Venirea pe lume a unui bebeluș aduce multă emoție bună, pozitivă, bucurie și frumusețe, dar se întâmplă uneori să aducă și experiențe mai puțin plăcute. Copiii care se nasc cu diferite complicații, copiii prematuri sunt cei care au cea mai mare nevoie de medicii neonatologi. „Să trimiți acasă cu bine un copil cu probleme la naștere este adevărata provocare pentru noi. Din fericire, nou-născuții sunt cu adevărat speciali. Deși îi vezi mititei cât o palmă și foarte fragili, sunt de departe mai puternici decât noi, adulții”, crede medicul neonatolog Mihaela Apostoae.
Când petreci aproape toată copilăria în spital, să devii „doctor de copii” nu poate fi decât o alegere firească. Pentru dr. Mihaela Apostoae, medic specialist neonatolog la Spitalul Băneasa Regina Maria, medicina a fost lucrul pe care a știut dintotdeauna că vrea să-l facă. Operațiile ortopedice prin care chia rea a trecut în copilărie au fost atât de multe, încât le-a pierdut șirul. Au fost 10-11 în total, cu internări lungi în spital, pentru recuperare. „Am avut o luxație congenitală de șold bilaterală care a fost descoperită mai târziu, nu imediat după naștere, motiv pentru care a fost foarte greu de corectat. Pe partea dreaptă s-a corectat după prima intervenție, dar pe stânga, lucrurile s-au tot complicat. Au fost și infecții, și multe intervenții”, povestește medicul neonatolog.
Spitalul i-a fost prima casă
Pe la 6-7 luni, părinții și-au dat seama că nu are o postură corespunzătoare, că nu stătea bine în fund și nu făceam lucrurile pe care le făcea la aceeași vârstă sora mai mare. Fiind din Câmpina, au dus-o inițial la Spitalul de Ortopedie din Azuga, dar au ajuns, în cele din urmă, la București, la Spitalul Universitar. În prima parte a copilăriei, acest spital i-a fost nu a doua, ci prima casă. A început intervențiile chirurgicale la 6-7 luni și le-a continuat până la vârsta de 8 ani. Cea mai lungă internare continuă în spital a fost de un an, timp în care a făcut trei operații, fiecare cu o perioadă de recuperare medicală.
„Spitalul era ceea ce cunoșteam. Era un mediu care mie îmi plăcea foarte tare, eram familiarizată cu el și nu mi se părea așa de rău cum îl văd pacienții. La un moment dat, eram un fel de mascotă a medicilor de acolo, care mă știau bine de tot și mă alintau destul de mult. În perioadele de recuperare dintre intervenții, făceam kinetoterapie și trebuia să mă mișc destul de mult prin spital. Medicii mă luau chiar la vizita medicală. Nu știu dacă acum se mai practică lucrul acesta, dar chiar am fost alintată acolo. Îmi amintesc că, dimineața, mergeam în cabinetul doamnelor asistente și-mi dădeau să mă joc de-a doctorul, mă prefăceam că fac injecții. La vizite, rezidenții mă învățau termeni medicali și mie mi se părea wow”, povestește dr. Apostoae (37 de ani).
„Am știut dintotdeauna că o să fac medicină și că o să am grijă de copii. A fost decizia pe care am luat-o de mică și nu s-a pus niciodată problema altei opțiuni. Nu m-am gândit dacă îmi doresc altceva”.
Dr. Mihaela Apostoae, medic specialist neonatolog, Spitalul Băneasa Regina Maria
Atât de mult se familiarizase cu mediul de spital, încât îi era mai greu să se adapteze acasă, între internări. „Când ieșeam la joacă, afară, părinții mei erau disperați să nu alerg, să nu mă lovesc, să am grijă să nu mă lovească alți copii. Îmi era greu să înțeleg ce am voie să fac, ce jocuri pot să încerc și pe care nu. Îmi era mai greu decât la spital”, își amintește medicul.
Dr. Mihaela Apostoae a fost primul copil care a făcut intervenție de alungire a membrelor în țara noastră. „Se întâmpla prin 1992 și îmi amintesc că aveam un loc al meu la panou, cu nume și detalii despre intervenție. Profesorul Mihai Nicolescu m-a operat”, povestește medicul. Aceasta a fost ultima intervenție prin care a trecut, la vârsta de 8 ani.
Pediatria a fost prima opțiune
Copil fiind, nu știa atunci ce înseamnă, mai exact, să fii „doctor de copii” și cât de multe specialități pediatrice sunt. Nu știa, desigur, nici despre neonatologie. A aflat ceva mai multe în anii de facultate. A ales Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, deși nu fusese niciodată în acest oraș și nu cunoștea pe nimeni acolo. „A fost o alegere spontană, dar s-a dovedit a fi bună. Prima dată am fost în Craiova odată cu înscrierea la examenul de admitere”, își amintește acum amuzată.
În facultate, a făcut cunoștință mai întâi cu pediatria. A tentat-o apoi chirurgia pediatrică. I-a părut atunci o specialitate care-i va aduce experiențe mai intense și în care se va putea implica mai mult, dar avea un mare inconvenient: suprasolicitarea fizică. „Având probleme întreaga copilărie, m-am gândit că îmi va fi greu să susțin fizic gărzile și intervențiile cu ore întregi de stat în picioare. Mă gândeam că, la un moment dat, se poate să fiu depășită fizic”, povestește dr. Apostoae.
Pentru alte specialități, cum sunt neurologia pediatrică și oncologia pediatrică, nu se simțea pregătită emoțional. „Deși înțeleg cât de important e să îți placă copiii și să lupți pentru ei, nu aș fi suportat emoțional. Mi-a rămas în minte pediatria, deși nu eram 100% împăcată cu alegerea, pentru că mă atrăgea mult adrenalina din chirurgia pediatrică. Pediatria este foarte grea și extrem de complexă, dar mi se pare că nu ai oportunitatea să tratezi singur copilul, cu excepția bolilor acute infecțioase. În multe cazuri, ai nevoie și de alți specialiști: chirurg, cardiolog, ș.a.m.d.”, crede medicul neonatolog.
Despre neonatologie nu a aflat prea multe în facultate. Modulul de neonatologie din facultate era de aproximativ o lună și includea doar noțiuni teoretice. „Ni s-a predat, am susținut examen, dar nu am avut contact cu nou-născuții și este de înțeles. Nu te apuci să bagi o grupă întreagă de studenți peste bebeluși și în secția de terapie intensivă neonatală. După ce te plimbi prin tot spitalul, pe toate secțiile, prin toți microbii, mi se pare că trebuie o atenție și o educație specială. Ar fi trebuit să ne țină un curs de vreo două săptămâni numai despre cum trebuie să te comporți într-o secție de neonatologie înainte să poți intra”, spune dr. Apostoae.
„În facultate, nu înțelegeam cât de multe poate face un neonatolog”
Dintre cele trei specialități care au rămas ca opțiuni, cea mai apropiată i-a părut atunci pediatria. Nu era la fel de solicitantă fizic precum chirurgia pediatrică, iar neonatologia era încă un mister. „Nu înțelegeam cât de multe poate face un neonatolog. Nu am învățat în facultate patologia grea: ce înseamnă efectiv un prematur, ce complicații poate să aibă și cât de greu poate să fie să trimiți acasă cu bine un copil cu probleme la naștere”, își amintește medicul.
Cum a ajuns tocmai neonatolog? Ziua în care și-a ales specialitatea și-o amintește și acum. Avea o notă destul de bună și putea alege fără probleme pediatria, ba chiar și-a anunțat și părinții că aceasta îi va fi opțiunea. „Mi-au strigat numele și, de când am coborât scările din acea aulă, am plecat cu pediatria în minte. Nu știu cum, în fața comisiei am spus: «Neonatologie!». A fost o surpriză și pentru mine. Nu știu când s-a făcut curat în capul meu, cum s-a așezat informația acolo și sub ce formă, dar, când s-a tras linie, așa a ieșit. Nu mi-a părut rău nicio secundă. Orice ar fi fost legat de copii îmi era clar că va fi o alegere bună”, spune dr. Mihaela Apostoae.
„Terapia intensivă neonatală îmi place foarte mult”
Abia în rezidențiat a înțeles că neonatologia înseamnă mult mai mult decât Apgar 10, flori, baloane și magie. „Nu știu ce parte a Universului, ce energie bună sau Cine de Sus a avut grijă de mine, dar mi-am dat seama că a ales ceva care mi se potrivește și care îmi place mult mai mult decât pediatria”, spune medicul.
Mai târziu a descoperit că neonatologia e la fel de solicitantă precum chirurgia pediatrică. Este o specialitate medicală cu gărzi grele, fiindcă nașterea este o urgență medicală și se poate întâmpla oricând. Apoi, neonatologia include și terapia intensivă neonatală, și ea foarte solicitantă. Chiar și așa, „mă văd mai potrivită pe neonat decât pe chirurgie pediatrică”, mărturisește dr. Apostoae, adăugând că terapia intensivă neonatală îi place foarte mult.
Stagiile din facultate le-a făcut într-un spital din Craiova, dar pentru rezidențiat a ales să vină în București. Specializarea în neonatologie durează 5 ani, iar doi dintre ei implică și pediatria. „Doamna profesor Silvia Stoicescu, de la Maternitatea Polizu, ne spunea atunci că, pentru a putea înțelege neonatologia, ar trebui să facem celelalte specializări din curriculum: pediatrie, genetică medicală, chirurgie, imagistică și altele. Ne spunea că trebuie să înțelegi nou-născutul în ansamblu și să ai idee despre tot ce înseamnă investigații și pediatrie. Am făcut pediatria la IOMC «Alfred Russescu» (n.r. - actualul Institut Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului «Alessandrescu-Rusescu”), apoi am continuat cu 3 luni de chirurgie la Spitalul de Urgență pentru Copii «Grigore Alexandrescu». Am învățat generalități, nu ai cum să înveți totul atât de repede, dar trebuie să ai cunoștințe din toate, fiindcă toate se leagă de copil și ne ajută pe neonatologie”, explică dr. Apostoae.
Ultimii 3 ani de rezidențiat au fost numai de neonatologie, la Maternitatea Polizu, dar de bebeluși a început să aibă grijă dinainte, de la Spitalul Grigore Alexandrescu. În gărzi, la urgență, „împărțea” copiii cu ceilalți rezidenți și îi alegea întotdeauna pe cei mai mici de 2-3 ani. Îngrijirea copiilor foarte mici era mai apropiată de ceea ce urma să practice după rezidențiat. “Granița dintre neonatologie și pediatrie este fină. De atunci, din pediatrie, îmi plăcea foarte tare să văd bebeluși și chiar de atunci am ales să fac foarte mult terapie intensivă pediatrică”, își amintește medicul neonatolog.
Experiența impresionantă de la Câmpina
Spre bucuria părinților, când a ales neonatologia, a optat și pentru un post la Câmpina, aproape de casă. Imediat după rezidențiat, în 2015, a lucrat un an și 4 luni la Spitalul Municipal Câmpina. Era singurul neonatolog de acolo. Maternitatea era, de fapt, doar un compartiment care nu putea susține cazuri complexe de prematuritate.
Deși a avut toată susținerea spitalului și s-a simțit foarte bine alături de noii colegi, nu se simțea împlinită profesional. „Tot ce am cerut acolo să mi se cumpere, mi s-a cumpărat, doar că nu poți să achiziționezi ventilatoare și să te apuci să faci terapie intensivă neonatală dacă gradul maternității nu îți permite acest lucru. Am adus îmbunătățiri secției și lucrul acesta m-a ținut ocupată o perioadă, dar, când nu am mai avut ce să fac și îmi era foarte dor de copiii mici și de adrenalină, am plecat. Îmi lipseau foarte mult cazurile complexe despre care îmi povesteau colegii mei rămași în București, în spitale mari”, își amintește dr. Apostoae.
Ca să nu piardă contactul cu aceste cazuri care îi lipseau, a început mai întâi să facă gărzi la Spitalul Băneasa. După o vreme, a decis că acesta este spitalul în care vrea să lucreze cu totul.
Experiența de la Câmpina nu a fost lipsită, însă, de provocări. După câțiva ani petrecuți într-o maternitate mare, unde sunt tratați nou-născuți cu probleme complexe, alături de o elită medicală, unde există acces la aparatură performantă, la medicație și la investigații complexe, nu te aștepți să mergi într-un loc care nu are mai nimic dintre aceste lucruri.
„Trecerea de la rezidențiatul în Polizu la Spitalul din Câmpina a fost foarte grea pentru mine. În rezidențiat, am învățat cazuistică grea și am fost susținuți cu tot ceea ce era necesar. Apoi, ajungi într-un spital în care nu ai toată acea aparatură, nu ai acces la toate investigațiile, ba mai mult, majoritatea gravidelor pot fi neinvestigate și nu știi ce s-a întâmplat în sarcină până în momentul nașterii. Mai mult de atât, din acel moment ești singurul specialist, nu ai pe cine întreba și trebuie să iei singur decizii”, povestește medicul neonatolog.
„La Câmpina m-a impresionat tot. Fiecare copil născut, deși aparent era bine, mă făcea să mă întreb dacă nu cumva are ceva, pentru că văzusem până atunci multe cazuri grave și mă gândeam dacă nu cumva copilul aparent sănătos ascunde ceva. Atunci, îl verificam de o mie de ori și nu dormeam bine nopțile”.
Dr. Mihaela Apostoae, medic specialist neonatolog, Spitalul Regina Maria Băneasa
La Spitalul Municipal din Câmpina reușea să reanimeze un nou-născut cu aparatura achiziționată, dar nu îl putea investiga suficient de mult și nici nu îl putea susține mai departe, așa încât singura soluție era transferul către o maternitate cu grad mai mare. „Nu aveam un ventilator pe care să-l ținem până ajungea într-o clinică mare și trebuia să folosim un balon cu mască. Nici personalul medical de acolo nu era pregătit cum erau doamnele asistente de la terapie intensivă din Polizu”, își amintește.
Povestea lui Ștefănuță, copilul imprevizibil
Era singură la Câmpina și „înarmată” doar cu un stetoscop când l-a cunoscut pe Ștefănuță, cum îl alintă acum. Ștefănuță s-a născut dintr-o sarcină gemelară dusă la termen și, la fel ca fratele lui, nu a avut probleme deosebite la naștere. Au primit note bune (n.r. - scor Apgar), dar un suflu sistolic pe care dr. Mihaela Apostoae l-a depistat cu stetoscopul a devenit un motiv de îngrijorare în zilele următoare. „În mod normal, suflul sistolic nu-i mare lucru. Este un zgomot în plus la inimioară care de obicei se estompează după naștere. Pe mine m-a frapat că zgomotul acesta era la fel de intens la distanță de o zi-două de la naștere. Era un altfel de suflu decât unul obișnuit, care nu vine cu ceva grav «la pachet». Clinic, Ștefănuță era foarte bine. După ce auzi un astfel de suflu, trebuie să-i evaluezi cu ce ai funcția cardiacă, și anume cu un pulsoximetru - îi vezi saturațiile de oxigen, tensiunile, îi analizezi bătăile cardiace. Toate erau bune, suflul nu avea o consecință clinică, pe copil, dar, totuși, mie nu îmi plăcea”, își amintește.
I-a povestit mamei îngrijorarea pe care o are și a rugat-o să meargă cu Ștefănuță imediat după externare la o ecografie cardiacă, ecografie pe care nu o putea face acolo, în spital. Ecografia a fost bună, aparent, dar dr. Apostoae a continuat să țină legătura cu mama băiatului o perioadă. După circa două săptămâni, i-a spus că i se pare că Ștefănuț obosește mai ușor când mănâncă, că doarme mai mult decât fratele geamăn și că se învinețește un pic în jurul gurii. Atunci, medicul neonatolog i-a spus să meargă urgent la o altă ecografie. S-a dovedit că Ștefănuță avea o malformație gravă la inimă care nu s-a văzut, probabil, la prima ecografie. Atât de gravă era situația, încât băiatul a fost operat de urgență chiar a doua zi, la Târgu Mureș.
„Ștefănuță este bine acum. A fost o minune și mi-am dat seama încă o dată cât de important este să fii atent ca medic și, poate, să exagerezi în plus, cum am făcut eu. Părea un copil bine clinic, cu o ecografie bună, dar pe care am insistat să-l monitorizez, să refacă ecografia. În mintea mea, au început întrebări legate de ce s-ar fi întâmplat dacă nu aș fi auzit suflul sau dacă mama nu și-ar fi dat seama că e ceva în neregulă cu el. Ca neonatolog, trebuie să fii în alertă nonstop”, spune dr. Mihaela Apostoae.
„Primul lucru pe care eu l-am învățat când am ajuns în neonatologie a fost acela că nou-născutul este imprevizibil. Mi-am dat seama foarte repede că așa este. Se întâmplă des ca un copil să pară bine imediat după naștere, să aibă un scor Apgar mare și apoi să se decompenseze mult mai repede decât o face un copil mare cu probleme”.
Dr. Mihaela Apostoae, medic specialist neonatolog, Spitalul Băneasa Regina Maria
„Vizitele copiilor ne arată că facem bine ceea ce facem”
Ștefănuță este unul dintre copiii cu care a păstrat legătura peste ani. De curând, a împlinit 6 ani și, ca în fiecare an de ziua lui, medicul său neonatolog îi face urări de bine.Ține legătura cu mulți dintre copiii pe care i-a îngrijit la Câmpina, fiindcă „gașca mea de acolo e specială. Ce am trăit acolo este special. Au fost primii mei copii și îi știu pe mulți, vorbesc cu ei și îi văd. Acolo eram și aproape de casă și se întâmplă ca multe dintre mămici să fie cunoștințe, prietene sau să ne știm cumva”, povestește dr. Apostoae.
Albumul de amintiri s-a îmbogățit în anii petrecuți la Spitalul Băneasa odată cu numărul de copii îngrijiți în terapie intensivă. Sunt bebelușii „de cursă lungă”, cum le spune, nou-născuții care stau mult în spital și de care se atașează foarte mult. „Ei sunt copiii care vin mereu să ne salute - de obicei, de zilele lor, când mai fac încă un an. Noi mai avem și o întâlnire anuală a prematurilor, la care îi revedem pe mulți dintre copiii care au fost la noi și asta ne bucură. Ne arată că facem bine ceea ce facem. E imposibil să nu te emoționeze un copiluț care vine și pe care, fiind mare acum și scăpat de probleme, poți să-l smotocești bine”, povestește râzând medicul neonatolog.
„Aici, la Regina Maria, avem multe cazuri dificile, copii prematuri care stau mult la noi. Toți ne impresionează și ne atașăm de ei, ne este drag de ei și ne bucurăm când pleacă acasă bine. Au fost multe cazuri cu probleme, cu multe complicații. Ne bucurăm că, până la urmă, pleacă acasă, dar nu ai cum să nu te atașezi de ei”.
Dr. Mihaela Apostoae, medic specialist neonatolog, Spitalul Regina Maria Băneasa
„Trebuie să fii blând cu copilul și cu părinții în egală măsură”
Privită din exterior, neonatologia pare o specialitate dintre cele mai grele, fiindcă nou-născuții nu își pot exprima în cuvinte suferința. Nu este deloc așa, spune dr. Apostoae. Cu un nou-născut comunică mai bine decât cu un copil mare sau cu un adult. De ce? „Pentru că cei mai mari știu să-și ascundă suferința, ne mint cumva, probabil de frică. Adulții fac la fel. Nu o fac intenționat, poate nu-și dau seama. Nou-născutul nu știe să facă asta. El ne arată unde e problema, doar că trebuie să-i urmărim fiecare gest. Postura lui, de exemplu, ne spune foarte multe. Noi știm că nou-născuții trebuie să stea într-un anume fel. Un nou-născut care are o suferință este mult mai hipoton sau, din contră, hiperton. Culoarea pielii lui este un alt indiciu de suferință - poate să fie mai palid sau cianotic și atunci să ascundă o problemă cardiopulmonară. Grimasele, felul în care plânge - că plânge viguros sau scâncit, că nu are putere să plângă - semnalează o suferință. Ei nu știu să ascundă, ei sunt așa cum sunt. Dacă știi să citești printre semnele acestea ale lor, îți dai seama ce problemă au și de unde vine”, spune medicul neonatolog.
Dincolo de profesionalism, în relația cu micii pacienți din secția de neonatologie trebuie să ai și anumite calități umane, iar una dintre ele este obligatorie: delicatețea. „Orice specialitate medicală ai avea, cred că trebuie să poți să fii delicat cu pacientul. La noi, în neonatologie, această calitate trebuie să fie multiplicată cu 10, pentru că pacienții noștri sunt ei înșiși delicați și nu ai cum să fii altfel decât foarte blând cu ei”, crede dr. Mihaela Apostoae.
Aceeași delicatețe trebuie să se regăsească și în relația cu părinții nou-născutului, pentru că cel mic aduce cu el o mamă și cu un tată speriați și stresați. Ca neonatolog, trebuie să ai răbdare și să vorbești cu ei, să le explici problema pe care o are copilașul lor chiar și de zece ori, dacă e nevoie. Trebuie să fii empatic, să-i poți liniști și să le oferi susținere emoțională. „Am imaginea părinților mei de când eram eu mititică: niște oameni extrem de speriați și de stresați, care nu înțelegeau foarte multe lucruri. Am amintiri cu ei spunând că nu au reușit să vorbească cu doctorul, că doctorul nu a avut timp de ei, că le-a spus doar două vorbe și nu au înțeles nimic. Se duceau acasă speriați și stresați. Nu poți să fii neonatolog și să le spui părinților: «Da, copilul are probleme, mă ocup, la revedere!» Trebuie să-ți găsești resursele și să fii blând cu copilul și cu părinții în egală măsură”, conchide dr. Mihaela Apostoae.
Neonatologul Mihaela Apostoae, în imagini:
Știu cel mai bine cum este să ai nevoie de un medic bun
Așa îi preia pe nou născuți în prima clipă de viață
Marea bucurie? Să pot să ii fac bine pe copii
Află întreaga poveste a primilor medici la nașterea copilului în Spitalul Băneasa
Articolul face parte din campania ”Portret de neonatolog” si a fost documentat si realizat de totuldespremame.ro.