La cei 36 de ani pe care-i avea când au apărut primele suspiciuni de boală, C. Radu nu se încadra deloc în tiparul clasic al unui bărbat cu risc de cancer renal, întrucât nu era nici fumător, nici obez, nici hipertensiv și mai avea aproape zece ani până la vârsta care, statistic, îi plasează pe bărbați într-o zonă de risc de acest fel. În plus, așa cum se întâmplă în fazele incipiente de boală oncologică, multă vreme n-a avut niciun simptom sau, în orice caz, nu manifestări care să-l facă să se gândească la așa ceva. Și cu toate acestea, formațiunea suspectă semnalată în urmă cu cinci ani, la un CT de evaluare pulmonară, s-a dovedit a fi chiar o tumoră malignă, mai exact un carcinom renal.
„În 2018, m-am tratat pentru o pneumonie într-un spital de stat. După tratament mi s-a recomandat să fac o investigație computer tomograf pentru a vedea care mi-era starea plămânilor. Cu această ocazie, medicul imagist a văzut o formațiune la rinichiul drept și mi-a recomandat să o investighez mai amănunțit. Însă n-am mai făcut nimic în acest sens de atunci, ci de-abia după cinci ani, când am început să am o stare generală proastă și o oboseală pe care nu puteam s-o atribui unui fapt anume. Durerile în partea de spate, în zona corespunzătoare rinichiului drept, au apărut mai târziu. La o ecografie pe care mi-am făcut-o după apariția simptomelor, doamna doctor imagist a văzut ceva care a impacientat-o și a fost foarte categorică în indicația de a mă adresa cât mai curând unui serviciu de imagistică, pentru un RMN renal. Așa am ajuns la domnul doctor Gheorghe Plugaru, care, în urma investigațiilor imagistice, a confirmat ceea ce văzuse respectiva doamnă doctor: o tumoră la rinichiul drept. Între timp, măsura cinci centimetri”, spune C. Radu.
Dr. Gheorghe Plugaru i-a fost recomandat lui C. Radu de un prieten. „Relaționarea cu domnul doctor Plugaru mi-a plăcut din primul minut. Siguranța dânsului, venită din experiență, mi-a dat încredere, m-a liniștit și m-a făcut să decid să mă operez în România, deși inițial voiam să merg în Turcia pentru asta. Îi mulțumesc domnului doctor și tuturor celor care m-au ajutat să găsesc o soluție terapeutică și să mă tratez la Spitalul Euroclinic", spune fostul pacient.
De la perspectiva unui dezastru la cea mai bună soluție terapeutică
După ce a ajuns la dr. Plugaru pentru consultație, lucrurile s-au desfășurat destul de repede pe traiectoria unei soluționări terapeutice. „Pacientul fusese investigat în altă unitate medicală, unde i s-a identificat o tumoră la rinichiul drept, cu dimensiunea de aproximativ cinci centimetri. Din fericire, în urma scanării imagistice – tomografie de torace, de abdomen și de pelvis – nu au fost identificate și determinări secundare (n. e. – metastaze).
La consultația preoparatorie, i-am prezentat pacientului toate opțiunile chirurgicale. Grosso modo, tratamentul chirurgical constă în extirparea tumorii. Aceasta se poate face prin abord clasic, laparoscopic sau robotic. Oricare dintre aceste abordări chirurgicale ar fi fost potrivite din punctul de vedere al siguranței oncologice. Totuși, beneficii net superioare celorlalte abordări are intervenția pe cale robotică, pentru că asigură o refacere rapidă și o reinserție socială și profesională pe măsură”, spune dr. Gheorghe Plugaru, medic primar urologie, cu supraspecializare în chirurgia laparoscopică și robotică, șeful Secției de Urologie din cadrul Spitalului Euroclinic.
După o documentare prealabilă pe cont propriu și după discuția de clarificare cu dr. Plugaru despre opțiunile terapeutice, C. Radu a ajuns la aceeași concluzie, aceea că operația pe cale robotică este soluția optimă pentru el. „Am fost programat pentru operație la două-trei săptămâni după ce am fost consultat de domnul dr. Plugaru. Nu mai avusesem nicio intervenție chirurgicală. Inițial, ideea de operație părea un dezastru, ceva rău cu care nu vrei să ai de-a face. După care, analizând mai atent situația, mi-am dat seama că operația era o nouă șansă ce mi se dădea pentru viață.
După trauma pe care a lăsat-o experiența avută pe durata internării pentru tratarea pneumoniei, mi-a fost teamă să repet experiența spitalizării într-un spital de stat. Așa că am ales fără să ezit să fiu tratat într-un spital privat, cu atât mai mult cu cât domnul doctor Plugaru mi-a explicat că există posibilitatea realizării operației pe cale robotică, ceea ce ar fi însemnat semnificativ mai puțin disconfort postoperație și o recuperare mult mai bună și mai rapidă. Așa a și fost, pentru că în a treia zi după operație mă simțeam deja mai bine. M-am internat într-o vineri, iar luni-dimineață am putut pleca acasă”, spune fostul pacient.
Particularități și provocări în procesul chirurgical
Chiar dacă, din punctul de vedere al tipului de abordare terapeutică, lucrurile au fost destul de clare de la început, asta nu înseamnă că întregul proces chirurgical a fost lipsit de provocări. De fapt, au existat unele particularități ale cazului care au făcut din intervenția pe cale robotică o probă de înaltă măiestrie. „Tumora era situată în porțiunea mediană a rinichiului și se preta pentru chirurgia conservatoare. Prin poziția ei, tumora ar fi fost mai greu de abordat laparoscopic, pentru că era foarte aproape de căile urinare și exista riscul ca acestea să fie deschise accidental, iar pacientul să facă fistulă urinară, o complicație de temut. Apoi, pentru că, local, exista un proces inflamator peritumoral ceva mai extins decât se întâmplă de obicei, a fost nevoie să fie înlăturat mai mult țesut grăsos din jurul rinichiului”, explică dr. Plugaru.
Precizia actului operator rezultată din colaborarea chirurgului cu brațele robotice și posibilitatea de a face incizii la fel de mici precum cele practicate în intervențiile laparoscopice au însemnat mai multe avantaje majore pentru pacient. „Datorită mișcărilor la 360 de grade ale brațelor robotice, operația robotică asigură aceeași acuratețe ca o operație realizată clasic, doar că, spre deosebire de aceasta, nu implică incizii ale mușchilor, ci doar ale pielii. De asemenea, față de o operație realizată laparoscopic, o operație realizată robotic asigură o acuratețe a suturării inciziilor mai bună.
În acest caz, operația a durat în jur de două ore și jumătate și a decurs fără probleme, fără pierderi de sânge. Nu a fost nevoie, deci, de transfuzii de sânge, spre deosebire de ceea ce s-ar fi întâmplat dacă intervenția s-ar fi realizat pe cale deschisă. La două zile după operație, pacientul a putut pleca acasă. Datorită intervenției pe cale robotică, pacientul s-a confruntat cu dureri minime după operație și s-a recuperat destul de rapid”, mai spune chirurgul urolog.
Mai mult decât o experiență medicală, o lecție de viață
În toate cazurile în care este suspectată o tumoră cu potențial malign, procesul de extirpare a acesteia este făcută cu grijă sporită din partea chirurgului, astfel încât să lase locul eliberat perfect „curat”. „Cancerul renal este a treia cea mai răspândită formă de cancer urogenital după cancerul de prostată și cancerul de vezică urinară. De altfel, statistic, s-a constatat că opt din zece tumori renale sunt maligne. Însă atunci când tumora este extirpată corect, situația evoluează, de obicei, foarte bine după operație, drept pentru care pacienții nu trebuie să facă ulterior tratamente dure precum chimioterapia sau radioterapia”, precizează dr. Plugaru.
Deși știa de la medicul său că există o probabilitate destul de mare ca tumora pentru care s-a operat să fie malignă, C. Radu a sperat până în ultimul moment că va primi un rezultat de benignitate.
„La cinci zile după operație, am primit rezultatul biopsiei, care a arătat că a fost vorba despre un carcinom renal de grad 1. Vestea aceasta a venit ca un duș rece pentru mine și a fost ca și cum m-aș fi trezit dintr-un somn straniu. Până atunci fusesem amorțit, iar acea situație m-a deșteptat la viață. Soția mea n-a vrut să creadă că am tumoră. Îmi spunea: <<Cum să ai tumoră dacă mergi pe picioarele tale?!>>”, povestește fostul pacient.
Pe unii dintre cei care au ocazia să înțeleagă pe propria lor piele cât de fină este granița dintre viață și moarte, o astfel de experiență nu doar că-i marchează, dar îi poate face să se trezească și să-și schimbe atitudinea față de propria existență. „O astfel de experiență te schimbă total, înțelegi brusc ce valoare are sănătatea și cât de fragilă este viața. Când am înțeles ce m-ar fi putut costa neglijența mea, mi-am tot reproșat că am amânat în toți acei ani, că nu m-am dus mai devreme să-mi fac investigații. Am învățat din experiența aceasta că lucrurile trebuie duse până la capăt și fără amânare atunci când descoperi o formațiune suspectă în corpul tău, pentru că orice amânare te poate costa viața. Din fericire, chiar dacă tumora crescuse destul de mult, nu m-am confruntat cu metastaze și n-a fost nevoie să-mi scoată întregul rinichi”, mărturisește C. Radu.
Ce atitudine profilactică trebuie să adopte o persoană care a trecut printr-un asemenea episod de boală pe termen lung? „Datorită posibilităților de investigare imagistică, tumorile renale, dar și multe alte tipuri de tumori pot fi descoperite în stadii incipiente, ceea ce face ca rata de succes a intervențiilor chirurgicale să fie ridicată. Două avantaje majore ale depistării precoce a acestor tumori sunt extirparea completă a tumorii și prezervarea organului. După extirparea tumorii, ca măsură preventivă, pacientul va trebui să-și facă un control imagistic pe an – câte un computer tomograf –, în rest, poate să ducă o viață normală”, mai spune șeful Secției de Urologie din Spitalul Euroclinic.
Consultant științific: dr. Gheorghe Plugaru, medic primar urologie, cu supraspecializare în chirurgia laparoscopică și robotică, și șeful Secției de Urologie a Spitalului Euroclinic