Un specimen ce aparține și el valului nou de ipohondrie română, bine ancorat în modernismul secolului 21, Exageratul de Sală este un personaj de actualitate ce se răspândește cu repeziciunea unei epidemii.
Cu toate că nu suferă de vreo boală care să necesite asudatul insistent și arderea a sute de calorii zilnic, Sportus Freneticus petrece o bună parte a dimineții și serii alergând kilometri întregi pe banda eliptică sau ridicând greutăți mai mari decât cea proprie, deoarece “mișcarea face bine“. Spre mirarea constantă a articulațiilor și mușchilor săi, ce protestează prin eliberarea de acid lactic în exces, acesta împinge la extreme credința că sportul este sănătate. Credință adevărată, în limitele bunului-simț și ale anduranței organismului, limite pe care specimenul nostru le ignoră cu fiecare flotare sau genuflexiune executată a 301-a oară per repriză.
Folosind mersul la sală ca mijloc de prevenție pentru orice boală, Sportus Freneticus nu se lasă convins de o plimbare cu bicicleta în parc sau o oră de mers pe jos în aer liber. Neîncrezător în faptul că moderația este cheia unei vieți echilibrate, acesta își pedepsește corpul și timpul în sala de sport sau, în orele libere, în recepția sălilor de sport, unde se informează despre beneficiile abonamentelor nou apărute. În foarte multe cazuri, Exageratul de Sală poate fi întâlnit, în mod contradictoriu, în sălile de așteptare ale spitalelor, efortul depus de acesta fiind motivul pentru care ajunge să aibă dureri sau accidente ce necesită îngrijire medicală.
Exageratul de Sală nu se naște cu această înclinație către excesul de fitness, în multe cazuri fiind convertit brusc la doctrina Celor 6 Pătrățele. Astfel, el poate trece inopinat, fulgerător și surprinzător de la a lua taxiul pentru o distanță de 500 de metri la a alerga un ultramaraton.