Tripofobia

Avand originea in limba greaca, unde „phobos” inseamna frica, termenul de fobie descrie o teama dusa la extrem, fara o baza rationala, ce poate fi indusa de diferiti factori externi. Adesea, accesele de teama conduc la atacuri de panica severe, pacientul putand manifesta tahicardie, palpitatii, tremuraturi, dificultati de respiratie sau chiar stare de lesin.

Nu toate persoanele cu fobii se manifesta in aceleasi moduri, acest aspect depinzand in mare masura de tipul de fobie, de tulburarile psiho-emotionale preexistente, precum si de frecventa cu care pacientul este expus la factorul declansator. Din punct de vedere rational, pacientii afectati de fobii sunt constienti ca nu au motive reale sa se teama de respectivii factori declansatori, insa nu isi pot controla reactiile atunci cand intra in contact cu acestia. Printre cele mai frecvente fobii se numara: arahnofobia (frica de paianjeni), acrofobia (teama de inaltimi), agorafobia (frica de locuri aglomerate), claustrofobia (teama de spatii inchise) sau tripofobia (frica de gauri).

Tripofobia este un cuvant care provine din limba greaca („trýpa” - gaura, „phobos” - frica) si se refera la teama pe care o dezvolta unele persoane fata de obiecte, insecte sau animale care prezinta gauri sau suprafete punctate. Termenul este unul recent introdus in literatura de specialitate, odata cu evolutia comunicarii pe internet, fiind mentionat pentru prima data in anul 2005, de catre utilizatorul unui forum care ridica problema acestui tip de fobie. De atunci si pana in prezent, notiunea de tripofobie a starnit numeroase controverse, atat printre persoanele care au descoperit ca au aceasta problema, cat si in randul oamenilor de stiinta.

Manualul de diagnostic si clasificare statistica a tulburarilor mintale (DSM-5) nu include tripofobia pe lista fobiilor recunoscute stiintific, avand in vedere faptul ca se manifesta diferit fata de fobiile obisnuite si, contrar definitiei fobiei, nu impiedica desfasurarea normala a activitatilor zilnice. Cu toate acestea, tripofobia a devenit un fenomen de amploare in randul populatiei si apar tot mai multe cazuri in care pacientii se confrunta cu simptome severe.

Fiind un subiect de actualitate, tot mai multe persoane doresc sa afle daca se confrunta cu aceasta afectiune medicala, iar cel mai la indemana mod de a stabili acest lucru este prin expunerea la un numar de imagini sugestive, care contin potentiali factori declansatori ai tripofobiei. Acest test preliminar poate fi realizat fie individual (prin accesarea unor pagini de internet dedicate), fie alaturi de un medic psihiatru sau un psihoterapeut. Nu exista teste clasice in ceea ce priveste diagnosticarea tripofobiei, insa acest aspect poate fi lamurit sub indrumarea unui specialist in domeniul sanatatii psihice si, apoi, abordat intr-o maniera corespunzatoare.

Cauzele aparitiei tripofobiei nu au fost inca identificate cu exactitate, insa au fost lansate diferite teorii care leaga tripofobia de alte afectiuni psihice sau predispozitii emotionale. De exemplu, anxietatea sociala poate juca un rol important in declansarea tripofobiei, avand in vedere ca unii pacienti asociaza gaurile sau petele cu aspectul ochilor, ajungand sa se simta priviti atunci cand intra in contact cu imagini sau obiecte de acest gen. In acelasi timp, pentru multe persoane, insectele sau anumite animale reprezinta o amenintare pentru sanatate, la fel cum unele tesuturi cu aspect denivelat sau neuniform denota prezenta unor boli de piele. Aceste idei pot produce disconfort persoanelor cu tripofobie, intr-atat incat sa declanseze reactii de panica.

Tulburarea depresiva si anxietatea pot avea propriile roluri in dezvoltarea de fobii, printre care si tripofobia. O persoana cu istoric de episoade anxioase sau atacuri de panica este mai predispusa la declansarea tripofobiei, in special daca intra in contact cu factorii declansatori intr-o faza exacerbata a afectiunii preexistente.

Tulburarea obsesiv-compulsiva (TOC) este uneori asociata cu tripofobia, in special atunci cand este vorba despre suprafete sau obiecte cu aspect neregulat, care contravin tendintei spre ordine si uniformitate a pacientilor diagnosticati cu TOC.

Episoadele de tripofobie pot fi declansate de vederea sau chiar imaginarea unor obiecte, vietati sau chiar produse alimentare si vegetale:

• imprimeuri cu buline sau obiecte cu bule (de exemplu, folia de ambalat);
• anumite afectiuni ale pielii;
• fructe (capsuni, rodii) ori seminte de fructe sau legume;
• bureti sau suprafete poroase;
• baloane de sapun;
• alimente, precum ciocolata aerata sau branza;
• ochii insectelor;
• blana cu pete a animalelor;
• faguri de miere;
• bucati de corali.

Dezgustul se distinge ca manifestare de baza si este ceea ce face tripofobia sa se deosebeasca de alte tipuri de fobie, intrucat, in toate celelalte cazuri, frica este simptomul principal. Exista, totusi, situatii cand pacientii cu tripofobie resimt si frica, odata cu simptomele asociate acesteia:

• tahicardie;
• dificultati de respiratie;
• stare de neliniste;
• cefalee si vertij;
• transpiratie abundenta;
• tremor;
• greata;
• senzatie de mancarime sau amorteala.

Durata episoadelor de tripofobie este una variabila si depinde, in primul rand, de durata expunerii pacientului la factorul declansator. De regula, odata ce acesta este indepartat, simptomele se reduc si dispar, insa unii pacienti manifesta simptome specifice fara sa se afle in contact cu respectivul factor, fiind suficient ca pacientul sa isi imagineze sau sa isi aminteasca de el.

Eficacitatea metodelor de tratament depinde de fiecare pacient in parte, astfel ca pentru unii pacienti poate fi utila psihoterapia, in timp ce altii pot necesita ajutor psihiatric. Ca orice alta fobie, tripofobia se trateaza in timp, indiferent de metoda aleasa.

Tratamentul prin metoda expunerii, parte componenta a terapiei cognitiv-comportamentale, s-a dovedit a fi o varianta cu rezultate imbucuratoare. In timpul sedintelor de psihoterapie, pacientul este incurajat sa intre in contact cu stimulul responsabil sau sa si-l imagineze, urmand sa descrie ceea ce simte.

Urmatorul pas, cel de desensibilizare sistematica, presupune sustinerea pacientului in a reduce efectele emotionale si psihice in situatiile care ii provoaca dezgust sau anxietate.

Psihoterapeutul mai poate apela la exersarea, impreuna cu pacientul, a unor exercitii de respiratie, precum si a altor metode de relaxare, pe care pacientul cu tripofobie sa le poata aplica atunci cand se confrunta cu un episod neplacut provocat de aceasta tulburare.

Odata cu tratamentul psihologic, pacientilor cu forme mai severe ale afectiunii li se poate recomanda administrarea de medicamente anxiolitice sau antidepresive, pentru a putea depasi mai usor starile asociate tripofobiei. Decizia cu privire la prescrierea unor astfel de medicamente ii apartine medicului specialist psihiatru care va recomanda tratamentul medicamentos potrivit starii specifice fiecarui pacient.
 
Desi este un termen relativ nou in medicina, tripofobia este studiata tot mai atent de catre specialistii din domeniu, iar pacientii care sufera de aceasta afectiune incep sa primeasca din ce in ce mai multe raspunsuri cu privire la problemele cu care se confrunta.