Dictionar de afectiuni, simptome, investigatii si tratamente

Insertia aeratoarelor transtimpanice la copii

Cunoscute si sub denumirea de tuburi de miringotomie, aeratoarele transtimpanice sunt tuburi mici plasate chirurgical in timpan de catre un chirurg ORL-ist pediatru. Aceste tuburi pot fi din plastic, metal sau teflon. Tuburile sunt inserate cu scopul de a ajuta la drenarea secretiilor din urechea medie, reducand riscul de infectie.

Despre

In timpul infectiei la nivelul urechii, secretiile se aduna in urechea medie, ceea ce poate afecta auzul copilului. Uneori, chiar si dupa ce infectia a fost tratata, pot sa ramana secretii. Tuburile ajuta la drenarea acestora, prevenind acumularea lor.

Tuburile pentru urechi variaza ca marime, forma si materiale, ceea ce permite alegerea celui mai potrivit pentru copil. Toate au fost proiectate pentru a crea un orificiu artificial in timpan, cu scopul de a permite ventilatia la nivelul urechii medie.

Varsta potrivita pentru plasarea aeratoarelor transtimpanice este cuprinsa intre 1 si 3 ani. Pana la 5 ani, majoritatea copiilor au trompa lui Eustachio (canal care leaga urechea medie cu zona gatului) mai larga si mai lunga, permitand un drenaj mai bun al secretiilor din ureche.

Indicatii

Insertia tuburilor de ureche poate fi recomandata de medicul ORL in situatia in care copilul are:

  • Secretii la nivelul urecgii care persista la 3-4 luni dupa o infectie a urechii
  • Secretii in urechi si afectarea auzului mai mult de 3 luni
  • Modificari ale structurii timpanului aparute dupa infectiile urechii
  • Intarziere a vorbirii
  • Infectii repetate ale urechii care nu se amelioreaza cu tratament antibiotic administrat mai multe luni

Odata inserate, aceste tuburi ajuta semnificativ la reducerea infectiilor urechii si este posibil chiar sa le elimine complet. Majoritatea copiilor vor face una sau doua infectii pe an, puroiul colectat scurgandu-se spontan prin deschiderea creata de tuburi.

La ce sa te astepti in timpul interventiei de miringotomie

Miringotomia este produra chirurgicala efectuata pentru inserarea tuburilor in ureche. Este de obicei o interventie efectuata in ambulator. Acest lucru inseamna ca micutul se poate intoarce acasa in aceeasi zi.

Miringotomia implica o mica deschidere in membrana timpanului pentru a permite drenarea secretiilor si pentru a elibera presiunea din urechea medie. Se plaseaza un mic tub in deschiderea timpanului pentru a permite ventilarea la nivelul urechii medii si pentru a preveni acumularea de secretii. Auzul copilului este restabilit dupa ce secretiile sunt drenate. Tuburile se elimina singure dupa 6-12 luni de la interventie.

Din fericire, tuburile inserate la nivelul timpanului nu necesita o monitorizare foarte riguroasa. Copiii vor reveni la medicul ORL-ist la 1 luna dupa interventie si apoi la fiecare 6 luni. Dupa un an, cand tuburile s-au eliminat de la sine, majoritatea copiilor s-au vindecat si nu mai necesita plasarea de tuburi noi.

Surse de informatie

  • www.childrenshospital.org