Dictionar de afectiuni, simptome, investigatii si tratamente

Infectia cu norovirus

norovirus2

Norovirusul este un agent patogen care, prin transmiterea sa, conduce la aparitia unor simptome digestive. Rata de transmitere a acestui virus este foarte ridicata, iar manifestarile infectiei apar la 1-2 zile de la infectare si persista pentru cateva zile.

Cauzele infectiei cu norovirus

Norovirusul a fost descoperit prima oara in anul 1968, in orasul Norwalk din Ohio, Statele Unite ale Americii. De aceea, pentru o perioada de timp a fost cunoscut si ca virusul Norwalk. Acesta face parte din familia Calciviridae si prezinta o contagiozitate ridicata. Cele mai multe cazuri de infectii cu norovirus se inregistreaza in perioada noiembrie-aprilie.

Infectarea se realizeaza prin urmatoarele modalitati:

  • contact direct cu persoana infectata;
  • consumul alimentelor contaminate;
  • atingerea suprafetelor contaminate;
  • inhalarea particulelor virale din aer.

Virusul poate persista pentru cateva zile pe suprafete. Acestea necesita igienizare cu substante pe baza de clor. De cele mai multe ori, atingerea suprafetelor contaminate si apoi ducerea mainii la gura este responsabila de aparitia infectiei. In acest mod, poate aparea o epidemie norovirus.

Factori de risc

Printre factorii de risc care pot favoriza aparitia unei infectii cu norovirus se afla:

  • petrecerea timpului in spatii inchise (hoteluri, croaziere);
  • consumarea alimentelor gatite de o persoana infectata;
  • consumul fructelor sau al legumelor spalate necorespunzator;
  • locuirea in centre de ingrijire;
  • contactul direct cu o persoana infectata.

Simptome

Simptomele specifice infectiei cu norovirus apar dupa maximum 2 zile de la infectare. Printre acestea se afla:

  • durere abdominala;
  • crampe;
  • stare de greata;
  • varsaturi;
  • diaree;
  • dureri musculare;
  • cefalee (durere de cap);
  • stare generala alterata.

Aceste simptome pot persista pana la 3 zile. Insa, virusul este eliminat in scaun pana la 8 saptamani. De aceea, este important a respecta regulile de igiena, pentru a nu raspandi infectia. Pentru aceasta este esential a spala mainile corespunzator dupa fiecare utilizare a toaletei si inainte de a consuma alimente.

Complicatii

In cele mai multe dintre situatii, infectiile cu norovirus dispar spontan. Insa, exista situatii cand simptomele se agraveaza. Persoanele care prezinta un risc crescut de a dezvolta complicatii sunt:

  • copiii;
  • varstnicii;
  • femeile insarcinate;
  • persoanele imunodeprimate (diagnosticate cu HIV, cancer).

Cea mai frecventa complicatie este reprezentata de deshidratare. Netratata, aceasta poate duce chiar si la deces. Deshidratarea poate fi recunoscuta prin urmatoarele simptome:

  • senzatia de gura uscata;
  • stare de ameteala;
  • scaderea cantitatii de urina;
  • fatigabilitate (deshidratare);
  • plansul fara lacrimi (in cazul copiilor).

In cazul prezentei acestor simptome, este important a consulta medicul in cel mai scurt timp.

Diagnosticul

Diagnosticarea acestei patologii se face de catre medic. Cele mai multe dintre persoanele infectate nu ajung la spital ca urmare a simptomelor care persista pentru o perioada scurta de timp.

Insa, in cazul prezentarii la medic, diagnosticul se stabileste in functie de examenul clinic si de informatiile obtinute in cadrul anamnezei. Pentru confirmarea diagnosticului este necesar a testa prezenta virusului in scaun.

Tratament

In prezent, nu exista tratament specific pentru infectia cu norovirus. Insa, pot fi indicate medicamente care amelioreaza simptomele. Pentru a preveni deshidratarea se recomanda urmatoarele:

  • consumul unei cantitati crescute de lichide;
  • utilizarea solutiilor de rehidratare;
  • evitarea bauturilor cu un continut crescut de zaharuri, alcool si cafeina.

De asemenea, sunt indicate diete care contin alimente usor de digerat, precum:

  • supe de legume;
  • orez;
  • paste;
  • piure de legume.

norovirus

Preventie

Infectia cu norovirus poate fi prevenita. Pentru aceasta, este necesar a respecta urmatoarele reguli:

  • spala-te pe maini inainte de a consuma alimente sau de a atinge fata si gura;
  • igienizeaza-ti mainile dupa ce ai utilizat toaleta, ai schimbat scutecul celui mic;
  • spala bine fructele si legumele inainte de consum;
  • dezinfecteaza constant suprafetele atinse frecvent (clante, intrerupatoare, blatul din bucatarie), folosind o solutie pe baza de clor;
  • evita contactul cu persoanele infectate.

Igienizarea mainilor cu alcool nu este suficienta pentru a preveni infectia cu norovirus. Insa, o spalare corecta te va proteja. Pentru a te asigura ca scapi de majoritatea agentilor patogeni de la nivelul mainilor, urmeaza urmatoarele:

  • umezeste mainile cu apa;
  • aplica o cantitate suficienta de sapun;
  • distribuie spuma pe toate suprafata mainii, curatand inclusiv zona dintre degete, dosul mainii si sub unghii;
  • clateste mainile;
  • usuca mainile folosind un prosop curat.

Procesul de spalare a mainilor este foarte important pentru indepartarea microorganismelor patogene, dar si a altor particule. Insa, pentru a avea acest efect, este esential a te spala pe maini pentru cel putin 1 minut.

In prezent, nu exista un vaccin pentru a preveni infectia cu norovirus, dar cercetatorii lucreaza la dezvoltarea acestuia. Asadar, cea mai potrivita metoda pentru a preveni aceasta infectie consta in respectarea normelor de igiena.

Infectia cu norovirus se manifesta prin simptome digestive, precum: stari de greata, varsaturi, diaree, dureri abdominale. In cele mai multe dintre situatii, infectia se remite in cateva zile, dar particulele virale inca se elimina in scaun, ceea ce creste riscul de transmitere daca nu sunt respectate regulile de igiena. In cazul agravarii simptomelor sau a aparitiei deshidratarii este necesara prezentarea de urgenta la medic.

 

 

Bibliografie:
www.cdc.gov, https://www.cdc.gov/norovirus/index.html, accesat la data 20.02.2023;
my.clevelandclinic.org, https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/17703-norovirus, accesat la data 20.02.2023;
www.mayoclinic.org, https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/norovirus/diagnosis-treatment/drc-20355302, accesat la data 20.02.2023;
www.nhs.uk, https://www.nhs.uk/conditions/norovirus/, accesat la data 20.02.2023;
www.webmd.com, https://www.webmd.com/food-recipes/food-poisoning/norovirus-symptoms-and-treatment, accesat la data 20.02.2023.