Alege sectiunea

EDU.REGINAMARIA.RO

COVID-19 si persoanele cu diabet zaharat

Articol de Dr. Ruxandra Plesea
COVID-19 si persoanele cu diabet zaharat

Pentru persoanele cu diabet zaharat, riscul de a contracta infectia cu noul coronavirus nu este mai mare decat riscul de imbolnavire in randul populatiei generale. In cazul persoanelor cu diabet zaharat problema o reprezinta evolutia bolii, care poate fi nefavorabila, precum si aparitia complicatiilor severe, care pot fi mai frecvente decat in randul populatiei generale, sustin reprezentantii Asociatiei Americane de Diabet (ADA - American Diabetes Association).

Riscul de a face o forma severa de COVID-19 este mai mare la persoanele cu diabet zaharat, care au si alte boli asociate, cum ar fi boli cardiovasculare, obezitate, complicatii ale diabetului si a alte boli cronice. Evolutia severa tine si de modul in care este controlat diabetul la acel moment. Fluctuatiile glicemice si complicatiile prost controlate scad abilitatea de aparare a organismului cand acesta se confrunta cu infectii, inclusiv cu infectii virale, cum este infectia cu noul coronavirus.

Persoanele cu diabet zaharat mai tinere si care reusesc sa-si tina sub control glicemia, deci care nu au complicatii cronice ale diabetului au probabil un risc mai mic de a face o forma severa de COVID-19 decat persoanele cu diabet necontrolat si complicatii asociate.

Cum influenteaza COVID-19 evolutia diabetului zaharat?

Diabetul zaharat de tip 1 si de tip 2 sunt boli cronice, care necesita ingrijire pe tot parcursul vietii, caracterizate printr-un status inflamator cronic. Diabetul zaharat de tip 2, in special insotit de obezitate, se asociaza mai frecvent si cu deficite de micronutrienti (vitamine si minerale, precum vitamina D, vitamine din grupul B, antioxidanti) ce au rol in sustinerea sistemului imun si care sunt implicati intr-o serie de reactii ale sistemului imun. Starea de inflamatie este exacerbata in timpul infectiei cu noul coronavirus, ceea ce duce la aparitia complicatiilor severe, iar deficitele de micronutrienti sunt asociate cu o crestere a virulentei in astfel de infectii.

Nu in ultimul rand, este investigat rolul microbiomului intestinal in lupta cu infectiile virale. Intr-un studiu publicat recent in revista “Nature”, s-a observat ca exista diferente clare intre persoanele cu prediabet si insulinorezistenta si persoanele cu un status glicemic normal in ceea ce priveste reactiile imune de aparare, influentate de echilibrul bacterian intestinal. In timp ce persoanele fara insulinorezistenta dezvolta mecanisme normale de aparare, cele cu prediabet au dovedit un raspuns alterat in ceea ce priveste eliberarea de anumite molecule numite cytokine, acestea fiind mai scazute.

Se recomanda monitorizarea mai stricta a glicemiei la persoanele cu diabet zaharat

Persoanele cu diabet zaharat pot experimenta cresteri ale valorilor glicemice in timpul infectiei  COVID-19 si prezinta chiar risc de dezechilibre majore precum cetoacidoza diabetica (complicatia cea mai grava a diabetului zaharat, care poate duce la coma diabetica si deces), de aceea este necesara o monitorizare mult mai stricta a glicemiilor precum si de ajustarea prompta a tratamentului in functie de valorile glicemice determinate. Este de dorit sa mentineti legatura cu medicul diabetolog curant si sa va sfatuiti in ceea ce priveste ajustarea tratamentului. Daca valorile glicemice depasesc la 2 determinari valoarea de 240 mg/dl, este indicat sa se determine corpii cetonici (urinari - la domiciliu, cu bandelete urinare) pentru a evita instalarea cetoacidozei diabetice, atat la persoanele cu diabet zaharat tip 1, cat si la cele cu diabet zaharat tip 2.

Monitorizati cu atentie glicemiile, folosind glucometrul, mai ales daca experimentati simptome sugestive pentru infectia Covid-19: febra, tuse uscata, dificultati in respiratie, durere in gat, pierderea mirosului, diaree, oboaseala, in special daca acestea se instaleaza brusc. Contactati de urgenta medicul diabetolog daca observati simptomele de mai sus. In cazul in care se impune realizarea de urgenta a anumitor analize medicale, va asiguram ca in laboratoarele REGINA MARIA am implementat toate masurile necesare pentru recoltarea probelor de sange in siguranta, reducand riscul de imbolnavire atat in randul pacientilor, cat si in randul personalului medical.

Sfaturi privind dieta persoanelor cu diabet zaharat

Inafara de tratament si dieta, hidratarea si miscarea sunt foarte importante in aceasta perioada pentru controlul glicemic. Evitati dulciurile, sucurile, carbohidratii rapizi si rafinati in exces (paine alba, orez alb, paste, cartofi sau alte cereale pentru micul dejun cu adaos de inducitori), fructele in exces, fresh-urile de fructe.

Urmati o dieta bogata in fibre alimentare, legume si proteine de calitate, cu o cantitate modesta de leguminoase, cereale integrale, grasimi vegetale si fructe si cu multe alimente bogate in probiotice (alimente fermentate, kefir, iaurt) dar si prebiotice (mere, sparanghel, broccoli, conopida, usturoi, praz, etc). Asigurati in fiecare zi macar o portie de frunze verzi de sezon, nu exagerati cu sarea, evitati alcoolul si fumatul.

Faceti cel putin 30 de minute de miscare, zilnic, pentru imbunatatirea insulinosensibilitatii si pentru a beneficia de efectul antiinflamator al miscarii si asigurati-va ca beti 8 pahare de apa /zi. Totodata este important sa respectati toate masurile preventive anuntate de autoritati, in special cele legate de distantare sociala.

Masuri simple care ajuta la prevenirea infectiei cu noul coronavirus:

  • Spalati-va frecvent mainile cu apa si sapun timp de 20 de secunde sau folositi o solutie pe baza de alcool, mai ales inainte de a manca si dupa ce intrati in casa
  • Evitati contactul strans cu persoanele bolnave, care tusesc sau stranuta
  • Stati acasa daca va imbolnaviti si aveti simptome respiratorii si luati legatura cu medicul de familie pentru a fi indrumati cu privire la pasii urmatori
  • Atunci cand stranutati sau tusiti, acoperiti-va nasul si gura cu un servetel de unica folosinta sau cu pliul cotului. Aruncati servetelul dupa fiecare folosire!
  • Nu folositi la comun tacamuri, pahare si prosoape.
  • Evitati contactul neprotejat cu animale salbatice si animale de ferma.

Multa sanatate si sa ne revedem cu bine,

Dr. Ruxandra Plesea, medic specialist Diabet Zaharat, Nutritie si Boli Metalobice si Coordonatorul Departament de Diabet, Boli de Nutritie si Metabolism din cadrul Ponderas Academic Hospital

Surse:
www.diabetes.org
www.ohsu.edu
www.idf.org
www.nature.com