Călătoria copilului în lumea sunetelor va începe însă după 4-6 săptămâni, când se activează procesorul de sunete de către un specialist în reglajul implantului cohlear. Pentru prima dată copilul tău va auzi sunetele, iar acesta va fi un moment unic!
Ajutându-ţi copilul să progreseze
Odată ce procesorul este activat, copilul se va întoarce în mod regulat pentru verificări şi tratament. Urmează mai multe şedinte de reglaj. “Acestea sunt operaţiuni complexe, ce presupun atât cunoştinte de fizică, cât şi de audiologie. În mod general, se referă la stabilirea limitelor stimulării electrice a nervului auditiv de către electrozii implantului cohlear, pentru a produce senzaţia auditivă, discriminarea cuvintelor şi inteligibilitatea vorbirii.“ a declarat Dr. Adrian Tudor, audiolog pentru reglajul implantului cohlear, unul dintre puţinii experţi în acest domeniu în România.
În paralel, copilul este înrolat în programul de logopedie pentru a fi ajutat să progreseze cât mai mult în ceea ce priveşte auzul, înţelegerea şi vorbirea. Nu în ultimul rând, pentru ca progresul sa fie cât mai mare, familia ar trebui să fie implicată în terapie. Ca părinte, eşti cea mai importantă parte a procesului!
Un succes extraordinar
Cu tratament adecvat şi îngrijire audiologică, copiii cu implant cohlear:
- vor fi fericiţi şi bine adaptaţi
- vor putea avea rezultate deosebite la şcoală
- vor participa în tabere şi activităţi sportive
- vor vorbi la telefon cu prietenii lor
- vor lua ore de muzică
- vor învăţa limbi străine
- vor avea încredere în ei, când se află în situaţii cu mult zgomot sau atunci când se vorbeşte în şoaptă
Text: Dr. Ileana Andreescu, Senior Medical Marketing Manager
Consultant: Dr. Lucian David, cofochirurg, medic primar ORL