După un drum lung și obositor în căutarea unei soluții pentru problema de sănătate care i-a afectat viața în ultimii cinci ani, Roxana a avut șansa de a găsi medicul care, înainte de toate, i-a redat încrederea că va fi bine.
La cei 28 de ani ai săi, Roxana are, ca pacientă, o experiență mult mai complexă decât ar fi fost de așteptat să aibă. De la 23 de ani – vârsta la care viața unui tânăr adult se dezvăluie, în mod normal, în cele mai frumoase culori –, Roxana a trebuit să renunțe la preocupările care îi aduceau bucurie și să-și dedice, cu prioritate, timpul și energia găsirii unei soluții pentru situația medicală în care se afla.
Multă vreme, Roxana nu a avut un diagnostic pentru problema de sănătate cu care se confrunta și a primit tratament doar pentru atenuarea simptomelor date de aceasta. De aceea, pe parcursul a cinci ani, Roxana s-a confruntat în mod repetat cu otite la urechea stângă, în urma cărora i se înfunda urechea și, ca urmare, îi slăbea auzul. „Făceam otită de trei-patru ori pe an. Mergeam periodic la consultații, iar medicii se uitau în ureche și în nas, dar fără a identifica vreo cauză pentru asta. De obicei, îmi recomandau să iau tratament cu antibiotic.
În ianuarie 2023, am avut un episod de otită mai urât și, inițial, medicii au crezut că problemele sunt cauzate de o amigdală inflamată, însă eu nu mai aveam amigdale. După ce le-am spus asta, unul dintre medicii rezidenți care m-au consultat mi-a spus că este nevoie să mi se facă o fibroscopie, pentru că se vedea o formațiune suspectă în spatele gâtului”, spune ea.
În urma fibroscopiei, medicii au vizualizat ceea ce părea a fi o tumoră. Au urmat alte consultații – atât la medici din instituții de stat, cât și din unități private –, urmate de investigații imagistice (IRM, angiografie cu IRM), ba chiar și de o scurtă internare, dar soluția chirurgicală întârzia să apară. Medicii la care ajunsese până atunci nu păreau prea dornici să o opereze.
Găsirea medicului potrivit, un demers de anduranță
Deși cei mai mulți dintre medicii care analizaseră rezultatele investigațiilor imagistice pe care le făcuse îi spuseseră că formațiunea identificată nu prezenta caracteristicile unei tumori maligne, Roxana a început să se neliniștească de la un punct încolo. „În ianuarie, când am aflat de formațiunea tumorală, am fost liniștită, extrem de liniștită – trecusem printr-o experiență similară în 2011, când îmi găsiseră o formațiune tumorală undeva la baza nasului. M-am gândit că este vorba de aceeași tumoră, care a crescut din nou. De aceea, am fost foarte liniștită – în primele trei luni am fost foarte încrezătoare. Atunci, însă, a fost ceva simplu.
Dar după ce a venit rezultatul de la RMN (n. e. – IRM) și am aflat că tumora era mare și rău localizată, nu m-am mai simțit deloc confortabil, ci am intrat în panică. Nu mai zic că nici nu rezonam deloc cu medicul care mă urmărea atunci, iar asta mi-a amplificat și mai mult panica.
Am trecut prin mai multe ture de panică până ca lucrurile să se așeze și să găsesc un medic care să-și asume extirparea tumorii. Iar după o vreme, când am văzut că nu pot soluționa în România, luasem legătura cu un ORL-ist cunoscut din Paris și, de asemenea, cu un chirurg ORL renumit din Israel. Pe drumul acesta, al găsirii medicului potrivit, a fost un consum uriaș de energie și mi-am cam risipit resursele. Până să ajung la domnul doctor Mirea, în luna iunie 2023, eram foarte obosită, căci fusesem la 50 de consultații. Eram epuizată psihic și fizic. Cu toate acestea, nu-mi pierdusem de tot speranța că o să reușesc să găsesc un medic care să mă ajute”, mărturisește Roxana.
Până la urmă, perseverența i-a fost răsplătită Roxanei, găsindu-l pe medicul care avea să o opereze.
„Mi-a plăcut la domnul doctor Mirea că, după ce mi-a aflat traseul sinuos în găsirea unui chirurg care să mă opereze, nu s-a lansat în caracterizări sau în comparații cu alți medici din sfera dumnealui de activitate. Am apreciat asta la dânsul pentru că este ceva ce ține și de valorile mele. Apoi, am apreciat la acea primă consultație că domnul doctor Mirea nu m-a speriat, ci a căutat să mă liniștească. Ceilalți medici dăduseră o notă suplimentară de dramatism situației mele medicale, accentuând cât de dificilă va fi operația din cauza localizării și dimensiunilor tumorii și câte riscuri va implica. În schimb, domnul doctor Mirea a recunoscut că este o operație grea, dar în loc să mă alarmeze punând accentul pe riscuri, mi-a vorbit despre cum va realiza operația. Mi-a dat toate detaliile și astfel am putut să-mi dau seama că are experiența necesară și că sunt pe mâini bune cu dânsul”, spune ea.
Tumoră mare și foarte dificil de operat
Pe cât de rare, pe atât de dificil de operat sunt aceste tumori cuibărite într-un spațiu îngust și greu accesibil cum este spațiul parafaringian. Tocmai de aceea, medicii chirurgi ORL care se încumetă să facă o asemenea intervenție chirurgicală sunt, și ei, foarte puțini.
„Spațiul parafaringian este cea mai profundă parte din interiorul gâtului. Este o zonă cuprinsă între faringe – peretele faringian, mai exact – și ceea ce se găsește lateral de el. Deci, practic, acest spațiu mic și înghesuit care înconjură faringele adăpostește artera carotidă, patru perechi de nervi cranieni și vena jugulară. Acestea sunt niște structuri nobile și față de care, se înțelege, este foarte important să iei toate măsurile de precauție atunci când operezi în interiorul gâtului.
Tocmai de aceea, tumorile din spațiul parafaringian, care sunt extrem de rare, implică unele dintre cele mai provocatoare intervenții chirurgicale din zona ORL a gâtului”, spune dr. Daniel Mirea, medic primar ORL, de la Ponderas Academic Hospital.
O astfel de intervenție chirurgicală cere o pregătire minuțioasă, de săptămâni, din partea chirurgului și o strategie de lucru clară din partea întregii echipe operatorii. În cazul pacientei, a fost realizată o incizie în partea laterală a gâtului (cervicotomie). „Partea aceasta de chirurgie cervicală seamănă cel mai mult cu chirurgia clasică, chirurgia mare, căci nu se realizează minim-invaziv. Chirurgia de spațiu parafaringian se face pe cale deschisă pentru a permite o vizibilitate cât mai bună cu putință.
De altfel, tot ca o măsură de precauție în contraponderea faptului că vizibilitatea în zonă este redusă și pentru a evita riscul de a leza ramuri ale nervilor faciali din proximitate, în timpul operației se folosește un monitor de nervi faciali. Acest monitor identifică și semnalează în timp real dacă apare un astfel de pericol prin plasarea unor electrozi externi pe musculatura inervată de ramurile nervilor faciali, începând cu fruntea și terminând cu buza inferioară. Mai exact, sunt implantați trei-patru electrozi în zona subtegumentară înainte de a începe operația.
După disecție, când ajungi în preajma unor ramuri care se desprind din nervul facial, te poți ghida în zonă cu ajutorul unui stilou ca un fel de ac care este conectat la un monitor. Dacă apare pe ecran un semnal electric și aparatul începe să bâzâie, știi că te afli în apropierea unui nerv și că este bine să-ți iei o marjă de distanță. Datorită acestui mod de lucru, pacientul are, la finalul operației, toate șansele să zâmbească, să închidă ochii și să nu aibă niciun fel de sechelă la nivelul fizionomiei”, explică dr. Daniel Mirea.
Raritatea intervenției: o tumoră parafaringiană provenită dintr-un chist dermoid
În cazul Roxanei, ca și cum n-ar fi fost deja destul de complicată situația, rarisima formațiune a mai avut și o consistență atipică, moale, care a făcut-o să fie mai puțin delimitabilă și, prin urmare, și mai dificil de extras.
„O astfel de tumoră are, în mod obișnuit, o consistență solidă (se simte ca o piersică ori ca o caisă). Fiind benigne, majoritatea acestor tumori au o capsulă, care este foarte importantă pentru chirurg, deoarece decolarea se face în jurul capsulei – pericapsular.
În mai toate cazurile de tumori parafaringiene pe care le-am operat – mai puțin pacienta în cauză –, decolarea pericapsulară s-a făcut foarte ușor. Dacă ești într-o zonă în care, la doi milimetri, se găsește artera carotidă sau la doi milimetri jumătate, este vena jugulară, situația se complică extrem de tare.
Dar în momentul în care bagi instrumentele sau, uneori, degetul – decolare digitală, poți să răsufli ușurat dacă tumora se desprinde foarte ușor. Acest lucru ușurează foarte mult procesul și reduce din presiunea care apasă pe umerii chirurgului în astfel de momente.
La această pacientă însă, tumora s-a prezentat ca un chist – ceea ce a complicat mult gestul chirurgical, pentru că s-ar fi putut sparge într-o clipă. Tumora era moale și, nefiind ferm delimitată, nu știam până unde putem înainta. Iar vizualizarea este foarte dificilă în zona respectivă, pentru că spațiul parafaringian este un fel de peșteră în care încerci să zărești ca să identifici formațiunile ce trebuie extrase”, explică dr. Daniel Mirea.
Din fericire, experiența echipei operatorii conduse de dr. Mirea și-a spus cuvântul și operația a decurs fără complicații, în ciuda elementului-surpriză și a dificultății crescute. Tumora, deși mare, a fost extrasă cu succes și a putut fi trimisă la laborator pentru examinare histopatologică.
„Când ajungi în spațiul parafaringian, după incizie, inițial poți vedea vârful tumorii, iar pe măsură ce avansezi în profunzime, constați că tumora este mare. După ce o excizezi, nu-ți vine să crezi cum o tumoră de dimensiuni atât de mari a încăput într-un spațiu atât de mic.
În cazul pacientei, tumora a avut în jur de cinci centimetri în diametrul cel mai mare, ceea ce pentru spațiul parafaringian este considerată o tumoră mare”, spune chirurgul ORL.
Totuși, surprizele nu s-au încheiat aici, căci rezultatul care a venit de la laborator, în urma examenului histopatologic, avea să-i uimească din nou pe cei din echipa medicală implicată în caz.
„A fost neașteptat să aflăm ce reprezenta tumora – un chist dermoid de spațiu parafaringian, care este o chestiune extrem de rară. Practic a fost vorba de niște vestigii embrionare, tumora fiind prezentă acolo din perioada prenatală. La naștere, pacienta avea deja mugurele de chist. Între timp, pe parcursul vieții, s-a tot mărit și, de la un moment dat, a ajuns să deranjeze și să fie necesară chirurgia”, explică dr. Mirea.
Și-a recăpătat auzul imediat după operație
După ce s-a trezit din operație, printre primele lucruri pe care le-a constatat Roxana a fost faptul că i-a dispărut senzația de ureche înfundată cu care a fost nevoită să trăiască atâta vreme și că aude mult mai bine. În cele patru zile cât a fost internată în spital, a avut timp să se gândească la experiența ei medicală în ansamblu. În sfârșit, avea să se facă bine și va putea să se întoarcă la toate acele aspecte ale vieții care i-au lipsit.
„M-am simțit de multe ori copleșită în rolul de pacientă, până să-mi găsesc medicul. Toată experiența celor cinci ani de bătut spitalele și clinicile ORL m-a maturizat forțat. Însă, mă simt mai puternică și mă felicit pentru decizia de a mă trata la Spitalul Ponderas, ca pacientă a domnului doctor Mirea. A fost cea mai bună decizie. Le mulțumesc tuturor celor de aici care au avut grijă de mine. Le mulțumesc prietenilor, colegilor și familiei mele, care m-au susținut în toți acești ani grei”, mai spune ea.
Consultant de specialitate: dr. Daniel Mirea, medic primar ORL, Ponderas Academic Hospital