Că sunt mari sau că sunt mici, că sunt bolnavi sau sănătoși, primul medic al copiilor trebuie să fie mamă pentru toți, din prima clipă în care vin pe lume. Dacă nu iubești copiii, dacă nu te implici sufletește, mai bine nu faci neonatologie, spune cu convingere dr. Mihaela Scheiner, medic primar neonatolog în cadrul Spitalului Băneasa, cu o experiență de peste trei decenii în neonatologie. Cazurile pe care a ajuns să le gesioneze în spitalul privat sunt complexe, de prematuritate foarte mică, pentru că în maternitatea din cadrul Spitalului Băneasa li se dă o șansă sarcinilor dificile, refuzate în alte clinici.
Neonatologia de azi este cu totul diferită
La 1 iunie, chiar de Ziua Copilului, dr. Mihaela Scheiner sărbătorește 31 de ani de neonatologie, timp în care a ținut în palme mii de copii. Unii perfect sănătoși, alții, mai puțin norocoși. A trăit vremuri în care prematurii foarte mici aveau șanse foarte mici la viață și vremuri în care bolile copiilor nu puneau atât de multe probleme ca astăzi.
Nicio legătură nu mai este între neonatologia de astăzi și cea de acum 31 de ani, spune medicul. „Este la fel de frumoasă și din ce în ce mai interesantă, dar total diferită. Tot ce am învățat și am aplicat atunci nu se mai aplică acum. Bolile nu mai au aceeași «greutate», să spunem, și nu mai au același tratament, pentru că totul a evoluat foarte mult: cercetarea, aparatura medicală și chiar patologia. Aceeași boală pune dificultăți mult mai mari acum. Am senzația că organismul nostru s-a schimbat și, atunci, s-a schimbat și boala”, povestește dr. Scheiner.
Infecțiile nou-născutului, de exemplu, sunt mai dificil de tratat astăzi decât în trecut, explică medicul neonatolog: „Infecții considerate banale pe vremuri, care se tratau ușor cu antibiotice simple, au ajuns acum să necesite antibiotice puternice, administrate săptămâni întregi. Boala pulmonară de prematuritate, în care copilul nu mai respiră bine, poate avea nevoie de «artilerie grea»: ventilație, surfactant, oxid nitric, diverse consulturi interdisciplinare”.
„Momentul zero al vieții unui om e în palma noastră. Nu suntem Dumnezeu, să-i salvăm pe toți, dar, de multe ori, suntem îngerii Lui. Suntem o «interfață», spun eu, între Dumnezeu, părinți și copii. Pentru asta aș face tot neonatologie și mâine, și peste 100 de ani”.
Dr. Mihaela Scheiner, medic primar neonatolog, Spitalul Regina Maria Băneasa
„Oricât de mic ar fi, este o viață care merită salvată.”
În 1990, când a ajuns medic într-o secție de nou-născuți, a prins pionieratul în neonatologie. Se alegea mai repede atunci între viață și moarte, nu pentru că medicii nu se implicau, ci fiindcă tehnica era redusă, iar tratamentele, limitate. La vremea aceea, copiii de 700-800 de grame aveau șanse minime de supraviețuire. „Neavând «arme» de calibru greu cu care să luptăm, prematurii se pierdeau mult mai ușor. Efortul nostru era la fel de mare și atunci, dar acum luptăm cu alte «arme»”.
Erau spitale în care se renunța ușor la prematurii foarte mici. „Exista o lege nescrisă: toți prematurii care aveau un risc mare de deces se declarau cu 990 de grame, pentru că se considerau avortoni până la această greutate. Așa se face că, între 990 de grame și circa 1.500 de grame, era o lipsă de copii. Aveai senzația că femeile nu nasc copii cu aceste greutăți, dar acolo era, de fapt, patologia grea și ei erau subdeclarați ca să intre în categoria avortonilor, iar medicii să fie protejați de lege”, povestește dr. Scheiner.
La Maternitatea Giulești, locul în care a profesat mai bine de jumătate din carieră, prematurii foarte mici erau susținuți cu eforturi supraomenești. Tocmai această atitudine diferită a atras-o și mai mult către neonatologie. Când această specialitate era la începuturile sale în România, la Maternitatea Giulești exista o echipă care făcea minuni din nimic, își amintește dr. Mihaela Scheiner. „Oricât de mic ar fi fost copilul, gândeam că era o viață în el care merita salvată. Șeful de acolo era un om genial, de generație veche, dar care aplica noul cu disperare, care se agita să aducă și să facă. Tot ce am văzut în jur m-a atras foarte mult. Aș fi putut, la un moment dat, să virez, să schimb specialitatea, dar nu am vrut”, mărturisește dr. Scheiner.
Unii spun că neonatologia este cea mai grea specialitate, pentru că pacienții noștri nu vorbesc. Fals! Ei vorbesc extraordinar de mult, dar trebuie să știi și tu să-i asculți și să vorbești cu ei. Trebuie să-i simți înainte de a-ți vorbi. Să-i auzi cum plâng ca să știi dacă îi doare ceva. Dacă nu ai aceste simțuri, nu poți face neonatologie.
“Cel mai mic prematur pe care l-am avut în grijă avea 475 de grame. Acum a terminat facultatea”
Într-o perioada în care prematurii nu primeau în România prea multe șanse la viață a venit pe lume Dumitrana, cel mai mic nou-născut îngrijit de doctorul Mihaela Scheiner. S-a născut la Maternitatea Giulești cu o greutate de 475 de grame și a ajuns la numai 375 de grame după naștere. A stat 4 luni în terapie intensivă, dar a avut o evoluție spectaculoasă. „Dumitrana nu a fost, de fapt, un prematur adevărat. A fost o sarcină care nu prea s-a dezvoltat în burtica mamei și era puțin mai mare de vârstă gestațională decât greutatea. Trebuia să aibă 22-23 de săptămâni la greutatea aceea, dar ea a avut ceva mai mult. Dacă se năștea în alt spital, poate că nu o băga nimeni în seamă, dar a avut zile”, crede medicul neonatolog.
Dumitrana era din Câmpulung, iar la un an și 7 luni a venit în vizită la spital. Avea doar 7 kilograme, dar era un copil foarte energic și spontan. „Și-a pus mâinile în șold și se certa cu mine pentru că eu nu înțelegeam ce îmi spunea ea acolo. Era tare frumoasă și m-a impresionat cum mâța pe care o țineam într-o palmă când s-a născut se certa acum cu mine”, își amintește amuzată dr. Scheiner. Pentru că era din provincie, nu au mai ținut legătura. După mulți ani, mama sa a văzut-o pe dr. Scheiner într-o emisiune la televizor, a căutat-o și s-au regăsit. „Mi-a arătat poze cu Dumitrana, a fost o plăcere să aflu despre ea. Acum a terminat facultatea”.
„Dacă nu știi să strângi mâna și să ții un nou-născut, îl scapi atât de ușor! Viața unui copil fuge ca apa într-o mână unsă. De secundele acelea de început depinde ce-i dau unui părinte acasă”, dr. Mihaela Scheiner, medic cu o experiență de peste trei decenii în neonatologie.
„Lupta prematurilor este incredibilă”
Anii ce au urmat i-au reconfirmat de sute de ori că nou-născuții sunt mult mai puternici decât ne imaginăm. Chiar și cei mai mici dintre ei au o putere extraordinară. „Toată lumea se minunează că prematurii sunt foarte mici, dar puterea lor este imensă, orice greutate ar avea. Rezistența lor și lupta lor sunt incredibile, incomparabile cu ale unui adult. Să-i vezi cum se prind de tine când au numai 700 de grame! Dai să ridici mâna și ei se agață atât de puternic, încât se ridică de pe pat. Sunt absolut incredibili!”, spune dr. Scheiner.
Sunt copii prematuri ca Dumitrana care se recuperează foarte bine, dar alții pot să aibă o evoluție imprevizibilă, mai ales când vorbim de probleme neurologice. „În fiecare zi și în fiecare săptămână, nou-născutul prematur intră într-o altă etapă. În primele zile de la naștere, problemele lui sunt legate de respirație - și atunci recurgi la ventilație și la tratamente medicamentoase. În următoarea etapă, care durează câteva zile, există un risc mare cerebral - de ruptură a vaselor cerebrale. După ce treci peste această etapă, în următoarea începi să-l hrănești și poate dezvolta probleme digestive. Apoi, poate să dezvolte septicemie și tot așa. Trecem prin aceste etape pe care le știm, le intuim și încercăm să le prevenim pe fiecare în parte cu medicație, cu terapie. Uneori reușești să le previi, alteori nu, pentru că mai depinde și de «stofa clientului»”, spune medicul neonatolog.
„Nu întotdeauna un copil mic este o nenorocire, la fel cum un copil mare nu este neapărat un luptător puternic. Genetica unui copil poate să nu te ajute să-l ajuți”.
Dr. Mihaela Scheiner, medic primar neonatolog, Spitalul Regina Maria Băneasa
Experiența din Elveția
Ca să fii cu adevărat bun în profesia aleasă, oricare ar fi ea, pregătirea profesională nu este suficientă. Trebuie să mai ai deschidere și pasiune, disponibilitate de a învăța oricând, de la toți cei din jur. „Medicină multă, practică enorm de multă am învățat și de la asistente. De la omul care mi-a fost șef am învățat și altceva: că oamenii sunt egali și că echipa este înainte de valoarea profesională a fiecăruia. Dacă nu ai o echipă unitară, dacă trage unul hăis și altul cea, indiferent de valoarea lor, nu poți să faci față”, spune dr. Scheiner. La Maternitatea Giulești, că era vorba despre infirmieră, asistentă sau doctor, toți formau o echipă și nu se făceau diferențe.
Spiritul acesta de echipă nu l-a regăsit în spitalul din Elveția în care a profesat ca șef de clinică timp de un an. „Acolo, oamenii sunt reci și am simțit enorm această diferență față de români. Sunt, de altfel, extraordinari ca profesioniști. Eu mâncam cot la cot cu asistentele, ceea ce medicii lor nu făceau. Le respectam pentru ceea ce fac. Ei nu se ajutau între ei. Fiecare se ocupa de treaba lui, dar eu nu sunt obișnuită cu așa ceva. A fost o situație în care trebuia să ducem un prematur de la Geneva la Lugano, circa 700 de kilometri. M-am dus eu cu copilul pentru că niciun alt doctor nu a vrut să facă gestul acesta pentru copilul unor colegi de-ai lor, doctori la rândul lor. În sâmbăta mea liberă, am plecat cu el cu ambulanța și l-am ajutat, am ajuns bine”.
„Nu aș fi putut să rămân definitiv în Elveția. Nicio secundă nu m-a tentat să plec din țară, cu toate că aveam oportunități. Având naționalitate germană, puteam să plec în Germania sau în alte țări. Pentru confort și pentru bani nu am avut niciun gând să plec din România, pentru că nu acestea au fost prioritățile mele”.
Dr. Mihaela Scheiner, medic primar neonatolog, Spitalul Regina Maria Băneasa
Echipă nouă, provocări noi
Despre experiența din Maternitatea Giulești, doctorul Scheiner își amintește cu mult drag, dar a venit un moment în care a simțit că trebuie să dea curs unei noi provocări. A ales să formeze o echipă proprie la Spitalul Băneasa. „Când am venit în Regina Maria și am început să pun cărămidă peste cărămidă la crearea echipei și a maternității, am avut în plan să adun în jurul meu o echipă. Să fim cât mai unitari, la fel de nebuni, dar la fel de disponibili pentru profesia aceasta. Eu zic că mi-a ieșit. Chiar facem treabă bună aici”, spune dr. Scheiner.
Maternitatea privată gestionează cazuri complexe, de prematuritate foarte mică și patologii complicate. „Cred că adunăm o patologie atipică, neobișnuită și datorită doctorului Hadi Rahimian, care dă o șansă unor sarcini dificile, refuzate în alte clinici sau cu un prognostic foarte prost. Există un «nebun», cum îi spun eu, care nu le refuză. Nu le spune să renunțe la sarcină. Le promite că încearcă să-l salveze. Și noi suntem la fel de nebuni ca el și ne place să ne implicăm în toată această cazuistică dificilă. La noi, cred că această patologie este centralizată către un nume și către o echipă. Am fi putut să nu ne implicăm, să ne lăudăm cu copiii sănătoși pe care i-am născut și atât. Nouă ne-a plăcut să ne antrenăm mintea și să fim prezenți”, spune medicul neonatolog.
Cu aceste cazuri complexe, echipa de neonatologie de aici se confruntă zilnic, iar lupta pentru viață poate dura luni de zile. A fost cazul unor gemeni născuți la 26 de săptămâni, băiețel și fetița. El a avut o stare de sănătate bună, dar ea a suferit complicații. „Fata a început să dea semne că vrea în altă parte și i-am spus: «Nu ai voie. Stai cu noi aici!». Ne-am luptat pentru ea zile și nopți, pentru că era mai mult acolo decât aici. Aveai senzația că acuși e bine și, parcă împotriva ta, dădea să piardă lupta. S-a hotărât ea, la un moment dat, că e mai bine pe lumea asta. A spus: «Bine, vă ascult pe voi!»”, povestește medicul Mihaela Scheiner.
Fetița s-a stabilizat, dar au apărut probleme cu fratele ei. Mai bine de 3 luni nu a putut fi scos de pe ventilator și nimeni nu mai credea în șansele lui. „Cu cât îl ții mai mult pe ventilație, cu atât șansele de a-l scoate scad. Dr. Dana Zaciu a avut inspirația de a încerca «trăznăi» pe care le auzi și le cauți. Am încercat atunci ceva ce foarte puțini fac: administrare de celule stem. După două administrări, s-au dovedit salvatoare. Evoluția a fost spectaculoasă ulterior. Într-o săptămână, băiatul era cu totul altul. A fost o minune dumnezeiască. I-am revăzut la controale, iar băiatul a evoluat minunat: râde, gângurește, se joacă. Este incredibil cum s-a transformat copilul acela pe care nimeni nu-l vedea viu!”, povestește cu încântare dr. Scheiner.
Când a adus-o pe lume pe fiica ei Anastasia, dr. Mihaela Scheiner nu a avut nevoie de un alt neonatolog, și nu pentru că nu avea încredere în colegi, ci pentru că a venit de la sine și nu a simțit nevoia de ceva în plus. La pediatri a apelat însă ulterior, când a simțit că situația o depășește. Este un lucru care li se întâmplă și medicilor când devin părinți, indiferent ce pregătire medicală au. „Nu întotdeauna stăpânesc tot. Ești mamă înainte să fii doctor și nu mai știi nimic atunci când e vorba despre copilul tău. Când se întâmplă ceva rău, ai senzația că nu stăpânești situația și că nu știi tot. Atunci, apelam la medicul pe care îl recomandam și părinților din jurul meu. Asta gândesc: cel la care am trimis este specialistul la care m-aș duce eu”, spune medicul neonatolog.
Pentru Anastasia, care acum are 18 ani, spitalul a fost a doua casă. În copilărie, a petrecut multe Revelioane și sărbători de Crăciun ori Paște la Maternitatea Giulești, în gărzile mamei sale, dar niciodată nu i-a reproșat că nu i-a oferit suficient timp. „Stătea cumințică, ea își vedea de treaba ei, iar eu îmi vedeam de treaba mea. O târam după mine peste tot. Am dat deoparte foarte mult din timpul alocat familiei. L-am dedicat altora și am ratat foarte multe lucruri. Au existat foarte multe momente - serbări, premieri - în care nu am putut să fim împreună, pentru că eu eram de gardă la spital. Dacă aș putea să o iau de la început, poate că nu aș mai face asta, dar, dacă ești plămădit într-un fel, nu cred că te poți schimba dramatic”, spune dr. Scheiner.
„Nu cred că astăzi, cu Anastasia nou-născut, aș renunța la a mă duce la o urgență la spital. Dacă ar fi să o iau de la zero, nu știu dacă aș schimba dramatic mentalitatea și modul meu de acțiune. Poate că ești prea plin de tine, ai senzația că cineva moare fără ajutorul tău și că doar cu tine poate să meargă treaba bine. Cred că și asta e, până la urmă”.
Dr. Mihaela Scheiner, medic primar neonatolog, Spitalul Regina Maria Băneasa
„Copilul nu este o poziție dintr-o listă de priorități”
Înainte de a aduce pe lume un copil, viitorii părinți ar trebui să se pregătească mental pentru el, este sfatul medicului neonatolog Mihaela Scheiner. Ce presupune această pregătire? Să afle ce înseamnă apariția unui copil în familie și ce presupune îngrijirea lui.
„Le mai recomand să nu pună copilul pe o listă de priorități și să-l aducă pe lume doar ca să bifeze lista. Un copil nu este o poziție dintr-o listă. Sigur că nu e indicat să vină când mama are 14 ani, dar când este să vină, primește-l cu brațele deschise. Până la urmă, casa și averea le poți face și mai târziu. Dacă aștepți să faci o casă ori să aduni un sac de bani, șansele să ai un copil scad. Amânând mereu copilul, el ajunge în coada listei, când deja părinții nu mai sunt tineri”, mai spune dr. Mihaela Scheiner.
Neonatologul Mihaela Scheiner, în imagini:
Copiii dau sens vieții de medic a dr. M. Scheiner
Așa îi preia pe nou născuți în prima clipă de viață
Marea bucurie? Să-I revadă pe copii când sunt mari!
Află întreaga poveste a primilor medici la nașterea copilului în Spitalul Băneasa
Cazuri medicale de exceptie gestionate cu succes de dr. Mihaela Scheiner
Fetita de 27 de saptamani operata cu success de hidrotorax in Spitalul Baneasa
Povestea lui Catrinel, una din fetitele gemene salvate de hidrotorax inainte de nastere
Documentar Recorder
Articolul face parte din campania ”Portret de neonatolog” si a fost documentat si realizat de totuldespremame.ro.