O serie neagră
În februarie 2023, Ioan Vârlan s-a internat la Spitalul Regina Maria din Brașov pentru o intervenție programată de hernie de disc. În ciuda terapiilor de suport pe care le făcea, durerea și disconfortul provocat era mult prea mare, iar singura soluție care mai rămăsese era intervenția chirurgicală. Operația a fost realizată de dr. Mihail Dăncescu, doctor în științe medicale, medic primar neurochirurgie și a decurs perfect normal. „După operație domnul doctor mi-a spus că hernia de disc este complet recuperată, dar că este posibil să am o problemă abdominală și că am neapărată nevoie de investigații suplimentare. La operația de hernie de disc a văzut ceva ce nu trebuia să fie. Așa am ajuns la doctorul Silviu Makkai-Popa care m-a operat a doua oară. Ce m-a ținut pe linia de plutire a fost faptul că, înainte de această a doua operație, mi-a spus că indiferent cât va fi de greu, se va termina bine!”, povestește pacientul.
Examenele imagistice au arătat o formațiune tumorală retroperitoneală de mari dimensiuni, diagnosticată ulterior ca fiind un liposarcom – o tumoră malignă derivată din grăsime. „A doua operație am făcut-o la începutul lui aprilie și trebuie să recunosc că mi-a fost greu. Nu atât în ceea ce privește intervenția, cât mai ales șocul psihic și efectele postoperatorii. Tumora era prinsă de musculatura care controlează mișcarea piciorului, iar îndepărtarea ei mi-a limitat posibilitatea de mișcare a piciorului drept. Am înțeles perfect că între cele două rele, cancer și dificultățile de mobilitate, nici nu se punea problema care era opțiunea”, continuă Ioan Vârlan.
„Seria mea neagră nu s-a terminat însă. Abia mă pusesem pe picioare și, cumva, am luat COVID. Am făcut o formă severă, am avut nevoie de internare și terapie cu oxigen. Am scăpat de virus, deși cred că am avut câteva momente în care am crezut că până aici mi-a fost, din fericire fără urmări. Apoi am căzut și m-am ales cu o fractură - ușoară, dar tot la piciorul drept și am încheiat seria neagră - cum spun eu - cu o hemoragie puternică provocată de o boală hemoroidală veche, care m-a dus iar în spital, mai mult mort decât viu. Dar am învins!”, completează acesta.
Liposarcomul retroperitoneal - o patologie atipică
Lipoamele maligne retroperitoneale sunt patologii relativ rare, dar complexe și cu o simptomatologie nespecificã. Se dezvoltă în țesutul moale din zona retroperitoneală, adică în spatele peritoneului (membrana care căptușește abdomenul). Acesta provine în principal din celulele grase și frecvent ajunge la volume mari înainte de a fi detectat.
Durerea abdominalã şi existenţa unei mase palpabile abdominale sunt semnele comune. Una dintre caracteristicile acestora este că evoluează lent, nu provoacă o suferință care să afecteze calitatea vieții, acesta fiind și unul dintre motivele principale pentru care deseori ajung la dimensiuni mari și foarte mari. Simptomele sunt provocate mai ales de presiunea pe care o exercită pe organele din jur și prin prinderea plexurilor nervoase adiacente.
Un alt detaliu specific este încapsularea lipoamelor, care în marea lor majoritate sunt maligne, dar prezintă un risc foarte redus de metastazare, cu tendință ridicată însă de recidivă locală. Cele mai frecvente localizări ale liposarcomului sunt în țesuturile moi profunde musculare sau fibroadipoase, cu precădere în spațiul retroperitoneal. Un alt element de specificitate pentru aceste tumori este acela că sunt deseori inerte la chimioterapie, un motiv în plus pentru care tehnica chirurgicală riguroasă de îndepărtare este esențială în terapie. În cazurile foarte avansate, care nu par a fi rezecabile, poate fi necesară radioterapia înainte de intervenția chirurgicală, cu scopul de a reduce dimensiunea tumorilor foarte voluminoase.
„Tumora a fost parțial vizibilă la intervenția de hernie de disc ca urmare a faptului că era foarte voluminoasă, atunci când pacientul a fost poziționat pe masa de operație în decubit dorsal pentru intervenția de hernie de disc. Dr. Mihail Dăncescu mi-a spus exact ce a văzut, așa că am plecat foarte țintit cu investigațiile radiologice, care au confirmat diagnosticul. Cazul a fost analizat în Tumor Board și ulterior s-a stabilit și procedura terapeutică specifică pentru acest tip de patologie”, explică dr. Silviu Makkai-Popa, medic primar chirurgie generală.
O operație complexă
Intervenția chirurgicală a fost foarte complexă și meticuloasă. În sala de operații au fost dr. Silviu Makkai-Popa, dr. Cătălin Dumitrache și dr. Bogdan Popa, medic specialist gastroenterologie. Dată fiind dimensiunea tumorală, evaluată preoperator pe baza imaginilor RMN și CT, ca fiind foarte mare, s-a optat pentru o intervenție clasică, deschisă. Era singura soluție pentru a putea rezeca complet și sigur tumora, cu păstrarea marginilor de siguranță oncologică, care să prevină riscul recidivelor. Intervenția deschisă permitea și o evaluare atentă a organelor abdominale, dar și posibilitatea de a interveni prompt, dacă ar fi fost complicații vasculare intraoperatorii.
Examenele CT, RMN şi PET/CT cu referire la spaţiul retroperitoneal pot furniza medicului chirurg informații relevante despre mărimea, conţinutul, raporturile şi invazia tumoralã. Mai mult, acestea pot stabili, în anumite cazuri, chiar și tipul histologic tumoral.
Dr. Silviu Makkai-Popa: „Dificultatea intervenției a fost determinată de dimensiunea foarte mare a tumorii. Avea o formă neregulată cu dimensiuni de circa 30-40 de centimetri și 4,65 kilograme. Imagistic era relativ bine delimitată, dar ca urmare a poziției și aderențelor și pentru a elimina orice risc de recidivă ulterior a fost obligatoriu necesară îndepărtarea unei porțiuni din mușchiul psoas, iar asta a dus la un defect de flexie a coapsei drepte pe abdomen, tradusă prin dificultățile motorii ulterioare pentru pacient, imposibil de evitat”.
Mușchiul psoas este important pentru mișcările șoldului și ale coloanei vertebrale lombare. Îndepărtarea unei părți din acest mușchi poate determina o scădere a forței și a mobilității în aceste zone, care să afecteze membrul inferior corespunzător.
„Poate că o să sune ciudat, dar în cazul unei astfel de intervenții, nu poți tu, chirurgul, să te limitezi strict doar la executarea manevrelor care au motivat intervenția. Nu poți să ai un abdomen deschis și să ignori ceea ce vezi. Acesta a fost motivul pentru care am decis, în timpul operației, să fac și o colecistectomie, pentru că existau calculi biliari mici, care s-ar fi putut mobiliza, inclusiv ca urmare a intervenției, prin eliminarea presiunii pe viscere produse de tumoră, iar asta putea duce la alte complicații.
Mai mult, luând în calcul vârsta pacientului, am făcut și o verificare atentă a colonului. Preoperator fuseseră identificate niște polipi dintre care unul voluminous, care ocupa intreg lumenul colic și care nu a putut fi rezecat, iar colegul meu, dr. Bogdan Popa, alături de care am fost în sală, a reușit îndepărtarea acestui polip fără să mai fie necesară rezecția unei porțiuni din colon, odată ce i-am poziționat colonul astfel incât baza polipului să fie abordabilă în siguranță.”, a completat dr. Silviu Makkai-Popa.
Recuperarea după a doua operație
Intervenția chirurgicală a fost una foarte amplă, dar recuperarea postoperatorie a decurs bine, fără niciun fel de complicații. Un mare beneficiu - determinat de atenția și rigurozitatea intervenției a fost faptul că Ioan Vârlan nu a avut nevoie de terapie oncologică postoperator. A fost și este în continuare monitorizat de un medic oncolog, face regulat investigații imagistice și la aproape un an de la intervenție nu există niciun niciun semn care să indice vreo recidivă.
„Acest tip de patologie are risc destul de ridicat de recidivă, iar faptul că este bine, mă bucură, mai ales că a rămas acel deficit de mobilitate, care nu se mai poate recupera decât parțial”, completează dr. Silviu Makkai-Popa.
Fericirea fără limite
Ioan Vârlan a depășit cu bine toate încercările prin care a trecut în 2023. Recunoaște că a avut și momente de panică și zile depresive. A făcut kinetoterapie, deși recuperarea motorie nu a fost pe măsura așteptărilor, dar s-a adaptat la noua situație. Are nevoie de susținere atunci când se deplasează, dar „se poate trăi și așa foarte bine!”. Merge din trei în trei luni la investigații, și fiecare rezultat bun pe care-l obține îi aduce și mai multă energie.
„Nu fac parte din categoria celor care au nevoie de susținere și nici nu sunt genul de om care să se lase ușor doborât. Asta este firea mea și, probabil, și efectul carierei militare. Noi nu prea ne plângem. Suntem mai căliți, mai duri, dar nu am cuvinte ca să spun cât de important a fost, și încă este, pentru mine doctorul Makkai. Ce mult a contat pentru psihicul și sufletul meu suportul pe care l-am primit, felul în care mi-a vorbit și, mai ales, cum m-a încurajat. Ca să nu mai vorbim de actul medical în sine, de ceea ce a făcut în timpul operației, când efectiv m-a salvat de la multe alte probleme viitoare.
Și faptul că mi-a fost alături și după externare, de câte ori am avut nevoie m-a sfătuit, m-a ajutat, a vorbit cu mine, calm, atent … ce medic îți mai trimite mesaje la șase luni după ce te-a operat, doar ca să se intereseze de tine? Toți medicii din Spitalul Brașov sunt excepționali. Și mai ales, sunt oameni buni! Trebuie să mai spun ceva: fiica mea cea mică abia termină liceul, anul ăsta. Doctorul Makkai m-a eliberat de boala asta teribilă și mi-a dat șansa să mă bucur de copilul ăsta, care e lumina mea, iar asta este o fericire fără limite pe care i-o datorez”, s-a confesat Ioan Vârlan.
Și ca dovadă ce este optimist ne-a mai spus că abia așteaptă întâlnirea anuală cu promoția de ofițeri 1978. „Anul trecut nu m-am putut duce. Este o petrecere care ține 3-4 zile și unde, anul ăsta, pentru mine va fi totul dublu. M-am consolat cu piciorul. Am făcut tot ce puteam face ca să reabilitez disfuncția, mai mult decât am obținut nu se mai poate. Acum mă gândesc că am de recuperat ceea ce am pierdut anul trecut din cauza necazurilor de sănătate care s-au ținut lanț. Și voi recupera. Și am să mă bucur de fiecare zi și de oameni dragi din jurul meu”, încheie acesta.
Toată experiența prin care a trecut Ioan Vârlan a fost dură, mai ales că înainte de a fi descoperit liposarcomul retroperitoneal nu existau simptome care să-i trădeze prezența. Dar, pentru că se declară pe deplin optimist și pentru că este încrezător în viitor, este convins că, în ciuda tuturor dificultăților, a avut șansa extraordinară de a se face bine.
Consultant: Dr. Silviu Makkai-Popa, medic primar chirurgie generală, doctor în științe medicale în Spitalul Regina Maria Brașov