Terapiile pentru nou-născuți se schimbă într-un ritm rapid, iar ca neonatolog, trebuie să ții mereu pasul cu ele. Pe lângă experiența profesională, mai contează și calitățile umane ale medicului: răbdarea, comunicarea și sensibilitatea. Cel mai important este să fii om în tot ceea ce faci, crede medicul neonatolog Cristian Palade.
Când povestește despre cei mai fragili dintre micii săi pacienți, dr. Cristian Palade le spune „luptători”. Puterea extraordinară cu care nou-născuții luptă pentru viață l-a convins să aleagă neonatologia, dintre toate specialitățile medicale. Este minunat să-i ajuți pe cei din jur, dar satisfațiile cele mai mari le ai când ajuți copii la început de drum în viață, spune dr. Palade, medic primar neonatolog la Maternitatea din cadrul Spitalului Regina Maria Băneasa.
Când iubești să fii înconjurat de copii, neonatologia este o alegere firească. Se bucură în fiecare zi de zâmbetele celor mai mici dintre pacienții spitalului, dar și mai mult îl bucură plânsul lor. Cu cât mai puternic, cu atât mai bine. „Poate sună paradoxal, dar un copil aflat în terapie intensivă care plânge viguros ne arată că devine sănătos. Un plâns gemut poate indica o insuficiență respiratorie. Plânsul ne dă multe indicii și ne bucurăm să-l auzim pentru că este markerul stării de sănătate a copilului. Ne bucurăm când plâng viguros”, povestește dr. Palade.
De la Cernobîl la Medicină
Avea 9 ani când un eveniment tragic i-a decis calea de urmat: accidentul nuclear de la Cernobîl. Câțiva apropiați și-au pierdut viața în perioada aceea din cauza unor tumori maligne sau a leucemiei. „A fost un concurs de împrejurări: am văzut mai multe persoane suferinde în copilărie și m-am gândit că e o provocare să-i ajuți pe cei din jur. Nu se știau prea multe atunci, cum nu se știu nici acum mai multe”, își amintește dr. Palade.
Nici părinții, nici bunicii nu sunt medici și nimeni din familie nu era apropiat de această profesie, dar alegerea Facultății de Medicină din Iași (Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa”, n. red.) a venit ca o chemare firească pentru doctorul Palade. Dintre toate specialitățile pe care le-a cunoscut în facultate, cel mai mult l-a atras terapia intensivă de adulți. Era modul în care putea să ofere oamenilor un ajutor rapid, cu rezultate imediate. „Avea și o doză mai mare de adrenalină. Pentru mine, terapia intensivă era așa cum pentru alții ar fi mersul cu motocicleta sau zborul cu parapanta”, spune dr. Palade.
Alegerea pe care a făcut-o nu l-a mulțumit însă pe deplin, fiindcă venea și cu un neajuns: era prea multă suferință în secțiile de terapie intensivă de adulți. „Așa că m-am îndreptat către începuturile vieții. Am crezut că pot să ajut mai ușor așa, la început de drum, decât la un final de drum. În geriatrie mai ales, de multe ori, terapia intensivă poate însemna un final de drum, fiindcă, atunci când ajungi în acest stadiu, ai și o patologie în spate. Chiar dacă rezolvi problemele pe moment, nu întotdeauna reușești să conservi lucrurile pe termen lung”, mai povestește medicul neonatolog.
„M-a impresionat să-i văd pe cei mici cum se recuperează”
Cu pediatria și, apoi, cu neonatologia s-a întâlnit tot în anii de facultate, la Spitalul de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași. Modulul de neonatologie era scurt, de aproximativ o lună, dar suficient cât să descopere minunile pe care le poate face medicina pentru cei mici.
„A fost impresionant pentru mine să văd bebeluși care aveau nevoie de terapie intensivă la fel ca adulții, deși se aflau la început de drum. Atunci am văzut prematuri susținuți pe ventilație asistată, așa cum se făcea atunci. Erau sisteme de ventilație mai puțin invazive, de exemplu, CPAP-ul (n.r. - o formă de ventilație prin care se introduce aer sub presiune - nu oxigen- în căile respiratorii la o presiune constantă) pe măscuțe faciale, pe cortulețe de oxigen. Deși aveau greutăți mici la naștere, acei prematuri reușeau să lupte și să se recupereze. Asta m-a atras cel mai mult: să-i văd pe cei mici, la început de drum, cum reușesc, cu ajutorul medicilor, să se recupereze”, își amintește dr. Palade.
„Când am cunoscut terapia intensivă neonatală, mi s-a părut inedită. Am văzut adulți în suferință, dar nou-născut în suferință nu văzusem până atunci și m-a impresionat mai mult decât terapia de adulți. Atunci am decis că voi face terapie intensivă neonatală”.
Dr. Cristian Palade, medic primar neonatologie la Spitalului Regina Maria Băneasa
La vremea aceea, ventilația asistată din secțiile de neonatologie era la începuturile sale în România. Era o perioadă în care copiii mai mici de un kilogram sau de 28 de săptămâni aveau șanse mici de supraviețuire, fiindcă aparatura și terapiile de atunci abia se perfecționau.
Își amintește de un bebeluș care cântărea doar 980 de grame susținut doar pe cort de oxigen. A fost un luptător, iar recuperarea lui l-a impresionat. „Era uimitor ca student la medicină să vezi că un copil cu o greutate atât de mică se descurcă cu un ajutor minim. După un drum destul de lung, am ajuns să salvăm astăzi și bebeluși de 24 de săptămâni, cu o greutate de numai 500-600 de grame și fără să rămână cu sechele neurologice importante sau alte dizabilități”, spune medicul.
„Natura îi pregătește pe cei mici”
Adevărata experiență în neonatologie a venit după examenul de rezidențiat, din 2002. A decis să caute adrenalina în București, mai întâi la Spitalul de Urgență pentru Copii Grigore Alexandrescu și apoi la Spitalul Universitar de Urgență. „Aici am întâlnit o patologie diversă a nou-născutului, de la prematuritate extremă, patologie cardiovasculară, pneumonii congenitale și până la malformații digestive, adică tot ce înseamnă patologie de terapie intensivă neonatală”, povestește dr. Palade.
Dintre toate, prematuritatea este o aventură. Cu cât este mai mică vârsta nou-născutului, cu atât este mai mare riscul de complicații. Starea unui prematur se poate schimba de la o oră la alta. „Poate face oricând o complicație specifică prematurității. Noi încercăm să le prevenim pe cât putem, dar nu există boală, există bolnavi. Din fericire, natura îi pregătește pe cei mici. Nou-născutul și copilul mic se descurcă foarte bine și singuri dacă nu ne amestecăm excesiv noi, adulții. Ca medici, încercăm să-i ajutăm pe cât posibil mai puțin invaziv, doar la nevoie. Încercăm să-i lăsăm pe ei să recupereze cât mai mult posibil - desigur, asigurând tot suportul adecvat, dar fără să fim invazivi și foarte agresivi”, spune medicul neonatolog.
Reaminarea unui nou-născut, de exemplu, este mai blândă decât a adultului. Ventilația asistată se face cu presiuni mai mici și se pleacă de la concentrații mici de oxigen sau de la aer cu presiune mică, progresiv și cu blândețe, „din aproape în aproape”, povestește dr. Palade. La adulți, procedurile sunt standard, indiferent de vârstă. Protocolul este același, indiferent dacă reanimezi un adult de 30 de ani sau unul de 60 de ani.
„Pacienții noștri, oricât de mici ar fi, comunică cu noi, doar că limbajul lor este mult mai subtil și, uneori, mai greu de înțeles. Nou-născutul exprimă prin gesturi suferința lui. Dacă profesezi de ceva vreme, observi foarte bine aceste detalii și așa putem comunica”.
Dr. Cristian Palade, medic primar neonatologie în cadrul Spitalului Regina Maria Băneasa
Medici deveniți părinți spirituali
Natura, dar în egală măsură și eforturile medicului său au venit și în ajutorul lui Horia, un alt luptător care a învins moartea. A venit pe lume la numai 24 de săptămâni, la 7.30 dimineața, când doctorul Palade era la sfârșit de gardă. Nu avea mai mult de 600 de grame și era atât de fragil, încât a avut nevoie o lună și jumătate de ventilație asistată. Încet, încet, Horia a început să respire și să se hrănească singur, dar a mai rămas internat în spital încă o lună și jumătate. S-a făcut mare, acum este la școală, dar părinții nu au uitat de salvatorul lui, doctorul Cristian Palade. Horia îl vizitează în fiecare an de Sărbători. „La ultima întâlnire, înainte de pandemie, mi-a spus că vrea să se facă neonatolog ca să ne ajute aici, la spital, cu bebelușii”, povestește cu mulțumire medicul său.
Horia i-a fost pacient la Spitalul Regina Maria Băneasa, unde dr. Palade lucrează din 2007, la scurtă vreme după ce a terminat rezidențiatul. Tot aici a primit șansa la viață și Izabela, care s-a născut la 27 de săptămâni cu numai 780 de grame și o pneumonie congenitală severă. „A trecut prin multe episoade de decompensare, am schimbat mai multe tratamente cu antibiotic la ea și a intrat greu pe un făgaș normal. Am avut de mai multe ori senzația că o pierdem și a fost un moment în care starea ei devenise atât de severă, încât părinții au vrut să o boteze, în caz că se va întâmpla o dramă. Era chiar în ziua de Crăciun. Noi, ca medici de terapie intensivă, suntem alături de ei în astfel de situații, dar, de data aceea, le-am spus că o botezăm după ce o facem mare”, își amintește dr. Palade.
Minunea s-a întâmplat și Izabela și-a revenit. Treptat, s-a recuperat și a fost externată, iar medicul care a îngrijit-o vreme de trei luni i-a devenit naș. „Am botezat-o eu și soția, care s-a bucurat când i-am spus că vom fi nași. Izabela este la școală acum și ținem legătura”, mai spune medicul neonatolog.
„Nu pot să plec liniștit acasă”
Izabela a fost un caz fericit, dar se întâmplă uneori ca nou-născuții să primească botezul chiar în spitalul în care vin pe lume. Aproape că nu este neonatolog care să nu fi devenit părinte spiritual pentru un bebeluș care se luptă între viață și moarte. Fie pentru că le cer părinții, fie dintr-o pornire, medicii hotărăsc uneori să împlinească acest ritual în spital.
Nou-născuți cu malformații severe, cu șanse mici de supraviețuire care, din păcate, au pierdut lupta pentru supraviețuire a avut și dr. Cristian Palade. Sunt drame care-l încarcă emoțional și pe care, inevitabil, le duce acasă. Nu poți să lucrezi într-o secție de neonatologie, și mai ales în terapie intensivă, și să pleci liniștit acasă, spune dr. Palade. Poți face asta doar dacă reușești să lași lucrurile cât de bine poți la spital în situația dată.
„Povestesc cu soția acasă, ca într-o familie normală. Ne ajută pe amândoi să ne spunem problemele, să ascultăm unul pe celălalt, dar fiecare încearcă să nu-l încarce pe celălalt cu problemele lui”.
Dr. Cristian Palade, medic primar neonatologie la Spitalul Regina Maria Băneasa
Când ai copii în stare gravă și vezi că lucrurile merg pe făgașul normal reușești să pleci acasă cu o satisfacție. Altfel, preocupările continuă dincolo de programul de spital. „Să mă rup complet de secția de neonatologie nu o pot face niciodată. Este ca un drog. Nu poți să pleci acasă de pe o secție de terapie intensivă fără să te gândești cum au evoluat bebelușii în urma ta. Vorbesc cu colegii de gardă și ne sfătuim, pentru că suntem o echipă unită. Citesc mult acasă legat de patologia pe care o întâlnesc la spital. Dacă întâlnesc patologii complexe, pe care nu le-am mai avut până atunci, caut acasă în literatura de specialitate și mă consult cu alți colegi din țară și din afară, pentru a aplica din experiența lor la acel caz”, spune dr. Palade.
Sunt și perioade când cazurile grave se adună și atunci apar momente de stres și descurajare. Dar nici în aceste momente, doctorul Cristian Palade nu s-a gândit vreodată să renunțe la neonatologie. O pauză scurtă, de două-trei zile, pe cărări de munte neumblate este remediul sigur în asemenea perioade. „Terapia intensivă neonatală are cea mai mare încărcare de adrenalină. Ești om și poți să ai momente de descurajare. De clacare, niciodată”, mărturisește medicul.
„Ca să fii neonatolog, trebuie să ai și o sensibilitate”
Terapiile pentru nou-născuți se schimbă într-un ritm rapid, la fel și tehnologia. Este normal să îți dorești să fii la zi cu cele mai noi terapii și tehnologii, crede dr. Palade. „Dacă s-au schimbat ghidurile de tratament și putem să facem lucrurile mai bine, vreau să fiu la curent și să le aplic”, spune dr. Palade.
„În ultimii ani, am aplicat protocoale din alte țări și am văzut că lucrurile au mers și mai bine, și mai repede pentru nou-născuți. Chiar vedem rezultate. Acum avem acces și la tehnologia din țările dezvoltate, iar lucrul acesta se reflectă în rezultate”.
Dr. Cristian Palade, medic primar neonatologie la Spitalul Băneasa
Experiența adevărată în neonatologie nu vine din facultate, unde încă se face multă teorie și puțină practică. Abia când intri într-o secție de nou-născuți și stai aproape de ei reușești să-i înțelegi. La început, înveți de la „cei mai bătrâni” în neonatologie, spune dr. Palade, fiindcă ei au cea mai mare experiență clinică. Apoi vine experiența personală, care trebuie îmbogățită constant prin participarea la conferințe și congrese internaționale, prin colaborarea cu alți colegi din țară și din afară și prin consultarea ghidurilor de tratament aplicate de cei mai buni specialiști în neonatologie.
Dincolo de experiența profesională, sunt și alte calități care nu trebuie să-i lipsească unui medic care îngrijește nou-născuți. „Ca în orice domeniu, cred că trebuie să fii om în tot ceea ce faci. Bănuiesc că nu diferă cu mult de alte profesii. Trebuie să știi să comunici bine, trebuie să ai răbdare, trebuie să ai și o sensibilitate. Dacă nu o ai de la început, trebuie să ți-o formezi. Experiența pe care o capeți în timp te ajută să-ți dai seama când un copil intră în suferință, dar trebuie să ai și o sensibilitate ca să vezi anumite gesturi care nu sunt evidente. Doar astfel vei reuși să fii mai aproape de nou-născuți și să-i înțelegi”, conchide dr. Cristian Palade.
Neonatologul Cristian Palade, în imagini:
Mă gândesc la copiii din secție și când nu sunt acolo!
Așa îi preia pe nou născuți în prima clipă de viață
Marea bucurie? Să vadă cum viața învinge!
Află întreaga poveste a primilor medici la nașterea copilului în Spitalul Băneasa
Cazuri de exceptie gestionate de dr Cristian Palade
Fetita de 27 de saptamani operata cu success de hidrotorax bilateral in Spitalul Baneasa
Prematur nascut in siguranta in Spitalul Baneasa dupa 5 amnioinfuzii
Documentar Recorder Primii medici video
Articolul face parte din campania ”Portret de neonatolog” si a fost documentat si realizat de totuldespremame.ro.