Alege sectiunea

EDU.REGINAMARIA.RO

Inima imbatraneste diferit in functie de sex

Inima imbatraneste diferit in functie de sex

Iata inca o diferenta intre barbati si femei: inima lor nu imbatraneste in acelasi fel, arata o cercetare din 2015 aparuta in Radiology, reputata publicatie americana in domeniul imagisticii.

La barbati, muschiul cardiac se dezvolta sau se ingroasa pe masura ce inaintezi in varsta, in timp ce la femei isi pastreaza dimensiunea sau se micsoreaza, ceea poate sa insemne ca in viitor tratamentul pentru bolile cardiovasculare se va stabili diferentiat.

Rezultatele cercetarii

In cadrul studiului, au fost analizate rezultatele examenului de rezonanta magnetica nucleara (RMN) cardiaca efectuat pe aproximativ 3000 de adulti cu varste intre 54 si 94 de ani, fara boala de inima preexistenta. Investigatiile, realizate la 10 ani distanta, au evidentiat faptul ca la ambele sexe, camera cardiaca principala – ventriculul stang, care se umple cu sange pentru ca ulterior sa-l pompeze in corp – se ingusteaza in timp. Prin urmare, odata cu inaintarea in varsta, intra mai putin sange in cord si este pompat mai putin sange inspre restul organismului.

Risc crescut pentru barbati

Aceeasi cercetare arata ca, in cazul barbatilor, muschiul cardiac care inconjoara camera principala se dezvolta si se ingroasa cu varsta (in cazul femeilor, fie isi pastreaza dimensiunea, fie se micsoreaza). Asocierea intre un muschi cardiac ingrosat si un volum mai redus al camerei principale cresc riscul de insuficienta cardiaca in cazul barbatilor, sustine coordonatorul cercetarii, Dr. John Eng, de la Johns Hopkins University School of Medicine.

Specialistii nu cunosc ce anume provoaca aceasta variatie bazata pe gen, insa rezultatele ar putea schimba in viitor modul de abordare al medicilor privind bolile cardiovasculare. “In prezent, tratamentul nu difera in functie de sex, desi se pare ca mecanismul bolii de inima nu este acelasi la barbati si la femei. Studiul nostru arata ca tratamentul optim pentru barbati ar putea fi diferit,” conchide specialistul.

Surse de informatie:

www.health.harvard.edu