Impetigo (bube dulci)

Impetigo este o infectie de natura bacteriana, pentru care se fac responsabili doi potentiali agenti patogeni: Staphylococcus aureus si Streptococcus pyogenes (streptococ beta-hemolitic de grup A). Afectiunea este una cu risc mare de transmitere, astfel ca este recomandata izolarea pacientilor afectati, evitandu-se, in special, colectivitatile (scoala, gradinita, locurile de joaca etc.). In functie de agentul patogen care declanseaza infectia, dar si de modul de manifestare, se disting doua tipuri de impetigo: bulos si nonbulos.

Impetigo nonbulos (impetigo contagios)

Cunoscuta si sub numele de impetigo contagios, aceasta forma de boala este intalnita cel mai frecvent (aproape trei sferturi din cazuri) si este provocata de catre infectia cu S. aureus sau S. pyogenes. In unele cazuri de impetigo, sunt prezente ambele bacterii in acelasi timp, stafilococul instalandu-se pe fondul infectiei streptococice.
Se manifesta prin aparitia de vezicule cu lichid sau puroi, cu caracter pruriginos, care se sparg cu usurinta, urmand ca apoi sa formeze o crusta de culoare maronie, iar in final, semne rosii care se atenueaza treptat. Crustele si semnele se vindeca, de regula, usor, fara a genera complicatii.

Impetigo bulos

Spre deosebire de forma nonbuloasa a bolii, impetigo bulos este o infectie de cauza exclusiv stafilococica, in care toxina secretata de S. aureus ataca stratul superficial al pielii, alterand adeziunea acesteia si formand basici (bule) pe suprafete de dimensiuni moderate. Cei mai afectati de acest tip de impetigo sunt sugarii si copiii in varsta de pana la 2 ani. Eruptia sub forma de basici poate aparea pe membrele superioare si inferioare, respectiv pe suprafata pielii trunchiului. Basicile nu sunt dureroase, dar pot determina prurit, iar dupa ce acestea se sparg, se formeaza o crusta de culoare galbena.

Cauzele care pot contribui la aparitia infectiei impetigo sunt diverse, punctul comun al acestora fiind reprezentat de un nivel scazut al imunitatii. Copiii, in special cei mici, sunt cei mai predispusi la contractarea bolii, insa impetigo poate fi intalnit si in randul adultilor. Principalele cauze responsabile pentru infectia impetigo sunt:

• pielea fragila a sugarilor si a copiilor mici (mai usor afectata de leziuni care, mai apoi, se pot infecta);
• micile traumatisme, precum arsurile, zgarieturile, taieturile, pe unde pot patrunde agentii patogeni;
• infectiile cutanate de natura virala (herpesul sau varicela) pot crea, la nivelul leziunilor provocate, porti de intrare pentru coloniile de stafilococi sau streptococi;
• expunerea unor zone ale pielii la umiditate ridicata pentru un timp indelungat;
• afectiunile respiratorii sau manifestarile alergice care sensibilizeaza zona nasului si a gurii, prin folosirea frecventa a batistelor.

Exista o serie de factori de risc care pot expune pacientul la declansarea infectiei impetigo:

• imunitatea scazuta;
• practicarea sporturilor de contact;
• scutecele care pot irita zona inghinala a sugarilor;
• igiena precara;
• diabetul;
• afectiunile cronice ale pielii.

In functie de gravitatea infectiei, simptomele prezente in impetigo pot varia de la un caz la altul, insa toate formele de boala presupun prezenta basicilor pruriginoase, predispuse la suprainfectare. Dintre cele mai frecvente manifestari ale infectiei impetigo, amintim urmatoarele:

• debutul presupune eruptia de vezicule (care se pot sparge usor) la nivel perioral si/sau perinazal (in jurul gurii si/sau al nasului);
• pruritul si, in cazuri mai severe, durerea locala la nivelul veziculelor;
• uneori, formarea de puroi in interiorul veziculelor;
• in impetigo nonbulos, leziunile au diametrul de 1-2 cm, in timp ce impetigo bulos este caracterizat de aparitia de leziuni mai mari, de aproximativ 3 cm, mai rezistente la rupere;
• rar, pot aparea febra, diareea, starea generala de slabiciune si inapetenta (lipsa poftei de mancare).

Atunci cand este diagnosticat cu intarziere sau nu este tratat corespunzator, impetigo poate evolua catre complicatii ce fac aceasta afectiune mai dificil de tratat:

• aparitia basicilor pe mucoasa nazala sau la nivelul faringelui;
• prin grataj, in special in cazul pacientilor cu impetigo contagios, leziunile pot fi extinse si catre alte zone ale corpului;
• limfangita (inflamarea vaselor limfatice);
• scarlatina (o alta afectiune provocata de S. pyogenes), care poate fi o complicatie, in cazul pacientilor cu impetigo streptococic;
• foarte rar, poate aparea glomerulonefrita.

Astfel, pentru a evita aceste complicatii, este importanta diagnosticarea corecta a bolii, urmata de initierea prompta a tratamentului.

Odata stabilit diagnosticul de impetigo, medicul va recomanda atat tratament medicamentos, cat si anumite reguli stricte de igiena si de prevenire a raspandirii bolii. Terapia medicamentoasa presupune, in primul rand, administrarea unui antibiotic (atat pe cale orala, cat si prin aplicari locale a unor antibiotice de uz topic). Antibioticele utilizate cel mai frecvent in tratamentul local sunt neomicina, mupirocinul si acidul fusidic. Atunci cand pacientul nu raspunde in mod corespunzator la tratamentul cu antibiotic, este indicat sa se recolteze culturi de la nivelul crustelor, in vederea efectuarii antibiogramei, astfel incat sa se identifice atat agentul patogen responsabil, cat si antibioticele la care acesta este sensibil.

La nivel local, se mai pot utiliza preparate cu rol antiseptic si cicatrizant, odata cu efectuarea cu atentie a igienei in zonele afectate. Leziunile se spala cu apa calduta si sapun, fiind indicata inmuierea acestora in apa vreme de 10-15 minute, pentru a putea fi indepartate crustele cu usurinta.

Pana la vindecarea crustelor sau dupa minim 48 de ore de la initierea antibioterapiei, se va evita contactul cu alte persoane, fiind recomandata izolarea la domiciliu. De asemenea, este indicat ca membrii aceleiasi familii sa nu foloseasca aceleasi prosoape, haine sau lenjerii, iar cele folosite de pacientul cu impetigo sa fie, ulterior, sterilizate.

Impetigo este o afectiune relativ comuna si, de regula, se vindeca fara ca pacientul sa intampine dificultati. Cu toate acestea, este important sa se respecte tratamentul si rutina de igiena si de ingrijire locala, astfel incat boala sa nu evolueze spre complicatii severe. In acelasi timp, se indica monitorizarea si sustinerea periodica a sistemului imunitar, pentru a evita imbolnavirea.