La 5 ani
Dezvoltarea fizica:
La 5 ani, copilul tau poate sta pe fiecare picior, probabil timp de cinci sau mai multe secunde, poate merge atingand partea din spate a unuia dintre picioare (calcaiul) cu partea din fata a celuilalt picior (degetul mare) si poate sa sara de mai multe ori la rand. Abilitatile sale motorii fine se imbunatatesc si probabil ca va putea sa deseneze o persoana cu sase sau mai multe parti ale corpului sau un patrat si va folosi un cutit sa intinda un aliment. El tinde sa foloseasca una din maini, fie dreapta fie stanga, pentru a face majoritatea lucrurilor. Au inceput sa ii apara dintii permanenti.
Dezvoltarea mentala si a limbajului:
Acum copilul tau are tendinta de a folosi fraze intregi care sa contina cel putin cinci cuvinte si rareori pronunta gresit vreunul dintre cuvinte. Poate spune o poveste, poate folosi cuvinte pentru a o descrie mai bine, foloseste corect timpurile verbale si poate da chiar si definitii pentru multe cuvinte. Recunoaste cele mai multe litere ale alfabetului si poate fi capabil sa scrie cateva dintre acestea. Copilul tau poate numara intre cinci si 10 obiecte si poate invata adresa unde locuieste si numarul de telefon. El intelege antonimele (de exemplu, mare si mic, cald si rece) si intelege ideea de timp si cuvintele asociate, precum inainte, dupa si pana.
Dezvoltarea sociala si emotionala:
Copilul tau de varsta scolara incepe sa isi exprime mai multe sentimente in cuvinte, poate spune cateva glume si poate fi usor jenat. Isi asuma vina atunci cand face ceva gresit (sau se poarta necorespunzator) si isi cere scuze pentru greselile facute accidental. Ii place sa se imbrace in costume si sa joace diverse roluri. Este capabil sa urmeze reguli si sa fie atent in timp ce se joaca si vorbeste. Daca i se permite, va dori sa ajute la pregatirea, amestecarea si gatirea mancarii.
Pregateste-te dinainte sa afli cat mai multe la urmatorul control de rutina al copilului tau. Afla la ce te poti astepta si ce aspecte trebuie sa iei in considerare.
De la 6 la 7 ani
Dezvoltarea fizica :
Copilul tau poate tine destul de bine un creion incat sa copieze literele corect si este gata sa invete sa scrie. Este posibil ca la inceput sa inverseze unele litere, dar asta va disparea de obicei pana la varsta de 7 ani. De asemenea, poate desena niste figuri complicate, cum ar fi un cerc lipit de un patrat si mai tarziu trei cercuri care se intretaie. Poate sa manance cu atentie, isi poate lega sireturile la pantofi, se poate plimba cu bicicleta fara roti ajutatoare si poate merge in lateral. De asemenea, copilul tau poate parea nesabuit din cauza ca ii place sa se joace activ, insa coordonarea nu este perfecta si cel mai important, inca nu intelege pericolele care l-ar putea rani.
Dezvoltarea mentala si a limbajului:
Copilul tau cunoaste care este partea dreapta si cea stanga, atat in ceea ce-l priveste pe el, cat si in raport cu ceilalti. Poate numara pana la 100 si poate fi atent la cel putin trei comenzi in acelasi timp. Vrea cu adevarat sa invete, pune mereu intrebari, cum ar fi cum, de ce, ce, cand si unde. El incepe sa inteleaga structurile de limbaj mai complicate cum ar fi frazele subordonate si cele negative, care ii sunt necesare pentru a invata sa citeasca.
Dezvoltarea sociala si emotionala:
Este sensibil la critici si se simte vinovat cu privire la greseli, desi inca mai poate avea dificultati in a recunoaste ca a facut de fapt o greseala. Incepe sa-si faca propriile reguli in timpul activitatilor de joc, iar acestea pot fi destul de complexe.
Pregateste-te dinainte sa afli cat mai multe la urmatorul control de rutina al copilului tau. Afla la ce te poti astepta si ce aspecte trebuie sa iei in considerare.
De la 8 la 9 ani
Dezvoltarea fizica :
Desi copilul tau isi imbunatateste continuu abilitatile sale fizice, nivelul sau de activitate poate fi mai mare decat nivelul lui de coordonare. Asta inseamna ca poate fi predispus accidentelor, mai ales pe terenul de joaca. Abilitatile sale de a desena se imbunatatesc de asemenea, el putand desena un romb si apoi un cerc pornind de la opt puncte. Acum isi taie singur mancarea folosind un cutit, fara sa se accidenteze.
Dezvoltarea mentala si a limbajului:
Copilul tau este capabil sa se concentreze asupra multor etape implicate in rezolvarea problemelor si isi poate folosi logica. Este ocupat cu proiectele de scoala si ar putea fi interesat sa colectioneze (cartonase, papusi, suveniruri sportive). Vrea sa inteleaga cum functioneaza lucrurile, are multe intrebari si este capabil sa utilizeze cu o abilitate crescanda carti de referinta. Uneori, va dori sa faca ceva pe cont propriu fara sa vrea sa ii spui cum sa faca.
Dezvoltarea sociala si emotionala:
Copilul tau vrea sa se integreze grupului de copii de varsta lui care au interese similare (colegii). El isi petrece acum mult timp si isi consuma energia gasindu-si prieteni cu care sa se inteleaga - si probabil ca iti va spune care este cel mai bun prieten al lui - si poate apartine chiar unui "club " neoficial format de catre copiii insisi. De asemenea, copilului ii poate face placere sa faca parte din grupuri mai structurate, conduse de adulti, cum ar fi trupele de cercetasi. Acum va incepe sa se gandeasca la modul in care alte persoane pot avea sentimente fata de cineva (empatie), intelegand ca si altii pot avea aceleasi sentimente ca ale lui, cum ar fi furia, frica si tristetea. Este mandru de el si stie cand a terminat o sarcina in mod corect (competenta), cum ar fi finalizarea unei compuneri, aranjarea propriului pat, imbaierea sau aranjarea mesei. De asemenea, poate fi critic cu sine, poate simti ca face lucrurile mai bine decat altii (preocupat de sine) sau mediteaza la ceea ce a facut si ce parere are despre asta (introspectiv).
Pregateste-te dinainte sa afli cat mai multe la urmatorul control de rutina al copilului tau. Afla la ce te poti astepta si ce aspecte trebuie sa iei in considerare.
La 10 ani
Dezvoltarea fizica :
Pubertatea apropiindu-se cu repeziciune (la unii copii, o parte din schimbarile fizice sunt deja prezente), poate fi o perioada destul de incomoda pentru copii. Fetele tind sa fie cu unul sau doi ani in avans fata de baieti in privinta maturitatii fizice, unele fete avand deja sanii dezvoltati, iar la cateva dintre ele menstruatia poate aparea pana la varsta de 10 ani. La aceasta varsta, atat fetele cat si baietii au frecvent bratele si picioarele mai lungi, ceea ce va parea disproportionat fata de trupul lor si pot parea uneori stangaci.
Dezvoltarea mentala si a limbajului:
Copilul este dornic sa invete si sa deprinda noi competente. Pentru a putea face un proiect ii pot placea cartile despre "cum sa faci", precum si povestile si revistele de fictiune Acum este capabil sa gandeasca abstract si poate chiar intelege idei, fara sa le fi experimentat el insusi. De asemenea, poate pricepe dincolo de sensul literal al cuvintelor si poate intelege modul in care ceva poate fi folosit ca exemplu pentru a intelege mai bine altceva (vorbirea figurativa).
Dezvoltarea sociala si emotionala:
Prietenii copilului tau sunt in mare parte de acelasi sex, dar tot acum, devine interesat de copiii de sex opus. Acesti prieteni sunt foarte importanti pentru copilul tau si, uneori, ei pot parea mai importanti decat familia. Din moment ce el vrea sa se integreze (sa fie acceptat de) prietenilor sai, presiunea de grup il poate provoca sa incerce comportamente riscante pe care el nu le-ar face in mod normal, cum ar fi fumatul sau bautul.