Să ai o pasiune și să faci din ea meserie este o adevărată binecuvântare. Iar pentru dr. Simona Șipoș, medic la Spitalul Premiere din Timișoara, neonatologia înseamnă deopotrivă pasiune și bucurie. După 24 de ani de activitate, simte și acum că nimic nu e mai înălțător decât momentul în care le pune mamelor în brațe, pentru prima dată, copilul pe care l-au purtat nouă luni în pântece. Iar faptul că este martor zi de zi la bucuria primei întâlniri o face să treacă mai ușor peste toate provocările pe care le presupune interacțiunea cu pacienți atât de fragili.
Ziua de muncă a medicului Simona Șipoș începe dimineața, la ora 8, când îi vizitează pe bebelușii din secția de neonatologie pentru a le analiza starea de sănătate, le consiliază pe mămicile lor, pregătește dosarele de externare și scrisorile medicale. Asistă apoi la o parte din nașterile din ziua respectivă, preia nou- născuții și îi evaluează, răspunde mămicilor care au fost deja externate, dar mai cer diverse sfaturi, telefonic.
Când are cazuri complicate, petrece ore în șir alături de nou născutul care se acomodează greu la viața extrauterină. „Atât eu, cât și colegele mele, atunci când avem un copil cu probleme, cu adaptare dificilă, fie că e prematur sau născut la termen, stăm realmente lângă el și îl urmărim, chiar dacă starea lui se vede pe monitor și chiar dacă asistentele sunt acolo și ne pot chema la primul semn. Nu poți să stai liniștit când știi că starea unui copil cu probleme poate oricând să se agraveze și poate fi nevoie de intervenția ta rapidă. Cel mai dificil de supravegheat este bebelusul cu detresa respiratorie, când stai efectiv cu ochii pe copil, îi urmărești și numeri respirațiile, și speri că o să fie mai bine, că nu va trebui intubat sau ventilat artificial”, dezvălui dr. Șipoș.
„Odată ce începi să consulți copii, nu te mai întorci la pacienți adulți”
Medicul Simona Șipoș și-a început rezidențiatul în neonatologie în 1997 și, chiar dacă au trecut 24 de ani de când a asistat la prima naștere și se ocupă de nou născuți, nu simte că face o muncă de rutină și nici nu ar putea să se dedice cu atâta pasiune unei alte specializări.
Își amintește și azi că, în anul V de facultate, când a făcut Pediatrie, un asistent universitar i-a spus: „Odată ce te obișnuiești să lucrezi cu copiii, nu vei mai reveni să consulți adulți”. Și exact așa a fost. Ulterior, o colegă cu un an mai mare, care începuse stagiatura la Terapie Intensivă Neonatală, i-a descris cu atâta entuziasm sprijinul pe care îl poate oferi medicul unui nou născut încât dr. Șipoș și-a dat seama că aceasta este specializarea pe care vrea să o urmeze.
„Pentru mine, ca neonatolog, faptul că sunt prima persoană care ia în brațe nou-născutul și îl arată mamei sau i-l pune în brațe, mi se pare cel mai deosebit lucru din lume. La nașterile prin cezariană nu îl pot pune pe pieptul mamei, dar îl duc pe cel mic lângă obrazul ei, să se atingă și să se simtă. La nașterile naturale, îl pun pe pieptul mamei și îl las o vreme acolo. Unele mămici mi-l dau cu greu înapoi pentru a-l duce pe secție, unde îl pregătesc și, când ajunge mămica în salon, îl duc din nou la ea”.
„Am prieteni cu copii mari care, atunci când ne vedem, încă le spun copiilor: «Ea e prima persoană care te-a ținut în brațe!» Cum să nu fie emoționant?”
Dr. Șipoș spune că a avea pacienți copii nu e deloc mai ușor decât a te ocupa de adulți. Dar este, indiscutabil, mai frumos. „Neonatologia este una dintre ramurile în care, de cele mai multe ori, munca este o bucurie, pentru că majoritatea pacienților sunt sănătoși. Le dai vești bune părinților, participi la bucuria lor. Pe de altă parte, urgențele în neonatologie sunt cu adevărat urgențe. În general, medicii trebuie să aibă simțul observației foarte ascuțit, însă în neonatologie, pentru că pacienții noștri nu comunică, simțul observației trebuie să fie și mai ascuțit”, spune medicul.
Puterea de a înțelege mamele vine din empatie și experiență
Un medic neonatolog are, de fapt, doi pacienți: copilul și mama. Iar pentru că impactul emoțional al nașterii asupra mamei este atât de puternic, fără empatie, comunicare medic- mamă ar fi foarte complicat. „Mamele au nevoie de această empatie și au nevoie de atenția noastră. De aceea ne aleg, ele știu că, pe lângă actul medical de calitate, găsesc înțelegere și atenție”.
„Mamele vin deja cu foarte multe informații, citite pe Internet, însă nu toate sunt corecte, iar noi stăm de vorbă cu ele pe îndelete, le răspundem tuturor întrebărilor și chiar le povestim din propria experiență”.
Dr. Șipoș are o fiică de 21 de ani și un fiu de 18 ani, iar experiența nașterii o face să înțeleagă mai ușor trăirile celor care sunt proaspăt mămici. „Chiar dacă văzusem atâtea nașteri și atâția nou-născuți, când am născut eu pentru prima dată a fost cu totul și cu totul altceva. Faptul că am trăit pe propria piele o astfel de experiență mă ajută să înțeleg mai ușor tulburările emoționale de după naștere. Când am în față mămici cu care comunicarea este mai dificilă, le scuz, pentru că am trecut prin asta și știu ce înseamnă”.
Când copiii pe care îi are în grijă sunt sănătoși sau reușesc să depășească ușor micile probleme, ziua de muncă a medicului este o bucurie. Când știe însă că un nou născut se luptă cu adaptarea la viața extrauterină, după urmarea protocoalelor medicale, medicului nu-i rămâne decât să supravegheze și să aștepte. Atunci ajunge acasă îngândurată, sună des la spital să verifice starea micuțului, să afle detalii despre rezultatele noilor investigații făcute și caută în permanență soluții.
Marile lecții de viață primite de la micii pacienți
Cât timp a lucrat în maternități de stat, dr. Șipoș a avut pacienți extrem de mici, de 800 de grame. La privat, cel mai mic pe care l-a îngrijit a fost Ioana, o fetiță de 1.500 de gr, care are acum 9 ani și pe care o mai vede și acum în fotografiile trimise de părinți.
De-a lungul timpului, au existat două cazuri care au marcat-o puternic. Primul, al copilului unor prieteni, care are acum 12 ani și care a supraviețuit în ciuda tuturor așteptărilor. Micuțul s-a născut cu o malformație cardiacă gravă, care nu se văzuse la ecografiile din sarcină și pe care dr. Șipoș a descoperit-o atunci când l-a consultat pentru prima dată. Situația copilului era foarte complicată, cu șanse mici de supraviețuire, iar părinții erau bulversați. Dr. Șipoș a fost impresionată de forța cu care a luptat copilul să trăiască și, după trei operații făcute în străinătate și multe obstacole depășite, duce acum o viață aproape normală.
Cel de-al doilea caz care a impresionat-o profund a avut însă un final dramatic. A fost vorba tot de o malformație cardiacă gravă care, în ciuda intervenției rapide a medicilor chirurgi, nu a putut fi corectată, iar micuțul a pierdut lupta. Surpriza medicului a fost că, la șapte ani de la această întâmplare, să se întâlnească în aeroport la București cu mămica, iar aceasta să fie din nou însărcinată. „M-a impresionat faptul că ne-am reîntâlnit după atâția ani. Nu cred în coincidențe, cred că familia a primit o nouă șansă, aceea de a trece peste ce s-a întâmplat, iar mie mi s-a oferit bucuria de a participa la reușita lor”.
Ziua de muncă începe cu nou născuți și se încheie cu studenți
Când era copil, dr. Șipoș visa la o carieră de farmacistă, încântată fiind de munca mătușii, sora mamei, pe care o urmărea fascinată preparând propriile rețete în laborator. Deși în liceu, în clasa a X-a, a devenit interesată brusc de Medicină, Farmacia a rămas o mare pasiune. Așa se face că, în timpul rezidențiatului, a început și Facultatea de Farmacie, iar astăzi, deși nu prepară rețete magistrale în laborator, predă studenților de la Farmacie când încheie programul de muncă de la spital. „Este un program foarte solicitant, de multe ori după o gardă extenuantă trebuie să mă concentrez și să țin orele cu studenții, să am grijă ce vorbesc, să-i fac să înțeleagă. De un an, predau și în limba franceză, la secția franceză, și pentru asta am nevoie să mă pregătesc suplimentar, pentru că nu e limba mea maternă. Chiar nu e ușor, dar e pasiunea mare”.
Meseria care te ține departe de propriii copii
Când are cazuri complicate, dr. Șipoș încearcă să nu își încarce familia cu ele, dar admite că îi este imposibil să se detașeze atunci când părăsește spitalul. Copiii o întreabă în permanență cum i-au fost gărzile, dacă e obosită și ce îi fac pacienții, chiar dacă au existat situații în care au simțit că meseria le împiedică mama să le fie alături.
„Fiul meu își aduce aminte și acum, la 18 ani, că nu am putut fi alături de el în prima lui zi de școală, pentru că efectiv nu avea cine să îmi țină locul la serviciu. Este un moment pe care mi-l amintesc cu mare regret. La fel și sărbătorile pe care nu le-am petrecut împreună și care au fost foarte multe”.
Cu toate acestea, după o zi de muncă alături de nou născuți și studenți, refugiul și relaxarea sunt tot acasă, cu cei dragi. În timpul liber, dr. Șipoș merge la teatru și la cinema, încearcă să nu rateze premierele și este mereu la curent cu noutățile din aceste domenii datorită celor două prietene bune care îi împărtășesc de peste 20 de ani dragostea pentru teatru și film.
Profesional, se bucură că, în timp, a fost martora multor schimbări în bine în domeniul neonatologiei. Domeniul a evoluat mult, în special în ceea ce privește asistența nou născuților prematuri, ceea ce face ca rata de supraviețuire a acestora să fie mult mai mare. Privilegiul de a lucra cu tehnologie modernă și aparatură performantă, reușitele de zi cu zi și satisfacția de a externa copii sănătoși și mămici fericite o fac să simtă în permanență că alegerea făcută în clasa a X-a i se potrivește și azi mănușă.
Articolul face parte din campania ”Portret de neonatolog” si a fost documentat si realizat de totuldespremame.ro.