Afazie

Acestea variază de la ușoare la severe, în funcție de aria cerebrală afectată de leziune, precum și de gravitatea acesteia.

Simptomele care afectează comunicarea expresivă includ:

• Vorbirea în propoziții scurte, incomplete sau pe care ceilalți nu le pot înțelege;
• Folosirea unor cuvinte greșite sau fără sens;
• Folosirea cuvintelor în ordinea greșită.

Simptomele care afectează comunicarea receptivă includ:

• Dificultăți în a înțelege cuvintele celorlalți;
• Incapacitatea de a înțelege cuvintele folosite cu sens figurat;
• Dificultate în a înțelege persoanele care vorbesc rapid.
• Deși afazia afectează capacitatea unei persoane de a comunica, trebuie menționat faptul că boala nu afectează și gândirea sau inteligența acesteia.

Există patru mari tipuri de afazie:

Afazie fluentă

Este denumită și afazia Vernicke. Persoanele cu acest tip de afazie pot vorbi, dar îi înțeleg cu dificultate pe ceilalți. Afazia fluentă apare atunci când persoana respectivă:

Comunică într-un mod incoerent, folosește cuvinte și propoziții lungi, complexe, care nu au sens;
Are dificultăți în ceea ce privește cititul și scrisul.

Afazie non-fluentă

Denumită și afazie Broca. De obicei apare ca urmare a deteriorării zonei frontale stângi a creierului. Simptomele experimentate sunt:

• Folosirea unor propoziții scurte, incomplete;
• Dificultate în a pronunța cuvintele;
• Afectarea capacității de a scrie, însă capacitatea de a citi și de a înțelege ce spun ceilalți nu este afectată;
• Apariția unui sentiment de frustrare, deoarece persoana care suferă de afazie non-fluentă realizează că ceilalți au dificultăți în a o înțelege;
• Slăbiciune sau paralizie pe partea dreaptă a corpului.

Afazie globală

Acest tip de afazie afectează toate aspectele limbajului, ca urmare a unor leziuni majore la nivelul creierului. În acest caz, persoana respectivă va putea folosi câteva cuvinte, însă nu va putea înțelege ce spun ceilalți, nu va putea citi și nici scrie.

Afazie anomică

Persoana poate vorbi corect din punct de vedere gramatical, dar are dificultăți în a numi obiectele și a pronunța cuvintele. Înțelegerea celorlalți și capacitatea de a citi nu sunt afectate.

Slăbiciunea sau paralizia uneia sau ambelor părți ale feței sau corpului fac, de asemenea, comunicarea mai dificilă. Mușchii folosiți la articularea cuvintelor sau la înghițire pot fi afectați, ceea ce influențează inclusiv producerea sunetelor.

În funcție de tipul de afazie, simptomele pot fi mai ușoare sau mai grave. Persoanele cu afazie experimentează, de regulă, dificultăți semnificative în utilizarea comunicării, ceea ce poate duce la apariția unui sentiment de frustrare, ca urmare a incapacității de exprimare.

Menționat și anterior, afazia apare din cauza deteriorării anumitor zone ale creierului care controlează funcția limbajului. În cazul unei leziuni, furnizarea de sânge către aceste zone este întreruptă, astfel că celulele din aceste părți ale creierului sunt distruse.

Afazia poate apărea ca urmare a:

• Unui accident vascular;
• Unei tumore cerebrale;
• Unei infecții;
• Apariției unei forme de demență (precum boala Alzheimer) sau Parkinson;
• Unei boli degenerative;
• Unei vătămări sau lovituri la cap.

Accidentele vasculare cerebrale sunt cauza cea mai frecventă a afaziei. Ea poate apărea la circa 40% dintre persoanele care au suferit un accident vascular cerebral. De asemenea, crizele de epilepsie, migrenele sau accidentul vascular ischemic tranzitoriu (blocarea temporară a fluxului de sânge către creier) pot provoca afazie temporară.

Efectele unui accident vascular ischemic tranzitoriu sunt temporare și includ:

• Slăbiciune;
• Amorțeala anumitor părți ale corpului;
• Dificultate de vorbire;
• Dificultate în a înțelege ce spun ceilalți.

Afazia poate afecta persoane de toate vârstele, inclusiv copiii, însă având în vedere faptul că accidentele vasculare cerebrale sunt cauza cea mai frecventă a bolii, majoritatea persoanelor trecute de vârsta mijlocie sunt mai expuse riscului de a dezvolta afazie.

Diagnosticarea acestei boli se poate face în urma unor analize care identifică sursa leziunii. O tomografie computerizată (CT) sau un RMN îl ajută pe medic să vadă unde s-au produs leziunile și cât de grave sunt acestea. De asemenea, medicul testează capacitatea persoanei de a:

• executa anumite comenzi;
• numi obiectele;
• participa la o conversație;
• răspunde la întrebări;
• scrie anumite cuvinte.

Logopedie

În urma diagnosticării cu afazie, este indicată începerea imediată a terapiei logopedice, care se concentrează asupra îmbunătățirii abilităților de a înțelege limbajul și de a se exprima, inclusiv la nivel non-verbal. Cu cât sunt începute mai devreme sesiunile de logopedie, cu atât există șanse mai mari de recuperare. Un logoped identifică problemele legate de limbaj, iar pentru acest lucru, testează capacitatea persoanei respective de a:

• Vorbi clar;
• Exprima ideile într-un mod coerent;
• Interacționa cu ceilalți;
• Citi;
• Scrie;
• Înțelege limbajul verbal și scris;
• Înghiți.

De asemenea, în cadrul ședințelor de logopedie, persoanele afazice sunt implicate în conversații cu scopul de a le fi îmbunătățire abilitățile de comunicare. Terapeutul poate folosi o imagine, iar pacientul este rugat să vorbească despre aceasta. Deși conversația poate fi destul de simplă la început, în timp aceasta va deveni mai complexă și va ajuta pacientul din ce în ce mai mult.

În funcție de gravitatea leziunilor survenite, este posibil ca abilitatea de a comunica să nu fie recuperata în totalitate. Cu toate acestea, logopedia poate aduce o îmbunătățire semnificativă.

Scopul logopediei este de a:

• Utiliza mai bine abilitățile lingvistice existente;
• Îmbunătăți abilitățile lingvistice prin reînvățarea si/sau exersarea acestora;
• învățarea capacității de a comunica într-un mod diferit, compensând cuvintele pierdute din vocabular.

Pentru că există diferite tipuri de afazie, tehnicile de terapie logopedică vor varia de la persoană la persoană.

Terapie prin intonație melodică

În afară de logopedie, persoanele care suferă de afazie pot lucra cu terapia prin intonație melodică. Acest tip de terapie este utilizat mai ales pentru a trata afazia non-fluentă și se referă la folosirea ritmului melodic în timp ce sunt repetate anumite fraze și cuvinte care îi creează dificultăți pacientului. Acest proces stimulează activitatea creierului în emisfera dreaptă și poate ajuta la creșterea numărului de cuvinte pe care le poate folosi afazicul.

Terapia de grup

În sesiunile de acest fel, un grup de persoane care suferă de afazie se întâlnesc cu un terapeut și comunică. Terapia de grup este un cadru care le oferă acestora oportunitatea de a exersa abilitățile de limbaj, prin interacțiunea cu un grup de oameni care suferă de aceeași afecțiune, ceea ce creează un mediu confortabil și propice comunicării.

Complicații ale afaziei

Afazia influențează semnificativ modul în care o persoană se simte și interacționează cu ceilalți și, prin urmare, stima de sine și calitatea generală a vieții au mult de suferit. În multe cazuri afazia duce la:

• Izolare;
• Anxietate;
• Depresie.

Pentru tratarea acestor afecțiuni este nevoie de medicație recomandată de un specialist, nu doar de logopedie. Psihoterapia individuală este foarte recomandată, pentru că ne ajută să:

• Să ne simţim mai bine cu noi înșine;
• Să avem relaţii mai bune cu ceilalţi;
• Să ne ridicăm stima de sine;
• Să avem mai multă încredere în propriile forțe;
• Să ne cunoaştem mai bine;
• Să fim conștienți de faptul că, dacă avem această boală, nu înseamnă că din punct de vedere uman suntem mai prejos decât ceilalți oameni.

Tipul de tratament pentru afazie depinde de gravitatea bolii și de cauza acesteia, însă este important de știut că simptomele pot fi ameliorate.

• Îmbunătățirea abilităților de comunicare prin exerciții;
• Terapia de grup pentru exersarea abilităților de comunicare;
• Testarea abilităților de comunicare în situații din viața reală;
• Învățarea utilizării altor forme de comunicare, cum ar fi cea prin gesturi sau imagini;
• Implicarea familiei în procesul de vindecare.
• Implicarea familiei joacă un rol extrem de important pentru recuperarea persoanelor care au fost diagnosticate cu afazie. Familia poate ajuta pacientul să exerseze acasă abilitățile de comunicare, poate menține o relație normală cu acesta și îl poate ajuta în desfășurarea normală a activităților zilnice.

Recuperarea depinde, însă, de mai mulți factori, precum:

• Cauza producerii leziunii asupra creierului;
• Localizarea leziunii;
• Gravitatea acesteia;
• Vârsta persoanei diagnosticate cu afazie;
• Starea sa generală de sănătate;
• Motivația de a continua planul de tratament.
• Persoanele care suferă de afazie se pot recupera după câteva luni de terapie logopedică susținută.

Cea mai frecventă cauză a afaziei este accidentul vascular cerebral, astfel că o metodă de prevenție a afaziei este reducerea riscului de apariție a accidentului vascular cerebral. Ce puteți face pentru a acest lucru:

• Renunțați la fumat;
• Consumați alcool cu moderație;
• Faceți mișcare în mod regulat;
• Consumați cu moderație sare și grăsimi;
• Adoptați o alimentație sănătoasă, echilibrată, în care să includeți legume și fructe;
• Monitorizați frecvent tensiunea arterială și anual colesterolul;
• Țineți-vă sub control toate problemele de sănătate;
• Nu lăsați stresul să vă copleșească;
• Cereți ajutor medical de urgență dacă vi se pare ca aveți simptomele unui accident vascular cerebral.

• Vedere încețoșată, dublă sau întunecată;
• Stare de amețeală, dificultate de a merge, pierderea echilibrului și a coordonării;
• Amorțeală, slăbiciune sau paralizie pe o parte a corpului;
• Vorbire neclară;
• Durere de cap severă.

Dacă observați la dumneavoastră sau la o persoană apropiată vreunul dintre aceste semne, cereți imediat ajutor medical de urgență. Fiecare minut contează pentru sporirea șanselor recuperării în urma unui accident vascular cerebral.

• Mențineți contactul vizual pe tot parcursul conversației;
• Eliminați tot zgomotul de fundal;
• Vorbiți mai rar decât în mod normal și lăsați-i suficient timp pentru a vă răspunde după ce ați adresat întrebarea;
• Folosiți propoziții simple și scurte și evitați întrebările care necesită răspunsuri complicate;
• Nu schimbați brusc subiectul conversației;
• Nu puneți presiune pe respectiva persoana să răspundă repede;
• Evitați să îi corectați greșelile de vorbire;
• Folosiți întrebări închise – prin care poate răspunde cu da sau nu;
• Folosiți și limbajul non-verbal – utilizati gesturi expresive sau obiecte aflate în preajmă, pentru a vă face mai ușor înțeleși;
• Ajutați persoana respectivă în găsirea cuvântului potrivit: rugați-o să descrie cuvântul pe care vrea să îl folosească, să găsească un sinonim, să spună prima literă sau să deseneze pe o hârtie;
• Încercați, pe cât posibil, să implicați persoana respectivă în activitățile obișnuite, pe care le făcea anterior diagnosticarii.

Afazia în sine nu afectează capacitatea cognitivă (de gândire) și este recomandat ca familia și cei care intră în contact cu afazicul să aibă cu acesta un comportament firesc, normal, întrucât el înțelege ceea ce se întâmplă în jurul său.

În prezent, oamenii de știință efectuează studii și experimente pentru a descoperi tratamente alternative pentru persoanele diagnosticate cu afazie. Acestea includ:

• terapii sau practici comportamentale pentru a ajuta oamenii să facă exerciții pentru îmbunătățirea limbajului;
• tehnici de stimulare electrică a creierului – trecerea unui mic impuls electric ce ajută la îmbunătățirea limbajului;
• medicație – oamenii de știință sunt în căutarea unor noi medicamente care să ajute creierul să înlocuiască neurotransmițătorii deteriorați.

Este de mare importanță intervenția rapidă, de urgență în cazul unui AVC, pentru a diminua riscul unor leziuni cerebrale permanente și a spori șansele de recuperare post-AVC.

În anumite cazuri, afazia deteriorează în mod semnificativ calitatea vieții persoanei și relațiile acesteia cu ceilalți, de aceea este foarte important ca membrii familiei și prietenii să vină în sprijinul afazicului, participând activ la recuperarea lui și la reintegrarea în circuitul cotidian.

Cu toate că în multe situații afazia este tratabilă, procesul de recuperare în sine este anevoios, cerând răbdare și perseverență, atât de la cel bolnav, cât și de la cei din preajma sa.