Alege sectiunea

EDU.REGINAMARIA.RO

Ecografia mamara si mamografia - cand si cum se fac?

Articol de Dr. Isabela Botea Medic specialist Radiologie - imagistica medicala

Cancerul de san este forma de cancer intalnita cel mai des in randul femeilor, in Romania fiind diagnosticate anual aproximativ 9000 de paciente. Cu toate acestea, daca diagnosticul este stabilit intr-o faza incipienta a bolii, sansele de supravietuire sunt de aproximativ 98,5%, fata de 50%, cat era in urma cu 30 de ani. Aceste procente au devenit tot mai incurajatoare, gratie tehnologiei medicale care se afla intr-o continua dezvoltare, dar si comunicarii interdisciplinare tot mai eficiente.

Cancerul de san - care sunt semnalele de alarma?

Una dintre metodele de preventie recomandate o reprezinta autopalparea. Aceasta presupune examinarea prin palpare a propriilor sani, de preferat dupa fiecare menstruatie, atunci cand tesutul mamar este mai putin tensionat. Printre semnele si simptomele ce ar trebui sa te determine sa faci o vizita la medic, amintim:

  • modificarile culorii pielii de la nivelul sanului (de exemplu, inrosirea tegumentului sau aspectul de coaja de portocala);
  • identificarea unei formatiuni dure la palparea sanului;
  • aparitia unei formatiuni dure la nivelul axilei;
  • aparitia de scurgeri mamelonare;
  • retractia mamelonului.

Durerea nu este prezenta decat in fazele avansate ale bolii, asadar, chiar daca sanul nu doare, este bine sa apelezi la un consult periodic. In acelasi timp, trebuie mentionat ca manifestarile descrise mai sus nu reprezinta neaparat semnele unui cancer mamar, insa ridica un semn de intrebare asupra starii de sanatate a sanului si este recomandat sa fie tinute sub observatie.

Pe de alta parte, exista cazuri cand formatiunea canceroasa are dimensiuni foarte mici, comparativ cu dimensiunea sanului si, astfel, nu poate fi depistata prin palpare. O tumora mica nu este neaparat una mai putin periculoasa, pentru ca agresivitatea cancerului nu este proportionala cu dimensiunile formatiunii. Acesta este motivul pentru care un consult de specialitate este recomandat sa fie facut periodic, indiferent daca, prin autopalpare, au fost identificate modificari sau nu.

Controale periodice dupa varsta de 40 de ani

In prezent, femeile tinere sunt cele care se prezinta cel mai frecvent la controale medicale privind sanatatea sanilor. Insa varsta nu este un factor relevant atunci cand vine vorba de preventia cancerului de san si a altor afectiuni ale sanului. Problemele de sanatate ce tin de aceasta ramura pot aparea la orice varsta, incepand de la pubertate si pana la varste inaintate. Dar, odata atinsa varsta maturitatii, este recomandat ca fiecare femeie sa mearga la medic anual, pentru o ecografie de san, si o data la doi ani, pentru mamografie. In anumite situatii, medicul va propune repetarea ecografiei la fiecare 6 luni, in functie de rezultatele investigatiei.

Mamografia, ca metoda de screening, este recomandat sa se realizeze o data la 2 ani, in special dupa varsta de 40 de ani, cand structura tesutului mamar se modifica, acesta devenind mai fibros. Schimbarea de densitate a tesutului mamar este consecinta avansarii in varsta, dar si a alaptarii, acolo unde este cazul. investigatia poate fi recomandata si mai devreme de 40 de ani, in cazul femeilor care au in familie cazuri de cancer mamar sau prezinta alti factori de risc crescut.

Mamografia reprezinta cea mai buna metoda de depistare a cancerului de san in stadiu incipient, iar mamografia cu tomosinteza este cea mai moderna si avansata metoda de evaluare radiologica a tesutului mamar.


Gasesti AICI oferta noastra de INVESTIGATII.

Ecografia mamara si mamografia - doua investigatii complementare

Ecografia de san este o investigatie imagistica non-invaziva, realizata de un medic radiolog, de preferat un specialist cu competente in senologie imagistica. Procedura este una simpla, fara riscuri de iradiere, avand in vedere faptul ca foloseste ultrasunete. Diferenta dintre ecografia de san si cea obisnuita o face aparatura folosita, intrucat ecograful pentru san are optiuni prestabilite strict pe tipologiile de tesut mamar.

Este indicat ca, in cazul in care pacienta are nevoie atat de ecografie mamara, cat si de mamografie sau RMN, toate aceste investigatii sa fie realizate de catre aceeasi echipa medicala, pentru o mai buna coerenta a rezultatelor si o abordare terapeutica eficienta.

Mamografia, ca procedura in sine, poate crea un disconfort local, resimtit ca o presiune sau o durere de intensitate mica, insa acest aspect tine foarte mult de fiecare pacienta in parte. Exista, totusi, multe femei care nu simt niciun fel de durere in timpul mamografiei. Vestea buna este ca dureaza doar cateva secunde, iar avantajele acestei proceduri sunt categoric importante, in comparatie cu disconfortul de moment.

Biopsia - 20 de minute pentru un diagnostic concret

Punctia (biopsia) mamara este, astazi, un reper deosebit de important in diagnosticarea cancerului mamar, in special atunci cand celelalte investigatii imagistice indica un motiv de ingrijorare in acest sens. Biopsia presupune prelevarea unor fragmente de tesut de la nivelul nodulului si analizarea acestora in laborator de medicul anatomopatolog. Astfel, rezultatele obtinute pot stabili cu precizie daca formatiunea este sau nu una canceroasa, tipul tumorii, dar si la ce fel de tratament raspunde acesta.

Contrar unor mituri existente pe aceasta tema, punctia mamara nu provoaca sub nicio forma raspandirea cancerului si nu grabeste evolutia bolii. De asemenea, in prezent, biopsia se realizeaza cu ajutorul tehnologiei moderne, prin procedee minim invazive, sub anestezie locala, astfel ca riscurile asociate acestui tip de investigatie sunt minime.

Cunoaste AICI echipa noastra de MEDICI.

Importanta unei echipe medicale multidisciplinare

Fiindca timpul este o resursa pretioasa, atunci cand vorbim despre diagnosticarea si tratarea cancerului de san, avantajele apelarii la o echipa multidisciplinara sunt numeroase. In primul rand, pacienta nu mai este nevoita sa transmita dosarele medicale de la un specialist la altul si nici sa caute medici pentru fiecare specialitate in parte. O echipa multidisciplinara presupune implicarea unui numar mare de specialitati medicale: chirurgie, anatomopatologie, oncologie, radiologie, genetica, dar si nutritie. In plus, odata incepute investigatiile, pacienta este indrumata indeaproape de catre un medic navigator, care ii inlesneste aceasta trecere de la o procedura la alta, dar ii si raspunde la toate intrebarile care apar pe parcurs.

Investigarea starii de sanatate a sanilor este un subiect dificil de abordat pentru fiecare femeie, atat din teama de a primi o veste neplacuta, cat si din prisma gradului de intimitate pe care il presupun aceste tipuri de investigatii. Este important, insa, de retinut ca un control medical din aceasta sfera se poate incheia si cu vesti bune, iar in cazul in care exista, totusi, probleme de sanatate, identificarea lor din vreme face mult mai usoara abordarea terapeutica, astfel incat acestea sa nu se agraveze.