Penicilina

• Penicilina este primul antibiotic descoperit, care a fost folosit cu succes pentru a trata persoanele cu boli infectioase.
• Istoria penicilinei a inceput cu putin noroc.
• Descoperirea a fost facuta din intamplare in anul 1928, de catre bacteriologul scotian Alexander Fleming.
• Intorcandu-se din vacanta pe data de 3 septembrie 1928, Fleming a inceput sa trieze placutele Petri care contineau colonii de Staphylococcus, o bacterie care cauzeaza furuncule, abcese si amigdalita. Pe una din placute, Fleming a observat ceva neobisnuit. Aceasta era plina cu colonii de bacterii, cu exceptia unei zone mici in care crescuse mucegai. Zona imediat din jurul mucegaiului - identificat ulterior ca fiind o tulpina rara de mucegai verde Penicillium notatum - era clara, ca si cum mucegaiul ar fi secretat ceva care inhiba cresterea bacteriilor. Penicillium notatum contaminase culturile in mod intamplator, datorita unei ferestre lasate deschise. Fleming a descoperit ulterior ca acest  „suc de mucegai” era capabil sa omoare o gama larga de bacterii daunatoare, cum ar fi streptococul, meningococul si bacilul difteric.
• Descoperind acest mucegai si intelegand ce inseamna acest efect asupra bacteriei, Fleming a pus bazele dezvoltarii unuia dintre cele mai utile medicamente din istoria medicala. Anterior, infectiile produse de rani si boli precum pneumonia sau sifilisul erau aproape intotdeauna mortale.
• 10 ani mai tarziu, oamenii de stiinta cum au fost australianul Howard Florey, impreuna cu co-echipierii lui de la Universitatea Oxford, britanicii Norman Heatley si Ernst Chain, care aveau experienta in studii sistematice despre substantele antibacteriene care apar in mod natural si care dispuneau de laboratoare mai performante decat Fleming, au continuat munca legata de purificarea, producerea si utilizarea clinica a penicilinei.
• In martie 1942, Anne Miller in varsta de 33 de ani a devenit prima pacienta care a fost tratata cu succes cu penicilina. Astfel a fost evitat decesul, care ar fi aparut cu siguranta ca urmare a unei infectii severe dupa un avort spontan. Anne Miller a decedat la varsta de 90 de ani.
• La sfarsitul anului 1943 a inceput productia in masa a medicamentului - la doar 4 ani dupa primele experimente pe soareci si in ciuda celui de-al doilea razboi mondial, un semn al determinarii lui Howard Florey. Pana la sfarsitul razboiului, multe laboratoare fabricau penicilina, inclusiv companiile Merck, Squibb si Pfizer din Statele Unite ale Americii si Commonwealth Serum Laboratories din Australia. De fapt, Australia a fost prima tara care a facut medicamentul disponibil pentru uz civil.
• Totusi, dupa doar cativa ani, mai multe tulpini de bacterii au devenit rezistente la penicilina, prin alterarea structurii celulelor. Pentru a depasi aceasta problema, in anii 1950, oamenii de stiinta au inceput sa produca penicilina artificiala (penicilina sintetica) prin schimbarea chimica a penicilinei naturale.
• In anul 1945, Premiul Nobel pentru Fiziologie si Medicina a fost acordat in comun, lui Sir Alexander Fleming, Sir Ernst Boris Chain si Sir Howard Walter Florey „pentru descoperirea penicilinei si a efectului ei curativ in diferite boli infectioase”.
• In discursul lui Fleming de acceptare a Premiului Nobel, acesta a avertizat ca utilizarea excesiva a penicilinelor ar putea duce, intr-o zi, la rezistenta bacteriana. Acest lucru s-a adeverit si a devenit in prezent o problema serioasa de sanatate publica.

Penicilinele se mai numesc si antibiotice beta-lactamice deoarece contin un nucleu beta-lactamic in molecula lor. Penicilinele sunt bactericide, ceea ce inseamna ca isi exercita actiunea prin inhibarea sintezei peretelui celular bacterian si prin inducerea unui efect autolitic (de distrugere) bacterian. Penicilinele sunt impartite in functie de spectrul lor de activitate.

In clasa de antibiotice denumite peniciline sunt incluse:

Peniciline naturale

• Penicilina G (benzilpenicilina)
• Penicilina G (benzatin benzilpenicilina)
• Penicilina G (procain benzilpenicilina)
• Penicilina V (fenoximetilpenicilina)

Peniciline rezistente la penicilinaze

• Meticilina
• Dicloxacilina
• Nafcilina
• Oxacilina

Aminopeniciline

• Ampicilina
• Ampicilina/sulbactam
• Amoxicilina
• Amoxicilina/acid clavulanic

Carboxipeniciline

• Carbenicilina
• Ticarcilina
• Ticarcilina/acid clavulanic

Ureidopeniciline

• Azlocilina
• Mezlocilina
• Piperacilina
• Piperacilina/tazobactam

Penicilinele sunt utilizate pentru a trata infectiile cauzate de bacterii gram-pozitive (cum ar fi infectiile streptococice) si unele bacterii gram-negative (cum ar fi infectiile meningococice).

Bacteriile Gram-pozitive sunt un grup de bacterii care retin coloratia violetului de gentiana ca urmare a metodei de coloratie Gram, deci sunt „pozitive” in urma acestei coloratii. Se considera ca o bacterie este Gram-pozitiva cand este de culoare mov-violet in campul microscopic. Exemple frecvente de bacterii gram-pozitive patogene sunt: Streptococcus pneumoniae, Clostridium tetani, Clostridium difficile, Staphylococcus aureus si Bacillus anthracis.

Pe de alta parte, bacteriile Gram-negative sunt un grup de bacterii care nu retin coloratia violetului de gentiana in urma metodei de coloratie Gram. Printre cele mai intalnite specii de bacterii gram-negative patogene sunt: Escherichia coli, Pseudomonas aeruginosa, Neisseria gonorrhoeae, Vibrio cholerae, Chlamydia trachomatis si Yersinia pestis. Infectiile cu astfel de bacterii sunt greu de tratat, din cauza ca membrana externa a bacteriilor Gram-negative le protejeaza de anumiti agenti, cum sunt antibioticele (inclusiv peniciline), detergenti sau lizozim, o substanta naturala bacteriolitica, care distruge peretele bacterian.

Spectrul de activitate impotriva bacteriilor al penicilinelor este urmatorul:

Penicilinele naturale

• Penicilina G (benzilpenicilina) - se administreaza injectabil
• Penicilina G (benzatin benzilpenicilina) - preparat retard care se administreaza injectabil
• Penicilina G (procain benzilpenicilina) - preparat retard care se administreaza injectabil
• Penicilina V (fenoximetilpenicilina) - se administreaza oral

Penicilina G este o penicilina naturala care este produsa direct din fermentarea Penicillium crysogenum. Penicilina V este un derivat al penicilinei G si, datorita asemanarilor in spectrul de activitate, este considerata o penicilina naturala.

Penicilinele naturale actioneaza in special asupra:

• Bacteriilor Gram-pozitive (exemplu, streptococi)
• Unele bacterii Bram-heagative (exemplu, meningococi)

Penicilinele naturale au activitate impotriva bacteriilor gram-pozitive de tip coci (care au forma sferica) care nu produc beta-lactamaze, cum sunt: streptococi viridans, streptococi de grup A, Streptococcus pneumoniae si streptococi anaerobi (Peptostreptococcus, Peptococcus sp.). Enterococcus sp. este cel mai susceptibil la penicilinele naturale.

Alte bacterii potential susceptibilitate sunt tulpini de Staphylococcus aureus care nu produc penicilinaza si Staphylococcus coagulazo-negativ.

Totusi, din cauza probabilitatii mari de rezistenta, nu este recomandat sa se utilizeze peniciline naturale ca tratament empiric (fara testare cu antibiograma) pentru o infectie posibila cu stafilococ, cu exceptia cazului in care este cunoscuta susceptibilitatea stafilococului la penicilina.

Penicilinele naturale au activitate impotriva bacililor (bacterii care au forma de bastonas) Gram-pozitivi, cum sunt Clostridium sp. (excluzand Clostridium difficile) si Actinomyces sp. Activitatea impotriva cocilor gram-negativi este limitata si include Neisseria meningitidis, Neisseria gonorrheae care nu produce penicilinaza si Pasteurella multocida.

Similar cu infectia cu stafilococ, penicilinele naturale nu trebuie utilizate pentru tratamentul gonoreei (Neisseria gonorrheae) din cauza potentialului crescut de rezistenta al bacteriei si al esecului ulterior al tratamentului.

Acoperirea anaeroba a penicilinei V este mai mica decat a penicilinei G. Penicilinele naturale au, de asemenea, o activitate excelenta impotriva spirochetei Treponema pallidum, organismul care cauzeaza sifilisul.

Penicilina G este antibioticul de prima intentie pentru sifilis. Forma cu eliberare prelungita a penicilinei G (bezantin penicilina, Moldamin) este recomandata pentru tratamentul sifilisului si pentru preventia febrei reumatice.

Peniciline rezistente la penicilinaze

• Meticilina - rar folosita in prezent din cauza riscului de nefrita interstitiala
• Dicloxacilina - se administreaza oral
• Nafcilina - se administreaza oral sau injectabil
• Oxacilina - se administreaza oral sau injectabil

Aceste antibiotice sunt cunoscute ca peniciline antistafilococice.

Au fost obtinute prin modificarea compusului de penicilina cu o structura care protejeaza inelul beta-lactamic de distrugerea de catre penicilinazele produse de Staphylococcus sp.  

Meticilina, primul agent sintetizat din acest grup, este rar utilizata in prezent din cauza incidentei mai mari de aparitie a nefritei interstitiale (o afectare renala severa).

Nafcilina si oxacilina sunt agentii utilizati in mod obisnuit pe cale parenterala, in timp ce dicloxacilina este disponibila pentru uz oral.

Peniciline rezistente la beta-lactamaze au activitate impotriva speciilor de Staphylococcus (inclusiv tulpini producatoare de penicilinaza). Tulpini de Staphylococcus aureus rezistent la meticilina (MRSA) si Staphylococcus epidermidis rezistent la meticilina (MRSE) exista si pot fi tipurile de stafilococic predominant in anumite locatii, cum sunt spitalele sau sectiile de terapie intensiva din spital. Aceste organisme nu sunt sensibile la penicilinele rezistente la penicilinaza.

Aminopenicilinele

• Ampicilina - se administreaza oral sau injectabil
• Ampicilina/sulbactam - se administreaza oral sau injectabil
• Amoxicilina - se administreaza oral
• Amoxicilina/acid clavulanic - se administreaza oral

Ca urmare a necesitatii unei acoperiri mai bune impotriva bacteriilor gram-negative, s-a schimbat si mai mult structura penicilinelor naturale. Prin adaugarea unei grupari amino la compusul bazic de penicilina, s-au produs aminopenicilinele.

Spectrul de activitate impotriva organismelor gram-pozitive este similar cu cel al penicilinelor naturale. Aceste antibiotice pastreaza activitatea impotriva speciilor de streptococi si au activitate ceva mai buna impotriva Enterococcus (ampicilina) si Listeria monocytogenes, comparativ cu penicilinele naturale.

Spectrul imbunatatit al acestor antibiotice include activitatea impotriva bacililor gram-negativi, inclusiv H. influenzae, E. coli, Proteus mirabilis, Salmonella sp. si Shigella sp..

Totusi, lantul lateral adaugat nu inhiba distrugerea de catre penicilinazele stafilococice sau beta-lactamazele gram-negative. Combinatiile de aminopenicilina plus un inhibitor de beta-lactamaza, cum ar fi acidul clavulanic sau sulbactam, sunt utile pentru tratamentul infectiilor cauzate de organismele producatoare de beta-lactamaze.

Aceste medicamente au fost dezvoltate in anii 1960 si erau, la acea vreme, foarte eficiente impotriva acestor bacterii. In prezent, din pacate, multe tulpini de bacterii gram-negative sunt rezistente la ampicilina.

Antibiotice impotriva pseudomonas

Pseudomonas aeruginosa este o bacterie Gram-negativa, in forma de bastonas (bacil), rezistenta la multe antibiotice (multidrog resistenta - MDR), care determina infectii grave, in special nosocomiale (aparute in spital), cum este pneumonia asociata ventilatorului⁠ si diverse sindroame de septicemie.

In anii 60 si 70 s-au facut multe eforturi pentru a sintetiza antibiotice care sa fie active impotriva speciilor Pseudomonas. Exista doua clase chimice in cadrul grupului de peniciline: carboxipenicilinele si ureidopenicilinele care au activitate impotriva Pseudomonas. Toate se administreaza injectabil (niciunul din antibiotice nu poate fi administrat pe cale orala), intramuscular sau intravenos.

Carboxipeniciline

• Carbenicilina - se administreaza injectabil
• Ticarcilina - se administreaza injectabil
• Ticarcilina/acid clavulanic - se administreaza injectabil

Inlocuirea gruparii amino cu o grupare carboxi a permis sinteza unor compusi ai penicilinei care au un spectru de actiune si mai mare gram-negativ, inclusiv activitate impotriva Pseudomonas aeruginosa, cel mai probabil datorita patrunderii bacteriene crescute prin peretele celular.

Carbenicilina si ticarcilina sunt cele doua medicamente din aceasta clasa. Spectrul lor de activitate este cel al ampicilinei, la care se adauga Enterobacter, Providencia, Morganella, Proteus indol-pozitiv si Pseudomonas aeruginosa. Ticarcilina are o activitate mai redusa impotriva Pseudomonas aeruginosa comparativ cu carbenicilina.

Aceste antibiotice nu sunt eficiente impotriva bacteriilor producatoare de beta-lactamaze decat daca sunt combinate cu un inhibitor de beta-lactamaze (de exemplu, ticarcilina plus acid clavulanic).

Ureidopeniciline

• Azlocilina - se administreaza parenteral
• Mezlocilina - se administreaza parenteral
• Piperacilina - se administreaza parenteral
• Piperacilina/tazobactam - se administreaza parenteral

In incercarea de a creste acoperirea bacteriilor gram-negative si in special, acoperirea impotriva Pseudomonas aeruginosa, s-a adaugat un grup ureido la structura penicilinei. Astfel s-au obtinut antibioticele azlocilina si mezlocilina. In plus, prin adaugarea la gruparea ureido a unui lant lateral de piperazina s-a sintetizat piperacilina.

Acoperirea gram-negativa a acestei clase de peniciline o include pe cea a carboxipenicilinelor, plus acoperirea impotriva Klebsiella, Serratia, Enterobacter, Enterococcus si acoperirea anaeroba crescuta.

Activitatea impotriva streptococilor este putin mai mica decat a penicilinelor naturale si a ampicilinei.

Dintre antibioticele din aceasta clasa, piperacilina are cea mai mare activitate impotriva Pseudomonas aeruginosa. Ca si in cazul carboxipenicilinelor, medicamentele din aceasta clasa pot fi inactivate prin productia bacteriana de beta-lactamaze, cu exceptia cazului in care sunt combinate cu un inhibitor de beta-lactamaze (de exemplu, piperacilina plus tazobactam).

Inca de cand a descoperit penicilina, primul antibiotic, Fleming a prezis cresterea rezistentei la antibiotice, de-a lungul timpului.
 
Bacteriile exista de miliarde de ani. In tot acest timp, au trebuit sa se acomodeze la conditii de mediu extreme si, ca urmare, sunt foarte adaptabile. In plus, se multiplica foarte rapid, ceea ce face posibil producerea relativ rapida de schimbari genetice (mutatii) la nivelul unei populatii bacteriene.

Odata cu folosirea antibioticelor, bacteriile au devenit in mod natural rezistente la aceste medicamente. Rezistenta unei bacterii la un anumit antibiotic inseamna o eficacitate redusa a acestuia pentru a controla infectia. Antibioticul nu va mai omori bacteria si infectia nu se vindeca sau poate chiar sa se agraveze si in unele cazuri sa duca la deces. Rezistenta la antibiotice este una dintre cele mai presante probleme de sanatate publica in toata lumea. Rezistenta la antibiotice apare in mod natural, insa utilizarea abuziva sau gresita a antibioticelor la oameni si animale accelereaza procesul.

Exista 3 mecanisme comune prin care bacteriile pot dezvolta rezistenta la peniciline:

• Degradarea enzimatica (de catre penicilinaze): bacteriile pot dezvolta rezistenta la peniciline prin sinteza unor enzime - ca de exemplu, beta-lactamaze - care distrug nucleul beta-lactamic. Pentru a se depasi aceasta rezistenta, in clinica, penicilinele sunt asociate cu inhibitori de beta-lactamaza, cum este acidul clavulanic, sulbactamul sau tazobactamul. Un exemplu este medicamentul Augmentin care contine o combinatie de amoxicilina si acid clavulanic.
• Alterarea structurii bacteriene: Unele bacterii isi pot schimba intr-un mod subtil structura proteinelor care leaga penicilina la nivelul peretelui bacterian, astfel incat penicilinele nu se mai pot lega de acesta si ca urmare, nu mai pot intra in bacterie.
• Indepartarea penicilinei: Alte bacterii dezvolta sisteme pentru a elimina penicilinele. Bacteriile au pompe de eflux pe care le folosesc pentru a elimina anumite substante din celula. Bacteria poate utiliza aceste pompe cu scopul de a elimina antibioticul din celula.

Alergia la penicilina este cea mai frecventa alergie la medicamente. Este o reactie anormala, exagerata, a sistemului imunitar la antibioticul penicilina si produsele inrudite.

Studiile au aratat ca alergiile la penicilina sunt raportate in exces.

Aproximativ 10% dintre pacientii aflati in tratament raporteaza reactii alergice la penicilina. Totusi, pana la 90% dintre acestia nu sunt de fapt alergici - nu au o reactie alergica mediata IgE. Reactiile alergice grave, amenintatoare de viata, cum sunt reactiile anafilactice, apar la un procent de 0,03% (1 din 3000) din pacienti.

De aceea, atunci cand se suspecteaza alergia la penicilina este necesar un diagnostic precis, facut de un medic specialist alergolog, pentru a se asigura in viitor cele mai bune optiuni de tratament cu antibiotice.

Caracteristicile unei reactii alergice mediate IgE (de tip 1) sunt:

• Reactiile apar imediat sau frecvent in decurs de o ora
• Urticarie: mai multe zone pe piele in relief, de culoare roz/rosie care provoaca mancarime intensa
• Angioedem: edem localizat fara urticarie la nivelul abdomenului, fatei, extremitatilor, organelor genitale, orofaringelui sau laringelui
• Respiratie suieratoare si dificultate in respiratie
• Anafilaxia

Anafilaxia

Anafilaxia este o reactie alergica grava, amenintatoare de viata, care necesita semne sau simptome din cel putin doua dintre urmatoarele aparate sau sisteme:

• Piele: urticarie, inrosire, mancarime si/sau angioedem
• Aparat respirator: tuse, congestie nazala, dificultate in respiratie, senzatia de constrictie in piept, respiratie suieratoare, senzatia de inchidere sau sufocare la nivelul gatului si/sau modificarea calitatii vocii (edem laringian)
• Aparat cardiovascular: hipotensiune arteriala, lesin, tahicardie sau, mai rar, bradicardie, vedere in tunel, durere in piept, sentiment de moarte iminenta si/sau pierderea constientei
• Aparat gastrointestinal: greata, varsaturi, crampe abdominale si diaree

Desensibilizarea

Atunci cand pacientul este cu adevarat alergic la penicilina si are o infectie pentru care nu se poate folosi un alt tip de antibiotic (ca de exemplu, in endocardita enterococica, neurosifilis sau infectii cu bacterii rezistente la alte antibiotice), se poate face desensibilizarea la penicilina. Desensibilizarea reprezinta administrarea medicamentului intr-o maniera controlata, in mediu de spital, frecvent in prezenta alergologului.

Protocolul de desensibilizare presupune administrarea unor doze de antibiotic crescute treptat, la fiecare 15 minute, incepand cu doze mici care induc o anafilaxie subclinica inainte de expunerea la doza completa.

Aceasta procedura depinde de prezenta constanta a medicamentului in ser si deci continuarea administrarii nu trebuie intrerupta daca nu este necesar.  Desensibilizarea este urmata imediat de administrarea dozei complete terapeutice. Procedura trebuie supravegheata in mod continuu (se prefera un spital cu terapie intensiva) si ar trebui sa fie disponibila epinefrina.

Desensibilizarea reduce sensibilitatea doar temporar. Hipersensibilitatea revine de obicei dupa 24 - 48 de ore dupa oprirea desensibilizarii, astfel incat pacientul risca o noua reactie alergica spontana. Daca antibioticul trebuie din nou administrat, este necesara o noua desensibilizare.

Reactiile minore (de exemplu, mancarime, eruptii cutanate) sunt frecvente in timpul desensibilizarii.

Utlizarea cefalosporinelor la pacientii alergici la peniciline

Alergia incrucisata intre penicilina si alte antibiotice beta-lactamice (ca de exemplu, cefalosporinele) este mai putin frecventa decat era considerata anterior. Multe cefalosporine, in special de ultimele generatii, pot fi tolerate in siguranta in conditiile unei alergii la penicilina. Totusi, pacientii care prezinta anafilaxie sau alte reactii severe la penicilina vor avea nevoie de o evaluare alergologica suplimentara inainte de utilizarea cefalosporinelor.

Pacientii copii

Copiii care primesc amoxicilina sau ampicilina si au infectie cu virusul Epstein-Barr pot dezvolta o eruptie cutanata non-alergica, non-pruriginoasa, care poate semana cu o reactie alergica.

Desi utilizarea penicilinelor este larg raspandita, ca in cazul oricarui alt medicament exista atentionari si precautii:

• Reactii alergice: Nu trebuie sa iei peniciline daca esti alergic. Reactiile alergice la peniciline determina frecvent urticarie, respiratie suieratoare si umflaturi, in special ale fetei. Aproximativ 10% din oameni raporteaza o alergie la peniciline, insa procentul real este mai aproape de 1% si doar aproximativ 0,03% fac o forma severa de alergie (anafilaxie) care ar putea sa le puna  viata in pericol. Discuta intotdeuna cu medicul despre istoricul tau alergic inainte ca acesta sa-ti prescrie un antibiotic.
• Alaptarea: Femeile care alapteaza pot transmite bebelusului cantitati mici de penicilina prin laptele matern, ceea ce poate determina aparitia la copil de reactii alergice, diaree, infectie fungica si eruptii cutanate.
• Tulburari de sangerare: Unele peniciline, cum ar fi carbenicilina, piperacilina si ticarcilina, pot agrava tulburarile de sangerare preexistente.
• Fibroza chistica: Persoanele cu fibroza chistica sunt mai predispuse la febra si eruptii cutanate atunci cand iau piperacilina.
• Boala cronica de rinichi: Persoanele cu boala cronica de rinichi au un risc crescut de reactii adverse. Cu exceptia nafcilinei, celelalte peniciline ating niveluri ridicate in urina si ca urmare, dozele trebuie reduse la pacientii cu insuficienta renala severa.
• Afectiuni gastrointestinale: Pacientii cu antecedente de ulcer gastric sau alte boli intestinale ar putea avea un risc crescut de a face gastrita sau colita atunci cand iau peniciline.
• Fenilcetonurie: Unele comprimate masticabile de amoxicilina contin niveluri ridicate de aspartam pe care organismul il transforma in fenilalanina. Acest lucru este periculos pentru persoanele cu fenilcetonurie.
• Administrarea concomitenta de metotrexat: Metotrexatul afecteaza cresterea celulelor. Este folosit pentru a trata diverse afectiuni, inclusiv leucemia si unele boli autoimune. Penicilinele impiedica organismul sa elimine acest medicament, ceea ce poate duce la complicatii severe.

Utilizarea de peniciline in sarcina

• Penicilinele sunt printre cele mai sigure antibiotice care pot fi folosite in timpul sarcinii. Cu toate acestea, trebuie sa fie utilizate numai atunci cand beneficiile tratamentului depasesc riscurile.

Consumul de alcool

• Anumite antibiotice, cum ar fi metronidazolul si tinidazolul, pot determina aparitia unor reactii severe cand sunt administrate impreuna cu alcool. Totusi, nu este cazul penicilinelor.

Utilizeaza intotdeauna acest medicament exact asa cum a fost prescris de medic. Inainte de a incepe administrarea de peniciline, ca de altfel a oricarui alt medicament, citeste prospectul medicamentului din interiorul ambalajului. Iti va oferi mai multe informatii despre tipul de penicilina care ti-a fost recomandat si o lista completa a efectelor secundare pe care le poti experimenta ca urmare a administrarii acestuia, precum si despre interactiunile cu alte medicamente.

Penicilinele pot fi administrate oral (pe gura), ca de exemplu penicilina V sau amoxicilina sau parenteral (intramuscular sau intravenos), ca de exemplu penicilina G sau piperacilina. Alte peniciline, cum este ampicilina, pot fi administate in ambele moduri.

Penicilina G este degradata usor de acidul clorhidric din stomac avand o biodisponibilitate de doar 30%. Prin urmare, este un medicament care se administreaza doar injectabil. Penicilina G poate fi administrata intravenos sau intramuscular. Bezantin penicilina G (Moldamin) este un preparat retard care asigura o doza scazuta continua de penicilina G timp de 2 pana la 4 saptamani.

Penicilina V si penicilina VK (o sare de potasiu a penicilinei V) sunt disponibile pentru a fi administrate oral. Penicilina V are o biodisponibilitate de aproximativ 65% odata cu trecerea prin stomac.

Penicilina V se administreaza cel mai bine pe nemancate (1 ora inainte de masa sau la 2 ore dupa masa), deoarece poate fi degradata daca exista acid gastric ca urmare a alimentelor in stomac.

Amoxicilina nu interfera cu alimentele. Amoxicilina tinde sa fie utilizata mai des decat ampicilina administrata pe cale orala, deoarece amoxicilina este absorbita mai bine in fluxul sanguin, are mai putine efecte secundare gastrointestinale si poate fi administrata mai putin frecvent (la 12 ore vs. la 6 ore).

Probenecidul inhiba secretia tubulara renala a multor peniciline, crescand nivelul antibioticului in sange. Uneori, probenicidul se administreaza concomitent cu antibioticul pentru a mentine un nivel ridicat de medicament in sange.

Ca si in cazul oricarui alt antibiotic, este important ca pacientii sa fie atentionati ca trebuie sa termine intregul curs de antibiotic, exact asa cum a fost recomandat de catre medic, pentru a preveni rezistenta bacteriana.

Alaturi de efectele utile, majoritatea medicamentelor pot cauza efecte secundare nedorite (reactii adverse), desi acestea nu trebuie sa apara obligatoriu la toate persoanele.

Lista de mai jos contine o parte din reactiile adverse asociate cu administrarea de peniciline. Insa, o lista completa a efectelor secundare o vei gasi in prospectul de informatii tiparit al producatorului, furnizat impreuna cu medicamentul, pe care il gasesti in cutia acestuia.

Reactii adverse comune

Greata este cel mai frecvent efect secundar al administrarii penicilinelor. Alte reactii adverse comune sunt:

• Diaree
• Eruptii cutanate si urticarie
• Durere abdominala
• Durere de cap

Reactii adverse mai putin frecvente

• Dificultate in respiratie
• Ameteala brusca si lesin
• Umflarea si roseata fetei
• Dureri articulare
• Piele solzoasa, rosie
• Mancarime si secretii vaginale, datorate unei infectii cu candida sau vaginozei bacteriene
• Gura si limba dureroase, uneori cu pete albe (candida)
• Crampe abdominale

Reactii adverse rare si serioase care necesita oprirea antibioticului si chemarea ambulantei:

• Dificultate in respiratie datorita unei reactii alergice severe (anafilaxie)
• Anxietate, frica sau confuzie
• Un sentiment de moarte iminenta
• Halucinatii
• Convulsii
• Ingalbenirea ochilor si a pielii
• Sangerare neobisnuita
• Urinare redusa, sange in urina, febra si eruptie cutanata (nefrita interstitiala)

Raportarea reactiilor adverse

• Poti raporta reactiile adverse direct prin intermediul sistemului national de raportare de pe site-ul Agentiei Nationale a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale din Romania la rubrica Raporteaza o reactie adversa.

Administrarea de penicilina este contraindicata la pacientii cu antecedente de reactii alergice severe la penicilina si derivatii sai.

De asemenea, penicilina este contraindicata la pacientii care au avut sindrom Stevens-Johnson si necroliza toxica epidermica, doua afectiuni rare, acute si potential fatale care afecteaza pielea si mucoasele si a caror aparitie este, in cea mai mare parte a cazurilor, legata de administrarea unui medicament.

Penicilinele sunt sigure de utilizat in timpul sarcinii si alaptarii. Penicilina G este eficienta pentru prevenirea transmiterii materne a sifilisului la fat si pentru tratarea infectiilor fetale si materne.

Desi insuficienta renala nu este o contraindicatie pentru peniciline, dozele vor trebui ajustate in boala renala in stadiu terminal.

Anumite medicamente pot interactiona cu penicilinele. In astfel de situatii, medicul poate schimba doza, frecventa de administrare sau poate recomanda alte precautii. Acest articol nu face referire la toate interactiunile medicamentoase posibile. Citeste cu atentie prospectul medicamentului din cutia producatorului unde sunt mentionate toate medicamentele care interactioneaza cu penicilinele. De asemenea, este important sa ii spui intotdeauna medicului daca iei si alte medicamente, indiferent daca sunt medicamente eliberate pe baza de reteta sau fara prescriptie medicala, precum si produse pe baza de plante.

Metotrexat

De obicei, se recomanda sa eviti sa iei penicilina in acelasi timp cu metotrexat, care este utilizat pentru a trata psoriazisul, artrita reumatoida si unele forme de cancer. Penicilina poate reduce eliminarea medicamentului metotrexat din organism, ceea ce poate creste riscul de efecte secundare. Daca iei metotrexat, medicul va recomanda efectuarea unor analize de sange pe durata tratamentului cu acest antibiotic. Totusi, unele tipuri de peniciline, cum ar fi amoxicilina, pot fi utilizate in combinatie cu metotrexat.

Alopurinol

Este posibil sa ai o eruptie cutanata daca iei penicilina si alopurinol, care este utilizat pentru a trata guta.

Anticoagulante

Rareori, penicilina poate modifica efectele medicamentelor anticoagulante cumarinice, cum ar fi warfarina. Medicul va monitoriza timpul de coagulare a sangelui (INR) mai frecvent, daca iei penicilina cu warfarina.

Contraceptive orale

Penicilina nu afecteaza efectele contraceptivelor hormonale, cum este pilula. Totusi, daca ai varsaturi sau diaree in timp ce iei acest antibiotic, acest lucru poate determina ca pilula sa fie mai putin eficienta in prevenirea sarcinii.

Analize de laborator

Penicilina poate interfera cu anumite analize de laborator. De exemplu, la pacientii diabetici poate determina aparitia unor rezultate fals pozitive ale glucozei in urina atunci cand se folosesc anumiti reactivi de testare a urinii (de tip sulfat cupric). Exista si alte analize care pot fi modificate, de aceea este important sa anunti personalul de laborator ca faci tratament cu penicilina.

Acest articol este cu titlu informativ si nu constituie o recomandare medicala. Discuta intotdeauna cu medicul tau inainte de a lua un antibiotic.

Surse de informatie:

The Nobel Prize in Physiology or Medicine 1945 www.nobelprize.org
Anne Miller, 90, First Patient Who Was Saved by Penicillin www.nytimes.com
The Discovery of Penicillin—New Insights After More Than 75 Years of Clinical Use www.ncbi.nlm.nih.gov
Maker of the Miracle Mould www.abc.net.au
Penicillins www.msdmanuals.com
Penicillins www.antimicrobe.org
How do penicillins work? www.medicalnewstoday.com
What is penicillin? www.healthdirect.gov.au
Penicillin allergy www.mayoclinic.org
Penicillin allergy www.cdc.go

Text: Dr. Ileana Andreescu, Senior Medical Editor