Perioada a doua a nasterii incepe in momentul in care dilatatia este completa. Uneori, poate apare o perioada de pauza intre prima perioada si momentul cand apar senzatiile de screamat. Aceasta perioada este bine sa fie folosita pentru relaxare si odihna.
Faza a doua a travaliului este mai scurta la multipare (10-15 minute) decat la primipare (30-45 minute). Contractiile uterine in aceasta perioada se succed la 2-5 minute si dureaza 60-90 secunde si se numesc contractii expulzive.
Pana in acest stadiu, corpul tau a facut cea mai mare parte din treaba pentru tine. Acum, cand cervixul este dilatat complet la 10 cm, este momentul ca tu sa ajuti. Este momentul SA IMPINGI!
Va trebui sa respiri activ in pauza dintre contractii si sa te scremi in timpul contractiei. Cu fiecare contractie, insotita de 2-3 eforturi de impingere, capul copilului progreseaza in bazin si vei simti o senzatie de presiune asupra vezicii urinare si asupra rectului, cu nevoia imperioasa de mictiune si de a avea scaun. Senzatia de impingere apare la fiecare contractie provocata de coborarea craniului fetal in pelvis.
Impingerea: la ce sa te astepti
- Vei avea o senzatie naturala puternica de a impinge
- Vei simti o presiune puternica la nivelul rectului
- Vei simti o senzatie de a “iesi afara”, ca si cand ai urina sau ai avea un scaun usor
- Capul copilului va deveni vizibil la nivelul orificiului vaginal, iar tu vei simti atunci o senzatie de arsura sau intepatura. Vei fi sfatuita sa nu impingi.
Impingerea: ce trebuie sa faci
- Stai in pozitia de impingere (acea pozitie care sa foloseasca gravitatia in avantajul tau)
- Impinge cand simti senzatia
- Relaxeaza planseul pelvin si zona anala (exercitiile Kegel pot sa-ti fie de folos)
- Relazeaza-te intre contractii, astfel incat sa-ti recapeti energia
- Foloseste o oglinda pentru a vedea cum progreseaza lucrurile; poate fi foarte incurajator pentru tine!
- Foloseste-ti toata forta pentru a impinge
- Nu fii descurajata daca capul copilasului iese si apoi se retrage inapoi in vagin (este un proces de tipul “doi pasi inainte, unul inapoi”)
Pozitionarea fatului:
In mod normal, pana in a 32-a saptamana de sarcina, fatul adopta pozitia preferabila nasterii, adica se intoarce cu capul in jos, ceea ce in termeni medicali este denumita prezentatie craniana. Dupa 32 de saptamani, intoarcerea lui este mai rar intalnita. In lipsa acestei pozitionari, fatul poate sa ramana cu funduletul in jos, aceasta pozitie fiind denumita prezentatie pelviana. In cazuri foarte rare, in incercarea de a se intoarce si in lipsa spatiului suficient, bebelusul poate ramane in pozitie transversala. In acest caz, ca modalitate de nastere,operatia cezariana se impune obligatoriu.
In timp ce tu esti in travaliu, copilul tau face primii pasi pentru a intra in aceasta lume:
- Capul lui se va intoarce intr-o parte, iar barbia se va pozitiona automat pe torace, astfel incat capul sa se poate angaja in canalul de nastere
- Odata ce esti complet dilatata, capul si toracele copilului incep sa se roteasca, astfel incat privesc catre spatele tau, atunci cand copilul se angajeaza in vagin
- Apoi, capul copilului apare la nivelul orificiului vaginal
- Odata ce capul este afara, capul si umerii se rotesc din nou catre lateral. Aceasta pozitie ii permite copilului sa alunece usor afara
Nasterea copilului
Apoi, copilul este tras in totalitate afara, si esti mamica! Este un sentiment minunat, tot greul a disparut! De regula, medicul obstetrician iti va da copilul fara ca sa-l tii in brate, dupa ce a clampat si sectionat cordonul ombilical. Este bine pentru tine, dar incomparabil de benefic pentru bebelus. Este momentul magic in care copilul isi regaseste mama si se simte in siguranta, recunoscandu-i imediat vocea si bataile inimii.
La ce sa te astepti:
Aminteste-ti ca timp de 9 luni de zile, copilul a stat in uter intr-un sac plin cu lichid amniotic, iar in timpul contractiilor, copilul a trecut printr-un canal de nastere ingust. Rezultatul acestei calatorii va fi:
- Va avea capul alungit
- Va fi acoperit de vernix (strat de grasime care l-a acoperit in uter)
- Va avea ochii inchisi, cu pleoapele pufoase, tumefiate
- Va prezenta lanugo (un par fin care ii acopera umerii, spatele, fruntea si tamplele)
- Organele genitale vor fi marite