Dr. Cătălina Iordan: „Luptăm alături de nou-născuți secundă de secundă”

Dr. Cătălina Iordan:, medic neonatolog la Spitalul Regina Maria Baneasa

Pentru un medic neonatolog, nu există o recompensă mai mare decât revederea copiilor pe care i-a ajutat să câștige lupta cu viața. Bebelușii fragili deveniți copii puternici și inteligenți îi aduc cea mai mare fericire medicului Cătălina Iordan. „E o relație între noi care nu se rupe odată ce se externează din spital. De mulți dintre ei rămânem apropiați până când aproape ajung ca noi de înălțime”, spune dr. Iordan.

„Dacă nu aș mai fi neonatolog, m-ar frustra sentimentul că nu mai ating bebelușii, că nu-i mai învălui cu iubirea și cu grija mea, că nu-i mai protejez. Acestea sunt sentimentele pe care le am când îi țin în brațe”, mărturisește dr. Cătălina Iordan, medic primar neonatolog la Spitalul Regina Maria Băneasa, din București.

O profesie-misiune, cum o numește, neonatologia este specialitatea medicală care aduce poate cele mai mari satisfacții profesionale și cele mai multe bucurii pentru suflet. Când un nou-născut cu probleme evoluează bine, când simți că îl ridici și câștigi lupta cu viața, fericirea ta, ca medic, este nemăsurată. „Luptăm alături de copii secundă de secundă, minut de minut. Nu e suficient să le prescrii o terapie o singură dată pe zi. Trebuie să o modifici chiar și de la un minut la altul, de la o oră la alta, dar fiecare moment câștigat te bucură. De partea cealaltă, fiecare moment în care starea unui bebeluș se deteriorează te întunecă”, spune dr. Iordan.

dr iordan

„Voi face Medicina!”

„Și ce vei face, Cătălina?”, a întrebat-o profesorul de matematică din liceu, după ce l-a impresionat cu o demonstrație care a umplut toată tabla. „Voi face Medicina!”, i-a răspuns hotărât Cătălina. Acela a fost momentul în care a verbalizat ceea ce știa că va face încă din copilărie. Nu avea pe nimeni medic în familie, nici cunoștințe cu această profesie, dar și-a dorit dintotdeauna să fie doctor și nu se vedea făcând altceva.

„De multe ori, mă gândesc la una dintre bunicile mele, cea care m-a iubit foarte mult și care s-a pierdut când eu aveam 5 ani. Atunci probabil că s-a născut dorința mea de a salva pe cineva, de a lupta pentru el, de a lupta pentru viața cuiva drag”, își amintește dr. Iordan.

Pentru admiterea la Facultatea de Medicină din București s-a pregătit singură, fără meditații, iar la examen nu a avut emoții. A început cursurile în 1994 și a descoperit, pe rând, mai multe specialități, dar unele anume i-au părut foarte interesante. „Am cochetat permanent cu chirurgia, ginecologia, cu pediatria și cu terapia intensivă. Neonatologia se află la intersecția fericită a specialităților pe care eu îmi propuneam să le urmez. Le unește pe toate și cred că am făcut alegerea ideală”, spune dr. Cătălina Iordan.

Stagiul de rezidențiat l-a urmat în Spitalul Clinic Prof. Dr. Panait Sîrbu, cunoscut și ca Maternitatea Giulești, una dintre cele mai frumoase școli de obstetrică și neonatologie, cum o numește. „Mă mândresc că am urmat acolo primii ani. M-am îndrăgostit de locul acela și mult timp mi-am dorit să rămân acolo”, își amintește medicul neonatolog.

Geneva, o experiență de suflet

Provocarea cea mare a venit în ultimul an de rezidențiat, în 2008, când a fost invitată să profeseze pentru două semestre în Maternitatea din Geneva. A fost un loc special, în care a lucrat cot la cot cu specialiști de top din domeniul neonatologiei. „Acolo a rămas o parte din sufletul meu. Mă emoționez ori de câte ori îmi amintesc această experiență. Am lucrat alături de specialiști care au construit toată partea de teorie, de terapie intensivă și ventilație neonatală. Să fii coleg cu asemenea «zei» al neonatologiei este o amprentă pe care nu o poți dezlipi de tine”, povestește dr. Cătălina Iordan.

Dincolo de profesionalismul desăvârșit, au impresionat-o la ei și modul de relaționare cu ceilalți. Medici experimentați sau tineri rezidenți, asistenți de neonatologie și terapie intensivă, cu toții formau o echipă, fără diferențe. „Sunt foarte, foarte aplecați către pacient, către copil, dar și către echipă, iar aceasta era o atitudine diferită de ceea ce se întâmpla în România la vremea aceea. Acum, lucrurile au început să evolueze. Au venit generațiile noi de medici, care au adus un suflu nou și un alt mod de abordare. Și cei din generația mai veche încep să devină deschiși, să-și împartă experiența și să se coboare permanent la nivelul celor care încep, astfel încât să le ofere curaj și să-i împingă înainte”, mai spune medicul neonatolog.

dr iordan

„Copilul meu salvat”

Din prima săptămână de la revenirea în țară, a ales să lucreze în Spitalul Regina Maria Băneasa, unde a găsit o echipă la fel de frumoasă și deschisă precum cea din care a avut privilegiul să facă parte la Geneva. Împreună, ajutați de terapii noi și tehnologii avansate, au tratat cazuri complexe, de prematuritate extremă sau de malformații care păreau fără niciun fel de soluție terapeutică. Printre aceste cazuri a fost și Horia, un prematur foarte, foarte mic pe care l-au salvat cu toții cu mari eforturi, după luni de zile.

Horia a stat internat în spital aproape 4 luni. „Îmi amintesc că era în una dintre zilele cele mai proaste ale lui la terapie intensivă, nu știam dacă o să treacă de la un minut la altul, când tatăl a venit la noi cu mărțișoare. Era 1 martie, eram de gardă și, în timp ce tatăl voia să ne ofere mărțișoare, eu mă gândeam dacă pot să-i ofer un minut mai bun. Am fost atât de încărcată de dificultatea cazului și de momentul acesta pe care doream să-l trecem cu bine, încât i-am spus tatălui: «Îmi doresc să vină Horia să ne aducă mărțișoare!» Și Horia a venit apoi ani de zile să ne aducă mărțișoare”, își amintește dr. Cătălina Iordan.

dr iordan

Fericirea noastră este nemăsurată când salvăm un copil. O trăiești tu cu tine, tu cu echipa ta. Ne amintim de multe ori de copii și vorbim între noi despre „copilul meu salvat”, „copilul lui Cristian Palade” sau al altui coleg. Ni-i „împărțim”, iar de sărbători sau de fiecare dată când fac progrese, share-uim informațiile despre ei pe grupul nostru și ne bucurăm cu toții de ei. Succesul celui de lângă mine este succesul nostru, al tuturor.

Dr. Cătălina Iordan, medic primar neonatolog, cu competențe în ecografie, la Spitalul Băneasa din București

Cel mai special moment din carieră

Sunt multe cazuri care i-au rămas în suflet, dar de unul dintre ele, în mod deosebit, o leagă foarte multe sentimente. În 2003, când l-a adus pe lume pe Cedric, fiul său cel mare, a cunoscut în spital o mamă care a născut un copil oprit din evoluție. „A fost o situație dramatică, pentru că dânsa năștea un copil fără viață în același timp cu alte cinci mame care aduceam pe lume copii vii. Dumneai făcea eforturile de travaliu și tot chinul acela de naștere în paralel cu această încărcătură psihologică, emoțională cauzată de alinierea cu noi”, își amintește dr. Iordan.

Mulți ani mai târziu, drumurile li s-au intersectat din nou, de această dată la Spitalul Băneasa. Una dintre ele era viitoare mamă, iar cealaltă - medicul său neonatolog. Dr. Iordan a asistat-o la naștere, dar fetița suferea de o afecțiune metabolică ce necesita tratament. „Am avut posibilitatea de a face ceva, de a o ajuta și de a o salva. Când ne-am reîntâlnit, a fost unul dintre cele mai speciale momente din cariera mea. M-a întrebat ce face băiețelul meu, ne-am îmbrățișat și am plâns pentru că ne-am reîntâlnit în acest cerc al sorții, nu știu cum altfel să-l numesc. Care erau șansele să ne reîntâlnim când dumneai năștea un alt copil și să fiu eu neonatologul lui? Apoi, care erau șansele ca acest copil să aibă o problemă și eu să-l pot salva? Este ca o situație pe care ți-o dorești și nu ți-o dorești. Mă bucur că am salvat-o, dar, în același timp, îmi pare rău pentru suferința sa”, spune medicul.

Fetița, pe nume Maria Petra, are 10 ani acum. „Am păstrat legătura, îmi trimite periodic fotografii cu ea. Este o fetiță puternică și foarte inteligentă”, povestește cu emoție dr. Cătălina Iordan.

„Ce aș simți dacă ar fi copilul meu?”

Ca neonatolog, trebuie să fii nu doar profesionist, dar și un bun psiholog pentru părinți, fiindcă trebuie să-i atragi și pe ei în echipa care îngrijește nou-născutul, să-i ajuți să înțeleagă situația, să le gestionezi emoțiile și să-i încurajezi. „Trebuie să ne gândim mereu: «Ce aș simți dacă ar fi copilul meu? Ce aș face în locul lor?» Asta te ajută și să lupți, și să te pui în situația acelui părinte pentru a-l susține cât mai bine”, crede dr. Cătălina Iordan.

Când ești și medic, și mamă, trăiești alături de paciente toate stările prin care trec: emoțiile de la naștere, grija pentru bebeluș, oboseala, stresul. „Trăindu-le pe toate ca mamă, poți să le înțelegi și să le replici de fiecare dată în relația ta cu mamele nou-născuților pe care-i îngrijești. Sentimentul este uneori atât de intim legat de relația cu ei, încât ai senzația fizică de disconfort sau de durere când ele se recuperează sau când alăptează. Experiențele care te-au marcat și pe tine te fac să înțelegi foarte bine ce simt ele în acele momente”, spune dr. Iordan.

dr iordan

„Când ții un bebeluș în brațe, ca profesionist, sentimentul este să-i construiești un zid de apărare. Te gândești să-l protejezi, îl privești ca pe un obiect foarte prețios, pe care vrei să-l cunoști foarte bine și pe care vrei să-l salvezi. Trăirile tale de mamă nu pot să nu se amestece cu ale profesionistului”.

Dr. Cătălina Iordan, medic primar neonatolog, cu competențe în ecografie, la Spitalul Regina Maria Băneasa din București

Aceeași dorință de protecție o are și în relația cu cei doi copii ai săi: Cedric, care a aniversat majoratul în acest an, și Sonia, care a venit pe lume cu 10 ani mai târziu decât fratele ei. Doi copii, două experiențe cu totul diferite încă de la naștere, ne-a povestit dr. Iordan. Pe Cedric l-a născut natural, într-un spital public. Pentru Sonia, a fost nevoie de cezariană și a ales, firește, spitalul în care lucrează. Când a venit pe lume Cedric, dr. Iordan nu avea prea multă experiență, dar băiatul a ajutat-o. „El a fost extrem de echilibrat și este în continuare un tânăr adorabil, echilibrat, inteligent și profund. De mic a fost așa, de nou-născut. Deși eram tineri, deși lucrurile erau mult, mult mai grele și nu aveam nimic ca și resurse, creșterea lui a mers ușor. Mă gândeam, când a împlinit 18 ani, că este un copil care nu ne-a supărat niciodată”, spune medicul neonatolog.

„Instinctele sunt corecte și ne ajută foarte mult”

Cu Cedric și-a ascultat foarte mult instinctele, ceea ce le recomandă și celorlalte mame. În ultimii ani, mamele se informează foarte mult cu privire la naștere și la îngrijirea copilului, dar lucrul acesta aduce și un dezavantaj: le blochează gesturile pe care în mod firesc le-ar face foarte ușor. „Alăptarea, de exemplu, poate fi complicată conform tuturor informațiilor pe care ele le adună. Eu sfătuiesc mamele doar să ia copilul în brațe, să-l îmbrățișeze, să și-l apropie de ele. Copilul o va ajuta. După naștere, ele sunt deja încărcate de informații și nu se lasă ghidate, conduse de propriile gesturi și sentimente. Când devenim părinți, se activează în noi ceva, instinctiv. Instinctele noastre sunt foarte corecte și ne ajută foarte mult, dar le blocăm de multe ori cu multe informații. Dacă nu reușim să ne detașăm și să ne implicăm doar în relația cu copilul, lucrurile se blochează sau evoluează foarte greu”, crede medicul neonatolog.

dr iordan

„Părinții care nu au foarte mult timp să se informeze acționează foarte rapid și foarte corect, exact așa cum ar trebui. Ei știu să facă anumite gesturi, fiindcă sunt înmagazinate în noi. Ele se complică atunci când problemele nu sunt atât de acute și au timp să citească. Informațiile sunt discordante și, de multe ori, cei care le emit nu sunt cei care lucrează zi de zi cu copiii și cei care-i cunosc”.

Dr. Cătălina Iordan, medic primar neonatolog, cu competențe în ecografie, la Spitalul Regina Maria Băneasa din București

Experiența cu Sonia a fost mult diferită de a băiatului. Era deja neonatolog cu experiență când a adus-o pe lume, dar a descoperit împreună cu ea că personalitatea copilului poate schimba toate regulile de creștere. „Un nou-născut are deja personalitatea conturată, cred eu, iar ea se manifestă încă de la început. Unii copii, așa cum este Sonia, au o personalitate puternică, ceea ce poate fi foarte solicitant pentru părinți. Când am născut-o, îl aveam deja pe Cedric, munceam, eram foarte activă, mă informam mult și experiența cu ea a fost mai grea. De aceea, le spun mamelor: «Acestea sunt soluțiile de colici, acestea sunt soluțiile de a liniști un copil, dar, în final, trebuie să știți că mulți copii au propria lor personalitate»”, spune dr. Iordan.

Sonia, spre deosebire de Cedric, cere multă atenție, multă implicare în relația cu ea și nu se sfiește să o ceară. „Îmi spune ca la școală, cum le spune doamna: «Mami, nu ești atentă! Mami, nu mai ești atentă la mine acum!» De multe ori, eu sunt foarte obosită și, evident, nu mai sunt atentă când mă joc cu ea. În dorința de a mă avea cât mai mult în preajmă, își exprimă sentimentele. Îmi spune că ar vrea să stau mai mult cu ea. Abia de curând a început să înțeleagă că acord acel timp unor copii care au mai multă nevoie de mine, mai mult decât de o mamă, ci de un medic. Până am ajuns aici, avea tot timpul în minte faptul că iubirea mea se duce la spital, către alți copii, odată cu timpul meu. Nu-i este ușor, dar a început să accepte că este o situație specială”, povestește dr Cătălina Iordan.

dr iordan

„Din păcate sau din fericire sau ambele, aducem cu noi acasă multe dintre cazurile de la spital. Nu putem să tragem linie și să spunem că am terminat când am ieșit pe ușa spitalului”.

Dr. Cătălina Iordan, medic primar neonatolog, cu competențe în ecografie, la Spitalul Regina Maria Băneasa din București

Să fii neonatolog și să nu te implici sufletește este imposibil, mai spune medicul Cătălina Iordan. Se întâmplă de multe ori să aducă și acasă problemele de la spital. Din păcate, aduce mai mult problemele decât momentele fericite, fiindcă acestea o frământă. „Continuăm să rezolvăm acasă cazurile dificile, fiindcă nu putem să ne decuplăm total. Reiau ce am făcut la spital, mă gândesc dacă a fost corect, planific ce voi face. Și eu, și colegii noștri căutăm soluții, continuăm acasă formarea noastră profesională participând la conferințe și congrese sau ne perfecționăm în alte domenii, ca ultrasonografie, cum am făcut eu în ultimii ani. Sunt metode prin care noi încercăm să contribuim cât mai mult la cazurile pe care le gestionăm. Ne dorim ca ele să se soluționeze cu bine și acum, când avem acces mai ușor la informație și la tot ceea ce se întâmplă în lume, ne dorim ca noile terapii să ajute și copiii noștri”, spune medicul neonatolog. Copiii s-au obișnuit cu situația și o privesc ca pe un mod de viață.

dr iordan

Pe lângă cazurile grele pe care le aduce acasă, mai sunt și telefoanele primite de la părinți care au nevoie de un sfat medical sau de la cei cu care a legat relații frumoase. „Păstrăm legătura cu copiii, cu familiile prin mesaje și fotografii din diferite etape ale vieții lor: când împlinesc un an, doi ani, când încep să vorbească sau când iau premii. Îmi aduc aminte de un băiețel pe care l-am salvat și l-am reîntâlnit din întâmplare după o vreme. Ieșeam cu Cedric dintr-un magazin când l-am văzut și mama lui i-a spus băiețelului meu: «Să ții minte, dumneai este a doua mamă a fiului meu, cea care mi l-a dăruit pe fiul meu». Cedric avea în jur de 10 ani, era poate prea mic la vremea aceea ca să înțeleagă însemnătatea vorbelor sale, dar sunt momente pe care eu nu am cum să le uit”, își amintește cu emoție dr. Iordan.

Prima întâlnire dintre mamă și bebeluș, un schimb de energie și iubire

Chiar dacă a asistat sute de nașteri până acum, o copleșesc în continuare emoțiile primei întâlniri a mamelor cu bebelușii lor. „Nu o dată ne surprindem zâmbind cu ele. Este un schimb de energie și de iubire între mamă și copil pe care rar îl întâlnești în viață. Cum altfel putem explica de ce bebelușul plânge pe masa neonatologului, dar tace când se apropie de mamă? Evident, este un schimb de emoții pe care noi putem să-l traducem: el tace ca să-și audă mama. Apoi, mama îi vorbește și el plânge, ea vorbește și el plânge, ca într-un dialog. Este emoționant și noi, ca neonatologi, avem bucuria de a retrăi aceste sentimente de atâtea ori!”

La fel de emoționantă este și prima întâlnire a taților cu bebelușii lor. „Tații au de multe ori emoții puternice când își văd copilașul pentru prima dată. Mă surprind și acum efectiv lăcrimând odată cu ei. Sunt situații în care părinții au așteptat copilul după multe sarcini pierdute și experiențe nefericite. Bucuria lor este atât de mare când își primesc bebelușul în brațe, încât nu te pot lăsa fără reacție”, mai spune emoționată dr. Cătălina Iordan.