Un recent referendum a făcut din „familia tradițională” un subiect controversat și mai degrabă învechit. Statisticile arată că familiile se formează și se despart într-un ritm amețitor, că „mesele în familie” devin numai niște obligații de sărbători, când nu devin de-a dreptul istorie, având în vedere că din ce în ce mai mulți bunici sunt duși la azil sau rămân singuri. Ce mai înseamnă concret pentru contemporanii noștri familia și cum ne mai raportăm azi la valorlle ei? Mai putem spune că familia este o valoare? Pentru cine? Iar dacă cineva ar dori să recapete această valoare, cum ar putea proceda?
Două fapte contemporane
Familile se împart în două grupe: familii zise „tradiționale” și familii zise „emancipate”. Primele sunt în plin proces de destrămare (cu rata divorțurilor în creștere amețitoare și rata nașterilor în picaj). Familiile din categoria emancipată sunt în curs de definire - ceea ce s-a definit până acum urmează modelul familiei tradiționale, dar cu alt fel de membri. Coeficientul de stabilitate nu este foarte mare. Per ansamblu loialitatea individului față de familie este în scădere. În prezent se pare că familia nu are o valoare intrinsecă.
O serie întreagă de disfuncționalități individuale sunt puse pe seama unor neajunsuri ale familiilor din care au pornit acești indivizi - din ce în ce mai mulți indivizi consideră și afirmă în spațiul public că familiile din care provin sunt cele care, prin acțiune sau non-acțiune, le-au îngrădit libertatea de manifestare ca indivizi. Se vede de aici că loialitatea pe care familia o impune individului îi aduce acestuia prejudicii directe. Valorile familiei ca grup față de care ar trebui să manifești solidaritate necondiționată se opun valorilor individului.
Ce vedem de aici?
Omul contemporan tânjește după sprijinul necondiționat al familiei, dar este gata să-și afirme oricând independența individuală. În terapie auzim de multe ori ridicată această problemă: individul care se așteaptă la iubire necondiționată, sigură, securizantă, din partea familiei de proveniență, constată că aceste așteptări de care el leagă ideea de familie i-au fost înșelate și ca atare nu poate manifesta solidaritatea necondiționată față de această familie și din păcate nici față de o eventuală familie proprie. Practic, individul contemporan exaltă cel puțin în forul lui interior valorile familiei, dar nu le poate pune în practică, din motive multiple (câteodată exact pentru că valorile sale legate de familie sunt atât de exaltate).
Cum regăsim în viața contemporană calea spre acel sentiment de apartenență familială care a fost așezat de Maslow destul de aproape de baza piramidei trebuințelor tipic umane?
Declinul familiei ca valoare
Timp de mai multe secole, în spațiul european, familia a trecut drept o valoare fundamentală. Apoi a urmat un declin care a survenit în mai multe etape.
Declinul familiei începe cu odată cu decăderea ideii de cununie creștină, de legătură sfințită, pe care omul nu o poate desface - dacă nu este la mijloc ceva consacrat de la început, nici individul nu mai are față de familie o datorie sfântă. Treptat ideea de familie se desparte de ideea de divinitate.
Urmașa familiei ca unitate sfințită este ideea de ‘celulă de bază a societății’ - individul are față de familie o datorie care aduce cu ceea ce încă vedem de multe ori ca datorie de sânge și de clan (revenind pe alt nivel la o formă care istoric precede familia nucleară).
Odată cu progresul ideii de individualitate și cu exaltarea individului ca self made man/woman se va minimiza și estompa și ideea de datorie față de familie. Totuși valoarea familiei (mononucleare sau de tip clan) supraviețuiește în unele medii considerate tradiționaliste, fundamentaliste, câteodată subculturale.
În ultimii ani, elitele simt nevoia redefinirii familiei; familia se tot redefinește, iar elitele care exaltă individul trăiesc în același timp nostalgia afectivă, sentimentalismul „familiei de altădată“, de care însă faptic se despart.
Conexiuni necondiționate și variantele lor actuale
Care ar fi liantul acestui grup denumit grup familial? Ce deosebește familia (fie că este nucleară, fie că este clanul de sânge) de orice alt fel de grup?
Este vorba despre caracterul necondiționat al conexiunii între membri. În familie, suntem împreună indiferent ce se întâmplă, ne acceptăm, ne iubim și avem grijă unii de alții indiferent cum suntem.
Familia zisă tradițională, nucleară, cuprinde mai multe tipuri de astfel de legături necondiționate:
- legătura divină, taina care îi unește pe soți
- legătura umană de îngrijire care unește părintele, mai ales mama, de copil
Se spune că rudele nu ți le alegi, de aceea ar trebui să fii mai resemnat cu ele - totuși conflictul dintre individ și familie este mai puternic și mai acut ca niciodată.
Familia modernă, secularizată, pune în locul legăturilor divine, de sânge, date necondiționat, niște legături care țin de voința și arbitrariul individului, deci legături mai fragile pe care indivizii le pot rupe mai ușor atunci când decid să se prioritizeze pe ei înșiși:
- angajamentul liber al partenerilor cuplului
- devotamentul reciproc al partenerilor și copiilor pe care îi cresc
Așadar, familia modernă se construiește pe legături umane - inerent condiționate de merite, schimburi, reciprocități, afinități - pe care prin voința proprie încercăm să le ridicăm la puterea de conectare și loializare tipică legăturilor necondiționate.
În consecință, pentru a menține valorile familiei, omul contemporan al lumii noastre secularizate trebuie să facă mai mult efort psihic decât făcea un om în secolele sau chiar deceniile trecute, când traseul devenirii familiale era deja desenat aproape complet și tot ce avea de făcut individul era să se conformeze.
Conflict și efort de integrare a valorilor
Câteodată, indiferent de voința noastră conștientă, nu putem face acest efort de integrare, din cauza unei pletore de obstacole inconștiente, dintre care primul este de multe ori decisiv: dacă nu am putut internaliza acest model al atașamentului necondiționat dintr-o relație proprie - în general cu un părinte sau îngrijitor - pur și simplu nu vom ști ce să facem și, din nefericire, nu vom face nimic.
Corolarul care se impune: dacă avem în interior un copil orfan afectiv nu vom putea crește copii care să se simtă securizați și iubiți. Iar copiii pe care îi vom avea/adopta/îngriji și care vor crește astfel au toate șansele de a se afla fie într-o foame afectivă din deprivare afectivă (pe modelul străvechiului hospitalism) fie într-o incapacitate/paralizie afectivă, incapabili să trăiască emoțiile la nivel psihic și dispuși să le convertească în simptome fizice.
Nu este deci de mirare că mulți refuză acest efort: pentru mulți valorile familiei par la fel de inactuale pe cât sunt de acri strugurii la care nu poți ajunge.
În același timp problematicile care decurg din conflictul intre individ si familie sunt mai acute și mai actuale ca oricând. O arată însuși trendul terapeutic reprezentat de metoda constelațiilor familiale, care montează un întreg teatru în care rădăcinile tulburărilor și nemulțumirilor contemporane ale individului sunt căutate departe în arborele genealogic. Aici putem constata cu oarecare surpriză că exact acei indivizi care îndeobște se declară individualiști se plâng continuu că le lipsește cadrul strâns familial care, dintr-un motiv sau altul, nu a fost suficient de hrănitor.
Dintr-o dată deducem cum acești indivizi eliberați și emancipați si-ar fi dorit familia cea mai tradițională și suferă din pricină că familia reală în care au crescut nu corespundea punct cu punct acestor valori.
Din nou nu este deloc de mirare că unii alcătuiesc un soi de model familial împreună cu un animal de companie care oferă mult-dorita iubire necondiționată - și căruia îi pot răspunde deci cu iubire necondiționată. Sunt totuși soluții pe termen scurt, fie și numai pentru că prin definiție viața unui animal de companie este scurtă…
Soluții și idei de ajutor
Atunci când devenim sistematic nefericiți din cauza conflictelor între, pe de o parte, ceea ce nu ne putem împiedica să trăim în interior ca lipsă afectivă și dorință de apartenență, securitate, îngrijire, pe modelul familial și valorile individuale ale independenței și funcționalității după care efectiv trăim, pe de altă parte componenta infraconștientă pe care singuri nu o putem nici accesa stabil și nici remedia.
Soluția cea mai la îndemână este să cerem ajutor personalizat, într-o abordare terapeutică pe măsura valorilor noastre, care să vorbească adultului pe limba lui, în ideea de a-l face să descopere cum să poarte un dialog cu acel copil interior angoasat de la care provine disconfortul actual legat de situațiiie de familie, apartenență, dependență.