Torsiunea de ovar reprezinta rotatia sau rasucirea ovarului sau a trompelor uterine fata de locul in care se afla in mod normal.
Despre
Durerile abdominale puternice la fete sunt asociate, in 3% din cazuri, cu torsiunea de ovare. Acest lucru determina obstructia circulatiei sangelului la nivelul ovarelor. Este vorba de o urgenta medicala, care necesita tratament instituit cat mai repede, pentru a se pastra functia ovarelor, implicit fertilitatea la varsta adulta.
Cauze
In cele mai multe cazuri, torsiunea ovariana este cauzata de un chist ovarian sau de o tumora necanceroasa la acest nivel.
Torsiunea ovariana poate sa apara si la ovarele normale, fara patologii.
Factori de risc
Fetele cu varsta cuprinsa intre 9 si 14 ani au un risc mai mare de a fi diagnosticate cu torsiune ovariana. La aceasta grupa de varsta, exista o flexibilitate a tesutului de la nivelul aparatului reproductiv.
Simptome
- Durerea abdominala instalata brusc
- Greata
- Starile de voma
- Febra
Complicatii
Obstructia circulatiei sangelui la nivelul ovarelor duce la aparitia unor complicatii. Astfel, este afectat tesutul ovarian, iar daca blocajul circulatiei sangvine persista, se poate ajunge la pierderea functiei ovariene, ceea ce are consecinte asupra fertilitatii la maturitate. La 10 ore de la aparitia simptomelor, afectarea ovariana poate fi semnificativa.
Cand trebuie sa mergi la doctor
Durerea abdominala puternica aparuta brusc este un simptom care necesita un consult medical cat mai repede.
Diagnostic
Torsiunea ovariana poate fi mai greu de diagnosticat intrucat are simptome asemanatoare apendicitei si litiazei renale.
Pentru diagnosticarea torsiunii ovariene, se recomanda:
- Ecografia abdominala – evalueaza, printre altele, ovarele, trompele uterine si vascularizatia la acest nivel
- Tomografia computerizata pelvina
- Teste de sange si de urina
Diagnosticul cu certitudine este pus prin laparoscopie exploratorie; interventia are atat rol de diagnostic, cat si de tratament.
Tratament
Singurul tratament curativ al torsiunii de ovare este cel chirurgical. Prin interventia chirurgicala se detorsioneaza ovarele sau trompele uterine si se restabileste circulatia sangvina la acest nivel. Daca este prezenta necroza ovarului sau a trompelor uterine, se recurge la excizia acestora.
Poate fi nevoie de o a doua interventie chirurgicala daca torsiunea ovariana este grava, pentru a indeparta un chist la ovar sau o tumora la acest nivel.
Interventia chirurgicala se poate face clasic sau laparoscopic. Este preferata interventia laparoscopica pentru ca presupune incizii mai mici si recuperare mai rapida.
Puncte cheie
- Torsiunea ovariana reprezinta rasucirea ovarului sau a trompelor uterine fata de locul in care se afla in mod normal.
- Durerea abdominala puternica este principalul simptom al torsiunii ovariene.
- Pentru ca poate avea complicatii precum compromiterea functiei ovarelor, torsiunea ovariana trebuie tratata cat mai repede.
- Torsiunea ovariana se trateaza chirurgical, frecvent laparoscopic.
Pasii urmatori
- Daca ai intrebari pe care vrei sa le adresezi medicului, noteaza-le.
- Urmeaza recomandarile medicului.
- Intreaba medicul daca boala copilului poate fi tratata si prin alte terapii.
- Afla de ce medicul recomanda tratamentul chirurgical.
- Intreaba cum trebuie ingrijit copilul dupa interventia chirurgicala.
- Noteaza data si ora urmatoarei programari.
- Afla daca poti lua legatura cu medicul si in afara orelor de program, in cazul in care vei avea nevoie.
Surse de informatie
Consultant: Dr. Daniela Dobritoiu, medic specialist chirurgie pediatrica, Ponderas Academic Hospital