Dictionar de afectiuni, simptome, investigatii si tratamente

Cifoza

Cifoza

Cifoza reprezinta o curbare antero-posterioara a zonei toracale a coloanei vertebrale si afecteaza regiunea dintre omoplati, rotunjind, astfel, spatele si proiectand gatul in fata. In mod normal, coloana se curbeaza in zona gatului, a partii superioare a spatelui, pentru a absorbi din efectul sustinerii greutatii corporale.

Daca ai cifoza, apare o usoara cocoasa in partea superioara a spatelui, iar deformarea duce la o presiune suplimentara asupra coloanei si pot aparea inclusiv dificultati respiratorii.

Cauze

Cifoza apare, in general, pe fondul unei forme anormale a vertebrelor. Aceasta poate fi cauzata de urmatoarele aspecte:

  • Fracturi - vertebrele zdrobite pot afecta curbarea coloanei;
  • Osteoporoza - aceasta boala duce la subtierea oaselor, inclusiv a vertebrelor si poate cauza cifoza. Afectiunea apare mai ales la varstnici si la persoanele care au urmat tratamente pe baza de corticosteroizi o perioada lunga;
  • Degenerarea discurilor intervertebrale - discurile sunt fragmente circulare care actioneaza ca tampon intre vertebrele coloanei, limitand astfel frecarea. Odata cu inaintarea in varsta, aceste discuri se subtiaza si isi reduc dimensiunile, putand duce la agravarea cifozei;
  • Defecte din nastere - atunci cand oasele coloanei nu se dezvolta normal inainte de nastere, se poate ajunge la aparitia cifozei;
  • Cancerul si tratamentele pentru cancer - existenta cancerului la nivelul coloanei vertebrale poate duce la slabirea vertebrelor. Mai mult, tratamentele pe baza de radiatii pot inrautati simptomele;
  • Alte boli - afectiuni precum sindromul Ehlers-Danlos sau Marfan au ca simptom si cifoza.

Factori de risc

Prezenta unor factori de risc creste probabilitatea de aparitie a cifozei. Mai jos sunt cei mai raspanditi factori de risc:

  • varsta - persoanele varstnice sunt mult mai predispuse la cifoza pe fondul subtierii oaselor si a discurilor intervertebrale;
  • pozitia incorecta - de exemplu, cand lucrezi la birou, cand impletesti etc.;
  • tumori ale coloanei;
  • scolioza;
  • existenta unei traume - de exemplu, in urma unui accident;
  • genele - daca o ruda apropiata are cifoza, este posibil sa dezvolti si tu aceasta boala.

Cifoza simptome

Simptome

Cifoza usoara nu se remarca prin simptome. Insa unele forme (sau atunci cand boala este in stadiu avansat) se pot manifesta prin:

  • aspectul unei posturi necorespunzatoare;
  • aparitia cocoasei;
  • durere de spate;
  • senzatie de intepeneala.

Tipuri de cifoze

Exista trei tipuri de cifoze:

  • Cifoza congenitala - persoana in cauza se naste cu boala. Cu toate acestea, primele simptome pot aparea abia in adolescenta;
  • Cifoza posturala - afecteaza tinerii care adopta o postura incorecta. In timp, oasele si muschii ajung sa se obisnuiasca, insa poate fi tratata relativ usor, prin adoptarea unei pozitii corecte;
  • Cifoza Scheuermann - in mod normal, vertebrele par, din lateral, ca niste dreptunghiuri asezate unul peste altul. In cazul acestei forme de cifoza, vertebrele au forma triunghiulara, iar acest lucru determina coloana sa aiba o pronuntata curbura inainte.

Cifoza la copii

Cifoza la copii poate aparea timpuriu, ca urmare a unei pozitii vicioase in uter sau a unor afectiuni intrauterine sau poate aparea ceva mai tarziu, din cauza defectelor de mers, a unei pozitii incorecte in banca, a purtarii unui ghiozdan mult prea greu sau ca urmare a cresterii bruste in inaltime in perioada adolescentei. In cazuri rare, cifoza apare pe fondul lipsei vitaminei D in primii ani de viata, insa, pe langa durerea de spate, apar si simptome precum picioare curbate (genu valgum - picioare in X, sau genu varum - picioare in paranteza) sau anomalii ale sternului.

Lasata netratata, cifoza infantila poate duce, la maturitate, la spondiloza, discopatie sau chiar hernie de disc.

Detectata din timp, cifoza la copii poate fi tratata prin corectarea posturii de mers si a celei in banca sau la birou, combatarea carentelor de vitamina D si purtarea unui ghiozdan ergonomic sau a unuia pe roti.

Cifoza copii

Complicatii

Pe langa deformarea coloanei vertebrale, aparitia durerii si a cocoasei, pot interveni si complicatii precum:

  • Dificultati respiratorii - cifoza severa pune presiune asupra plamanilor;
  • Limitarea functiilor fizice - cifoza este asociata si cu slabiciunea musculara si dificultati de mers sau de ridicare si asezare pe scaun. Mai mult, apar dificultati de condus pe fondul durerii de spate;
  • Probleme digestive - in stadiu avansat, cifoza pune presiune asupra tractului digestiv si poate duce la reflux gastric si dificultati la inghitire;
  • Probleme psihologice - persoanele care au cifoza, mai ales adolescentii, isi dezvolta o imagine de sine defectuoasa din cauza existentei cocoasei sau a purtarii unui corset corectiv. In cazul varstnicilor, aceste aspecte pot duce la izolare sociala.

Tratament

Tratamentul cifozei depinde foarte mult de cauza si de severitatea bolii. In general, sunt recomandate medicamente analgezice (pentru reducerea durerii) precum acetaminofen, ibuprofen ori naproxen sau chiar unele mai puternice pe baza de reteta. De asemenea, pot fi recomandate medicamente pentru osteoporoza, care ajuta la intarirea oaselor si la prevenirea agravarii simptomelor cifozei.

In plus, majoritatea doctorilor recomanda exercitii fizice, in special cele care imbunatatesc flexibilitatea coloanei si intaresc musculatura spatelui. De asemenea, copiii care au cifoza Scheuermann pot stopa progresia bolii daca poarta un corset medical cat oasele inca sunt in formare.

Daca boala este avansata, cu unghiul de inclinatie mare si sunt afectati nervii, este posibil sa fie nevoie de operatie. Interventia presupune introducerea unor bucati de os intre vertebre si realinierea vertebrelor coloanei in vederea corectarii posturii. De regula, sunt folosite suruburi, placi si tije metalice pentru a creste viteza de fuziune a vertebrelor.

Preventie

Cifoza Scheuermann si cifoza congenitala apar ca urmare a unor probleme structurale ale vertebrelor si nu pot fi prevenite. Cu toate acestea, purtarea unui corset medical poate incetini progresul bolii.

In cazul cifozei posturale, boala poate fi prevenita prin:

  • adoptarea unei pozitii corecte la birou sau la scoala;
  • practicarea unor exercitii fizice pentru mentinerea sanatatii oaselor si muschilor;
  • distribuirea egala a greutatii - de exemplu, in cazul copiilor care poarta ghiozdan sau al adultilor care cara obiecte grele;
  • consumul de alimente bogate in calciu.