Alege sectiunea

EDU.REGINAMARIA.RO

Confruntarea cu comportamentul agresiv

Multi copii mici cu varste cuprinse intre 1 si 3 ani trec prin etape in care musca si/sau lovesc. Copiii la aceste varste nu isi pot exprima inca sentimentele prin cuvinte, astfel incat ii pot musca sau lovi pe parinti, pe alti copii sau pe ingrijitori pentru a le atrage atentia sau pentru a-si exprima frustrarea (de exemplu, pentru ca vor ceva ce nu pot avea). Fiind foarte curiosi, copiii mici pot musca doar pentru a vedea ce fel de reactie le provoaca. Desi motivele pentru acest comportament pot fi intelese, comportamentul in sine nu este acceptabil. Muscaturile si loviturile dor, iar copiii trebuie sa invete modalitati mai adecvate pentru a se exprima.

Deci, ce pot face parintii? Atunci cand copilul tau te musca sau te loveste pe tine sau pe altcineva, este foarte important sa raspunzi rapid si direct – spune-i ce nu ar trebui sa faca, de ce nu ar trebui sa faca si care vor fi consecintele in cazul in care va face din nou. Spune-i ferm si imediat: "Nu! Nu musca! Muscatura doare!" Foloseste cuvinte simple si expresii scurte. Explicatiile lungi despre de ce lovitul si muscatul sunt gresite, sunt inutile la copiii mici— la aceasta varsta, ei pur si simplu nu au atentia necesara sau capacitatea de a intelege totul. 

Dupa ce raspunzi la comportamentul neadecvat al copilului tau, incearca sa intelegi de ce s-a comportat asa. In cazul in care copilul musca si loveste pur si simplu pentru a atrage atentia, descurajeaza acest comportament si fa eforturi suplimentare pentru a-l lauda atunci cand se comporta in mod corespunzator. Daca musca pentru a-si calma durerea provocata de cresterea dintilor, ofera-i o jucarie moale pe care sa o roada. Daca este frustrat sau furios, scoate-l din acel contex pentru un minut sau doua si sugereaza-i cuvinte pe care le poate folosi pentru a-si exprima sentimentele. Daca este surescitat, foarte obosit sau flamand, raspunde necesitatii specifice si incearca sa anticipezi aceasta nevoie pe viitor. Ai grija sa acorzi atentie victimei in cazul in care copilul tau a lovit un alt copil.   

Prin abordarea in mod corespunzator a comportamentelor agresive, de indata ce acestea apar, majoritatea copiilor invata repede ca acest tip de comportament este inacceptabil din punct de vedere social si nu-l vor mai repeta. Discuta cu medicul pediatru in cazul in care copilul tau are mai mult de 3 ani si inca loveste si/sau musca.