Alege sectiunea

EDU.REGINAMARIA.RO

Boli comune de piele: dermatita de contact

Boli comune de piele: dermatita de contact

Dupa cum sugereaza si numele, dermatita de contact apare dupa ce pielea unei persoane intra in contact cu o substanta daunatoare. Dermatita de contact poate fi cauzata fie de o reactie alergica sau de o simpla iritatie provocata de detergenti sau sapunuri dure.

Acestea fiind spuse, au fost identificati mai mult de 3.700 alergeni de contact.

Iedera otravitoare si stejarul otravitor sunt exemple clasice de alergeni care pot provoca dermatite de contact alergice. Daca va frecati de una dintre aceste plante, s-ar putea sa va apara, in cateva zile, basici  de culoare rosie care va mananca. Cu toate acestea, dermatita de contact alergica poate apare,a de asemenea, intr-un mod neasteptat chiar daca ati stat fara probleme ceva timp in preajma unei substante.  Spre exemplu oja, nichelul din bijuterii si anumite medicamente – cum ar fi antibioticele topice si anestezice –  pot provoca brusc o reactie.

Simptomele dermatitei

  • Piele roșie, cu mâncărimi
  • Mici umflături sau bășici
  • Formațiuni cu crustă pe pielea infectată, dezvoltă un aspect umed (jilav)
  • Piele groasă, exfoliată, solzoasă sau uscată

Factorii declanșatori ai dermatitei de contact

Mii de substanțe pot declanșa dermatita de contact; următoarele sunt unele dintre cele mai cunoscute:

Dermatita de contact alergică

  • produse cosmetice pe bază de plante care conțin substanțe precum ulei de pom, lavandă și mentă
  • corticosteroizi
  • cosmetice
  • parfumuri
  • vopsele de păr
  • lanolină
  • nichel
  • iederă otrăvitoare, stejar otrăvitor și alte plante
  • cauciuc
  • loțiune de ras 
  • protecție solară 
  • anestezice topice
  • antibiotice topice (Neomicina, Bacitracină)

Dermatita de contact iritativă

  • acizi si baze
  • detergenți
  • produse de mediu chimice (cum ar fi spray-ul pentru insecte)
  • oxid de etilenă
  • uleiuri și grăsimi
  • săpunuri
  • solvent

Tratarea dermatitei de contact

Primul pas al tratamentului consta in spalarea temeinica a zonei cu sapun delicat pentru a indeparta orice urma de substanta care provoaca reactia. Evitarea factorului declansator este urmatorul pas. Daca nu puteti determina cauza alergiei sau a  iritatiei, testarea facuta de catre un specialist in alergii poate descoperi cauza. Odata ce cunoasteti factorul declansator si il puteti evita este posibil sa nu aveti nevoie de un tratament suplimentar. Tineti cont de faptul ca modul de expunere ar putea sa nu fie intotdeauna evident; spre exemplu, uleiurile vegetale din iedera otravitoare pot ajunge intai pe blana animalului dumneavoastra de companie sau in tesatura hainelor dumneavoastra de gradinarit si apoi sa fie transferate pe suprafata pielii. Dermatita de contact dispare de obicei in aproximativ doua-trei saptamani, atata timp cat evitati contactul cu substanta care a cauzat-o.

In cazul in care aveti nevoie de tratament suplimentar, pansamente umede si lotiunile calmante pot ajuta la calmarea mancarimilor si a altor simptome. Alte tratamente pentru dermatita de contact includ:

Creme sau unguente cu corticosteroizi

Disponibile fara prescriptie medicala in diferite concentratii, aceste produse calmeaza mancarimea si umflaturile. Dar, in cele mai multe cazuri, doar medicamentele topice puternice, eliberate cu prescriptie medicala functioneaza cu adevarat.

Corticosteroizi orali

Pentru cazurile severe, medicul poate prescrie prednison , care  de obicei are o actiune progresiva  pe durata a 10 pana la 14 zile, pentru a preveni repetarea de eruptii cutanate.

Antihistaminicele

Medicamentele antihistaminice non-sedative  eliberate fara prescriptie medicala, cum ar fi fexofenadina (Allegra) si loratadina (Claritin) pot  ajuta la controlul mancarimii. 

Text: www.health.harvard.edu