Considerata de origine divina la maiasi, asociata ritualilor religioase la azteci, adoptata de conchistadori si apoi de curtea regala a Spaniei, introdusa in Franta in secolul al XVIII-lea si devenita populara abia dupa anul 1900, ciocolata a ramas prin definitie „hrana zeilor“. Inca din anul 1624, biserica „a condamnat“ ciocolata ca fiind un produs periculos, ce incinge spiritele si pasiunea.
Departe de a fi un drog, ciocolata face bine psihicului mai ales prin proprietatile ei organoleptice (consistenta, gust), declanseaza secretia de endorfine (molecule responsabile de starea de bine), induce placere si euforie. Avand reale proprietati nutritive, antioxidante, psihoactive, euforizante si afrodisiace, nu e de mirare ca exista o adevarata obsesie pentru ciocolata. Ciocolatomania nu este o toxicomanie in adevaratul sens al cuvantului, ci mai degraba o dependenta pentru caracteristicile organoleptice si senzoriale pe care acest produs le provoaca.
In ciocolata exista, in doze reduse, o multitudine de substante psihoactive, care au efect pozitiv asupra dispozitiei:
- glucidele – maresc sinteza de serotonina si au actiune anxiolitica
- alcaloizii (cafeina, teofilina, teobromina, metilxantine) – sunt tonici si stimulanti
- magneziul (200 mg/100 g ciocolata neagra cu 70% cacao) – are efect antistres
- anandamida (o substanta similara canabisului) – are efect euforizant
- feniletilamina – are structura asemanatoare amfetaminelor si actiune antidepresiva