Alege sectiunea

EDU.REGINAMARIA.RO

Care sunt riscurile fumatului in sarcina?

Probabil ca deja cunosti care sunt riscurile generale ale fumatului asupra sanatatii tale – de la mirosul neplacut al hainelor si ridurile timpurii, pana la boala de inima si cancerul de plamani. Daca fumezi si esti insarcinata sau intentionezi sa ramai gravida, ai o motivatie cu atat mai mare pentru a renunta la fumat. Din cauza fumatului poti sa ramai mai greu gravida. De asemenea, fumatul poate creste riscul de sarcina ectopica – cand ovulul fecundat se implanteaza in afara uterului, frecvent la nivelul trompei uterine.

Care sunt riscurile fumatului in sarcina?

Fumatul in timpul sarcinii expune copilul la monoxidul de carbon care limiteaza furnizarea de oxigen si de substante nutritive. Expunerea la nicotina creste frecventa cardiaca a copilului si reduce miscarile respiratorii ale acestuia.

Fumatul in sarcina determina si alte probleme de sanatate, cum ar fi:

  • Sangerare vaginala
  • Probleme la nivelul placentei, cum ar fi placenta previa (cand placenta acopera total sau partial cervixul) sau placenta abruptio (cand placenta se separa prematur de stratul intern al uterului, inainte de nastere)
  • Greutate mica la nastere
  • Ruptura prematura a membranelor – cand membrana din jurul copilului care formeaza sacul amniotic se rupe inainte de a incepe travaliului si inainte de saptamana 37 de sarcina
  • Nastere prematura
  • Travaliu prematur
  • Anomalii congenitale la nivelul inimii, membrelor, craniului, muschilor
  • Avort

Fumatul in timpul sarcinii poate sa afecteze sanatatea copilului dupa ce acesta s-a nascut, crescand riscul de:

  • Sindrom de moarte subita a sugarului
  • Colici
  • Astm
  • Infectii respiratorii
  • Obezitate la copil

De asemenea, unele studii au sugerat o legatura intre fumatul la mama si dezvoltarea emotionala, comportamentala si abilitatea copilului de a invata. In plus, fumatul in timpul sarcinii ar putea afecta chiar fertilitatea copilului.

Care sunt riscurile fumatului pasiv in sarcina?

Daca inhalezi fumul de tigara atunci cand altcineva fumeaza in camera cu tine, sanatatea copilului tau poate fi afectata. Femeile care nu fumeaza, insa sunt expuse la fumat pasiv au un risc crescut de avort sau de a avea un copil cu malformatii congenitale sau cu greutate mica la nastere.

Renuntarea la fumat in sarcina va reduce riscurile asupra copilului?

Cu siguranta. Daca fumezi, renuntarea la fumat in timpul sarcinii este cea mai buna optiune pentru a-i da sansa copilului tau sa aiba un inceput sanatos. Daca renunti la fumat in primele 4 luni de sarcina, vei reduce riscul de a naste un copil cu greutate mica, asemanator cu al unei femei nefumatoare. De asemenea, renuntarea la fumat in sarcina poate reduce riscul de nastere prematura, avort, decesul nou-nascutului sau a altor complicatii.

Reducerea numarului de tigari pe care le fumezi in timpul sarcinii este un pas important, insa renuntarea completa va avea cel mai mare impact atat pentru sanatatea ta, cat si a copilului tau.

Care este cea mai sigura metoda de renuntare la fumat in sarcina?

Cel mai sigur este sa renunti la fumat fara sa folosesti vreun medicament in acest sens. Incepe prin a discuta cu medicul pneumolog pentru sfat si consiliere.

In plus, urmatoarele sfaturi ar putea sa-ti fie de folos:

  • Fa o lista cu motivele pentru care vrei sa nu mai fumezi, ca de exemplu dorinta de a-ti proteja copilul
  • Elimina din casa, de la birou, din geanta sau din masina toate obiectele de fumat – pachete de tigari, brichete, scrumiere
  • Evita situatiile care te-ar putea face sa vrei sa fumezi si stabileste din timp ce vei face astfel incat sa rezisti poftei de a-ti aprinde o tigara
  • Petrece timp cu persoanele care nu fumeaza si mergi in locuri unde fumatul nu este permis
  • Asteapa ca pofta de a-ti aprinde o tigara sa treaca, facand altceva, cum ar fi o plimbare scurta sau sa mananci o gustare sanatoasa
  • Cu acordul medicului obstetrician, practica o activitate fizica pentru a controla simptomele de sevraj
  • Asigura-te ca exista o persoana pe care te poti baza cand ai nevoie de suport si incurajare
  • Fixeaza-ti un obiectiv si recompenseaza-te cand il indeplinesti. De exemplu, daca nu ai fumat o anumita perioada de timp, acei bani pe care i-ai fi cheltuit pe tigari foloseste-i sa-ti cumperi ceva pentru tine sau pentru copil sau fa un depozit bancar pentru acesta

Este sigur sa folosesc produse de renuntare la fumat in sarcina?

In acest moment, ghidul national de renuntare la fumat nu recomanda folosirea terapiei de substitutie cu nicotina sau medicamentele de tipul bupropion (Zyban) sau vareniclina (Champix) in sarcina.

Riscul de a ma reapuca de fumat este mare dupa ce voi naste?

Adaptarea la noua viata, odata ce copilul s-a nascut, poate fi stresanta. In consecinta, multe femei care au renuntat la fumat in sarcina pot recidiva la scurt timp dupa ce au nascut. Femeile care se reapuca de fumat au frecvent prieteni sau membri din famile care fumeaza si au un suport social redus. Daca ai renuntat la fumat in sarcina, identifica daca riscul de a te reapuca este mare si cere sfatul medicului pneumolog despre cum ai putea evita sa incepi din nou sa fumezi.

In plus, este important sa retii ca fumatul pasiv reprezinta un risc pentru sanatatea nou-nascutului, crescand riscul de aparitie a astmului si a sindromului de moarte subita a sugarului. Daca alaptezi, copilul va fi expus la o serie de substante nocive prin intermediul laptelui. In plus, fumatul poate scadea productia de lapte si afecta durata alaptarii. Daca fumezi dupa ce ai nascut, nu fuma in aproprierea copilului sau cand alaptezi. Mult mai important, fa-ti un plan cum ai putea renunta la fumat.