Acesti intrusi care provin din exterior, cum sunt bacteriile sau virusurile, avand o compozitie moleculara distincta fata de cea a organismului uman, poarta numele de antigene. Odata ajunse in organism, antigenele sunt recunoscute si etichetate ca straine (non-self) de soldatii de paza ai sistemului de aparare (celulele B sau T) si sunt atacate in cadrul raspunsului imun, prin producerea de anticorpi.
Cu toate acestea, in unele cazuri, din greseala, sistemul imunitar ajunge sa confunde celulele proprii organismului cu invadatorii straini si initiaza un atac concertat impotriva acestora, declansand asa numitele boli autoimune. Acest asalt eronat al sistemului imunitar asupra structurilor proprii se numeste autoimunitate.
Simptomatologia
Simptomele experimentate de persoanele cu boli autoimune vor depinde de tipul maladiei si de organele tinta afectate. Polimorfe, de intensitate si gravitate diferita, manifestarile au in comun faptul ca evolueaza cel mai frecvent cronic, adesea cu pusee de acutizare declansate de diversi factori din mediu sau interni.
De exemplu, in artrita reumatoida, exista oboseala, rigiditate, durere si tumefierea articulatiilor. In scleroza multipla exista oboseala, pierderea vederii si pierderea echilibrului.
De ce apar bolile autoimune?
Probabilitatea de a avea boli autoimune depinde, spun specialistii, de genetica si de expunerea la anumiti factori de mediu, insa nu s-au identificat cauzele exacte care produc aceasta reactie paradoxala a sistemului imun dirijata impotriva propriilor structuri celulare. Se speculeaza totusi ca un rol esential l-ar avea expunerile la mediu, incluzand virusuri sau bacterii, dieta si medicamentele.
Autoimunitatea poate fi indusa atat de anticorpi autoimuni, cat si de celulele T autoimune. Dar la o persoana sanatoasa, sistemul imunitar nu isi ataca tesuturile. Aceasta nonreactivitate la tesuturile proprii poarta numele de toleranta imuna.
Corpul uman dispune de multe puncte de control (un fel de control tehnic de calitate) pentru a elimina auto-anticorpii si celulele T disfunctionale. Dar, daca aceste puncte de control esueaza, poate aparea autoimunitatea sau pierderea tolerantei imune.
Exista mai mult de 100 de boli autoimune. Unele includ diabetul de tip 1, scleroza multipla, lupusul si artrita reumatoida. Altele afecteaza tiroida (ex. Boala Graves, tiroidita Hashimoto), intestinul ( boala Crohn, boala celiaca) sau pielea (psoriazis). Pot afecta un organ, cum ar fi pancreasul in diabetul de tip 1 sau intregul corp, ca in lupus. Iar incidenta lor este in crestere in ultimii ani, starnind ingrijorari legitime profesionistilor din sistemul medical.
In prezent, bolile autoimune afecteaza 5 pana la 10% din populatia globului, insa majoritatea persoanelor diagnosticate cu boli autoimune sunt femei (80% din cazuri). Se suspecteaza ca la mijloc ar fi unele actiuni specifice ale hormonilor feminini sau chiar profilul genetic feminin, dar o certitudine in privinta cauzelor acestei distributii, nu exista pana in prezent.
Actualmente, maladiile autoimune interfereaza cu aproape toate disciplinele medicale, tinand cont de organele tinta implicate. Cateva dintre cele mai frecvente afectiuni sunt:
- reumatologice: boala mixta de tesut conjunctiv (MCTD), lupusul eritematos sistemic (LES), vasculita, artrita reumatoida, sindromul antifosfolipidic
- hepatologice: hepatita autoimuna, ciroza biliara primitiva si colangita sclerozanta
- gastroenterologice: boala celiaca, gastrita autoimuna, inflamatia cronica intestinala
- endocrinologice: tiroidite, diabet, infertilitate
- nefrologice: nefropatia primara membranara, sindromul Goodpasture
- neurologice: encefalita autoimuna, neuropatia periferica si diabetica, sindroamele neurologice paraneoplazice
- dermatologice: dermatozele autoimune, psoriazis
Diagnosticul afectiunilor autoimune
Semnul distinctiv al bolilor autoimune implica, in general, prezenta celulelor T auto-reactive, a autoanticorpilor si a inflamatiei. In mod obisnuit, sunt necesare mai multe teste de laborator care includ analize de baza, cum ar fi o hemoleucograma completa, un profil metabolic cuprinzator, markeri inflamatori de faza acuta ( VSH, Proteina C reactiva, fibrinogen, etc), studii imunologice, serologie, citometrie in flux, analiza citokinelor si tiparea HLA.
Desi unele teste pot fi nespecifice, cum ar fi viteza de sedimentare a eritrocitelor (VSH), ele sunt utile pentru a evalua activitatea bolii. Aceste teste pot fi utile in diagnosticul si managementul pacientilor cu boli autoimune si pot ajuta la asigurarea unui prognostic sau pot indica severitatea afectarii sau lezarii organelor.
Evaluare initiala de laborator
- Hemoleucograma: Bolile autoimune vor cauza anomalii in analizele de laborator de rutina. Constatarile caracteristice pot include o anemie normocroma, normocitara care sugereaza cronicitatea sau severitatea bolii. Parametrii hematologici comuni includ, de asemenea, un numar crescut sau scazut de trombocite si/sau de celule albe din sange. Leucopenia (numar scazut de leucocite) si trombocitopenia (numar scazut de trombocite) sunt frecvente la pacientii cu lupus eritematos sistemic (LES).
- Biochimia sangelui. Pot exista variatii ale enzimelor specifice sau anomalii in procesele metabolice. De exemplu, hepatita autoimuna se poate manifesta prin cresteri ale transaminazelor, bilirubinei si proteinelor serice. Hipercalcemia poate fi observata la aproximativ 30% dintre pacientii cu sarcoidoza.
O crestere a enzimelor musculare (creatinina kinaza sau transaminaze) poate fi observata in miopatiile inflamatorii autoimune (dermatomiozita, polimiozita).
- Testele de coagulare afectate sugereaza ca este prezent un inhibitor al procesului de coagulare, asa cum se observa in sindromul antifosfolipidic.
- Sumarul de urina este utilizat in mod obisnuit pentru a evalua leziunile renale (glomerulonefrita, nefrita interstitiala) si va evidentia prezenta proteinelor, hematiilor sau a cilindrilor in urina.
Markeri inflamatori
Proteinele serice care sunt produse ca raspuns la inflamatie sunt denumite markeri inflamatori sau reactanti de faza acuta. Aceste proteine sunt produse in principal de ficat ca raspuns la stres si includ CRP (proteina C reactiva) si fibrinogenul. Markerii inflamatori reflecta anomalii care sunt observate in bolile autoimune, infectii, afectiuni maligne si alte boli.
Viteza de sedimentare a eritrocitelor (VSH)
Desi VSH nu este un test de diagnostic, poate fi utilizat pentru a monitoriza activitatea bolii si raspunsul la tratament si pentru a semnala ca este prezent stresul inflamator sau infectios. De exemplu, in artrita reumatoida, VSH se coreleaza bine cu activitatea bolii.
Proteina C reactiva (CRP)
Spre deosebire de VSH, CRP este o proteina serica destul de stabila a carei masurare nu este afectata de alte componente ale serului. Amploarea inflamatiei este direct legata de concentratia CRP. Mai recent, a fost utilizata CRP de inalta sensibilitate. Acest test poate cuantifica mai bine nivelurile mai scazute de inflamatie si a fost importanta in evaluarea bolilor cardiace si a altor stari inflamatorii.
Feritina
Feritina serica este o proteina de stocare a fierului. Nivelurile crescute pot indica infectie acuta sau cronica, inflamatie sau malignitate. Boli precum boala Still adultilor, artrita idiopatica juvenila cu debut sistemic, limfohistiocitoza hemofagocitara si bolile de supraincarcare cu fier, inclusiv hemocromatoza sau hemosideroza, trebuie luate in considerare in prezenta unor niveluri crescute de feritina.
Indicatorii mai putin obisnuiti ai starilor inflamatorii includ:
Ceruloplasmina - Principala proteina din sange care contine cupru joaca un rol in metabolismul fierului si este crescuta in starile inflamatorii acute si cronice, sarcina, limfom, artrita reumatoida si boala Alzheimer.
Fibrinogenul - Sinteza fibrinogenului este crescuta in prezenta inflamatiei.
Detectarea autoanticorpilor in sange
Autoanticorpii sunt detectabili in sange cu ani inainte de aparitia simptomelor. Cu toate acestea, nu toti indivizii cu autoanticorpi vor dezvolta o boala autoimuna. De exemplu, 10 pana la 45% dintre oameni au anticorpi anti-nucleari (AAN) in sange, dar nu toti ajung sa manifeste o afectiune de tip autoimun.
Desi prezenta unui autoanticorp la un pacient nu asigura un diagnostic al unei boli autoimune, un test serologic pozitiv in compania semnelor si simptomelor adecvate ajuta medicul la sustinerea unui diagnostic.
Autoanticorpii din clasa IgG reflecta cu mare afinitate existenta unui proces patologic unde homeostazia si functiile efectoare ale sistemului imun sunt afectate. Decelarea unor autoanticorpi in serul pacientilor reprezinta o preocupare importanta in Laboratorul Central Regina Maria, intrucat prezenta lor constituie o bucatica din puzzle-ul pe care medicul clinician il are de constituit, alaturi de alte teste de laborator si de tabloul clinic, pentru a putea pune diagnosticul.
De-a lungul istoriei, metodele de testare pentru identificarea autoanticorpilor din bolile autoimune au evoluat in permanenta, cei mai importanti parametri pentru evaluarea acestora fiind sensibilitatea si specificitatea diagnostica.
Metoda principala, considerata si astazi “gold standard” este tehnica de imunofluorescenta, utilizata ca test unic in trecut iar in prezent, ca test de screening.
Introducerea unor metode moderne, numite metode de blot (western-blot, line blot sau dot blot) a permis ca rezultatele pozitive de la imunofluorescenta sa fie validate folosind profile de autoanticorpi specifici pentru o anumita patologie.
In cele din urma, introducerea metodelor ELISA a facut posibila determinarea cantitativa a autoanticorpilor, dupa screening ul prin imunofluorescenta si confirmarea lor prin metoda blot.
Sunt multe truse ELISA comerciale, dar nu pentru toti cei peste 100 de autoanticorpi prezenti in afectiunile autoimune sistemice. Detectia ELISA permite masurarea unui singur autoanticorp in aceasi trusa, rezultatele fiind cantitative. Detectia cantitativa monoantigen de tip ELISA este recomandata inclusiv pentru monitorizarea evolutiei bolii autoimune.
Laboratoarele Regina Maria prezinta in lista de analize de laborator o gama larga de teste monoantigen de tip ELISA pentru dozarea cantitativa a autoantigenelor din SARD ( afectiunile reumatoide autoimune sistemice).
Cu toate aceste progrese, este de evidentiat faptul ca exista, inca, un procent semnificativ de persoane care pot avea rezultate fals pozitive pentru afectiunile autoimune, de aproximativ 35%. La noi in tara, procentul acesta este si mai mare in special in pediatrie unde bolile infectioase reprezinta o mare parte din motivele prezentarii la medic, doua dintre acestea (infectia cu virus Epstein-Barr si parvovirus B19) fiind recunoscute pentru posibilitatea inducerii ANA (anticorpilor antinucleari).
ANTICORPI IN BOLILE AUTOIMUNE
Un capitol vast al imunologiei este reprezentat de bolile autoimune sistemice, caracterizate printr-un raspuns imun fata de o gama larga de antigene tinta ale celulelor proprii organismului, ceea ce implica un numar mare de organe si tesuturi afectate.
In acesta categorie sunt incluse:
- Bolile sistemice reumatoide autoimune (SARD): sunt reprezentante de o multitudine de boli autoimune care cuprind Lupusul Sistemic Eritematos (LES), Sindromul Sjogren (SSj), boala mixta de tesut conjunctiv MCTD, polimiozita/dermato-miozita, Sclerodermie sistemica.
- Vasculitele autoimune
- Artrita reumatoida
- Sindromul antifosfolipidic
In afara acestora, exista o gama larga de afectiuni autoimune care au o anumita afinitate pentru un anumit organ si care constituie o patologie nu doar frecventa in practica medicala, ci si invalidanta pe termen lung.
La ora actuala au fost identificati sute de autoanticorpi in serul uman indreptati impotriva unor structuri extrem de variate din celulele si tesuturile corpului, o prezentare exhaustiva fiind imposibila in acest cadru, insa am dori sa ii mentionam pe cei mai relevanti asociati celor mai frecvente conditii patologice, care pot fi cu usurinta detectati in cadrul testarilor de ultima generatie disponibile in laboratoarele REGINA MARIA.
Factorul reumatoid (RF)
RF este un autoanticorp care reactioneaza la un segment (Fc) al imunoglobulinei G (IgG), sau al oricarei clase de imunoglobuline. Cele mai multe teste detecteaza factorul reumatoid IgM. Factorul reumatoid este util atunci cand sunt evaluati pacienti cu suspiciunea de artrita reumatoida, deoarece sensibilitatea este de aproximativ 70% cu o specificitate de ~70%. Factorul reumatoid este absent la aproximativ 15% dintre pacientii cu poliartrita reumatoida. Cu toate acestea, aproximativ 15% din populatia sanatoasa poate avea un titru scazut de RF.
Pacientii pozitivi cu factor reumatoid sunt mai susceptibili de a avea artrita progresiva, eroziva, cu pierderea mobilitatii articulare si, de asemenea, manifestari extraarticulare, inclusiv noduli reumatoizi, vasculita, sindrom Felty si sindrom Sjögren secundar. In plus, prezenta RF este observata in alte tulburari autoimune, inclusiv sindromul Sjogren, lupus, crioglobulinemie.
Autoanticorpii la peptida citrulinata ciclica (CCP)
Recent, a fost descris un nou biomarker pentru artrita reumatoida (RA), autoanticorpii la peptida citrulinata ciclica (CCP). Anticorpii serici anti-CCP sunt ∼95% specifici pentru diagnosticul de RA, cu sensibilitate similara cu factorul reumatoid.
La debutul RA, pacientii cu anticorpi anti-CCP pozitivi tind sa aiba o boala mai severa, eroziva si agresiva. Anti-CCP poate fi prezent si in alte stari de boala, cum ar fi artrita juvenila, artrita psoriazica, lupus, sindromul Sjögren.
Anticorpii antinucleari (ANA)
Autoanticorpii la antigene nucleare sunt un grup divers de anticorpi care reactioneaza impotriva structurilor nucleare, nucleolare sau perinucleare. Aceste antigene reprezinta componente celulare precum acidul nucleic, histone, cromatina, proteinele nucleare si ribonucleare. In mod clasic, ANA marcheaza diagnosticul serologic al lupusului eritematos sistemic (LES), dar depistarea ANA este comuna pentru majoritatea bolilor autoimune.
Metodele utilizate pentru detectie utilizeaza testarea imunofluorescentei serului pacientului, la diferite dilutii, folosind un substrat celular. De obicei, screening-ul serului pacientului pentru detectarea ANA cu metoda ELISA ofera o sensibilitate ridicata, dar nu are specificitate. Rezultatele sunt raportate fie ca dilutie de ser care testeaza pozitiv, fie ca grad de pozitivitate.
Imunofluorescenta este deosebit de utila ca test de screening initial pentru acele persoane suspectate de a avea o boala autoimuna – LES, sindromul Sjögren, RA, boala mixta a tesutului conjunctiv (MCTD), sclerodermie, polimiozita/dermatomiozita (PM/DM). Cu toate acestea, trebuie sa fim precauti atunci cand interpretam ANA, deoarece acest autoanticorp se gaseste inclusiv in boli nonreumatice, cum ar fi tiroidita Hashimoto, boala Graves, hepatita autoimuna, colangita autoimuna primara, hipertensiunea pulmonara primara si in diferite infectii si boli maligne. In plus, prezenta ANA cu titru scazut apare mai frecvent la populatiile in varsta.
ADN anti-dublu catenar (anti-dsDNA)
Autoanticorpii dirijati impotriva ADN-ului dublu catenar sunt un marker important utilizat in diagnosticul si monitorizarea lupusului eritematos sistemic. Anticorpii la dsDNA sunt foarte specifici pentru LES. Cu toate acestea, unii pacienti cu alte boli reumatice sau hepatita cronica activa pot avea titruri serice usor sau moderat crescute.
Anticorpii anti-antigen nuclear extractibil (anti-ENA)
- Antigenele nucleare extractibile constau din antigenul Smith (Sm), proteina ribonucleara (RNP) sau U1RNP, anti-SSA (Ro) si anti-SSB (La). Ele sunt numite extractibile deoarece sunt usor solubile.
- Anticorpii anti-Sm sunt foarte specifici pentru LES, dar se gasesc doar la aproximativ 25% dintre pacientii cu LES.
- Anticorpii anti U1RNP se observa la pacientii cu LES plus scleroza sistemica si la pacientii cu boala mixta a tesutului conjunctiv.
- Antigenele nucleare SSA (Ro) si SSB (La) se gasesc adesea impreuna la pacientii cu sindrom Sjögren, dar si la pacienti cu lupus eritematos subcutanat (SCLE) (eruptii fotosensibile proeminente si uneori vasculita), dar fara boala renala severa.\
Anticorpii anti particula de recunoastere a semnalului (anti-SRP), anti-JO-1, anti-Mi2, anti-PM/Scl
- Anti-SRP, anti-JO-1, anti-Mi-2 si anti-PM/Scl sunt denumiti anticorpi specifici miozitei din cauza specificitatii ridicate pentru miopatiile inflamatorii autoimune (IIM).
- Anticorpii anti-SRP sunt directionati catre un complex ARN-proteina. Pacientii cu acest anticorp au un tip distinct de miopatie autoimuna care se caracterizeaza prin debutul acut al slabiciunii musculare, o biopsie musculara care nu are inflamatie si un raspuns slab la terapie.
- Autoanticorpii anti-JO-1 constituie cel mai frecvent autoanticorp gasit in grupul de miopatii inflamatorii numit Sindrom anti-sintetaza. Autoanticorpii anti-JO-1 sunt directionati impotriva histidil-ARNt sintetazei. Pacientii cu Sindrom antisintetaza prezinta adesea slabiciune musculara, boala pulmonara interstitiala, artrita si febra.
- Anticorpii anti-Mi2 recunosc o proteina majora a unui complex nuclear format din aproximativ 7 proteine implicate in transcriptie. Autoanticorpii Mi2 sunt specifici pentru dermatomiozita si se asociaza cu debut acut, un prognostic mai bun si un raspuns bun la terapie.
- Anti-PM/Scl este un autoanticorp care ataca o componenta a nucleolului. Este adesea observat cu miozita cu suprapunere de sclerodermie.
Anticorp citoplasmatic antineutrofil (ANCA)
- Anticorpii citoplasmatici antineutrofili (ANCA) reactioneaza cu granulele citoplasmatice din neutrofile. Testarea ANCA initiala evalueaza serurile pentru prezenta ANCA si se observa doua modele generale de colorare imunofluorescente – citoplasmatica (cANCA) si perinucleara (pANCA).
- Modelul de imunofluorescenta este util pentru a distinge diferite sindroame de vasculita asociate ANCA. cANCA este observata cel mai adesea in granulomatoza Wegener (WG), poliangeita microscopica (MPA) si sindromul Churg-Strauss.
- Modelele pANCA au fost descrise initial in poliangeita microscopica, dar apar si intr-o varietate de boli, inclusiv alte tipuri de vasculita, boala inflamatorie intestinala (IBD), lupus eritematos sistemic, RA, artrita idiopatica juvenila (JIA).
Diagnosticul imunologic in bolile SARD
Cum depistam practic acesti autoanticorpi? In bolile reumatoide autoimune sistemice (SARD), reactia imuna perturbata consta in principal, in producerea anticorpilor antinucleari (ANA).
Screening-ul acestor autoanticorpi are ca metoda “gold standard” o tehnica speciala numita imunofluorescenta indirecta pe substrat Hep2, utilizata si in laboratoarele REGINA MARIA.
Aspecte imunofluorescente ce pot fi detectate pe substratul Hep2 prin IFA (imagini laborator Regina Maria)
Aceasta tehnica impreuna cu tabloul clinic reprezinta piesele importante din puzzle pentru medicul clinician pentru a pune diagnosticul. In Laboratoarele Regina Maria, conform tuturor recomandarilor internationale si europene toate aspectele legate de asigurarea acuratetii rezultatelor sunt pe deplin indeplinite, atat prin alegerea calitatii cat si prin modul de raportare a rezultatului ANA, datorita atentiei deosebite oferita fiecarui caz in parte.
Un rezultat < 1:80 este considerat negativ, in timp ce titruri ANA mai mari sunt considerate pozitive.
In toate cazurile de ANA pozitivi, la titruri > 1:320, fiecarui aspect imunofluorescent i se pot asocia anumite antigene care necesita confirmarea prin metode imunoenzimatice:
- ELISA (detectie monoantigen),
- Lineblot: Profilele ANA, ENA, Miozita, Scleroza Sistemica, Boli autoimune de ficat.
Fiecare rezultat este interpretat de medicul clinician in context clinico-terapeutic, impreuna cu rezultatul testelor de confirmare.
Detectie multiantigen (metoda semicantitativa)
In multe afectiuni autoimune, sunt necesare teste de confirmare multiantigen pentru rafinarea diagnosticului. Laboratorul central REGINA MARIA pune la dispozitie 7 tipuri de paneluri (profile) destinate patologiei afectiunilor autoimune sistemice SARD care sunt realizate printr-o tehnica speciala denumita imunoblot.
- Profilul ANA extins
- Profilul Miozita
- Profilul Miozita extins
- Profilul Scleroza sistemica
- Profilul Boli autoimune de ficat
- Profilul Neuronal
- Profilul Citoplasmatic
Testul de tip imunoblot consta in incubarea serului recoltat de la pacient cu un numar de antigene prestabilite, fixate pe benzi de testare. Diferitii autoanticorpi de tip IgG din serul uman se leaga de antigenele corespunzatoare si printr-o metoda colorimetrica sunt evidentiati cu ajutorul unui software care in functie de intensitatea semnalului acorda un punctaj pentru fiecare banda a lamelei.
Indicatii pentru recomandarea Profilului ANA extins blot cu DFS 70:
- boala mixta de tesut conjunctiv (MCTD)
- lupus sistemic eritematos (LES)
- Sindrom Sjogren (SSj)
- scleroza Sistemica progresiva (SSc)
- CREST
- polimiozita/ dermatomiozita
- colangita sclerozanta primitiva
- sindrom overlap
- diferentierea SARD de alta patologie
Profilul Miozita si Profilul Miozita extins pentru miopatiile inflamatorii idiopatice
Miopatiile inflamatorii idiopatice includ: polimiozita, o afectiune a muschiului scheletic cu infiltrat inflamator perivascular, dermatomiozita care cuprinde si suferinta la nivel cutanat si sindroame overlap (de suprapunere) : o combinatie a uneia dintre cele doua cu o alta afectiune de tesut conjunctiv.
Diagnosticul de laborator evidentiaza cresterea enzimelor musculare (CK- creatinkinaza, AST, LDH ) si a testelor de inflamatie (VSH si proteina C reactiva - CRP).
Ca si in cazul altor boli autoimune, detectia autoanticorpilor specifici joaca un rol major atat in diagnosticul si clasificarea diferitelor variante ale acestor afectiuni (incluzand si sindroamele overlap), cat si in evaluarea si monitorizarea tratamentului. Profilul pentru testarea miozitei autoimune contine urmatoarele antigene: Mi-2beta, Ku. PM-Scl100, PM-Scl 75, Jo-1, PL-7, PL-12, EJ, OJ, SRP, Ro52. Profilul Miozita extins contine in plus fata de Profilul Miozita inca cinci antigene: Mi-2 beta, TIF1 gama, MDA5, NXP2, SAE1, antigene asociate cu neoplazia si boli maligne.
Profilul pentru Sclerodermia sistemica
Sclerodermia sistemica (SS) este o boala de tesut conjunctiv destul de rara, foarte heterogena, caracterizata prin disfunctie endoteliala si fibroblastica, precum si prin prezenta unui numar de aproximativ 12 autoanticorpi, printre cei mai importanti fiind: Topoizomeraza I (Scl-70), anticentromer si anti ARN Polimeraza III.
Prima descriere a SS a fost facuta de Carlo Curzio in 1753. Numele de “sclerodermie” a fost atribuit in anul 1847 de catre Gintrac. SS este o boala care implica pielea (fenomenul Raynaud, calcinoza, ulceratii), plamanii, inima, aparatul musco-scheletal, tractul gastro intestinal si rinichii.
Poate fi impartita in patru subcategorii principale:
- forma limitata- afecteaza bratele, fata si gatul.
- forma difuza- afecteaza pielea abdomenului, pieptului, membrele superioare, umerii
- forma de organ- afecteaza organele interne
- sindroamele overlap (de suprapunere): SS impreuna cu LES, artrita reumatioida (AR) si miopatie inflamatorie.
Profilul de testare pentru Scleroza Sistemica disponibil in laboratoarele REGINA MARIA contine urmatoarele antigene: Scl-70, CENP A, CENP B, RP11, RP 155, Fibrilarina, NOR90, Th/To, PM-Scl 75, PM-Scl 100, PDGFR, Ku, Ro-52
Dintre toti autoanticorpii din SS, anticorpii anti topo I/ Scl-70 sunt cei mai specifici pentru sclerodermia sistemica progresiva si difuza, avand o incidenta de 100%. Se coreleaza cu extinderea afectarii viscerale si cutanate.
Au importanta in diagnostic si prognostic, fiind asociati cu un prognostic nefavorabil: fibroza pulmonara, complicatii vasculare, afectare cardiaca datorita afectiunii pulmonare si deseori malignitate, mai ales la femei. Rar coexista cu anticorpii anti - centromer si nu se intalnesc niciodata la persoanele sanatoase. Detectarea acestor autoanticorpi, precum si cartografierea extinsa a profilului de tulburari dezvaluie amplitudinea reactiilor autoimune si ajuta medicul in elaborarea celei mai bune strategii terapeutice.
Profilul pentru bolile autoimune ale ficatului
Bolile autoimune ale ficatului sunt afectiuni in care structurile hepatice devin obiectul actiunii autoanticorpilor si reactiilor inflamatorii persistente. Ele constau in:
• Hepatita autoimuna (HAI)
• Ciroza biliara primitiva(CBP)
• Colangita sclerozanta primitiva (CSP)
Hepatita autoimuna
Hepatita autoimuna (HAI) este o boala hepatica inflamatorie care afecteaza in principal genul feminin, dar poate aparea si la barbati si copii. Boala este intalnita la toate grupurile etnice si de asemenea la toate varstele.
Pe fondul unei predispozitii genetice, interventia anumitor factori declansatori determina un raspuns imun anormal mediat de limfocitele T, ceea ce conduce la leziuni ale ficatului.
Manifestarile bolii includ niveluri crescute de bilirubina, enzime hepatice si imunoglobuline, tablou histopatologic cu necroza celulelor hepatice si infiltrat inflamator limfocitar, precum si aparitia autoanticorpilor, care reprezinta marca afectiunilor hepatice autoimune.
Principalele criterii pentru diagnosticul HAI sunt urmatoarele:
- Evidenta histologica a hepatitei
- Detectia de autoanticorpi (anticorpi antinucleari -ANA, anti muschi neted-SMA, anti microsomali din ficat si rinichi- LKM, SLA/LP)
- Hiper-gamaglobulinemia
- Teste serologice negative pentru HCV si HBV
- Asocierea cu antigenele HLA B8, DR3 sau DR4
Diagnosticul este foarte probabil atunci cand 4 din 5 criterii sunt indeplinite.
Exista doua tipuri de HAI, in functie de profilul imunologic:
- tipul 1, caracterizat prin prezenta ANA si/ sau a ASMA
- tipul 2, intalnit mai ales la copii si caracterizat prin prezenta anticorpilor anti LKM1 si uneori anti citosol hepatic 1 (LC1)
Alti anticorpi care mai pot apare in HAI sunt :
- p-ANCA atipici
- anti-LKM3( la pacienti cu hepatita D si in HAI tip II)
- anti-LKM 2( indreptati impotriva CYP2C9 )
- anti-asialoglicoprotein receptor (ASGP-R)
Ciroza biliara primitiva
Ciroza biliara primitiva (CBP) apare in 90% din cazuri la femei de varsta mijlocie. Incidenta bolii in diferite parti ale lumii este de 4-31 cazuri /un million persoane /an.
Diagnosticul CBP este luat in considerare daca :
- testele de colestaza sunt crescute (fosfataza alcalina, GGT)
- AMA sunt pozitivi
- examenul histopatologic este sugestiv
Colangita sclerozanta primitiva
Colangita sclerozanta primitiva apare cu o incidenta de 4 cazuri la 100.000 locuitori/an. Tabloul clinic este caracterizat de colestaza. Barbatii sunt in principal afectati si la jumatate din pacienti este prezenta si colita ulceroasa.
Autoanticorpii identificati in aceasta afectiune sunt p-ANCA atipici (impotriva antigenelor catepsina G, lactoferina, catalaza, alfa-enolaza). Acestia pot aparea ocazional si in HAI si CBP.
Fiecare strip al Profilului pentru Boli Autoimune de Ficat oferit de laboratoarele Regina Maria identifica autoanticorpii din serul pacientului pentru urmatoarele antigene specifice: AMA-M2, M20E, Sp100, PML, gp210, LKM1, LC-1, SLA/LP, Ro52. Testul poate ajuta medicul la detectarea cu acuratete a tipului de afectiune autoimuna si poate monitoriza efectul terapiei la pacientii care sufera de aceste tulburari.
In concluzie, diagnosticul afectiunilor autoimune este un demers complicat, adesea sinuos, care se bazeaza pe coroborarea mai multor date clinice, paraclinice si, mai ales, de laborator.
In mod cert, acuratetea diagnosticului si elaborarea planului de tratament depind de accesul la metode avansate de investigatie imunologica care pot oferi medicului curant o perspectiva corecta si harta exacta a tipurilor de autoanticorpi aberanti din organism care devoreaza insidios propriile structuri celulare, ducand la suferinta cronica, invaliditate si uneori la deces.
Regina Maria a ales sa investeasca in aceste metode performante in beneficiul unui act medical de calitate pentru pacientii care ne trec pragul.
Bibliografie:
- Anca Cristea (2013). Autoanticorpi. Ghid de laborator, Cluj- Napoca: Casa Cartii de Stiinta
- Pier Luigi Meroni, Peter H Schur. (2010) ANA screening: an old test with new recommandation. Annals of the Rheumatic Diseases, 69(8):1420-2
- Site ul ICAP: http://anapattern.org, Ref Type: Internet Communication
- NOVA Lite Hep2 ANA kit with DAPI. (2015) www.inovadx.com Ref Type: Internet Communication
- Alessandra Dellavance et al. (2013) Variability in the recognition of distinctive immunofluores-cence patterns in different brands of HEp-2 cell slides. J Bras Patol Med Lab, v. 49, n. 3, p. 182-190
- Laboratory Corporation of America. Directory of Services and Interpretive Guide. Antinuclear Anti-bodies. (2010) www.labcorp.com Ref Type: Internet Communication
- Maria Segni , Ida Pucarelli, Simona Truglia, Ilaria Turriziani, Chiara Serafinelli, and Fabrizio Conti. (2014) High Prevalence of Antinuclear Antibodies in Children with Thyroid Autoimmunity, J Immunol Res. 2014: 150239
- Thomas J.A. Lehman. (2009) A Clinician's Guide to Rheumatic Diseases in Children, Oxford University Press
- Fritzner, M.J., Tan, E.M. (1978) Antibodies to Histones in Drug Induced and Idiopathic Lupus Erythematosus, J. Clin. Invest., 21:560
- Wilson, J.D., Braunwald, E., Isselbacher, K.J., Petersdorf, R.G., Martin, J.B., Fauci, A.S., Root, R.K.,(Eds). Adverse Drug Reactions, Sect. 15. (1991) Harrison’s Principles of Internal Medicine, 12th Ed., McGraw-Hill, Inc., pp 757
- Peter N Malleson, Murray J Mackinnon, Michaela Sailer-Hoeck, Charles H Spencer. (2010) Review for the generalist: The antinuclear antibody test in children - When to use it and what to do with a positive titer, Pediatric Rheumatology, 8:27