Alege sectiunea

EDU.REGINAMARIA.RO

Ovulatia: ce este si cum se produce

Ovulatia: ce este si cum se produce

Ovulatia reprezinta eliberarea unui ovul (ovocit) dintr-un ovar. Se intampla adeseori la mijlocul ciclului menstrual, desi momentul poate sa varieze.

Pentru a se pregati pentru ovulatie, mucoasa uterului – endometrul – se ingroasa. Glanda pituitara de la nivel cerebral stimuleaza unul dintre ovare sa elibereze ovulul. Peretele foliculului ovarian se rupe la suprafata ovarului, iar ovulul este eliberat.

Ovocitul este preluat si orientat catre trompa cu ajutorul unor structuri in deget de manusa – denumite fimbrii – de la nivelul pavilionului trompei. Ovulul calatoreste de-a lungul uneia dintre trompele uterine, propulsat in parte de contractiile peretelui trompei uterine. Aici, in trompa uterina, ovulul poate fi fecundat de spermatozoid.

Ovulul si sperma se unesc (fecundatie) pentru a forma o entitate unicelulara denumita zigot. Zigotul calatoreste de-a lungul trompei uterine catre uter si incepe sa se divida rapid pentru a forma o alta entitate biologica, denumita blastocist. Cand blastocistul ajunge la uter, se implanteaza in mucoasa uterului si sarcina incepe.

Daca ovulul nu este fecundat, este pur si simplu reabsorbit de catre organism – probabil ca inainte chiar de a ajunge in uter. Aproximativ doua saptamani mai tarziu, mucoasa uterului se scurge prin vagin, fenomen ce poarta denumirea de menstruatie.

Surse de informatie:

www.mayoclinic.org

Consultant: Dr. Bechir Melihan, Medic Primar Obstetrica-Ginecologie, Supraspecializare in Infertilitate si Reproducere Umana Asistata