Piromanie

Atunci când fascinația pentru foc devine periculoasă, putem vorbi despre piromanie, o afecțiune psihică destul de rară.

Studiile arată că, la nivel global, doar între 3% și 6% dintre persoanele internate din spitalele de psihiatrie internate prezintă toate criteriile de diagnosticare pentru piromanie.

Această afecțiune poate fi definită ca un comportament compulsiv, premeditat și voluntar de incendiere.

Trebuie menționat, însă, că nu oricine recurge la acest gest poate fi considerat piroman.

Diagnosticul de piromanie este pus atunci când cineva:

• Incendiază, în mod voluntar, de mai multe ori;
• Prezintă interes, fascinație sau atracție față de foc;
• Simte o stare de tensiune emoțională înainte de a pune focul;
• După ce declanșează incendiul, persoana respectivă are un sentiment de eliberare, satisfacție sau ușurare;
• Are simptome care nu pot fi explicate de prezența altor afecțiuni psihice, cum ar fi: tulburări de comportament, tulburare bipolară – episod maniacal, tulburare de personalitate antisocială etc.;

În plus, diagnosticul de piromanie poate fi pus doar dacă persoana respectivă nu a incendiat din motive precum:

• Pentru câștiguri financiare, de exemplu pentru a obține banii de pe urma asigurării casei;
• Din convingeri ideologice sau sociopolitice – ca act terorist;
• Pentru a-și exprima furia sau răzbunarea;
• Pentru acoperirea unor fapte penale;
• Ca răspuns la apariția unei halucinații;
• Din cauza unei judecăți afectate, ca urmare a abuzului de alcool, spre exemplu;
• Pentru a atrage atenția celorlalți, mai ales în cazul copiilor – pentru a atrage atenția părinților.
• Persoanele care suferă de piromanie pregătesc cu minuțiozitate incendiul și nu le pasă de bunurile distruse în urma incendiului, indiferent că vorbim de obiecte sau de viețile celorlalți implicați.

Sau se poate întâmpla ca aceste persoane să resimtă o stare de satisfacție în urma distrugerii bunurilor prin foc.

Piromania este, însă, foarte periculoasă, deoarece poate duce la vătămarea vieții celui care incendiază sau a altor persoane. În acest mod, apar și consecințele legale – primirea unor amenzi sau arestarea, de exemplu.

Totuși, persoanele care declanșează incendii în mod intenționat nu suferă, neapărat, de piromanie. De cele mai multe ori, acestea pot avea alte afecțiuni psihice. Declanșarea incendiilor reprezintă un act infracțional, în timp ce piromania este patologică și compulsivă.

Astfel, principala diferență între piromanie și alte tipuri de incendiere este că piromanii recurg la acest gest pentru beneficiile emoționale pe care le obțin în urma pornirii incendiilor.

O persoană diagnosticată cu piromanie incendiază la o frecvență de aproximativ 2 luni. Semnele că o persoană este suspectă de piromanie pot apărea în timpul copilăriei, de la vârste fragede, și pot continua pe tot parcursul vieții de adult, dacă nu sunt luate măsuri.

Simptomele apar atunci când:

• Persoana simte un impuls incontrolabil de a declanșa incendii;
• Prezența fascinației și atracției față de foc și incendii;
• Satisfacție și un sentiment de eliberare la vederea sau aprinderea focurilor;
• Tensiune sau emoție în jurul pornirii focului.
• De asemenea, persoanele care suferă de piromanie pot fi, la început, observator ai incendiilor până în punctul în care să își dorească să devină pompieri.

Așa cum am văzut mai sus, actul de declanșare a incendiilor, în sine, nu înseamnă neapărat că o persoană suferă de piromanie. Acest comportament poate fi asociat cu alte afecțiuni psihice, cum ar fi:

• Tulburări de controlare a impulsurilor, cum ar fi jocurile de noroc;
• Tulburări de dispoziție, cum ar fi tulburarea bipolară sau depresia;
• Tulburări de comportament;
• Abuzul de substanțe interzise;

Cum recunoaștem o persoană care poate fi suspectă de piromanie?

• Deține o cantitate mare de cutii de chibrituri, brichete și aprinzătoare, fără a avea o nevoie clară;
• Obișnuiește să ardă mici bucăți de material, din diferite țesături sau covoare;
• Sunt vizibile bucăți de hârtie sau alte materiale arse în coșul de gunoi sau în apropierea chiuvetei sau aragazului.

O persoană care suferă de piromanie poate dezvolta o obsesie legată de foc și de incendii, astfel că își va dori să se afle pe cât de mult posibil în preajma focului. Va urmări incendii, dacă va avea ocazia, sau va ajuta la stingerea acestora.

Cauzele exacte care duc la piromanie nu sunt cunoscut încă. Dar, la fel ca în cazul altor afecțiuni psihice, piromania poate fi asociată cu anumite dezechilibre ale substanțelor chimice prezente în creierul, factori externi sau genetici.

Declanșarea incendiilor, în general, fără a fi vorba despre diagnosticarea cu piromanie, poate avea numeroase cauze, cum ar fi:

• Prezența unei alte afecțiuni psihice, cum ar fi o tulburare de comportament;
• Ca urmare a unui abuz sau neglijare din partea familiei în copilărie;
• Ca urmare a unui abuz de alcool și droguri;
• Persoana respectivă are probleme cu abilitățile sociale.
• De asemenea, pentru că diagnosticul de piromanie este pus destul de rar, studiile privind cauzele acestei afecțiuni nu sunt foarte multe. Totuși, specialiștii consideră că impulsivitatea este ereditară, ceea ce înseamnă că poate exista o componentă genetică în piromanie.

Studiile arată că neutroansmițătorii precum dopamina și serotonina, substanțe chimice care ajută la reglarea controlului impulsurilor, pot fi influențați de bagajul nostru genetic.

Prezența factorului genetic nu se limitează doar la piromanie – multe tulburări mintale sunt considerate ca fiind parțial ereditare. Afecțiunea este întâlnită predominant în cazul bărbaților, indiferent de vârstă.

Factori de risc ce pot duce la piromanie

Deși nu există suficiente studii referitoare la factorii de risc care duc la apariția piromaniei, putem menționa câteva aspecte:

• Piromania apare cu precădere în cazul bărbaților, care sunt, de cele mai multe ori diagnosticați în jurul vârstei de 18 ani;
• Piromania apare mai ales în cazul persoanelor care au fost abuzate sexual, fizic sau au simțit un abandon din partea părinților;
• De asemenea, persoanele care sunt violente tind să dezvolte această afecțiune;
• Persoanele care au dizabilități de învățare sau să nu și-au dezvoltat suficient abilitățile sociale, fiind, adesea, izolate, tind să devină piromane.

De cele mai multe ori, piromania nu este diagnosticată până în jurul vârstei de 18 ani, deși simptomele acesteia pot apărea încă din copilărie, inclusiv de la vârsta de 3 ani.

Totuși, trebuie să subliniem faptul că dorința de a declanșa incendii poate apărea la copii și din alte cauze, nu neapărat pentru că ar suferi de piromanie.

Mulți copii sau adolescenți experimentează sau sunt curioși în ceea ce privește aprinderea incendiilor și se joacă cu focul. Acest comportament este considerat normal pentru dezvoltarea copiilor, până într-un punct, când nu apar efectele nocive.

Dacă acest comportament devine violent, poate fi considerat ca un simptom al unei alte afecțiuni, cum ar fi ADHD sau al vreunei tulburare de comportament, mai degrabă decât să fie considerat ca un simptom de piromanie.

De asemenea, un copil poate vedea acțiunea de a incendia ca pe o modalitate de a cere atenție din partea părinților sau a celorlalți.

Familia, prietenii sau profesorii sunt printre primele persoane ce trebuie să recunoască comportamentul unui copil care dezvoltă o obsesie pentru foc.

Cauze care pot duce la piromanie în cazul copiilor

• O slabă supraveghere din partea părinților;
• Trăirea unor experiențe în care copilul a văzut că adulții din jurul său folosesc focul într-un mod neadecvat;
• Trăirea un sentiment de neglijare sau abandon din partea părinților;
• O dezvoltare emoțională slabă, incompletă;
• Trăirea unor traume: este mai probabil ca un copil să devină priroman dacă a fost abuzat sau dacă a fost martorul unor violențe sau abuz de substanțe interzise în familia sa;
• Presiunea grupului de prieteni: a avea colegi sau prieteni care fumează sau care se joacă cu focul reprezintă un factor de risc pentru dezvoltarea piromaniei la copii;
• Situații sau evenimente stresante: unii copii sau adolescenți recurg la declanșarea incendiilor ca la un mod de a face față problemelor din viața lor sau pentru că nu primesc sprijinul dorit din partea familiei în astfel de situații.

Piromania este rareori diagnosticată, din cauza criteriilor stricte de a pune acest diagnostic și a lipsei studiilor pentru această afecțiune psihică. În plus, uneori este greu de diagnosticat deoarece unele persoane suspecte de piromanie pot cere ajutor în mod activ, iar altele nu.

De cele mai multe ori, o persoană este diagnosticată cu piromanie după ce urmează un tratament pentru o altă afecțiune, cum ar fi o tulburare de dispoziție sau depresie.

În timpul tratamentului, specialistul poate investiga istoricul personal sau simptomele resimțite, și astfel poate afla despre obiceiul de a declațna incendii.

În acest mod, poate merge mai departe cu investigarea și poate vedea dacă se aplică și alte criterii care pot duce la diagnosticarea persoanei respective cu piromanie.

În funcție de motivele care au stat la baza deciziei de a declanșa incendiul, o persoană poate fi suspectă că suferă de piromanie.

Dacă nu este tratată, piromania poate deveni o afecțiune cronică, astfel că este important să cereți ajutor medical specializat dacă suspectați că dumneavoastră sau o persoană apropiată poate suferi de piromanie.

Afecțiunea prezintă un risc mare de vătămare sau de a produce pagube semnificative, ceea ce o transformă într-o activitate infracțională. Este important să fie solicitat ajutor medical imediat după diagnosticare. Piromania poate fi gestionată, cu sprijinul potrivit.

Piromania care apare în copilărie, de obicei continuă și la vârsta adultă, și nu dispare de la sine sau ca urmare a vreunui tip de pedeapsă.

Putem spune că nu există un anumit tip de tratament eficient în cazul piromaniei, însă principalele opțiuni sunt:

Diagnosticare piromanieTerapia

Terapia cognitiv-comportamentală

Este un tip de terapie care ajută la identificarea și schimbarea percepțiilor pe care le avem despre noi, despre ceilalți sau despre anumite situații.

Scopul acestui tip de terapie este conștientizarea modurilor nesănătoase de gândire vă poate face conștient de modurile nesănătoase de a gândi. În plus, terapia cognitiv-comportamentală ne poate ajuta să învățăm noi moduri de a gândi și de a acționa.

În ceea ce privește piromania, terapia cognitiv-comportamentală poate ajuta persoana diagnostcată cu această afecțiune să recunoască sentimentele și cauzele care declanșează dorința de a declanșa incendii.

Mai mult, persoana respectivă poate fi ajutată să găsească modalități prin care își poate controla acel impuls. În acest caz, primul pas este vizita în cabinetul psihoterapeutului;

De asemenea, terapeutul poate învăța persoana respectivă alte tehnici de a face față impulsului de a declanșa incendii.

Terapia prin aversiune

Psihoterapeutul îl învață pe pacient să reducă sau să stopeze un comportament nedorit, prin condiționarea acestuia de a asocia acel comportament cu un stimul neplăcut;

Terapie de familie

Este indicat ca membrii familiei unei persoane diagnosticate cu piromanie să meargă la terapie de familie. Acest tip de terapie îi poate ajuta să înțeleagă mai bine această afecțiune și să învețe cum să o gestioneze.

Medicație

Aceasta trebuie administrată sub îndrumarea specialistului și poate fi:

• Medicamente antidepresive, cum ar fi inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS);
• Medicamente anxiolitice (medicamente pentru tratarea anxietății);
• Medicamente antiepileptice;
• Antipsihotice atipice – medicamente folosite în scopul tratamentului psihozelor;

Persoanele diagnosticate cu piromanie, mai ales copiii, pot urma, de asemenea, cursur de prevenire și stingerea incendiilor și pot fi expuse unor situații în care să cunoască efectele ale incendiilor.

Posibilitatea de a trata această afecțiune în rândul copiilor sau adolescenților depinde mai mulți factori. Piromanii care fac parte din categoriile persoanelor cu alte tipuri de tulburări psihice au cele mai bune șanse de recuperare.

Totuși, piromanii care prin incendiere au produs pagube grave sau au rănit grav alte persoane, necesită mai mult tratament pentru a putea să-și țină sub control boala.

În ceea ce privește adulții, șansele lor de recuperare completă sunt mai reduse, însă, cu ajutorul medical potrivit, își pot gestiona impulsul de a incendia.

Aceasta necesită o abordare flexibilă în ceea-i privește pe copii și adolescenți care recurg la un astfel de comportament. Un prim pas este ca, încă din copilărie, părinții să le asigure copiilor accesul la educație pentru siguranța împotriva incendiilor.

De asemenea, părinții îi pot învăța pe copii ce efecte au incendiile asupra altor persoane și bunuri.

Deșia aceasta este o boală greu de diagnosticat, este important să acordăm atenție semnelor care pot indica o persoană care suferă de piromanie. Mai presus decât acest lucru, trebuie să fim dispuși să îi oferim acesteia sprijinul nostru.