Tinitusul este o senzatie de zumzet, de tiuit sau de zgomot in urechi. Acesta poate fi resimtit ca o senzatie de pulsare sau de echilibru si poate varia de la o senzatie neplacuta pana la a deveni un real impediment in viata de zi cu zi, insa rareori indica o problema severa sa sanatate. Tiuitul in urechi, cunoscut si sub denumirea de acufene,nu este o boala in sine, ci un simptom al unei afectiuni preexistente (de exemplu, pierderea auzului la varstnici), al unui traumatism auricular sau al unei tulburari circulatorii, fiind frecvent intalnit, la una sau la ambele urechi: afecteaza aproximativ 15-20% din populatie.
Despre
Ca si vertijul, tinitusul provine din urechea interna, dar este cel mai adesea cauzat de deteriorarea cililor de pe celulele responsabile cu auzul (celule auditive). Atunci cand sunt afectate, aceste celule pot trimite semnale la creier, producand doar un sunet slab. Altfel spus, tinitusul poate fi o consecinta a circuitelor neuronale cerebrale care insearca sa se adapteze la pierderea cililor senzoriali provocand sensibilitatea la sunete (astfel se explica de ce persoanele care se confrunta cu tinitus sunt hipersensibile la zgomote puternice).
Tinitusul poate fi ameliorat cu ajutorul tratamentului – tratarea cauzei preexistente poate ajuta, de asemenea, si alte tratamente care reduc sau mascheaza zgomotul, reducand senzatia de tiuit in urechi.
Cauze
O serie de afectiuni pot determina sau agrava tinitusul, iar o cauza exacta nu poate fi stabilita intotdeauna cu precizie. Cele mai frecvente cauze sunt: pierderea auzului ca urmare a inaintarii in varsta (in jur de 60 de ani), expunerea pe termen lung la zgomote puternice, acumularea excesiva de ceara la nivelul canalului auditiv, modificari ale structurii osoase (de obicei, este o cauza genetica).
Alte cauze mai putin frecvente sunt: boala Meniere, probleme ale articulatiei temporomandibulare, traumatisme craniene sau ale gatului, tumora a nervului vestibular, disfunctii ale trompei lui Eustachio, spasme musculare ale urechii interne, ateroscleroza, hipertensiune arteriala, anomalii ale capilarelor, schimbari hormonale la femei, tulburari tiroidiene, insa si efectele adverse ale unor medicamente (dintre acestea, aspirina si alte AINS, anumite antibiotice, antiepileptice, oncologice, diuretice, antidepresive, dar si unele suplimente naturiste).
O alta cauza a tiuitului in ureche poate fi reprezentata de dezvoltarea unor tumori la nivelul urechii medii sau la nivelul nervului auditiv sau vestibular. De obicei. tinitusul in aceste situatii este unilateral, la o singura ureche.
Factori de risc
Oricine se poate confrunta cu tinitus, insa exista anumiti factori care pot creste riscul:
- Expunerea la zgomote puternice. Aceasta poate deteriora cilii senzoriali de la nivelul urechii care transmit sunetele catre creier. Categorii la risc sunt muncitorii in constructii, muzicienii, soldatii. Chiar si participarea la un concert unde sunetul este foarte puternic poate determina tinitus pentru o perioada scurta de timp. De asemenea, obiceiul de a asculta muzica foarte tare, chiar si in casti poate afecta auzul si determina afectarea nervului auditiv. Expunerea la zgomote puternice afecteaza de obicei ambele urechi si asociaza si o scadere selectiva a auzului- cuvintele nu mai sunt auzite clar.
- Varsta. Pe masura ce inaintezi in varsta, se reduce numarul fibrelor nervoase de la nivelul urechilor, determinand probleme de auz asociate frecvent cu tinitusul.
- Genul. Barbatii sunt mai predispusi la a dezvolta tinitus.
- Fumatul. Fumatorii prezinta risc mai crescut de a suferi de tinitus.
- Probleme cardiovasculare. Afectiunile care afecteaza circulatia sanguine, precum hipertensiunea arteriala sau ingustarea arterelor (ateroscleroza) cresc riscul de tinitus.
Complicatii
- Tinitusul poate afecta in mod semnificativ calitatea vietii. Unele dintre complicatii pot fi:
- Oboseala
- Stres
- Probleme de somn
- Tulburari de concentrare
- Probleme de memorie
- Depresie
- Anxietate si iritabilitate
Tratarea acestor simptome sau afectiuni nu influenteaza tinitusul in mod direct, insa te poate face sa te simti mai bine.
Tipuri de tinitus
Exista doua tipuri de tinitus:
- Tinitus subiectiv. Este cel mai frecvent, fiind tiuitul pe care il auzi doar tu.
- Tinitus obiectiv. Este ceea ce medicul aude in timpul examinarii. De exemplu, uneori tinitusul se simte ca o pulsatie a inimii care se aude inauntrul urechii – tinitus pulsatil, iar medicul poate auzi un murmur cardiac atunci cand face ascultatia inimii. Fenomenul este mai intalnit la persoane in varsta pentru ca fluxul sangvin tinde sa fie mai turbulent in arterele care devin mai rigide odata cu inaintarea in varsta. Mergi la medic daca ai dezvoltat tinitus in urma unei infectii respiratorii (raceala) sau daca tinitusul nu se amelioreaza intr-o saptamana. Mergi la camera de garda a celui mai apropiat spital daca tinitusul s-a produs brusc sau inexplicabil ori daca tinitusul este insotit de pierderea auzului si ameteala. Persistenta tiuitului insotita de senzatia de auz infundat dupa un traumatism al urechii trebuie sa te conduca de asemenea catre un consult ORL, pentru ca este posibil sa fie perforat timpanul, iar un tratament administrat rapid poate sa rezolve situatia, fara sechele.
Diagnostic
In primul rand, medicul va verifica daca un dop de ceara (cerumen) blocheaza canalul auditiv. De asemenea, specialistul in ORL va realiza anamneza privind starea ta de sanatate, afectiunile de care suferi si tratamentul pe care il urmezi. Examenul clinic (fizic) implica examinarea capului, gatului, nasului. Investigatiile pot fi: test de auz (audiograma, audiometrie tonala), test de miscare (a ochilor, maxilarului, gatului, membrelor superioare si inferioare), ecografice (ecografie Doppler) si imagistice (CT sau RMN).
Stabilirea unui diagnostic corect se face doar de către medicul specialist ORL. Descoperă, din articolul Cand este necesar un consult ORL, care sunt etapele înainte de identificarea diagnosticului.
Tratament
Pentru a trata tinitusul, medicul va identifica afectiunea preexistenta care poate fi asociata cu simptomele pe care ele ai. Daca tiuitul in urechi este provocat de o anumita problema medicala sau boala, medicul va efectua pasii necesari pentru a ameliora auzul si a reduce zgomotul. De exemplu, specialistul poate sa indeparteze cerumenul, sa recomande tratament pentru o afectiune a vaselor de sange sau modificarea tratamentului pe care il urmezi in prezent (care poate fi una din cauzele tinitusului).
De asemenea, medicul poate recomanda dispozitive anti-zgomot sau tratament medicamentos pentru a reduce severitatea simptomelor sau a complicatiilor (antidepresive, benzodiazepine). In cazul pierderii auzului, se recomanda implantul cohlear – un mini echipament electronic introdus in ureche pentru a stimula circuitele neuronale.
Preventie
Frecvent, tinitusul nu poate fi tratat, insa, daca aplici anumite tehnici, vei reduce disconfortul.
- Evita expunerea la factorii declansatori. Acestia pot fi zgomotele puternice, dar si cofeina si nicotina sau acoolul.
- Mascheaza zgomotul. Intr-o incapere linistita, un ventilator sau un radio pe volum minim pot acoperi tiuitul din tinitus.
- Gestioneaza stresul. Terapiile de relaxare iti amelioreaza simptomele.
- Foloseste-te de dispozitivele de protectie auditiva. In timp, expunerea la sunete inalte afecteaza nervii urechii.
- Ai grija de sanatatea ta cardiovasculara. Fa miscare regulat si adopta o alimentatie sanatoasa
Remedii naturale si alternative
Exista dovezi limitate ca tratamentele alternative ar functiona in tratarea tinitusului, insa acestea pot fi incercate la recomandarea medicului:
- Acupunctura
- Hipnoza
- Ginkgo biloba
- Melatonina
- Suplimente cu zinc
- Vitamine B
In categoria terapiilor alternative intra si: terapia psihologica cognitiv-comportamentala, care se aplica pe termen scurt, terapia de reconstituire a tinitusului (Tinitus Retraining Therapy - TRT), dezvoltata in anii ’80 de catre medicul neurolog Pawel Jastreboff si care este, pe scurt, o terapie de obisnuire neurofiziologica, precum si tehnici ca managementul stresului si biofeedback.
Manevra Epley ajuta la reducerea tinitusului?
Manevra Epley se refera la o serie de miscari ale capului care pot ajuta multe persoane suferind de vertij pozitional - o afectiune care provoaca ameteli, inclusiv senzatie de invartire, inclinare, lipsa echilibrului sau lesin. Acest tip de vertij apare de multe ori de la urechea interna care este parte a mecanismului de echilibru al corpului. Depozitele de calciu (canalith) pot fi colectate in urechea interna, fapt ce cauzeaza vertijul. Manevra Epley este destinata pentru a repozitiona aceste depozite si a diminua sau a elimina vertijul. Chiar si cea mai simpla stare de vertij este tratata odata cu trecerea timpului, prin tratament medicamentos, efectuandu-se manevra Epley sau utilizand o combinatie a celor doua.
Manevra Epley nu va agrava senzatia de tinitus si are o rata de succes mare.
In cazul in care tinitusul este asociat cu pierderea auzului, un aparat auditiv poate ameliora simptomele. Un dispozitiv de mascare care produce sunete diferite poate ascunde tinitusul. Expertii au studiat terapiile comportamentale, cum ar fi biofeedback-ul, reducerea stresului si restabilirea auzului, cu rezultate diverse.
Surse:
www.nidcd.nih.gov (National Institute on Deafness and Other Communication Disorders)
www.health.harvard.edu
www.mayoclinic.org