Alege sectiunea

EDU.REGINAMARIA.RO

Pubertatea precoce

Henry (Hank) Bernstein, D.O. (Doctor of Osteopathy) este Lector universitar in Pediatrie la Harvard Medical School si Profesor de Pediatrie la Dartmouth  Medical School. Fost Director asociat al Sectiei de Pediatrie Generala si Director al Sectiei de Asistenta Medicala Primara a Spitalului de Pediatrie din Boston, in prezent este Directorul Sectiei de Pediatrie Generale a Spitalului de Pediatrie din Dartmouth. Are o experienta variata si extinsa in asistenta medicala primara in pediatrie si  este purtator de cuvant pentru presa scrisa pe teme generale privind sanatatea copiilor, inclusiv vaccinarea, bolile specifice copiilor si informatii practice pentru parinti.

Intrebare:

Fiul meu are aproape 8 ani si recent i-au aparut semnele timpurii de pubertate. Radiografiile osoase au aratat o varsta osoasa ca pentru 9 ani. Rezultatele testelor hormonale au fost normale. Sa fie vorba intr-adevar despre pubertate precoce? Cat de des se intampla acest lucru la baieti? Asta inseamna ca el va trece rapid prin pubertate, daca nu urmeaza un tratament medicamentos? Ce optiuni avem?

Raspuns:

Pubertatea precoce ("timpurie") este cauzata de anumite substante chimice din organism (hormoni) care provoaca dezvoltarea sexuala mai devreme decat era de asteptat. Pubertatea precoce poate aparea atat la fete, cat si la baieti si este o conditie destul de rara.

Pubertatea apare la toate persoanele, la varste diferite. Copiii care prezinta semne de pubertate precoce – la fete pana la sapte sau opt ani si la baieti pana la noua ani - ar trebui consultati de catre medic.

Unele semne de pubertate timpurie pot fi:

  • Cresterea testiculelor la baieti sau inmugurirea sanilor la fete
  • Cresterea parului pubian sau axilar
  • Puseu de crestere (crestere rapida in inaltime)
  • Ten cu acnee sau cosuri

Este un semn bun ca testele hormonale ale fiului tau au iesit normale. In plus, varsta osoasa este doar cu un an mai mare decat varsta sa reala, ceea ce poate reprezenta, de asemenea, un aspect bun.   

Important este ca fiul tau sa fie in continuare monitorizat de catre medicul pediatru.

Pubertatea precoce poate determina o crestere timpurie care se termina prea repede, astfel incat copilul nu ajunge la inaltimea sa completa. Atunci cand cresterea unui copil pare sa incetineasca mai devreme decat era de asteptat, este bine sa fie consultat de un medic pediatru specialist endocrinolog. Acest doctor este expert in afectiunile hormonale si ale glandelor din organism.  

De obicei, nu exista o cauza specifica a pubertatii precoce la fete, spre deosebire de baieti. Majoritatea fetelor (aproximativ 90%) care se confrunta cu o pubertate precoce sunt clinic sanatoase. Ele se dezvolta mai devreme, dar normal, si nu au nevoie de un tratament specific.  

In schimb, doar aproximativ jumatate dintre baietii la care pubertatea apare precoce sunt sanatosi. Acest lucru inseamna ca aproximativ 10% din fetele si 50% din baietii care au semne de pubertate precoce pot avea si alte probleme de sanatate. Uneori, acestea pot fi grave, cum ar fi o modificare anormala la nivelul creierului sau a gatului (glanda tiroida). Tratamentul este determinat de tipul de problema medicala care sta la baza tulburarii hormonale.  

Pubertatea este o perioada de schimbari rapide care pot fi infricosatoare – sau cel putin, ciudate. Parintii si medicii pediatri trebuie sa se asigure ca fiecare copil ajunge la adolescenta intr-o stare de sanatate fizica si emotionala buna.