Condropatia (leziunea de cartilaj)

Cartilajul este format din celule specializate, numite condrocite. Acestea produc colagen, proteoglycan si fibre de elastina. Tesutul cartilaginos nu este vascularizat. Substantele nutritive difuzeaza din vasele de sange, care se afla la nivelul tesutului conjunctiv dens (numit perichondrium), care se afla la suprafata cartilajului si-l imbraca precum o haina. Din cauza lipsei vascularizatiei, cartilajul creste si se repara mai greu decat alte tesuturi.

Exista mai multe tipuri de cartilaj:

1. Cartilaj hialin - este un tesut cu frecare redusa, rezistent la uzura, prezent la nivelul articulatiilor, capabil sa suporte greutatea de la nivelul acestora. Este un tesut puternic, flexibil, dar cu o capacitate de regenerare redusa.
2. Cartilaj elastic - este mai flexibil decat cartilajul hialin, fiind prezent la nivelul urechii, laringelui si epiglotei.
3. Fibrocartilaj - este o forma dura si inflexibila de cartilaj, care se gaseste la nivelul articulatiei genunchiului si intre vertebre.
4. Cartilaj articular - este un tip de cartilaj hialin, care se afla la capetele oaselor, in zona articulara si are structuri diferite, in functie de rolul pe care il indeplineste. Astfel: cartilajul din zona tangentiala acopera suprafata articulara, are un contur neted ce permite alunecarea capetelor oaselor, este foarte rezistent la frecare si reprezinta circa 10-20% din grosimea cartilajului articular, avand cea mai mare cantitate de colagen; cartilajul din zona mijlocie (sau de tranzitie) reprezinta 40-60% din volumul cartilajului articular si are fibre de colagen groase; zona adanca - reprezinta circa 30% din cartilaj, are cea mai mare proportie de proteoglycan si o concentratie foarte mica de apa;
5. zona calcificata - se afla direct pe os.

Cartilajul articular are rolul de a absorbi si amortiza socurile care se manifesta la nivelul articulatiilor mari, mai ales al celor de la glezna, genunchi si sold. Un rol similar are si la nivelul articulatiilor umarului si cotului. Acesta intervine activ la fiecare actiune care implica articulatia, asigurand o frecare redusa la minimum a oaselor care sunt implicate in formarea articulatiei.

Deteriorarea cartilajului este un tip de leziune relativ comun. Adesea implica articulatiile de la nivelul genunchilor, dar poate sa apara si la nivelul articulatiilor soldului, ale gleznelor si coatelor. In principiu, nicio articulatie nu este ferita de aceasta afectiune, dar exista unele care prezinta un risc crescut.

Leziunile de cartilaj sunt frecvente, iar etiologia lor este multifactoriala. Condropatia poate sa apara ca o suferinta acuta, urmare a unei leziuni bruste, din timpul unei activitati sportive sau este efectul uzurii, situatie in care este vorba despre o suferinta cronica, ce apare in bolile degenerative articulare, in cazul dezaxarii sau a instabilitatii articulare.

Condropatia este impartita in patru tipuri, in functie de gravitatea leziunii:

• leziune tip „scamosare”;
• fisuri superficiale;
• fisuri profunde, care afecteaza mai putin de trei sferturi din grosimea cartilajului, fara expunerea osului;
• fisuri profunde cu expunerea osului.

Factorii de risc si cauzele care duc la aparitia leziunilor cartilajului articular sunt variate si complexe si, de cele mai multe ori, se intrepatrund.

Printre factorii de risc care duc la aparitia condropatiei se numara:

• perioada de crestere, in cursul careia pot sa apara dezechilibre temporare, urmare a evolutiei asimetrice a membrelor si a sistemului musculo-scheletal; acestea se rezolva, de cele mai multe ori, de la sine;
• o masa musculara dezvoltata are rolul de a sustine si proteja articulatiile, iar in cazul femeilor, riscul de a dezvolta leziuni ale cartilajelor este crescut din doua motive care tin de anatomia feminina; pe de o parte, este vorba despre o masa musculara mai putin dezvoltata, pe de alta, de un bazin mai larg, care face ca unghiul articulatiei genunchiului (unghiul Q, pe care il formeaza femurul si tibia) sa aiba o valoare mai mare, ceea ce poate favoriza leziunile de cartilaj la nivelul articulatiei genunchiului; acesta este unul dintre motivele pentru care condropatia este mai frecventa la femei;
• practicarea unor sporturi cum sunt atletismul, ciclismul, canotajul, tenisul, fotbalul, poate favoriza leziunile cartilajului;
• afectiunile articulare produse de artroza (afectarea cartilajului articular, cu scadere in grosime a acestuia pana la disparitie, producand modificarea mecanicii articulare, reducerea mobilitatii si durere), artrita reumatoida si policondrita (afectiune progresiva, caracterizata de inflamatia si degenerarea tesutului cartilaginos, cu afectare poliarticulara), afectiunile de natura maligna (condrosarcomul), costocondrita sau sindromul Tietze (inflamatia cartilajului de la jonctiunea costo-sternala), epifizita capului femural (afectarea cartilajului de crestere la unul sau la ambele solduri, in special la adolescentii de sex masculin) sunt principalele cauze ce favorizeaza aparitia condropatiei;
• printre cauzele comune ale condropatiei se numara si traumatismele majore (accidentari sportive sau rutiere);
• uzarea articulatiei in cazul sportivilor;
• degenerarea articulatiei in cazul varstnicilor (manifestata prin artroza femuro-patelara);
• hiperlaxitatea ligamentelor genunchiului, care poate fi patologica sau innascuta si care se manifesta prin capacitatea articulatiilor de a se misca si de a ajunge in pozitii dincolo de limitele normale de mobilitate ale articulatiei; poate aparea inclusiv in cazul sportivilor (mai ales al celor ce practica dansul, gimnastica, patinajul sau yoga);
• obezitatea este considerata un factor de risc ca urmare a gradului de stres ridicat pe care il suporta articulatiile;
• sedentarismul, deoarece articulatiile au nevoie de miscare pentru a ramane sanatoase, iar perioadele lungi de inactivitate sau imobilitate cresc riscul de deteriorare a cartilajului.

Cel mai frecvent, condropatia apare la genunchi, dar si cotul, incheietura mainii, articulatia gleznei, a umarului si a soldului pot fi, de asemenea, afectate. Cele mai comun simptom al deteriorarii cartilajelor articulare este durerea. Aceasta poate sa fie variata, intensa ori difuza, localizata la una dintre articulatii sau simetrica. Alaturi de senzatia dureroasa, poate aparea si inflamatia (cauza cea mai frecventa fiind hidartroza - acumularea de lichid la nivelul articulatiei afectate), asociata cu o temperatura locala crescuta. De regula durerea, inflamatia si temperatura locala apar concomitent, cand leziunile sunt accentuate.

Un alt simptom asociat condropatiei este rigiditatea articulatiei, mai ales dupa perioade de inactivitate, iar pe masura ce afectiunea evolueaza, apare limitarea mobilitatii. La aceasta, se asociaza cracmentele (sunetele specifice produse de o articulate in momentul mobilizarii ei).

In cazurile grave, cartilajul se rupe, iar articulata se blocheaza. Acest fapt poate duce la hemartroza (sangerari in articulatie), iar zona se invineteste, fiind extrem de dureroasa.

Uneori, poate fi dificil sa se faca distinctia dintre o leziune a cartilajului si alte leziuni comune ale  articulatiilor, cum ar fi entorsele, deoarece simptomele pot fi similare. Testele moderne noninvazive sunt capabile sa ajute la diagnosticarea corecta.

Diagnosticul implica examinarea fizica, la care se adauga investigatiile prin rezonanta magnetica (RMN). Desi util, RMN-ul nu poate detecta intotdeauna deteriorarea cartilajului si nici gradul de afectare a acestuia, astfel ca diagnosticul de precizie poate fi pus prin artroscopie. Testul implica introducerea unui instrument cu ajutorul caruia medicul poate vizualiza articulatiile pentru a o examina, dar si pentru a repara articulatia.

Exista doua tipuri principale de tratament in cazul condropatiei: conservator si chirurgical. Este important de precizat ca daunele minore ale cartilajului se pot imbunatati singure in cateva saptamani, cu un tratament adecvat, dar leziunile majore sau vechi, netratate, necesita adesea tratament chirurgical.

Tratamentul conservator (non-chirurgical) - unii pacienti raspund bine la aceasta terapie, care poate include exercitii speciale si medicatie cu antiinflamatoare nesteroidiene, la care se adauga, uneori, injectii cu steroizi la nivelul articulatiei afectate si analgezice.
Exercitiile includ kinetoterapie si, in functie de starea pacientului, un program pe care acesta il poate efectua acasa. In cazul in care leziunile nu sunt extinse, aceasta metoda terapeutica reprezinta tot ceea ce este necesar pentru recuperare.

Recuperarea implica protectia zonei afectate de suprasolicitare, prin purtarea unor bandaje protectoare, odihna articulatiei, inclusiv prin repaus fiziologic (pacientul primeste carje si evita folosirea membrului a carui articulatie a fost afectata), urmata de reluarea treptata a activitatii, comprese reci, timp de 15-20 de minute la fiecare 2-3 ore in primele 2 sau 3 zile dupa traumatism si compresia zonei lezate pentru a limita inflamatia si miscarile care ar putea deteriora suplimentar articulatia.

Interventiile chirurgicale sunt solutii de tratament in cazul pacientilor care au leziuni extinse si pentru care terapia de tip conservator nu mai este suficienta. Exista mai multe optiuni chirurgicale, care variaza in functie de mai multi factori, principalele elemente care sunt luate in calcul fiind varsta, stilul de viata si, in principal, cat de mare si de veche este leziunea.

Optiunile chirurgicale includ:

1. Debridare - ceea ce reprezinta netezirea cartilajului deteriorat si indepartarea marginilor libere pentru a preveni frecarea si iritarea.
2. Stimularea cartilajului deteriorat, prin mici incizii (microfracturi), care expun vasele de sange din interiorul osului, ceea ce duce la formarea de mici cheaguri de sange in interiorul cartilajului, proces care stimuleaza regenerarea mai rapida a acestuia. Noul cartilaj este, insa, mult mai suplu decat cel initial, fapt care duce la o uzura mai rapida a acestuia, fiind deseori necesara repetarea procedurii.
3. Mozaicoplastie - cartilajul sanatos dintr-o zona este transferat in locul unde este grav deteriorat. Procedura este utilizata pe suprafete mici, mai ales la pacientii tineri, care au leziuni in urma unor accidente.
4. Implantarea autologa de condrocite cultivate din tesutul propriu al pacientului, dupa care acestea sunt implantate in articulatia afectata, unde stimuleaza productia proprie de tesut cartilaginos sanatos.

In lipsa unui tratament, articulatia se degradeaza si se poate ajunge la pierderea partiala sau totala a mobilitatii. In afara de acest aspect, durerea si fenomenele locale se pot agrava. Toate leziunile cartilajului articular evolueaza, in cele din urma, catre osteoartrita.

Preventia include mentinerea unei greutati corporale optime, evitarea suprasolicitarii articulatiilor, mai ales a celor ale genunchiului si gleznei, o activitate fizica regulata, care sa contribuie la dezvoltarea masei musculare din jurul articulatiilor, precum si o buna hidratare permanenta a organismului. Este important de precizat ca exercitiile fizice sunt utile in prevenirea leziunilor cartilajului articular, dar nu contribuie la repararea leziunilor deja aparute.

Condropatia este o suferinta care nu trebuie ignorata si nici tratata superficial, pentru ca evoluta ei poate duce la afectarea grava a calitatii vietii. In plus, desi varsta inaintata este unul dintre factorii de risc, afectiunea poate sa apara si sa se agraveze la orice varsta.